Acord · Guvernul

Acordul din 5 decembrie 2002

privind aderarea Republicii Croatia la Acordul central european de comerț liber

prezumat în vigoare

Data actului
5 decembrie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 55 din 31 ianuarie 2003
Structură
9 articole · 7.607 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

------------

Republica Bulgaria, Republica Ceha, Republica Ungara, Republica Polona, România, Republica Slovaca și Republica Slovenia, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte (denumite în continuare părți),

reafirmand atasamentul lor la principiile economiei de piața, care constituie baza relațiilor lor,

luând în considerare dezvoltarea pozitiva a cooperării economice reciproce dintre părți,

dorind să contribuie la procesul de integrare în Europa prin extinderea Acordului central european de comerț liber,

având în vedere Declarația primilor-miniștri, adoptată la București la 16 noiembrie 2001,

evocand cererea oficială a Republicii Croatia din 20 iulie 2001 de aderare la Acordul central european de comerț liber,

luând în considerare Acordul de amendare a Acordului central european de comerț liber, semnat la Brno la 11 septembrie 1995,

în conformitate cu prevederile art. 39 a) din Acordul central european de comerț liber,

au convenit următoarele:

*) Traducere.

PREAMBUL

Articolul 1

Republica Croatia va adera la Acordul central european de comerț liber.

Articolul 2

Republica Croatia va accepta Acordul central european de comerț liber cu toate amendamentele și modificările sale, semnate înaintea încheierii acestui acord de aderare, și îl va aplica în conformitate cu prevederile acestui acord.

Articolul 3

Referirile din Acordul central european de comerț liber la părțile sale și acolo unde toate statele sunt explicit menționate vor fi înțelese ca incluzând și Republica Croatia.

Articolul 4

1. Pentru implementarea prevederilor paragrafului 2 al art. 3 din Acordul central european de comerț liber, protocoalele 32, 33, 34, 35, 36 și 37**) la Acordul central european de comerț liber sunt stabilite și anexate la acest acord.

2. Prevederile privind eliminarea taxelor vamale la importurile dintre:

- Republica Bulgaria, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 32;

- Republica Ceha și Republica Slovaca, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 33;

- Republica Ungara, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 34;

- Republica Polona, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 35;

- România, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 36;

- Republica Slovenia, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 37.

----------------

**) Anexele și protocoalele se publică ulterior.

Articolul 5

1. Pentru implementarea prevederilor paragrafului 1 al art. 12 din Acordul central european de comerț liber, protocoalele 38, 39, 40, 41, 42 și 43 la Acordul central european de comerț liber sunt stabilite și anexate la acest acord.

2. Prevederile privind acordarea de concesii agricole reciproce dintre:

- Republica Bulgaria, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 38;

- Republica Ceha și Republica Slovaca, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 39;

- Republica Ungara, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 40;

- Republica Polona, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 41;

- România, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 42;

- Republica Slovenia, pe de o parte, și Republica Croatia, pe de altă parte, sunt cuprinse în Protocolul 43.

Articolul 6

Cu referire la art. 16 din Acordul central european de comerț liber, Protocolul 7 a privind definirea conceptului de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă este stabilit și anexat la acest acord.

Protocolul 7 a se va aplica în locul Protocolului 7 comerțului dintre părți, dacă produsul conține materiale originare din Republica Croatia, la fel ca și comerțului dintre Republica Croatia și orice altă parte.

Articolul 7

1. Referirile la cooperarea în domeniul administrației vamale menționate în paragraful 2 al art. 16 din Acordul central european de comerț liber vor fi înțelese în sensul că asistența reciprocă dintre autoritățile administrative vamale ale Republicii Slovenia și Republicii Croatia va avea loc în conformitate cu prevederile anexei I la art. 7 din acest acord.

2. Referirile la cooperarea în domeniul administrației vamale din paragraful 2 al art. 16 din Acordul central european de comerț liber vor fi înțelese în sensul că asistența reciprocă dintre autoritățile administrative vamale ale Republicii Bulgaria și Republicii Croatia va avea loc în conformitate cu prevederile anexei II la art. 7 din acest acord.

Articolul 8

Acest acord constituie parte integrantă a Acordului central european de comerț liber.

Articolul 9

1. Acest acord va intra în vigoare în cea de-a 60-a zi după primirea de către depozitar a ultimei notificări a părților la Acordul central european de comerț liber și a Republicii Croatia privind încheierea procedurilor necesare în acest scop.

2. Depozitarul va notifica, fără nici o întârziere, tuturor părților încheierea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a acestui acord.

3. Până la intrarea în vigoare a acestui acord, conform paragrafului 1 al acestui articol, acordul se va aplica de la 1 martie 2003, cu condiția ca România sa notifice celorlalte părți, înainte de 1 februarie 2003, ca procedurile sale legale interne pentru intrarea în vigoare a acestui acord au fost îndeplinite și ca România va aplica acest acord de la 1 martie 2003.

4. Începând cu data intrării în vigoare a acestui acord, acordurile de comerț liber încheiate între:

- Republica Bulgaria și Republica Croatia, semnat la Sofia la 4 decembrie 2001;

- Republica Ceha și Republica Croatia, semnat la Praga la 12 noiembrie 2001;

- Republica Ungara și Republica Croatia, semnat la Zagreb la 22 februarie 2001;

- Republica Polona și Republica Croatia, semnat la Varsovia la 7 noiembrie 2001;

- Republica Slovaca și Republica Croatia, semnat la Bratislava la 6 noiembrie 2001;

- Republica Slovenia și Republica Croatia, semnat la Zagreb la 12 decembrie 1997

își vor inceta valabilitatea sau nu vor intra în vigoare, prin consimțământul reciproc al părților interesate, exprimat în acest acord.

5. De la data aplicării provizorii a acestui acord, acordurile de comerț liber menționate în paragraful 4 al acestui articol nu se vor mai aplica între părțile contractante.

Drept mărturie, subsemnații plenipotentiari, fiind deplin autorizați în acest scop, au semnat prezentul acord.

Semnat la Zagreb la 5 decembrie 2002, într-un singur exemplar original în limba engleza, care va fi depus la Guvernul Republicii Polone. Depozitarul va transmite copii autentificate tuturor părților.

Pentru Republica Bulgaria,

Boris Mihaylov

Pentru Republica Ceha,

Miroslav Somol

Pentru Republica Ungara,

Andras Barsony

Pentru Republica Polona,

Malgorzata Okonska-Zaremba

Pentru România,

Adrian Mitu

Pentru Republica Slovaca,

Eva Simkova

Pentru Republica Slovenia,

Renata Vitez

Pentru Republica Croatia,

Ljubo Jurcic

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.