Acordul din 19 aprilie 1995
între Guvernul României și Guvernul Regatului Țărilor de Jos privind transporturile rutiere internaționale
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Regatului Țărilor de Jos, denumite în continuare părți contractante,
dorind să contribuie la dezvoltarea relațiilor economice și comerciale în scopul facilitării și reglementării transporturilor rutiere internaționale de persoane și de mărfuri pe teritoriile statelor lor, din și spre sau în tranzit pe aceste teritorii, pe baza egalității în drepturi și a avantajului reciproc,
au convenit cele ce urmează:
Articolul 1
Domeniul de aplicabilitate
1. Prevederile prezentului acord se aplică transporturilor internaționale rutiere de persoane și de mărfuri, efectuate contra plata sau pe cont propriu, din și spre sau în tranzit pe teritoriile statelor părților contractante, precum și transporturilor internaționale de mărfuri și persoane pe teritoriile statelor lor, în cabotaj, efectuate de transportatori ai uneia dintre părțile contractante, conform definitiilor din art. 2.
2. Prezentul acord nu va afecta drepturile și obligațiile părților contractante care decurg din alte înțelegeri internaționale.
3. Aplicarea acestui acord nu va aduce prejudicii aplicării, de către Regatul Țărilor de Jos, ca stat membru al Uniunii Europene, a Legislației Uniunii Europene.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului acord:
1. termenul transportator desemnează orice persoană fizica sau juridică care este stabilită pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante și care a fost admisă în mod legal în țara de stabilire pe piața de transporturi rutiere de persoane sau de mărfuri, contra plata sau pe cont propriu, în conformitate cu legile și cu reglementările naționale corespunzătoare din țara de stabilire;
2. termenul vehicul desemnează un vehicul motor sau o combinație de vehicule la care cel puțin vehiculul motor este înmatriculat pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante și care este folosit și echipat exclusiv pentru transportul de mărfuri sau pentru transportul a mai mult de 9 persoane, inclusiv soferul;
3. termenul cabotaj desemnează efectuarea de servicii de transport în interiorul teritoriului statului unei părți contractante de către un transportator stabilit pe teritoriul statului celeilalte părți contractante;
4. termenul transport desemnează deplasarea vehiculelor, încărcate sau goale, pe cale rutiera, chiar dacă pentru o porțiune a călătoriei vehiculul, remorca sau semiremorca folosește calea ferată sau căile navigabile.
Articolul 3
Accesul la piața de prestații de transport
1. Fiecare dintre părțile contractante poate permite oricărui transportator stabilit pe teritoriul statului celeilalte părți contractante să efectueze transporturi de mărfuri sau de persoane:
a) între un punct situat pe teritoriul statului sau și un punct din afară acelui teritoriu;
b) în tranzit pe teritoriul statului sau,
acestea, cu excepția cazurilor în care comisia mixtă nu stabilește altfel, sunt supuse regimului de autorizații care trebuie să fie emise de către autoritățile competente ale fiecărei părți contractante.
2. Nu sunt necesare autorizații pentru efectuarea următoarelor categorii de transporturi sau pentru cursele în gol legate de aceste transporturi:
- transporturi poștale, ca serviciu public;
- deplasarea vehiculelor care au suferit deteriorări sau avarii;
- transporturi funerare;
- transporturi pe cont propriu;
- transportul de animale vii, utilizînd vehicule speciale;
- transportul de bunuri medicale și de echipamente necesare în cazuri de urgenta, în special în cazuri de calamitati naturale;
- transportul de mărfuri cu vehicule a căror greutate bruta, inclusiv greutatea remorcilor, nu depășește 6 tone sau a căror sarcina utila permisă, inclusiv cea a remorcilor, nu depășește 3,5 tone;
- cursa în gol a unui vehicul de transport trimis sa înlocuiască un vehicul care a fost deteriorat pe teritoriul statului celeilalte părți contractante și continuarea parcursului de către acest vehicul pe baza autorizației emise pentru vehiculul care a fost deteriorat;
- transporturi de mărfuri și de opere de arta destinate unor tîrguri și expoziții;
- transporturi de mărfuri și de echipamente destinate exclusiv pentru scopuri de reclama și informație;
- transportul de aparate, accesorii, animale pentru manifestări teatrale, muzicale, de cinema sau sportive, pentru circuri sau tîrguri și manifestări, precum și al celor destinate înregistrărilor radiofonice sau productiilor cinematografice sau de televiziune.
