Decizia nr. 8/1996
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 și ale art. 75 alin. 2 din Legea presei din Republica Socialistă România nr. 3/1974
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Republicat prin 1
- Decizia nr. 177/2000 26 septembrie 2000 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii presei nr. 3/1974
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Deleanu - președinte
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 și ale
art. 75 alin. 2 din Legea presei din Republica Socialistă România nr. 3/1974 , ridicată de Belcin Victor în Dosarul nr. 152/1994 al Curții de Apel Galați, în care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 15 martie 1995.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile lipsa.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, aratind următoarele: deși Constituția nu prevede dreptul subiectiv la replica al persoanei fizice, acesta este un drept ce rezultă din spiritul Constituției, respectiv din prevederile art. 30 alin. (6), potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. Conținutul dreptului la replica consta în dreptul persoanei interesate de a se apara, concretizat în materialul scris întocmit de aceasta în vederea editării de către publicația în care a apărut articolul ce l-a lezat. În speta, nu a fost întocmit un asemenea material ci, prin cererea de chemare în judecata, s-a solicitat prelucrarea, elaborarea și publicarea unui răspuns în replica în baza unei selectari și esentializari a materialului depus la redactia ziarului "Viața libera" din Galați. Potrivit
art. 72 și 73 din Legea nr. 3/1974 , organul de presa are obligația sa publice răspunsul sub forma de replica în termenele stabilite de lege, deci acel material în care sunt exprimate ideile proprii ale celui ce se considera lezat în drepturile sale.
Președintele completului declara dezbaterile închise.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine:
Prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 15 martie 1995 de către Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 152/1994, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 alin. 2 și ale
art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , excepție ridicată de Belcin Victor.
În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 71 alin. 2 și ale
art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974
contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 31 alin. (4) și ale art. 49 și se solicita ca, facindu-se aplicarea art. 150 alin (1) din Constituție, să se constate ca textele legale criticate nu mai sunt în vigoare, fiind inadecvate actualele condiții social-politice din țara noastră. În legătură cu aceste texte se mai susține ca "termenul, sensul și condiția de refuz neîntemeiat păstrează un caracter incert, general (...), astfel încât, în final, rămâne numai la o apreciere pur subiectiva a instanței", ca "însăși împrejurarea că nu se definesc și nu se stabilesc în lege criteriile pentru care un refuz implicit de publicare a unui drept la replica are sau nu un caracter întemeiat ...", poate conduce, practic, "... ca tocmai în cadrul activității procesuale (...) să se invoce motive și pretexte de orice natura" pentru a justifica refuzul publicației de a proceda la publicarea dreptului la replica. În aceste condiții, "adresarea la justiție (...) nu conduce garantat la realizarea scopului esențial de apărare a drepturilor și intereselor legitime, ci numai la posibilitatea parcurgerii unor etape, care pot fi, până la urma, fără nici o finalitate concretă".
Exprimindu-și opinia, Curtea de Apel Galați apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu poate fi primită, deoarece criticile aduse
exced sfera controlului de constituționalitate, fie pentru ca textele criticate sunt anterioare adoptării actualei Constituții, fie pentru ca ele nu se referă la constituționalitate.
În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Încheierea de sesizare din 15 martie 1995, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 152/1994, a fost înaintată celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru comunicarea punctelor lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca textele criticate sunt constituționale.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine:
Deși este vorba de o lege anterioară Constituției, Curtea este competența să se pronunțe asupra excepției, în temeiul art. 26 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 47/1992, deoarece pe baza ei s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991. Pe de altă parte, Curtea de Apel Galați nu s-a pronunțat în baza art. 150 alin. (1) din Constituție, ci a considerat necesară sesizarea Curții Constituționale.
Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 71 alin 2 și ale
art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , dar, în realitate, în urma modificării acesteia prin Decretul Consiliului de Stat nr. 471 din 24 decembrie 1977, dîndu-se articolelor o noua numerotare, în forma republicată, art. 71 alin. 2 devine art. 74 alin. 2, iar art. 72 alin. 2 devine art. 75 alin. 2 și, în consecința, Curtea urmează a se pronunța asupra constituționalității art. 74 alin. 2 și
art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , republicată la 19 ianuarie 1978.
Articolul 74
și
art. 75 din Legea presei nr. 3/1974
prevăd:
"Art. 74 - Refuzul de a publică sau difuza un răspuns în condițiile art. 73 se comunică persoanei lezate în termen de 15 zile de la primirea sesizării scrise de aceasta.
Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului în termenele prevăzute în articolul precedent se considera refuz, chiar dacă acesta nu a fost comunicat potrivit alin. 1."
"Art. 75. - În cazurile prevăzute în articolul precedent, persoana lezata poate cere judecătorului obligarea organului de presa în cauza sa publice sau sa difuzeze răspunsul.
Dacă instanța judecătorească constata ca refuzul este neîntemeiat, obliga organul de presa sa publice sau sa difuzeze răspunsul în termen de 15 zile, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
În cazul prevăzut în alineatul precedent, publicarea și difuzarea răspunsului se fac cu mențiunea ca acestea s-au dispus prin hotărâre judecătorească, indicindu-se numărul și data acesteia, precum și instanța care a dat hotărârea."
