Convenție · Parlamentul

Convenția din 8 iulie 1995

între România și Republica Socialistă Vietnam

prezumat în vigoare

Data actului
8 iulie 1995
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 261 din 25 octombrie 1996
Structură
69 de articole · 61.997 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

România și Republica Socialistă Vietnam, denumite în continuare părți contractante,

animate de dorința de a dezvolta și de a întări, în continuare, legăturile prietenești, traditionale, dintre cele doua tari,

reafirmind hotărârea de a aseza la baza relațiilor lor încrederea, cooperarea și ajutorul reciproc, în conformitate cu principiile respectării independentei, suveranității și integrității teritoriale, al egalității în drepturi și neamestecului în treburile interne,

dorind sa reglementeze și sa dezvolte relațiile consulare dintre cele doua state pe baza respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a angajamentelor internaționale asumate,

au hotărît sa încheie prezenta convenție consulară, în care scop au convenit asupra următoarelor:

Capitolul 1

Articolul 1

Definiții

1. În sensul prezentei convenții, expresiile de mai jos vor avea următorul înțeles:

a) oficiu consular înseamnă orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenție consulară;

b) circumscripție consulară înseamnă teritoriul atribuit unui oficiu consular pentru exercitarea funcțiilor consulare;

c) șef de oficiu consular înseamnă persoana însărcinată sa acționeze în aceasta calitate;

d) funcționar consular înseamnă oricare persoana, inclusiv șeful oficiului consular, însărcinată sa exercite funcțiile consulare;

e) angajat consular înseamnă oricare persoana care face parte din serviciul administrativ sau tehnic al oficiului consular;

f) membru al personalului de serviciu înseamnă oricare persoana aparținând serviciului casnic al unui oficiu consular;

g) membru al oficiului consular înseamnă funcționarii consulari, angajații consulari și membrii personalului de serviciu;

h) membru al personalului particular înseamnă persoana folosită în mod exclusiv în serviciul privat al unui membru al oficiului consular;

i) membru de familie înseamnă soțul sau sotia membrului oficiului consular, precum și copiii minori ai acestuia;

j) membru al personalului consular înseamnă funcționarii consulari, alții decît șeful oficiului consular, angajații consulari și membrii personalului de serviciu;

k) localuri consulare înseamnă clădirile sau părțile de clădiri și terenurile aferente, care, indiferent în a cui proprietate se afla, sunt folosite exclusiv pentru scopurile oficiului consular;

l) arhive consulare înseamnă, toate hartile, documentele, corespondenta, cărțile, filmele, benzile magnetice, mijloacele tehnice folosite pentru culegerea și utilizarea informațiilor, registrele oficiului consular, precum și materialul de cifru, codurile, fișierele și mobilierul folosite pentru a le proteja și a le conserva;

m) nava înseamnă orice mijloc civil de navigație, care are dreptul sa arboreaza drapelul statului trimițător, potrivit legilor acestuia, cu excepția navelor militare;

n) aeronava înseamnă orice aparat civil de zbor, înregistrat în statul trimițător și care are dreptul sa folosească însemnele de înregistrare ale acestui stat, cu excepția aparatelor militare.

2. Dispozițiile prezentei convenții referitoare la cetățenii statului trimițător se aplică, în mod corespunzător, atunci când contextul o permite, și persoanelor juridice care sunt constituite conform legislației statului trimițător și care își au sediul înregistrat în acest stat.

Capitolul 2 Înființarea de oficii consulare și numirea membrilor oficiilor consulare

Articolul 2

Înființarea unui oficiu consular

1. Statul trimițător poate înființa un oficiu consular pe teritoriul statului de reședința, numai cu consimțământul acestui stat.

2. Sediul oficiului consular, rangul și circumscripția sa consulară, precum și numărul membrilor oficiului consular sunt stabilite de statul trimițător și sunt supuse aprobării statului de reședința. Statul trimițător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular, rangului sau circumscripției sale consulare, precum și numărului membrilor oficiului, numai cu consimțământul statului de reședința.

3. Consimțământul expres și prealabil al statului de reședința este, de asemenea, cerut pentru deschiderea unui birou situat în afară sediului unui oficiu consular existent.

Articolul 3

Numirea și admiterea șefului oficiului consular

1. Statul trimițător va solicita, pe cale diplomatică, acordul prealabil al statului de reședința în vederea numirii șefului oficiului consular.

2. Sub rezerva prevederilor prezentei convenții, modalitățile de numire și de admitere a șefului oficiului consular sunt stabilite de legile, regulamentele și de uzanțele statului trimițător, cu observarea legilor și a uzantelor statului de reședința.

Articolul 4

Eliberarea patentei consulare și notificarea numirii șefului oficiului

consular

1. Statul trimițător eliberează șefului oficiului consular un document, sub forma de patenta consulară sau un document similar, întocmit pentru fiecare numire, atestind calitatea sa și indicind, ca regula generală, numele, prenumele și clasa sa, precum și circumscripția consulară și sediul oficiului consular.

2. Statul trimițător transmite guvernului statului de reședința, pe cale diplomatică sau pe orice cale potrivita, patenta consulară sau documentul similar.

Articolul 5

Exequaturul

1. Șeful oficiului consular este admis să-și exercite funcțiile printr-o autorizație a statului de reședința, denumita exequatur, oricare ar fi forma acesteia.

2. Statul care refuza sa elibereze exequaturul nu este obligat sa comunice statului trimițător motivele refuzului sau.

3. Sub rezerva prevederilor art. 6 și 8, șeful oficiului consular nu poate să-și exercite funcțiile sale înainte de primirea exequaturului.

Articolul 6

Admiterea provizorie a șefului oficiului consular

Până la eliberarea exequaturului, șeful oficiului consular poate fi admis de statul de reședința, cu titlu provizoriu, să își exercite funcțiile sale. În acest caz, dispozițiile prezentei convenții îi sunt aplicabile.

Articolul 7

Exercitarea cu titlu temporar a funcțiilor de șef al oficiului consular

1. Dacă șeful oficiului consular este împiedicat să-și exercite funcțiile sau dacă postul este vacant, un gerant interimar poate acționa, cu titlu provizoriu, în calitate de șef al oficiului consular.

2. Numele și prenumele gerantului interimar sunt notificate ministerului afacerilor externe al statului de reședința de către misiunea diplomatică a statului trimițător sau, în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reședința, de către șeful oficiului consular sau, în cazul în care acesta este împiedicat sa o facă, de către orice autoritate competentă a statului trimițător.

În general, aceasta notificare trebuie facuta în prealabil.

Statul de reședința poate condiționa acordarea consimtamintului sau pentru admiterea ca gerant interimar a unei persoane de calitatea acesteia de agent diplomatic sau de funcționar consular al statului trimițător în statul de reședința.

3. Autoritățile statului de reședința trebuie să acorde asistența și protecție gerantului interimar. În perioada gerantei sale, prevederile prezentei convenții îi sunt aplicabile în aceeași măsura ca și șeful oficiului consular respectiv.

