Acordul din 26 noiembrie 2001
între Guvernul României și Guvernul Suediei privind cooperarea în domeniul energiei și mediului
prezumat în vigoare
---------
recunoscând importanța sectoarelor energie și mediu pentru dezvoltarea economică și socială a României,
ținând seama de nevoia urgenta de a moderniza aceste sectoare în România, prin atragerea de investiții străine și transferul de tehnologie și know-how, astfel încât România să poată îndeplini cerințele impuse de calitatea de membru al Uniunii Europene și de alte obligații internaționale,
subliniind experienta suedeza și realizarile în domeniul mediului și tehnologiei energiei, precum și puternica poziție competitivă a companiilor suedeze și know-how de care dispun instituțiile și organizațiile suedeze în aceste domenii,
dorind sa dezvolte cooperarea între România și Suedia în domeniile energiei și mediului în vederea promovării dezvoltării durabile a României și aderării României la Uniunea Europeană,
au convenit următoarele:
*) Traducere.
Guvernul României și Guvernul Suediei, denumite în continuare părți,
Articolul 1
Părțile vor promova în cadrul legislației și reglementărilor naționale și ținând seama de obligațiile internaționale, dezvoltarea cooperării în domeniul energiei și mediului prin implementarea, de către companii și alte părți direct interesate, de proiecte în România, printre alte proiecte cum sunt cele prevăzute în anexa la prezentul acord.
Articolul 2
Termenii și condițiile privind fiecare proiect se vor conveni de către părțile direct interesate.
Achiziția de bunuri, lucrări și servicii pentru proiectele menționate la art. 1 se va desfășura pe cat posibil printr-o ofertă unica.
În cazul contractelor la cheie, agenții economici suedezi se vor strădui pe cat posibil să asigure utilizarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor românești.
Articolul 3
În cadrul programului de twinning și/sau al altor programe și instrumente sprijinite direct sau indirect de către Guvernul suedez și care vor fi convenite, de la caz la caz, între părțile direct interesate se va acordă prioritate următoarelor domenii de cooperare:
● dezvoltarea politicii energetice, inclusiv eficienta energetica, și dezvoltarea și extinderea rețelelor regionale de infrastructura în domeniul energiei;
● dezvoltarea cadrului juridic și de reglementări și a cooperării regionale;
● modernizarea resurselor energetice și a infrastructurii, utilizându-se cele mai bune tehnologii de protecție a mediului și cele mai bune practici;
● dezvoltarea pieței de energie, a instrumentelor specifice de operare, managementul de risc, sisteme de modelare a operarii în domeniul energetic;
● protecția mediului, în special în domeniul managementului și operarii apelor reziduale și a deșeurilor;
● cooperarea în implementarea proiectelor de reducere a impactului asupra mediului, în conformitate cu art. 6 din Protocolul de la Kyoto.
Articolul 4
În vederea implementarii obiectivelor prezentului acord părțile vor acționa pentru:
● schimb de experienta în domeniul energiei;
● identificarea oportunitatilor prin eforturi comune în domeniul protecției mediului, în special în ceea ce privește deșeurile și tratamentul apelor reziduale și implementarea de activități în conformitate cu reglementările art. 6 din Protocolul de la Kyoto;
● creșterea participării agenților economici suedezi în sectoarele energiei și mediului din România.
Articolul 5
Părțile vor incuraja și vor sprijini stabilirea de contacte și relații între agenții economici din cele doua tari, prin promovarea de activități de afaceri, cum sunt: misiuni comerciale, seminarii, participarea la târguri și expoziții.
Articolul 6
Prezentul acord va intra în vigoare la primirea ultimei notificări prin care se confirma ca cerințele internaționale necesare pentru intrarea în vigoare au fost îndeplinite.
Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 2 ani și va fi reînnoit pentru o perioadă de încă 2 ani, cu excepția cazului în care una dintre părți prezintă în scris o cerere de renegociere sau de anulare a acestui acord, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea acestui termen.
Semnat la București la 26 noiembrie 2001, în doua exemplare în limba engleza.
Pentru Guvernul României,
Dan Ioan Popescu,
ministrul industriei și resurselor
Pentru Guvernul Suediei,
Sven-Eric Soder,
secretar de stat în
Ministerul Afacerilor Externe
Anexa 1 MINISTERUL INDUSTRIEI ȘI RESURSELOR
PROIECTE DE INVESTIȚII
propuse investitorilor străini pentru finanțare
1. Reabilitarea următoarelor stații de transport energie electrica:
TRANSELECTRICA S.A.
Slatina 400 KV & 220 KV; Gutinas 400 KV/220 KV/110 KV
2. Reabilitarea următoarelor stații de distribuție a energiei electrice: ELECTRICA S.A.
Bularga-Iași; Simila Barlad - Vaslui; Baba Novac - Constanta; Medgidia - Galați Constanta; Fetesti - Slobozia; Buzau Nord, Potlogi - Targoviste; Liesti - Galați; Galați Centru - Galați; Busteni - Ploiesti; Sighet 1 - Baia Mare; Baia Sprie - Baia Mare; Sf. Gheorghe; Campu Frumos - Sf. Gheorghe; Borsec - Miercurea Ciuc; CIC - Targu Mures; Ghimbav-Brașov; Dumbrava-Sibiu; Pipera-București; Crangasi-București; Centru-București; Campina-Ploiesti; Adjud-Focsani; Pitesti Nord-Pitesti; Bailesti-Craiova; Valcea Sud-Ramnicu Valcea; Bajac-Arad; Mociur-Resita; Petrosani Sud-Deva; Cetate-Timișoara; Carpinis-Timișoara; Fratelia-Timișoara; Turda-Centru, Oradea-Centru.
3. Hidrocentrale: HIDROELECTRICA S.A. București
- Amenajarea hidroenergetica Raul Mare
- Amenajarea hidroenergetica Bistra-Poiana Marului CHE Raul Alb) - 18,3 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Bistra (Poiana Marului, Zervești) - 1,7 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Borca-Poiana Teiului CHE Galu-11 MW, Poiana Teiului-11 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Cornetu-Avrig; Cornetu, Robesti, Caineni, Lotrioara, Racovita-154,2 MW;
- Runcu-Firiza - 13,1 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Siret-Cosmesti, Movileni - 39,6 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Valea Sadului-Vădeni-Vădeni, Curtisoara, Turcinești-33,4 MW
- Amenajarea hidroenergetica Cerna-Belareca-Belareca head-15,9 MW;
- CHE Islaz (proiect nou) - 15 MW;
- Tismana downstream 2 CHE and tailrace + high discharges: Tispmana HP 1,2 MW, tailrace;
- CHE Gilort - upstream of Novaci (new project) 11 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Subcetate-Simeria (7 hidrocentrale) - 41 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Siriu-Surduc;
- CHE Surduc;
- Amenajarea hidroenergetica Siriu-Surduc 56 MW (Surduc CHE, Nehoiasu II CHE);
- Rastolita CHE - 35,2 MW;
- Amenajarea hidroenergetica Fagaras - Hoghiz - 24,8 MW;
- CHE Poneasca - 1,5 MW;
- CHE Maru - 80 MW;
4. Centrale eoliene - Constantza, Delta Dunării și Muntii Semenic
5. Distribuție de energie electrica și termica - București, Ploiesti, Constanta, Timișoara, Craiova, Iași
6. Alimentarea cu energie electrica a spitalelor - București, Ploiesti, Constanta Timișoara, Craiova, Iași
7. Realizarea bursei de energie pentru piața regionala de energie din Europa de Sud.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.