Decizia nr. 67/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 317 din Codul penal și ale

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, excepție ridicată de Grigore Opriță în Dosarul nr. 49/P/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii formulate.

Deliberând asupra amânării cauzei, în temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992

și al art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea respinge cererea formulată.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece libertatea de exprimare nu poate fi absolută, fiind susceptibilă de anumite restricții, și, pe cale de consecință, dispozițiile legale criticate nu înfrâng prevederile Legii fundamentale invocate.

În ceea ce privește invocarea neconstituționalității extrinseci a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , reprezentantul Ministerului Public arată că aceasta este nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 49/P/Ap/2004, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 317 din Codul penal și ale

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Excepția a fost ridicată de Grigore Opriță în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluționarea unei cauze penale în calea de atac a apelului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în primul rând, că

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , ca, de altfel, întregul act normativ, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 referitoare la delegarea legislativă, deoarece la momentul emiterii ordonanței, în lipsa unei legi de abilitare, era necesar ca aceasta să se circumscrie unei condiții de urgență serioase și reale. Ordonanța are ca scop incriminarea unor fapte care oricum erau infracțiuni potrivit Codului penal și nici un eveniment din perioada anterioară emiterii ei nu releva necesitatea incriminării imediate a unor astfel de fapte. Or, în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002

nu rezultă nici măcar implicit în ce a constat urgența reală și serioasă pentru emiterea acestui act normativ.

De asemenea, art. 317 din Codul penal și

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

contravin celorlalte dispoziții constituționale și convenționale invocate, deoarece fiecare persoană are dreptul de a alege orice orientare de ordin politic și de a se manifesta în mod pașnic potrivit convingerilor sale. Faptul că anumite precepte sunt contrare credințelor unei părți imense a populației nu poate să conducă la admiterea condamnării penale a prozelitismului politic, cât timp acesta se manifestă pașnic. De altfel, libertatea de conștiință implică garantarea diversității, în timp ce prevederile legale atacate implică, contrar acestui spirit de toleranță, incriminarea unor manifestări pașnice ale acestei libertăți.

Este cert faptul că se interzice comunicarea de idei și informații care să incite la război, ură rasială etc., însă simpla comunicare a unor informații cu privire la trecutul istoric al României, chiar și regretabil, nu poate fi asimilată cu o acțiune de incitare la ură rasială. Art. 30 din Constituție are ca scop principal realizarea unei linii de echilibru între libertatea de expresie și drepturile și libertățile altora sau interesele statului. În stabilirea acestei linii de echilibru trebuie aplicat principiul proporționalității, astfel încât dreptul individual să nu fie negat de drepturile colectivității. De vreme ce nu s-a probat faptul că anumite activități ar fi condus la comiterea unor infracțiuni, autorul excepției consideră că interzicerea absolută a acelor activități înseamnă tocmai negarea interesului particular în raport cu cel general, adică negarea esenței unei societăți democratice.

Curtea de Apel Brașov - Secția penală opinează că prevederile art. 317 din Codul penal și ale

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

trebuie întelese ca măsuri necesare pentru protejarea unor valori esențiale, în sensul celor arătate în art. 1 din Codul penal și art. 9 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și sunt în concordanță cu dispozițiile art. 20 și 29 din Constituție. Sub acest aspect, instanța opinează pentru respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

În ceea ce privește critica fundamentată pe art. 115 din Constituție, Curtea de Apel Brașov arată că la momentul emiterii

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002

erau în vigoare dispozițiile art. 114 din Legea fundamentală nerevizuită, care presupuneau existența unor cazuri excepționale pentru emiterea unor astfel de acte normative. Or, prezența unui caz excepțional constituie o condiție de valabilitate, de legalitate a ordonanței, așa încât instanța consideră că trebuie invocat în mod concret în chiar conținutul actului. Însă din cuprinsul ordonanței nu se constată existența unei situații cu caracter excepțional care să fi impus o astfel de reglementare în regim de urgență și, pe cale de consecință, instanța opinează că, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este întemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 73 din Legea fundamentală, legiuitorul este unica autoritate competentă să stabilească care fapte constituie infracțiuni, în vederea apărării valorilor statului de drept, consacrate în art. 1-13 din Constituție, precum și a garantării efective a exercitării, potrivit legii, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului consacrate în titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale.

Întrucât drepturile fundamentale nu sunt absolute, ele trebuie folosite numai în limitele interne și externe stabilite de lege, cu respectarea drepturilor altor persoane. De aceea legiuitorul stabilește aceste limite cu observarea dispozițiilor constituționale, precum și a tratatelor și convențiilor la care România este parte.

Prin urmare, prevederile art. 317 din Codul penal și ale

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

au rolul de a transpune aceste dispoziții constituționale.

De asemenea, elementele prevăzute în art. 53 din Constituție și în art. 9 și 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt întrunite, deoarece, în primul rând, restrângerea exercițiului libertății de exprimare și a libertății conștiinței este prevăzută într-o manieră clară și accesibilă și, în al doilea rând, măsura se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a moralei publice și a drepturilor și a libertăților cetățenilor.

Securitatea națională, ordinea și morala publică sunt valori ale căror existență și dezvoltare depind de asigurarea bunei înțelegeri între cetățeni, indiferent de rasă sau naționalitate. Or, în lipsa unor măsuri legislative de protecție, drepturile fundamentale ale cetățenilor aparținând unor grupuri naționale sau rasiale nu s-ar mai putea exercita cu deplină demnitate - art. 1 din Constituție, în unitate și egalitate cu ceilalți - art. 4 din Constituție, dreptul la identitate al persoanelor aparținând minorităților naționale consacrat în art. 6 din Constituție ar fi eliminat, relațiile internaționale ale României nu s-ar mai desfășura în mod pașnic - art. 10 din Constituție, dreptul la viață și integritate fizică sau psihică consacrat de art. 22 din Constituție ar fi pus în pericol, iar libertatea conștiinței a acestor grupuri ar fi, de asemenea, serios afectată.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002

a încălcat dispozițiile art. 114 alin. (4) ale Constituției din 1991, întrucât nu erau întrunite condițiile de existență a unui caz excepțional, Guvernul apreciază că este neîntemeiată, deoarece necesitatea elaborării unui asemenea act normativ a decurs din necesitatea satisfacerii cerințelor adoptate la nivelul Uniunii Europene în materia combaterii fascismului, a rasismului și a xenofobiei, constituind un semnal important dat de țara noastră în îndeplinirea criteriilor politice de aderare la Uniunea Europeană.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea propagandei naționalist-șovine reprezintă o măsură de ordin legislativ prin care statul garantează libertatea conștiinței, în conformitate cu art. 30 alin. (7) din Constituție. Totodată, exercitarea unei propagande naționalist-șovine reprezintă, în esență, o manifestare abuzivă a libertății de conștiință și a libertății de exprimare.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , față de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că numai Curtea Constituțională are posibilitatea să stabilească dacă actul normativ indicat a fost adoptat cu respectarea dispozițiilor referitoare la delegarea legislativă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 317 din Codul penal și ale

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu următorul conținut:

- Art. 317 din Codul penal: "Propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasă sau naționale, dacă fapta nu constituie infracțiunea prevăzută în art. 166, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";

-