4. Dacă, în cazurile prevăzute la paragraful 1 al acestui articol, un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice sau un reprezentant al ministerului afacerilor externe al statului trimițător este numit de acest stat în calitate de gerant interimar, aceasta continua sa beneficieze de privilegiile și de imunitățile diplomatice.

Articolul 8

Notificarea către autoritățile din circumscripția consulară

De îndată ce șeful oficiului consular a fost admis, chiar cu titlu provizoriu, să-și exercite funcțiile, statul de reședința este obligat sa informeze imediat autoritățile din circumscripția consulară și va lua măsurile necesare pentru ca acesta să-și poată îndeplini funcțiile și sa beneficieze de prevederile prezentei convenții.

Articolul 9

Cetățenia funcționarilor consulari

Funcționarii consulari de cariera pot fi numai cetățeni ai statului trimițător, care nu au domiciliul în statul de reședința.

Articolul 10

Exercitarea funcțiilor consulare într-un stat terț

După notificarea facuta statelor interesate și dacă nici unul dintre acestea nu se opune în mod expres, statul trimițător poate să încredințeze unui oficiu consular, înființat în statul de reședința, exercitarea funcțiilor consulare într-un alt stat.

Articolul 11

Exercitarea funcțiilor consulare pentru un stat terț

După notificarea corespunzătoare facuta statului de reședința și dacă acesta nu se opune, un oficiu consular al statului trimițător poate exercita, în statul de reședința, funcții consulare pentru un stat terț.

Articolul 12

Funcționarii consulari onorifici

În relațiile dintre ele, părțile contractante pot numi și pot primi funcționari consulari onorifici, aplicind, în ceea ce-i privește, dispozițiile cap. 3 din Convenția de la Viena, din anul 1963, asupra relațiilor consulare și, atunci când contextul o permite, prevederile prezentei convenții.

Funcționarii consulari onorifici pot avea cetățenia statului trimițător, a statului de reședința sau a unui stat terț.

Articolul 13

Notificarea către statul de reședința a numirilor, sosirilor și plecarilor

membrilor oficiului consular

Statul trimițător va notifica, în scris, ministerului afacerilor externe al statului de reședința:

a) numirea unui membru al oficiului consular, sosirea la post, plecarea sa definitivă sau încetarea exercitării funcțiilor sale, precum și orice alte schimbări intervenite în statutul sau în timpul serviciului la oficiul consular;

b) sosirea și plecarea definitivă a unui membru de familie a membrului oficiului consular și, dacă este cazul, faptul ca o persoană devine sau încetează de a mai fi membru al familiei acestuia;

c) sosirea și plecarea definitivă a unui membru al personalului particular, precum și încetarea serviciului în aceasta calitate;

d) numirea și încetarea activității unui membru al oficiului consular sau a unui membru al personalului particular, care are domiciliul sau reședința în statul de reședința.

Articolul 14

Documentele de identitate

1. Autoritățile statului de reședința vor elibera, în mod gratuit, fiecărui funcționar consular, un document care atesta identitatea și calitatea sa, menționînd funcția pe care o îndeplinește la oficiul consular.

2. Prevederile paragrafului 1 al prezentului articol se aplică și angajaților consulari, membrilor personalului de serviciu și membrilor personalului particular, precum și membrilor familiilor acestora, cu condiția ca aceste persoane sa nu fie cetățeni ai statului de reședința sau sa nu domicilieze în acest stat.

Articolul 15

Încetarea funcțiilor unui membru al oficiului consular

1. Funcțiile unui membru al oficiului consular încetează, îndeosebi, prin:

a) notificarea încetării funcțiilor acestuia, facuta statului de reședința de către statul trimițător;

b) retragerea exequaturului;

c) notificarea statului de reședința, facuta statului trimițător, în sensul că acesta a încetat sa mai considere persoana în cauza ca membru al oficiului consular.

2. Statul de reședința poate în orice moment, și fără a fi obligat să-și motiveze decizia sa, sa comunice statului trimițător, pe cale diplomatică, ca retrage exequaturul eliberat șefului oficiului consular sau ca un alt funcționar consular este declarat persoana non grata, ori ca un alt membru al oficiului consular a devenit inacceptabil. Într-o asemenea situației, statul trimițător va rechema persoana în cauza, dacă aceasta se afla deja în exercițiul funcțiilor sale, sau va retrage numirea, dacă acesta nu a sosit la post. Dacă statul trimițător nu îndeplinește aceasta obligație într-un termen rezonabil, statul de reședința poate inceta sa mai considere persoana în cauza ca membru al oficiului consular.

Capitolul 3 Funcții consulare

Articolul 16

Scopul funcțiilor consulare

Funcționarul consular favorizează, prin toate mijloacele legale, dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, culturale, științifice și turistice între statul trimițător și statul de reședința, promovează, în orice alt mod, relațiile prietenești între statul trimițător și statul de reședința, apara și protejeaza în statul de reședința drepturile și interesele statului trimițător și ale cetățenilor săi.

Articolul 17

Comunicarea cu autoritățile statului de reședința

1. Funcționarul consular exercita funcțiile sale în cadrul circumscripției consulare. Totuși, în cazuri excepționale, el poate exercita funcțiile sale și în afară acestei circumscripții, cu consimțământul statului de reședința.

2. În exercitarea funcțiilor sale, funcționarul consular se poate adresa:

a) autorităților locale din circumscripția consulară;

b) autorităților centrale ale statului de reședința, în măsura în care acest lucru este permis de legile, regulamentele și uzanțele acestui stat, precum și de acordurile internaționale.

Articolul 18

Reprezentarea pe lângă organizații internaționale

După notificarea facuta statului de reședința, funcționarul consular poate acționa și în calitate de reprezentant al statului trimițător pe lângă organizațiile internaționale care își au sediul în statul de reședința.

Articolul 19

Reprezentarea cetățenilor în fața tribunalelor statului de reședința

1. Funcționarul consular are dreptul, cu respectarea legilor și a procedurilor în vigoare în statul de reședința, sa reprezinte pe cetățenii statului trimițător ori sa ia măsuri în scopul reprezentării corespunzătoare a acestora în fața tribunalelor sau a altor autorități ale statului de reședința. El poate cere, conform legilor și regulamentelor statului de reședința, adoptarea de măsuri provizorii, în vederea apărării drepturilor și a intereselor cetățenilor statului trimițător atunci când, datorită absentei lor sau din oricare alta cauza, ei nu-și pot apara, în timp util, drepturile și interesele lor.

2. Reprezentarea la care se referă paragraful 1 al prezentului articol ia sfârșit în momentul în care persoana reprezentată își desemnează un mandatar ori își asigura personal apărarea drepturilor și intereselor.

Articolul 20

Înregistrarea cetățenilor, eliberarea de pașapoarte și acordarea de vize

În conformitate cu legile statului trimițător, funcționarul consular are dreptul:

a) sa înregistreze pe cetățenii statului trimițător;

b) sa elibereze cetățenilor statului trimițător pașapoarte sau alte documente de călătorie, să facă modificări în acestea, să le reînnoiască, să le extindă valabilitatea, să le retragă ori să le anuleze;

c) sa acorde vize persoanelor care călătoresc în statul trimițător sau îl tranziteaza.

