Decizia nr. 527/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Corneliu Costinescu și Diana Maria Costinescu în Dosarul nr. 6.189/2004 al Judecătoriei Bacău.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă protejează dreptul de proprietate al coproprietarului, care nu are raporturi directe cu creditorul. Arată, în același timp, că art. 26 alin. (1) și art. 48 alin. (1) și (2) din Constituție nu sunt relevante pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 493 din Codul de procedură civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 6.189/2004, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Corneliu Costinescu și Diana Maria Costinescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că prevederile art. 493 din Codul de procedură civilă încalcă principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate, precum și pe cel al ocrotirii familiei și sprijinirii relațiilor familiale.

Într-adevăr, o dată partajată universalitatea de bunuri supusă regimului coproprietății devălmașe, relațiile de familie sunt în mod iremediabil vătămate, având în vedere absența pe mai departe a unui interes comun al soților, în ceea ce privește dezvoltarea familiei, bazată pe o susținere materială comună.

Mai mult, lichidarea patrimoniului comun al soților este posibilă, în conformitate cu textul de lege criticat, înainte ca hotărârea judecătorească pusă în executare să devină irevocabilă.

Așa fiind, prevederile art. 493 din Codul de procedură civilă dau întâietate unui drept subiectiv, dreptul de creanță al unui terț, încălcând în acest fel principiile constituționale amintite.

În consecință, se impune eliminarea posibilității executării silite a bunurilor devălmașe, mai înainte ca hotărârea judecătorească dată împotriva unuia dintre soți să devină irevocabilă.

Judecătoria Bacău apreciază că, prin reglementarea art. 493 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a urmărit protejarea proprietății, punând la îndemâna persoanei interesate (soțul coproprietar sau creditorul personal al unuia dintre soți) mijlocul de a obține urmărirea silită numai a bunurilor soțului debitor, ce vor fi rezultat din împărțeală. În acest fel, soțul debitor nu va putea evita urmărirea silită pornită de creditorii săi, prevalându-se de faptul că nu are bunuri personale.

Soțul coproprietar și, cu atât mai puțin, soțul debitor urmărit nu pot invoca principiul ocrotirii familiei, arătând că împărțirea bunurilor comune poate duce la vătămarea relațiilor de familie, întrucât situația la care s-a ajuns este consecința directă a atitudinii nechibzuite a cel puțin unuia dintre ei, și nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a reclama apărarea unui drept.

În concluzie, instanța de judecată apreciază excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul apreciază că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Legea, respectiv Codul de procedură civilă, prin art. 493, precum și prin alte dispoziții conexe, asigură respectarea garanțiilor procesuale privind realizarea drepturilor și intereselor legitime, atât ale creditorilor urmăritori, cât și ale debitorului urmărit asupra imobilului aflat în proprietate comună.

Pentru realizarea dreptului de creanță al creditorului, potrivit art. 371^3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, veniturile și bunurile urmăribile ale debitorului pot fi supuse urmăririi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. Același text consacră, totodată, caracterul unipatrimonial al executării silite. Drept urmare, pentru a putea urmări partea debitorului dintr-un imobil aflat în proprietate comună, creditorii personali ai acestuia trebuie, potrivit art. 493 alin. 1 din același cod, să ceară mai întâi împărțirea imobilului prin acțiune separată sau, potrivit art. 400^1, în cadrul judecării contestației la executare.

Așa fiind, textul de lege criticat nu contrazice nici o prevedere constituțională, ci, pentru persoanele aflate în situația dată, stabilește drepturi și obligații corespunzătoare, conform art. 15 alin. (1) din Constituție.

În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă.

Avocatul Poporului apreciază că, deoarece, în condițiile în care partea din bunurile imobile aflate în proprietate comună nu poate fi urmărită de creditorii personali ai unui debitor coproprietar și codevălmaș, nu se încalcă principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate privată.

Dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă sunt conforme cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, ele constituind norme procedurale ce dau expresie opțiunii legiuitorului în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

Excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, în raport de dispozițiile art. 44 alin. (3) și (4) din Constituție, și întrucât reglementările legale criticate nu fac referire la expropriere sau la naționalizare.

În ceea ce privește prevederile art. 44 alin. (5), (6), (7), (8) și (9), precum și ale art. 48 din Constituție, de asemenea invocate ca norme de referință, acestea nu sunt relevante în cauză.

În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 493 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul legal criticat are următorul conținut: "(1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.

(2) Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărțeala".

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 26 alin. (1), art. 44 alin. (1) teza întâi și alin. (2) teza întâi, art. 48 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (1): "Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată".;

- Art. 44 alin. (1) teza întâi: "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate".;

- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".;

- Art. 48 alin. (1), (2) și (3): "(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.";

- Art. 136 alin. (1) și (5): (1) Proprietatea este publică sau privată. [...]

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Textele din Constituție menționate reprezintă exclusiv produsul unui proces de identificare realizat de Curte, în temeiul susținerilor autorilor excepției, în sensul că textul legal dedus controlului ar contraveni principiilor constituționale al garantării dreptului de proprietate, respectiv al ocrotirii familiei și sprijinirii relațiilor familiale, pe care se limitează să le menționeze ca atare, fără a indica prevederile constituționale în care își au sorgintea.

Referitor la art. 26 alin. (1) și art. 48 alin. (1) și (2) din Constituție, care dau expresie principiului ocrotirii familiei, domeniul lor de aplicare, cu totul altul decât cel al art. 493 din Codul de procedură civilă, face imposibilă o eventuală coliziune între ele, ceea ce impune concluzia lipsei de relevanță, ca texte de referință, a prevederilor constituționale menționate.

În ceea ce privește celelalte texte constituționale de referință, având ca obiect garantarea dreptului de proprietate, departe de a le contraveni, reglementarea legală dedusă controlului le dă expresie, întrucât împărțeala pe care o instituie, ca o condiție prealabilă imperativă a realizării creanței față de debitorul coproprietar, constituie o măsură de protecție a dreptului celuilalt coproprietar, care nu are calitatea de debitor față de creditorul urmăritor.

Așa fiind, susținerea autorilor excepției, potrivit căreia s-ar aduce astfel atingere dreptului de proprietate, nu poate fi primită, întrucât, în condițiile în care patrimoniul debitorului face obiectul dreptului de gaj general al creditorilor săi (art. 1.718 din Codul civil), ar fi de neconceput ca deținerea în coproprietate a unui bun, a mai multe sau chiar a tuturor bunurilor din acest patrimoniu să fie convertită într-un fine de neurmărire a respectivelor bunuri. Nu se poate susține deci decât dintr-o optică deformată și fără suport că astfel s-ar aduce atingere dreptului de proprietate, de vreme ce acesta aparține unui debitor rău platnic, care nu înțelege să-și execute voluntar obligația asumată constituită într-o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE :

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marius Corneliu Costinescu și Diana Maria Costinescu în Dosarul nr. 6.189/2004 al Judecătoriei Bacău.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2004.