Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 202/1969

privind ratificarea Constituției Uniunii Postale Universale și a Protocolului final al Constituției Uniunii Postale Universale

prezumat în vigoare

Data actului
11 martie 1969
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 38 din 20 martie 1969
Structură
2 articole · 3.335 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

EXPUNERE DE MOTIVE

Congresul al XV-lea al Uniunii Postale Universale, care s-a tinut la Viena în anul 1964, a adoptat noile acte ale uniunii menite sa inlocuiasca în relatiile dintre state reglementarile postale adoptate anterior, la Congresul de la Otawa din 1957.

Astfel, a fost adoptata Constitutia Uniunii Postale Universale, care, asa cum prevede art. 22, reprezinta actul fundamental al uniunii. Ea contine regulile organice ale Uniunii Postale Universale și, conform prevederilor art. 25, se supune ratificarii potrivit procedurii interne a fiecarei tari membre.

Statele care adopta Constitutia formeaza, sub denumirea de Uniunea Postala Universala, un singur teritoriu postal. Uniunea are ca scop să asigure organizarea și perfectionarea serviciilor postale și sa favorizeze, în acest domeniu, dezvoltarea colaborarii internationale.

Constitutia are un protocol final care prevede că statele membre ale uniunii, care nu au semnat Constitutia, pot sa adere la aceasta în orice moment. Acest protocol face parte integrantă din Constitutie și este supus ratificarii.

Constitutia și Protocolul final adoptate la Congresul de la Viena au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1966 conform art. 33 din Constitutie.

Pentru ratificarea acestor înțelegeri internationale a fost adoptat decretul de fața, cuprinzind mențiunea ca la depunerea instrumentului de ratificare se va face o declaratie în legătură cu prevederile art. 23, precum și cu acelea ale art. 2 și art. 11 din Constitutia Uniunii Postale Universale.

Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:

Articolul 1

Se ratifica urmatoarele înțelegeri internationale adoptate de Congresul Uniunii Postale Universale:

- Constitutia Uniunii Postale Universale;

- Protocolul final al Constituției Uniunii Postale Universale.

Articolul 2

La depunerea instrumentului de ratificare a înțelegerilor internationale menționate la articolul 1 se va face o declaratie cu urmatorul continut:

"Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, ratificind Constitutia Uniunii Postale Universale, adoptata la 10 iulie 1964 la Viena, considera ca:

a) menținerea stării de dependenta a unor teritorii la care se referă articolul 23 din Constitutia Uniunii Postale Universale nu este în concordanta cu Declaratia asupra acordarii independentei tarilor și popoarelor coloniale, adoptata de Adunarea generală a Organizației Natiunilor Unite la 14 decembrie 1960 cu Rezolutia nr. 1514 (XV), prin care se proclama necesitatea de a se pune capat în mod rapid și neconditionat colonialismului sub toate formele și în toate manifestarile sale;

b) prevederile articolelor 2 și 11 din Constitutia Uniunii Postale Universale nu sînt în concordanta cu principiul universalitatii tratatelor, potrivit caruia toate statele au dreptul de a deveni parte la tratatele multilaterale care reglementeaza probleme de interes general."

Președintele Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUSESCU
București, 11 martie 1969.
Nr. 202.
CONSTITUTIE 10/07/1964

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.