Articolul 21

Funcții referitoare la starea civilă

În conformitate cu legile statului trimițător și dacă nu se contravine legilor statului de reședința, funcționarul consular are dreptul:

1. Sa încheie căsătorii.

Oficiul consular va informa autoritățile statului de reședința în legătură cu căsătoriile încheiate, dacă legile statului de reședința prevăd aceasta.

2. Sa înregistreze nasterile, căsătoriile și decesele cetățenilor statului trimițător și sa elibereze documente corespunzătoare ori sa primească comunicări și dovezi privind nasterile, căsătoriile sau decesele cetățenilor acestui stat.

Totuși aceste prevederi nu dispenseaza cetățenii statului trimițător de obligația de a respecta legislația statului de reședința în materie de înregistrare a nașterilor, căsătoriilor sau a deceselor.

3. Autoritățile statului de reședința vor pune la dispoziția oficiului consular copiile și extrasele de pe documentele de stare civilă privind pe cetățenii statului trimițător.

Articolul 22

Funcții notariale

În conformitate cu prevederile legilor statului trimițător și ale statului de reședința, funcționarul consular are dreptul:

a) sa primească, sa întocmească și sa autentifice declarații ale cetățenilor statului trimițător;

b) sa legalizeze contracte, cu excepția celor care se referă la transmiterea proprietății asupra unui imobil situat în statul de reședința, încheiate între cetățenii statului trimițător sau între cetățeni ai statului trimițător și cetățeni ai altor state, dacă acestea urmează sa producă efecte în statul trimițător sau între cetățenii acestuia;

c) sa primească, sa întocmească ori sa autentifice testamente făcute de cetățenii statului trimițător;

d) sa legalizeze documentele referitoare la cetățenii statului trimițător, eliberate de autoritățile acestui stat sau ale statului de reședința, ori copii și extrase de pe acestea.

2. Documentele menționate la paragraful 1 al prezentului articol, întocmite, autentificate sau legalizate de funcționarul consular, au aceeași valoare juridică cu cele întocmite de către autoritățile statului de reședința, dacă aceasta nu contravine legilor și regulamentelor acestui stat.

Articolul 23

Primirea în depozit

1. Funcționarul consular are dreptul sa primească în depozit documente, sume de bani și obiecte de valoare, încredințate de cetățenii statului trimițător, dacă prin aceasta nu se contravine legilor statului de reședința.

2. Funcționarul consular are, de asemenea, dreptul sa primească, pentru a le transmite proprietarilor lor, obiectele pierdute de cetățenii statului trimițător în timpul sejurului lor în statul de reședința.

Articolul 24

Tutela și curatela

1. Autoritățile statului de reședința informează oficiul consular ori de cîte ori este necesar să se instituie tutela sau curatela pentru a proteja un cetățean al statului trimițător, minor sau care are capacitatea limitată de a contracta, sau pentru a se asigura protecția drepturilor și intereselor acestuia în statul de reședința și pe care cetățeanul statului trimițător nu este în măsura să le administreze singur, indiferent de motive. Aceste măsuri nu trebuie să contravină legilor și reglementărilor statului de reședința în aceasta materie.

2. Funcționarul consular poate să informeze autoritățile competente ale statului de reședința dacă are cunoștința despre situațiile menționate la paragraful 1 și el are dreptul sa ia legătură cu persoana care urmează să fie desemnată în calitate de tutore sau curator.

Articolul 25

Comunicarea și legătură cu cetățenii statului trimițător

Funcționarul consular are dreptul sa comunice și sa ia legătură cu cetățeanul statului trimițător, să-i acorde asistența, sa-l îndrume și, în caz de nevoie, să-i asigure asistența juridică. Statul de reședința nu va limita în nici un fel posibilitățile de comunicare și de legătură ale cetățenilor statului trimițător cu oficiul lor consular și nici accesul lor la acesta.

Articolul 26

Comunicarea cu cetățenii privati de liberate

1. Funcționarul consular va fi informat, cît mai curînd posibil, dar nu mai tirziu de 5 zile lucrătoare, de către autoritățile competente ale statului de reședința în legătură cu arestarea, reținerea preventivă sau despre oricare alta măsura care limitează dreptul la libertate personală a unui cetățean al statului trimițător din circumscripția sa consulară.

2. Orice comunicare a cetățeanului statului trimițător, față de care s-a luat o măsura de limitare a libertății personale, adresată oficiului consular al statului trimițător, va fi transmisă acestuia, fără întârziere, de către autoritățile statului de reședința.

3. Funcționarul consular are dreptul sa-l viziteze și sa comunice cu cetățeanul statului trimițător, arestat sau care este supus oricărei alte forme de limitare a libertății personale, ori care executa o pedeapsă privativă de libertate, și, după caz, sa îi acorde sprijin și protecție.

Dreptul la prima vizita și de comunicare se acordă și va putea fi exercitat cît mai curînd posibil, fără a putea fi aminat după împlinirea termenului de 4 zile lucrătoare de la data informării oficiului consular despre luarea măsurii de privare sau de limitare, sub orice formă, a libertății personale.

Vizitele ulterioare pot fi permise la intervale rezonabile.

4. Autoritățile competente ale statului de reședința vor informa pe cetățenii în cauza despre posibilitatea lor de a comunică cu funcționarul consular.

5. Vizitele și comunicările menționate la paragraful 3 al prezentului articol trebuie să aibă loc în conformitate cu prevederile legilor și ale regulamentelor statului de reședința, dar care nu trebuie să împiedice exercitarea acestui drept.

6. Funcționarul consular trebuie să se abțină de a interveni în favoarea unui cetățean al statului trimițător aflat în stare de detenție, dacă acesta se opune.

7. Cetățeanul statului trimițător împotriva căruia s-a luat măsura privarii de liberate are dreptul de a trimite scrisori sau alta corespondenta și de a primi pachete, conținând obiecte de uz personal, în limitele permise de legile și de regulamentele statului de reședința.

8. În cazul în care autoritățile statului de reședința au pornit procesul penal sau au deschis o alta procedura împotriva cetățeanului statului trimițător, acestea, la cererea celui în cauza, vor informa pe funcționarul consular al statului trimițător asupra invinuirilor care le aduc cetățeanului respectiv, data și locul când a fost facuta judecata acestuia sau procedura care îl privește.

Funcționarul consular are dreptul de a asista la proces sau la procedura respectiva.

Articolul 27

Accidente

Autoritățile competente ale statului de reședința vor informa, imediat, oficiul consular în legătură cu toate accidentele grave de circulație ale cetățenilor statului trimițător. La cererea oficiului consular, acestea îi vor pune la dispoziție documentele întocmite de organele competente în legătură cu evenimentele rutiere în care a fost implicat un cetățean al statului trimițător.

Articolul 28

Decesul unui cetățean al statului trimițător

Autoritățile statului de reședința vor informa, fără întârziere, pe funcționarul consular, în legătură cu decesul unui cetățean al statului trimițător. La cererea oficiului consular, acestea îi vor trimite, gratuit, certificatul de deces ori o copie de pe documentele care confirma decesul.