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. 2 și ale
art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974
este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Dreptul la replica nu este menționat în mod expres în dispozițiile Constituției, dar, printr-o interpretare sistematica a prevederilor acesteia, rezultă caracterul constituțional al acestui drept.
Articolul 1
alin. (3) din Constituție enumera, prin trăsăturile ce caracterizează statul de drept în România, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a liberei dezvoltări a personalității umane și, în primul rind, a demnității omului, iar art. 15 stabilește ca cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate de legea fundamentală.
Cît privește libertatea de exprimare, art. 30 alin. (6) din Constituție prevede că exercițiul acesteia nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar art. 13 alin. (4) statorniceste ca mijloacele de informare în masa sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice.
În aceste condiții este neîndoielnic ca dreptul la replica are valoarea unui drept constituțional colectiv celui la libera exprimare a opiniei, indiferent în ce forma ar fi exercitat. El poate fi considerat, de altfel, în strinsa legătură chiar cu prevederile art. 30 alin. (8) din Constituție, care reglementează răspunderea civilă pentru informațiile aduse la cunoștința publică.
Într-adevăr, de vreme ce unele dintre aceste informații pot avea un caracter vexatoriu, este și firesc ca persoanele lezate să poată cere celor vinovați repararea daunei morale sau materiale suferite prin difuzarea informatiei respective, pe căile prevăzute de lege.
Or, prima modalitate prin care o asemenea inițiativa poate fi realizată o constituie exercițiul dreptului la replica, în măsura sa răspundă, între anumite limite, intenție de reparatiune urmărite de persoana lezata.
Asadar, în principiu, reglementarea, din
Legea presei nr. 3/1974 , a dreptului la replica, chiar în stadiul actual al legislației, răspunde exigențelor de ordin constituțional cuprinse în Constituție.
Susținerea ca dispozițiile art. 74 alin. 2 și ale
art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974
sunt contrare art. 49 din Constituție, dreptul la replica atribuindu-i-se o valoare absolută, urmează, de asemenea, a fi respinsă.
Într-adevăr, nu este exclus ca dreptul la replica să fie la rindul sau exercitat eronat sau abuziv. (Spre exemplu: în cazul în care lipsește fie elementul de lezare, defaimare etc., fie cel în care nu persoana pretins afectată a fost avută în vedere, ci o alta).
Pe de altă parte, chiar în cazul pertinentei exercitării dreptului la replica se pune problema limitelor lui, pentru ca este firesc ca între dimensiunile informatiei pretins defaimatoare și cele ale replicii persoanei lezate sa nu existe o vădită disproportie în favoarea celei din urma, pastrindu-se limitele unei replici de dimensiuni rezonabile, concentrate asupra aspectelor cu caracter defaimator, combătute prin replica a carei publicare se solicita. S-ar putea pune și problema conținutului propriu-zis al replicii, în sensul că retinerile în publicarea ei ar putea fi generate de folosirea unui ton sau a unor expresii care nu concorda cu exigențele firești existente în acest sens pentru o presa democratica și, în același timp, decenta.
Acestea sunt considerente care indreptatesc refuzul de publicare a dreptului la replica prevăzut de
art. 74 din Legea presei nr. 3/1974 , în condițiile în care acest text stabilește, pentru publicația vizata, obligația de a transmite în termen de 15 zile celui interesat refuzul de a publică replica solicitată.
Desigur, un astfel de refuz poate fi, la rindul sau, abuziv și, în aceste condiții, neintelegerea ivita nu poate fi rezolvată decît în justiție, în acest sens fiind edificatoare dispozițiile art. 21 din Constituție, potrivit cărora: Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Altfel, un conflict ivit între o publicație și o persoană lezata ar deveni insolubil, pentru ca cea dintii ar putea susține că nu este locul pentru publicarea replicii, iar cea de-a doua ca, dimpotriva, este obligatorie apariția acesteia, indiferent de conținut, dimensiuni, relevanta etc.
Lipsa unei autorități care să arbitreze în condiții de legalitate, într-un astfel de litigiu, nu ar face decît sa pagubeasca, dimpotriva, ambele părți.
Cu referire la susținerea ca
art. 74 din Legea presei nr. 3/1974
nu defineste criteriile de care trebuie să țină seama instanța pentru a socoti un refuz de publicare neîntemeiat, aceasta este o problemă care excede analiza constituționalității dispoziției criticate.
Pentru considerentele arătate, actuala reglementare nu reprezintă o restringere a drepturilor legitime ale cetățenilor, contrare prevederilor art. 49 din Constituție, ci, dimpotriva, instituie un cadru legal și constituțional pentru salvgardarea intereselor și drepturilor cetățenești ocrotite de prevederile art. 30 și ale art. 31 din Constituție.
Fața de cele arătate, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 și ale
art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974
urmează a fi respinsă și, în consecința, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. 2 și ale
art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 , ridicată de Belcin Victor în Dosarul nr. 152/1994 al Curții de Apel Galați.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 1996.
-------------------------
prof. univ. dr. Ioan Deleanu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 14 mai 1996, publicată la pag. 7.
PREȘEDINTE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.