Decizia nr. 496/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 12.990/2003 al Judecătoriei Bacău.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprundența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 12.990/2003, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Daniel Eugen Muha în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal, s-a reglementat o dublă incriminare și, drept consecință, o dublă sancționare a unei singure acțiuni materiale, parte componentă a laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, și ale art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori. Totodată se susține că prevederile legale criticate încalcă și dispozițiile art. 6 din Convenție, deoarece "echitatea se referă nu numai la desfășurarea procesului, ci și la tehnica juridică a incriminării."

Judecătoria Bacău apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu contravin prevederilor din actele internaționale invocate de autorul excepției. Se precizează totodată că, pentru a sesiza Curtea Constituțională, textul de lege criticat trebuie să contravină unei norme constituționale, iar prevederile din actele internaționale, față de care autorul excepției își fundamentează criticile, nu sunt astfel de norme.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă dispozițiile art. 20 din Constituție. Se arată că prin reglementările legale criticate s-a urmărit sancționarea mai aspră a infracțiunii de înșelăciune dacă aceasta a fost săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor astfel de fapte. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, există două sau mai multe infracțiuni, urmând a se face aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni. De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, nu se poate susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acestea prevăd dispoziții procedurale din dreptul intern și nu de drept substanțial din Codul penal. Referitor la neconcordanța art. 215 alin. 2 din Codul penal cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arată că textul legal criticat nu conține nici o referire la urmărirea și pedepsirea unei persoane după ce aceasta a fost achitată sau condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru aceeași faptă.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă prevederile constituționale, respectiv cele din actele internaționale invocate de autorul excepției. În acest sens se arată că mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancțiune mai severă a acestei categorii de infracțiuni. Existența pluralității de infracțiuni în această situație nu semnifică o pluralitate de sancțiuni, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. (2) din Codul penal, potrivit cărora "Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni".

Autorul excepției consideră că aceste dispoziții legale sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 20, având următorul conținut:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

De asemenea, autorul excepției invocă încălcarea, prin dispozițiile legale criticate, a dispozițiilor art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la această convenție, al căror conținut este următorul:

- Art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. [...]";

- Art. 4 pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat."

Se susține, în esență, că infracțiunea de înșelăciune pe care o reglementează textul de lege criticat "este o infracțiune unică complexă, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos", astfel încât acesta nu mai poate fi reținut ca infracțiune de sine stătătoare și pedepsit în concurs cu înșelăciunea calificată. Ca urmare, arată autorul excepției, dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal conțin o dublă incriminare, în contradicție cu dispozițiile constituționale și cu cele din actele internaționale invocate.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, în raport cu aceleași criticii, prin

Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002. Cu acel prilej, respingând excepția ca fiind neîntemeiată, Curtea a statuat că dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la această convenție.

Astfel, textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracțiunii de înșelăciune, care se realizează atunci când înșelăciunea se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Mențiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, nu are semnificația unei duble sancționări a aceleiași infracțiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancțiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menținut acest caracter, intervine o pluralitate de infracțiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni. În consecință, întrucât este vorba de două infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un proces echitabil să fie afectat și fără să fie încălcate prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, aceste din urmă prevederi se referă la o altă ipoteză, și anume urmărirea sau pedepsirea persoanei care a fost deja achitată ori condamnată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceeași infracțiune.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 12.990/2003 al Judecătoriei Bacău.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 2004.