Articolul 29

Funcții în materie de succesiuni

1. Autoritățile competente ale statului de reședința informează, fără întârziere, oficiul consular în legătură cu deschiderea în acest stat a unei succesiuni, ca urmare a decesului unui cetățean al statului trimițător, precum și în legătură cu deschiderea unui succesiuni, indiferent de cetățenia persoanei decedate, de care poate fi interesat un cetățean al statului trimițător sau statul trimițător însuși, în calitate de moștenitor, titular de drepturi sau legatar.

2. Autoritățile statului de reședința vor lua măsurile necesare, prevăzute de legile și regulamentele acestui stat, pentru conservarea succesiunii și pentru a transmite funcționarului consular copia de pe testament, dacă acesta a fost întocmit, precum și toate informațiile de care dispun în legătură cu titularii de drepturi, cu domiciliul lor permanent sau temporar, cu valoarea și componenta masei succesorale, inclusiv cu privire la sumele provenite din asigurările sociale sau din alte venituri, ori din polițele de asigurare. Ele vor informa, de asemenea, asupra datei când urmează să se deschidă procedura succesorală sau despre stadiul acestei proceduri.

3. Funcționarul consular este autorizat sa reprezinte direct, fără procura, în fața tribunalelor sau a altor autorități ale statului de reședința, sau, indirect, prin intermediul unui reprezentant al său, pe cetățenii statului trimițător care au dreptul sau care au pretenții la o succesiune deschisă în statul de reședința, dacă aceștia sunt absenți sau nu au desemnat un mandatar legal al lor.

4. Funcționarul consular are dreptul să solicite autorităților competente ale statului de reședința:

a) sa conserve succesiunea, sa pună ori sa ridice sigilii, sa ia măsurile necesare conservării ei, inclusiv desemnarea unui administrator al succesiunii, precum și sa participe la aceste operațiuni;

b) sa procedeze la vânzarea bunurilor care fac parte din succesiune și sa comunice data fixată pentru aceasta vînzare, astfel încât el să poată fi prezent.

5. Autoritățile statului de reședința vor informa, fără întârziere, pe funcționarul consular, despre încheierea procedurii succesorale sau a celorlalte formalități oficiale legate de succesiune și, după plata aferentă datoriilor, taxelor și impozitelor, vor permite ca activele succesiunii sau bunurile personale ale persoanelor pe care le reprezintă să fie exportate beneficiarilor.

6. În cazul în care valoarea succesiunii nu este importanța, funcționarul consular va putea cere ca bunurile succesorale să-i fie remise lui. În aceasta situație el are dreptul de a le transmite persoanelor interesate.

7. Funcționarul consular are dreptul sa primească, în vederea transmiterii celor interesați, bunurile personale și valorile aparținând cetățenilor statului trimițător care nu domiciliază în statul de reședința, precum și sumele care le revin acestora din indemnizațiile de pensie, din drepturile de asigurări sociale, din salarii, din polițele de asigurare sau din gratificatii.

8. Dacă un cetățean al statului trimițător, care nu are domiciliul permanent în statul de reședința, a decedat în timpul unei sederi temporare în acest stat, bunurile sale trebuie conservate de către autoritățile competente ale statului de reședința și, apoi, transmise, fără o procedură specială, funcționarului consular al statului trimițător. Funcționarul consular trebuie să acopere datoriile contractate de defunct în timpul șederii acestuia în statul de reședința, până la nivelul care să nu depășească valoarea acestor bunuri.

9. Transferul bunurilor și al activelor din statul de reședința se va putea face cu respectarea legislației acestui stat.

Articolul 30

Asistența acordată navelor

1. Funcționarul consular are dreptul sa acorde orice fel de asistența, prevăzută în prezenta convenție, navelor statului trimițător, precum și echipajelor acestor nave în timpul stationarii lor în apele teritoriale sau interioare ale statului de reședința, ori în porturi. El poate beneficia de dreptul de control și de inspecție asupra navelor acestui stat și echipajelor lor. În acest scop, el poate urca la bordul navelor statului trimițător pentru a interoga pe comandant și pe membrii echipajului navei.

2. Comandantul și membrii echipajului au dreptul să fie vizitati de funcționarul consular, la bordul navei, sa comunice cu el, precum și sa viziteze oficiul consular, în conformitate cu legile statului de reședința, în special cu legile și cu reglementările portuare și cu cele care privesc trecerea frontierei.

3. În îndeplinirea funcțiilor privind nava statului trimițător, comandantul sau echipajul ei, funcționarul consular poate solicita asistența autorităților competente ele statului de reședința.

Articolul 31

Dreptul funcționarului consular privind nava și echipajul

În ceea ce privește navele statului trimițător, funcționarul consular are dreptul:

a) fără a prejudicia drepturile autorităților statului de reședința, sa chestioneze pe comandantul navei sau pe oricare alt membru al echipajului, sa viziteze nava, sa verifice, sa primească, sa întocmească sau să semneze orice fel de certificate sau alte documente privind nava, să facă declarații referitoare la nava, la incarcatura și la voiajul acesteia, precum și sa elibereze documentele necesare facilitării intrării, șederii și iesirii navei;

b) sa intervină în vederea rezolvarii, sau pentru găsirea de soluții, conform legislației statului trimițător a oricăror litigii dintre comandant și ceilalți membri ai echipajului, inclusiv în cazul litigiilor privind contractele de angajare și condițiile de muncă;

c) în conformitate cu legea statului trimițător, sa participe la instalarea sau concedierea comandantului și a altor membri ai echipajului;

d) sa ia măsurile necesare în vederea spitalizarii și repatrierii comandantului sau oricărui alt membru al echipajului;

e) sa acorde sprijin și asistența comandantului navei sau oricărui alt membru al echipajului în fața tribunalelor și a altor autorități ale statului de reședința;

f) sa ia măsuri utile pentru asigurarea menținerii disciplinei și ordinii la bordul navei.

Articolul 32

Intervenția autorităților statului de reședința la bordul navei

1. În cazul în care un tribunal sau oricare alta autoritate a statului de reședința are intenția sa aresteze ori sa retina la bordul navei statului trimițător pe comandant, pe un alt membru al echipajului, pe un pasager al acestei nave sau pe o altă persoană care nu este cetățean al statului de reședința, să aplice sechestrul pe un bun aflat la bord ori sa angajeze o ancheta oficială la bordul navei, trebuie să informeze, în prealabil, pe funcționarul consular, astfel încât el să poată asista la luarea oricăreia dintre aceste măsuri. Dacă, datorită urgenței situației, nu a fost posibil să fie informat funcționarul consular sau dacă acesta nu a fost prezent la luarea măsurilor, autoritățile statului de reședința vor informa, fără întârziere și în mod complet, pe funcționarul consular în legătură cu măsurile pe care le-a luat. Autoritățile competente ale statului de reședința vor facilita vizita funcționarul consular la persoana arestata sau reținută și comunicarea lui cu aceasta și vor asigura luarea măsurilor corespunzătoare menite sa protejeze interesele persoanei sau ale navei.

