Procedura din 28 decembrie 2004
acordării deducerilor din venitul anual global potrivit art. 86 alin. (1) lit. d) - f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
1. Beneficiază de deducerile prevăzute la
art. 86 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal următorii contribuabili:
a) persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România;
b) persoanele fizice care îndeplinesc condiția prevăzută la art. 40 alin. (2) din această lege, care realizează venituri supuse procedurii de globalizare, respectiv: venituri din activități independente, venituri din salarii și venituri din cedarea folosinței bunurilor.
2. Pentru a beneficia de deducerea reprezentând prima de asigurare pentru locuința de domiciliu, prevăzută la
art. 86 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 , este necesară anexarea la declarația de venit global a următoarelor documente în copie:
- contractul de asigurare;
- documentul de atestare a plății primei de asigurare;
- actul de proprietate;
- actele de stare civilă, după caz.
Documentele de plată a primei de asigurare pot fi emise pe numele unuia sau al ambilor soți, în situația în care locuința este dobândită în timpul căsătoriei.
3. Deducerea reprezentând prima de asigurare pentru locuința de domiciliu se acordă persoanei fizice care o deține în proprietate, astfel:
a) pentru locuința deținută de o singură persoană, deducerea se acordă proprietarului;
b) dacă locuința este deținută în comun, deducerea se acordă fiecărui coproprietar contribuabil.
4. Pentru a beneficia de deducerile reprezentând contribuția la schemele facultative de pensii ocupaționale și prima de asigurare pentru asigurările private de sănătate, potrivit
art. 86 alin. (1) lit. e) și f) din Legea nr. 571/2003 , datorate și suportate de contribuabil, este necesară anexarea la declarația de venit global a copiilor de pe documentele justificative care atestă plata acestora.
5. Deducerile prevăzute la pct. 2 și 4 se acordă de organul fiscal, în urma depunerii de către contribuabilii în drept a declarației de venit global, cu precizarea în aceasta a sumelor reprezentând aceste cheltuieli, la care se vor anexa documentele justificative prevăzute mai sus.
6. Neprezentarea documentelor justificative până la termenul stabilit pentru depunerea declarației de venit global atrage pierderea dreptului de a beneficia de deducerile prevăzute la
art. 86 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 571/2003 .
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.