2. Prevederile paragrafului 1 al prezentului articol se aplică, de asemenea, în cazul în care autoritățile statului de reședința cer comandantului sau uni membru al echipajului navei statului trimițător sa coboare la țărm pentru a răspunde unor întrebări în legătură cu nava statului trimițător.

3. Cu excepția cazurilor în care funcționarul consular ori comandantul navei statului trimițător o cer, sau cu aprobarea acestora, autoritățile judiciare sau alte autorități ale statului de reședința nu pot interveni în problemele interne ale navei statului trimițător privind relațiile dintre membri echipajului, raporturile de muncă și alte activități de natura interna ale acesteia, cu condiția sa nu fie incalcate legile și reglementările statului de reședința referitoare la liniștea și ordinea publică.

4. Prevederile paragrafului 1 al prezentului articol nu se aplică în cazul controlului obișnuit, efectuat de autoritățile statului de reședința în materie de pașapoarte, vama, sănătate publică, poluarea apelor marii și ocrotirea vieții umane pe mare ori în cazul oricărui alt demers întreprins la cererea sau cu consimțământul comandantului navei.

Articolul 33

Avaria sau naufragiul navei

1. Dacă o nava a statului trimițător naufragiaza, este avariata, esueaza, este aruncata la țărm sau suferă orice alte stricăciuni în apele teritoriale sau interioare ale statului de reședința, inclusiv în porturi, autoritățile acestui stat vor informa, fără întârziere, pe funcționarul consular despre aceasta.

2. În cazurile arătate la paragraful 1 al prezentului articol, autoritățile statului de reședința vor lua, conform legilor interne, măsurile necesare pentru a organiza salvarea și protecția navei, pasagerilor, echipajului, echipamentului navei, încărcăturii, proviziilor și a altor obiecte aflate la bordul navei și, de asemenea, pentru a evita orice prejudicii aduse bunurilor, precum și pentru a împiedica dezordini la bordul navei sau pentru a le elimina. Aceste măsuri vor fi luate, de asemenea, și față de obiectele care fac parte din nava sau din incarcatura ei și care au fost aruncate peste bord, informind pe funcționarul consular despre măsurile luate. Aceste autorități vor ajuta pe funcționarul consular sa ia toate măsurile de inlaturare a urmărilor avariei, eșuării sau naufragiului.

3. În cazul în care proprietarul navei, comandantul acesteia sau oricare altă persoană nu poate fi prezenta sau nu poate lua măsurile necesare pentru conservarea, salvarea sau administrarea bunurilor sau mărfurilor de pe nava statului trimițător, funcționarul consular poate, în numele proprietarului, sa ia măsurile pe care însuși proprietarul navei sau al mărfurilor le-ar fi putut lua într-o astfel de situație ori să solicite autorităților statului de reședința sa ia ele aceste măsuri.

4. Funcționarul consular poate, de asemenea, sa ia măsurile prevăzute la paragraful 3 al prezentului articol și, atunci când un obiect, aparținând unui cetățean al statului trimițător, provenind de la bordul sau din incarcatura unei nave, indiferent de naționalitatea ei, a fost adus într-un port sau găsit pe țărm sau în apropierea țărmului de pe o nava avariata, esuata sau naufragiata. Autoritățile statului de reședința vor informa, fără întârziere pe funcționarul consular despre existenta unui asemenea obiect.

5. Funcționarul consular are dreptul sa participe la ancheta deschisă, pentru a determina cauzele avariei, eșuării sau ale naufragiului, conformindu-se legilor și regulamentelor statului de reședința.

Articolul 34

Decesul sau dispariția unui membru al echipajului

1. Dacă comandantul sau oricare alt membru al echipajului unei nave a statului trimițător a decedat sau este dat dispărut în statul de reședința, la bordul navei sau pe uscat, comandantul sau inlocuitorul sau, precum și funcționarul consular al statului trimițător sunt singurii competenți să facă inventarul obiectelor, valorilor sau al altor bunuri lăsate de defunct sau de dispărut și sa ia măsurile necesare conservării bunurilor sau transmiterii lor, în vederea lichidării succesiunii. Dacă defunctul sau disparutul sunt cetățeni ai statului de reședința, comandantul sau inlocuitorul sau va întocmi inventarul în momentul constatării decesului sau al dispariției și va remite o copie de pe inventarul autorităților statului de reședința, competente să efectueze demersurile necesare pentru conservarea bunurilor, și, în caz de nevoie, pentru lichidarea succesiunii.

Aceste autorități vor informa oficiul consular al statului trimițător în legătură cu demersurile lor.

2. În cazul în care funcționarul consular exercita drepturile în materie succesorală, prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, el trebuie să se conformeze legilor și regulamentelor statului de reședința.

Articolul 35

Aeronave civile

Prevederile art. 30, 31, 32, 33 și 34 ale prezentei convenții se aplică, în mod corespunzător, și aeronavelor statului trimițător, cu condiția ca aceasta sa nu contravina prevederilor acordurilor bi- sau multilaterale în domeniu, la care sunt părți ambele state contractante.

Articolul 36

Drepturi și taxe consulare

1. Oficiul consular poate incasa pe teritoriul statului de reședința drepturi și taxe pentru serviciile consulare, efectuate conform legilor și regulamentelor statului trimițător.

2. Sumele încasate pentru serviciile consulare, efectuate, menționate la paragraful 1 al prezentului articol, sunt exceptate de la orice impozite și taxe în statul de reședința.

3. Statul de reședința va permite oficiului consular să depună sumele rezultate din taxele consulare într-un cont bancar.

Articolul 37

Transmiterea actelor

Funcționarul consular are dreptul sa transmită acte judiciare sau extrajudiciare sau comisii rogatorii, conform cu acordurile internaționale în vigoare între părțile contractante, iar, în lipsa unor asemenea acorduri, într-un mod compatibil cu legile și cu reglementările statului de reședința. Acest drept nu poate fi exercitat decît față de cetățenii statului trimițător și fără a aplica mijloace de constringere.

Articolul 38

Alte funcții consulare

Funcționarul consular poate îndeplini orice alte funcții consulare cu care îl însărcinează statul trimițător, dacă acestea nu sunt contrare legilor și regulamentelor statului de reședința sau dacă statul de reședința nu se opune îndeplinirii lor.

Capitolul 4 Facilități, privilegii și imunități

Articolul 39

Facilități acordate oficiului consular pentru activitatea sa

Statul de reședința acorda oficiului consular orice înlesniri pentru exercitarea funcțiilor consulare și ia măsurile necesare pentru ca membrii oficiului consular să-și poată îndeplini însărcinările oficiale și sa beneficieze de imunitățile și privilegiile prevăzute în prezenta convenție.

Articolul 40

Folosirea drapelului și a stemei naționale

1. Statul trimițător are dreptul sa folosească în statul de reședința drapelul sau național și scutul cu stema de stat, conform prevederilor prezentului articol:

a) drapelul național al statului trimițător poate fi arborat la clădirea destinată ca sediu al oficiului consular, la reședința șefului oficiului consular, precum și pe mijloacele sale de transport, atunci când acestea sunt folosite în interes oficial;

b) scutul cu stema statului trimițător și denumirea oficiului consular, scrisă în limba statului trimițător și în cea a statului de reședința, pot fi așezate pe clădirea destinată ca sediu al oficiului consular și pe reședința șefului oficiului consular.

În exercitarea drepturilor acordate prin prezentul articol, se vor respecta legile, regulamentele și uzanțele statului de reședința.

Articolul 41

Localuri și locuințe

Statul de reședința sprijină statul trimițător ca în cadrul legilor și reglementărilor sale să-și poată procura localurile necesare oficiului consular și, în caz de nevoie, locuințe convenabile pentru membrii oficiului consular.

Articolul 42

Facilități pentru procurarea de terenuri și clădiri

1. Statul trimițător are dreptul, în cadrul legilor și al reglementărilor statului de reședința:

a) sa procure clădiri sau părți de clădiri, destinate birourilor oficiului consular, reședinței șefului oficiului consular sau locuințelor celorlalți membri ai oficiului consular;

b) sa construiască sau sa amenajeze, în aceleași scopuri, clădirile procurate;

c) sa transfere dreptul de proprietate asupra clădirilor sau părților din clădiri astfel procurate sau construite.

2. Dispozițiile paragrafului 1 al prezentului articol nu absolvă statul trimițător de obligația de a respecta reglementările și restricțiile în materie de construcții, de urbanism, cele privitoare la protecția ansamblurilor arhitectonice și a monumentelor, aplicabile pe teritoriul unde se afla amplasate clădirile sau părțile din clădiri destinate localurilor consulare.

Articolul 43

Inviolabilitatea localurilor consulare și a reședinței șefului oficiului

consular

1. Localurile consulare și reședința șefului oficiului consular sunt inviolabile. Autoritățile statului de reședința nu pot pătrunde în acestea decît cu consimțământul șefului oficiului consular, al șefului misiunii diplomatice a statului trimițător sau al persoanei desemnate de unul dintre aceștia.

2. Statul de reședința are obligația specială de a lua toate măsurile necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare și pentru a împiedica tulburarea liniștii oficiului consular sau atingerea demnității sale.

Articolul 44

Scutirea de rechiziții

Localurile consulare, reședința șefului oficiului consular și locuintele celorlalți membri ai oficiului consular, mobilierul lor, bunurile oficiului consular ca și mijloacele de transport, nu pot face obiectul nici unei forme de rechiziție, pentru cazuri de utilitate publică sau de apărare naționala.

Articolul 45

Scutirea fiscală a localurilor consulare

1. Localurile consulare și reședința șefului oficiului consular, pe care statul trimițător sau o altă persoană, actionind în numele acestui stat, le are în proprietate sau este locatar, sunt scutite de impozite și de taxe de orice fel, naționale, regionale sau comunale, cu excepția taxelor percepute ca remunerare pentru serviciile special prestate.

2. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol nu se aplică impozitelor și taxelor care, după legile și regulamentele statului de reședința, cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimițător sau a celei care a acționat în numele acestui stat.

Articolul 46

Inviolabilitatea arhivelor și a documentelor consulare

Arhivele și documentele consulare sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar afla.

Articolul 47

Libertatea de comunicare

1. Statul de reședința permite și protejeaza comunicarea libera a oficiului consular pentru orice scopuri oficiale. Oficiul consular poate folosi toate mijloacele de comunicație potrivite, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomatică sau consulară și mesaje în clar sau cifrate, pentru comunicarea cu guvernul, cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale statului trimițător, oriunde s-ar găsi ele. Totuși oficiul consular nu poate instala și utiliza un post de radioemisie decît cu consimțământul statului de reședința.

2. Corespondenta oficială a oficiului consular este inviolabilă.

Prin expresia corespondenta oficială se înțelege întreaga corespondenta referitoare la oficiu consular și la funcțiile sale.

3. Valiza consulară nu poate fi deschisă sau reținută.

4. Coletele, care constituie valiza consulară, trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot conține decît corespondenta oficială, documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosință oficială.

5. Curierul consular trebuie să posede un document oficial, care să ateste calitatea sa și sa precizeze numărul de colete care constituie valiza consulară. În afară de cazul în care statul de reședința consimte la aceasta, el nu trebuie să fie nici cetățean al statului de reședința, nici, cu excepția când el este cetățean al statului trimițător, o persoană domiciliata în statul de reședința. În exercitarea funcțiilor sale, curierul consular este protejat de statul de reședința. El se bucura de inviolabilitatea persoanei sale și nu poate fi supus nici unei forme de arestare, detenție sau oricărei alte forme de limitare a libertății sale personale.

6. Statul trimițător și oficiul consular al acestuia pot desemna curieri consulari provizorii, care pot beneficia de privilegii și imunități conform paragrafului 5 al acestui articol, până la predarea valizei consulare.

7. Valiza consulară poate fi încredințată comandantului unei nave sau aeronave a statului trimițător, care urmează sa sosească într-un loc de intrare autorizat în statul de reședința. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial, indicind numărul de colete care constituie valiza diplomatică, dar el nu este considerat curier consular. Printr-un aranjament cu autoritățile locale competente, oficiul consular poate trimite pe unul dintre membrii săi sa ia valiza consulară, în mod direct și liber, de la comandantul navei sau aeronavei și sa predea o asemenea valiza consulară, în același mod.

Articolul 48

Protecția funcționarilor consulari

Statul de reședința va trata pe funcționarul consular cu respectul cuvenit și va lua măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertății și demnității sale.

Articolul 49

Inviolabilitatea personală a funcționarului consular

Persoana funcționarului consular este inviolabilă. Funcționarul consular nu poate fi arestat, deținut ori supus oricărei alte forme de limitare a libertății personale.

Articolul 50

Imunitatea de jurisdicție a membrilor oficiului consular

1. Funcționarii consulari se bucura de imunitatea de jurisdicție penală, civilă și administrativă a statului de reședința.

2. Angajații consulari și membrii personalului de serviciu nu sunt supuși jurisdicției penale, civile și administrative a statului de reședința pentru nici un act îndeplinit în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

3. Prevederile paragrafelor 1 și 2 ale prezentului articol nu se aplică în caz de acțiune civilă:

a) care rezultă din încheierea unui contract pe care membrii oficiului consular nu l-au făcut, în mod expres sau implicit, în numele statului trimițător;

b) intentată de un terț pentru pagubele rezultate dintr-un accident cauzat în statul de reședința de un vehicul, o nava sau o aeronava.

Articolul 51

Obligația de a depune ca martor

1. Funcționarii consulari pot fi chemați să depună ca martori în fața instanțelor judecătorești sau a altor autorități competente ale statului de reședința. Totuși nici o măsura coercitivă sau o alta sancțiune nu va putea fi luată față de funcționarii consulari.

2. Angajații consulari și membrii personalului de serviciu pot fi invitați să depună ca martori în timpul desfășurării unei proceduri judiciare, civile sau administrative. Angajații consulari sau membrii personalului de serviciu nu trebuie să refuze să facă declarații, dacă nu se afla în situația prevăzută la paragraful 3 al prezentului articol.

3. Membrii oficiului consular au dreptul sa refuze să depună mărturie asupra oricăror probleme care au legătură cu exercitarea funcțiilor lor oficiale sau să prezinte corespondenta și documentele oficiale referitoare la acestea. Ei au, de asemenea, dreptul sa refuze să depună mărturie în calitate de experți asupra legislației statului trimițător.

4. Autoritatea care solicită unui membru al oficiului consular să depună mărturie trebuie să evite a împiedica pe acesta sa îndeplinească funcțiile sale. Dacă este posibil, ea poate să obțină mărturia prin declarație verbală sau scrisă, luată la reședința sa sau la oficiul consular.

Articolul 52

Renunțarea la imunități

1. Statul trimițător poate renunța la inviolabilitatea și al imunitatea prevăzute în art. 49, 50 și 51. Aceasta renunțare trebuie facuta întotdeauna expres și comunicată în scris autorităților statului de reședința.

2. Dacă un membru al oficiului consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitate de jurisdicție, el nu poate invoca imunitatea de jurisdicție față de nici o cerere reconvențională, legată direct de cererea principala.

3. Renunțarea la imunitatea de jurisdicție pentru o acțiune civilă sau administrativă nu este considerată ca renunțare la imunitatea în ceea ce privește măsurile de executare a hotărârii, pentru care este necesară o renunțare expresă.

Articolul 53

Scutirea de prestații personale

Statul de reședința scutește pe membrii oficiului consular de orice prestații personale și de orice sarcini de interes public, indiferent de caracterul lor, ca și de alte obligații, cum ar fi rechizitiile și incartiruirile militare.

Articolul 54

Scutirea de obligația de înmatriculare a străinilor

1. Membrii oficiului consular sunt scutiți de toate obligațiile prevăzute de legile și de regulamentele statului de reședința în materie de înmatriculare a străinilor, de permise de ședere, precum și de alte formalități cerute străinilor.

2. Totuși prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică membrilor personalului consular, care nu sunt angajați permanenți ai statului trimițător sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reședința, și nici unui membru al familiei acestora.

Articolul 55

Scutirea fiscală

Funcționarii consulari și angajații consulari sunt scutiți de orice impozite și taxe, personale sau reale, naționale, regionale, municipale, impuse de statul de reședința, cu excepția:

a) impozitelor indirecte, încorporate în mod normal în prețul mărfurilor sau al serviciilor;

b) impozitelor și taxelor pe bunuri imobile particulare, situate pe teritoriul statului de reședința, sub rezerva dispozițiilor art. 45;

c) drepturilor de succesiune și de mutație, percepute de către statul de reședința, sub rezerva prevederilor art. 60;

d) impozitelor și taxelor pe orice fel de venituri particulare, care își au sursa în statul de reședința;

e) drepturilor percepute ca remunerare a serviciilor prestate particular;

f) taxelor de înregistrare, de grefa, de ipoteca și de timbru, sub rezerva dispozițiilor art. 45.

2. Membrii personalului de serviciu sunt scutiți de impozitele și taxele pentru salariile primite pentru serviciile pe care le prestează, cu condiția sa nu fie cetățeni ai statului de reședința sau sa nu aibă domiciliul în acest stat.

3. Membrii oficiului consular, care angajează persoane ale căror retribuții sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reședința, trebuie să respecte obligațiile pe care legile și reglementările acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit.

Articolul 56

Scutirea de taxe și control vamal

1. În conformitate cu legile și cu regulamentele sale, statul de reședința autorizeaza intrarea, ieșirea, scutirea de orice taxe vamale și de alte redevențe conexe, altele decît cheltuielile de depozitare, de transport și cheltuielile cu serviciile special prestate, pentru:

a) obiectele destinate folosinței oficiale a oficiului consular;

b) obiectele destinate uzului personal al funcționarilor consulari, inclusiv efectele destinate instalării lor.

Bunurile destinate uzului personal al funcționarilor consulari nu trebuie să depășească consumul lor obișnuit.

2. Angajații consulari beneficiază de privilegiile și de scutirile prevăzute la paragraful 1 lit. b) din prezentul articol, în ceea ce privește obiectele importante cu ocazia primei lor instalări.

3. Funcționarii consulari sunt scutiți de controlul bagajelor lor personale, dacă nu exista motive serioase să se presupună ca acestea conțin obiecte care nu beneficiază de scutirile menționate la paragraful 1 lit. b) din prezentul articol sau obiecte interzise la import sau export de legile statului de reședința, sau de regulamentele de carantina. Într-un asemenea caz, controlul nu se poate face decît în prezenta funcționarului consular sau a reprezentantului sau autorizat.

Articolul 57

Scutirea de permise de muncă

1. Membrii oficiului consular sunt scutiți, în ceea ce privește serviciile aduse statului trimițător, de obligațiile pe care legile și regulamentele statului de reședința le prevăd cu privire la permisele de muncă, necesare în cazul folosirii miinii de lucru străine.

2. Membrii personalului particular al funcționarilor consulari și ai angajaților consulari sunt scutiți de obligațiile menționate la paragraful 1 din prezentul articol, dacă ei nu exercita nici o alta activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reședința.

Articolul 58

Scutirea de regimul de asigurări sociale

1. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 3 al prezentului articol, membrii oficiului consular sunt scutiți, în ceea ce privește serviciile aduse statului trimițător, de dispozițiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul de reședința.

2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică și membrilor personalului particular, care sunt în serviciul exclusiv al membrilor oficiului consular, cu condiția ca:

a) sa nu fie cetățeni ai statului de reședința sau sa nu aibă domiciliul în acest stat;

b) sa nu fie supuși dispozițiilor de securitate socială, care sunt în vigoare în statul trimițător sau într-un stat terț.

3. Membrii oficiului consular, care au în serviciul lor persoane cărora scutirea prevăzută la paragraful 2 al prezentului articol nu se aplică, trebuie să respecte obligațiile pe care dispozițiile de securitate socială ale statului de reședința le impun celui care angajează.

4. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 și 2 ale prezentului articol nu exclude participarea voluntara la regimul de securitate socială a statului de reședința, în măsura în care aceasta este admisă de acest stat.

Articolul 59

Dispoziții speciale referitoare la activitățile particulare cu caracter

lucrativ

1. Funcționarii consulari de cariera nu vor exercita în statul de reședința nici o activitate cu caracter profesional sau comercial, în profitul lor personal.

2. Privilegiile și imunitățile prevăzute în prezenta convenție nu sunt acordate:

a) angajaților consulari și membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reședința o activitate particulară cu caracter lucrativ;

b) membrilor de familie ai persoanei menționate la lit. a) și membrilor personalului sau particular;

c) membrilor familiilor membrilor oficiului consular, care exercită ei înșiși în statul de reședința o activitate particulară cu caracter lucrativ.

Articolul 60

Succesiunea unui membru decedat al oficiului consular

În caz de deces al unui membru al oficiului consular în statul de reședința, acesta:

a) va permite exportul bunurilor mobile ale defunctului, cu excepția acelora care, în momentul decesului, sunt interzise la export de statul de reședința;

b) nu va percepe taxe de succesiune sau de mutație asupra bunurilor mobile, a căror existenta în statul de reședința se datora exclusiv prezentei în acest stat a defunctului în calitate de membru al oficiului consular.

Articolul 61

Libertatea de deplasare

Sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naționala, statul de reședința asigura tuturor membrilor oficiului consular libertatea de deplasare și de circulație pe teritoriul sau.

Articolul 62

Asigurarea mijloacelor de circulație

Mijloacele de circulație, proprietatea statului trimițător, destinate uzului oficiului consular, sau cele care sunt proprietatea membrilor oficiului consular trebuie să facă obiectul unei asigurări obligatorii.

Articolul 63

Asigurarea pentru daunele provocate unei terțe părți

Membrii oficiului consular trebuie să se conformeze tuturor obligațiilor impuse de legile și de regulamentele statului de reședința în materie de asigurări pentru daunele produse unei terțe părți, rezultate din utilizarea unui mijloc de transport.

Articolul 64

Prevederi aplicabile membrilor de familie

Prevederile art. 49, 50 alin. 1, ale art. 53-56, 58, 60 și 61 sunt, de asemenea, aplicabile în mod corespunzător și membrilor de familie ai unui membru al oficiului consular, cu condiția ca aceștia sa nu fie cetățeni ai statului de reședința, sa nu domicilieze în acest stat și sa nu exercite nici o activitate lucrativă.

Articolul 65

Începutul și sfârșitul privilegiilor și imunităților consulare

1. Membrii oficiului consular beneficiază de privilegiile și de imunitățile prevăzute în prezenta convenție, de la intrarea pe teritoriul statului de reședința pentru a-și ocupa posturile, iar dacă se găsesc deja pe acest teritoriu, din momentul intrării lor în funcție la oficiul consular.

2. Membrii familiei unui membru al oficiului consular, care locuiesc împreună cu acesta, precum și membrii personalului sau particular beneficiază de privilegiile și de imunitățile prevăzute în prezenta convenție, începând cu una dintre datele următoare: aceea de când membrul respectiv al oficiului consular se bucura de privilegiile și imunitățile conform paragrafului 1 al prezentului articol; aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reședința sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv.

3. Când funcțiile unui membru al postului consular iau sfârșit, privilegiile și imunitățile sale, precum și acelea ale membrilor familiei sale, care locuiesc împreună cu el, sau ale membrilor personalului sau particular încetează, în mod normal, la prima dintre datele următoare:

a) în momentul în care persoana în cauza părăsește teritoriul statului de reședința;

b) la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost acordat în acest scop.

În ceea ce privește persoanele menționate la paragraful 2 al prezentului articol, privilegiile și imunitățile lor iau sfârșit din momentul în care ele încetează sa mai locuiască împreună sau să fie în serviciul unui membru al oficiului consular, cu rezerva, totuși, ca, dacă aceste persoane intenționează sa părăsească teritoriul statului de reședința într-un termen rezonabil, privilegiile și imunitățile lor subzistă până în momentul placarii lor.

4. Totuși, în ceea ce privește actele săvârșite de un funcționar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcțiilor lor oficiale, imunitatea de jurisdicție subzistă fără limita de durata.

5. În caz de deces al unui membru al oficiului consular, membrii familiei sale, care locuiesc împreună cu el, continua să se bucure de privilegiile și de imunitățile de care beneficiază până la prima dintre datele următoare:

a) aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reședința;

b) la expirarea unui termen rezonabil, care le va fi fost acordat în acest scop.

Articolul 66

Persoane care nu beneficiază de privilegii și imunități

1. Membrii oficiului consular care sunt cetățeni ai statului de reședința sau au domiciliul în acest stat nu beneficiază de privilegiile și de imunitățile prevăzute în prezenta convenție, sub rezerva paragrafului 3 al art. 51.

2. Totuși, statul de reședința trebuie să-și exercite jurisdicția asupra persoanelor menționate la paragraful 1 al prezentului articol, în asa fel încât sa nu împiedice, fără motiv și sub nici o formă, exercitarea funcțiilor oficiului consular.

Capitolul 5 Dispoziții generale și finale

Articolul 67

Respectarea legilor și regulamentelor statului de reședința

1. Persoanele care beneficiază de privilegiile și de imunitățile stabilite în baza prezentei convenții sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului de reședința, fără a prejudicia privilegiile și imunitățile lor. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale statului de reședința.

2. Localurile consulare nu vor fi utilizate în mod incompatibil cu exercitarea funcțiilor consulare.

3. Dispozițiile paragrafului 2 al prezentului articol nu exclud posibilitatea instalării într-o parte a clădirii, în care se găsesc localurile oficiului consular, a birourilor altor organisme sau agenții, cu condiția ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de către oficiul consular.

În acest caz, aceste birouri nu sunt considerate, conform prevederilor prezentei convenții, ca făcând parte din localurile consulare.

Articolul 68

Exercitarea funcțiilor consulare de către misiunea diplomatică

1. Dispozițiile prezentei convenții se aplică, în mod corespunzător, și în cazul în care funcțiile consulare sunt exercitate de misiunea diplomatică.

2. Numele și prenumele membrilor misiunii diplomatice, afectați serviciului consular, vor fi notificate la ministerul afacerilor externe al statului de reședința.

3. Membrii misiunii diplomatice, menționați la paragraful 2 al prezentului articol, continua sa beneficieze de privilegiile și de imunitățile pe care le conferă statutul lor diplomatic.

Articolul 69

Ratificarea și intrarea în vigoare

1. Prezenta convenție va fi supusă ratificării în conformitate cu procedurile constituționale ale fiecăreia dintre părțile contractante și va intra în vigoare în a 30-a zi de la data schimbului instrumentelor de ratificare.

2. Prezenta convenție va putea fi modificată, urmînd ca aceasta să fie convenită pe cale diplomatică.

Ele vor intra în vigoare începând cu a 30-a zi de la data la care părțile contractante își vor fi comunicat reciproc ca au fost îndeplinite procedurile legale de ratificare, potrivit legilor lor.

3. Prezenta convenție se încheie pe o perioadă nedeterminată.

Fiecare parte contractantă poate denunta prezenta convenție, în care scop va înștiința pe cealaltă parte contractantă, în scris, pe cale diplomatică. În acest caz, convenția își va inceta valabilitatea după 6 luni de la data primirii înștiințării făcute potrivit prezentului articol.

Drept pentru care, împuterniciții părților contractante au semnat prezenta convenție și au aplicat sigiliile lor.

Întocmit la Hanoi, la 8 iulie 1995, în doua exemplare originale, în limbile română, vietnameza și engleza. Textele în limba vietnameza și română au aceeași valoare.

În cazul unor interpretări diferite, prevalează textul în limba engleza.

Pentru România,

Mircea Geoana

Pentru Republica Socialistă Vietnam,

Nguyen Dy Nien

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.