Un transportator nu poate efectua operațiuni de cabotaj, decît dacă este autorizat special pentru aceasta de către autoritatea competentă a părții contractante pe teritoriul statului căruia se efectuează cabotajul.
Articolul 4
Greutăți și dimensiuni
1. Greutatea, sarcina pe osie și dimensiunile vehiculelor uneia dintre părțile contractante trebuie să fie conforme cu valorile prevăzute în documentele de înmatriculare oficială a vehiculului și nu pot depăși limitele în vigoare pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.
2. În cazul în care greutatea, sarcina pe osie și/sau dimensiunile unui vehicul al uneia dintre părțile contractante, încărcat sau gol, angajat într-un transport în conformitate cu prevederile acestui acord, depășesc limita maxima admisibilă pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, este necesară o autorizație specială. Aceasta autorizație poate limita circulația vehiculului la un itinerar determinat.
Autorizația specială nu înlocuiește autorizația prevăzută la art. 3.
Articolul 5
Aplicarea legislației naționale
1. Transportatorii unei părți contractante și echipajele vehiculelor acestora trebuie să respecte, atunci când se afla pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, legile și reglementările în vigoare în acea țara.
2. În cazul unei operații de cabotaj, comisia mixtă va preciza modurile de realizare a acestuia în conformitate cu legile și cu reglementările naționale ale părții contractante pe teritoriul statului căruia se efectuează transportul.
3. Fiecare parte contractantă trebuie ca, în aplicarea legislației și a reglementărilor menționate în paragrafele anterioare, sa supună pe transportatorii celeilalte părți contractante la aceleași condiții la care sunt supuși propriii locuitori, astfel încât orice discriminare pe bază de naționalitate sau loc de stabilire să fie exclusa.
4. În cazurile nereglementate de prevederile prezentului acord sau prin alte înțelegeri la care o parte contractantă este parte se va aplica legislația naționala a părții contractante, în vigoare pe teritoriul statului acesteia.
Articolul 6
Încălcări ale prevederilor
În cazul unei încălcări a prevederilor prezentului acord de către un transportator al unei părți contractante, partea contractantă pe teritoriul statului căruia a avut loc încălcarea va informa, fără a aduce prin aceasta vreun prejudiciu procedurilor legale proprii, pe cealaltă parte contractantă, care va lua măsurile corespunzătoare prevăzute în acest sens de legislația sa naționala. Părțile contractante se vor informa reciproc asupra sancțiunilor aplicate.
Articolul 7
Prevederi fiscale
1. Vehiculele, inclusiv piesele de schimb aferente, care efectuează transporturi în conformitate cu prezentul acord, vor fi reciproc scutite de plată tuturor taxelor și impozitelor aplicate, în ceea ce privește circulația sau posesiunea de vehicule, precum și de plată tuturor taxelor sau impozitelor speciale aplicate operațiunilor de transport pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.
2. Scutirea sus-menționată nu se referă la taxele și la impozitele asupra combustibilului motorului, la taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.) privind serviciile de transport și la taxele percepute pentru folosirea drumurilor și lucrărilor de arta.
3. Vehiculele înmatriculate pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante, precum și remorcile sau semiremorcile, care sunt utilizate pentru transporturile menționate în prezentul acord, sunt admise temporar pe teritoriul statului celeilalte părți contractante cu scutire de taxe vamale de import, cu condiția de a fi reexportate.
4. Combustibilul care se găsește în rezervoarele normale prevăzute de producător, lubrifianții destinați numai pentru buna funcționare a vehiculelor, precum și agenții de refrigerare sunt reciproc scutiți de taxe de import și de alte taxe și plati.
5. Piesele de schimb importate pentru repararea unui vehicul deja importat temporar vor fi admise fără taxe vamale și nu vor fi supuse nici unor restrictii și/sau măsuri prohibitive de import. Piesele înlocuite vor fi reexportate sau distruse sub controlul autorităților vamale.
6. Profiturile realizate ca rezultat al operarii vehiculelor în trafic internațional sunt taxabile în conformitate cu Convenția dintre România și Regatul Țărilor de Jos pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozit pe venit și pe avere.
Articolul 8
Autoritățile competente
Fiecare parte contractantă va transmite celeilalte părți contractante denumirea autorităților competente însărcinate cu aplicarea prevederilor prezentului acord, precum și orice modificare în legătură cu acestea.
Articolul 9
Comisia mixtă
1. În vederea aplicării și interpretării prezentului acord, se înființează o comisie mixtă formată din reprezentanți ai autorităților competente ale fiecăreia dintre cele doua părți contractante, care pot sa invite reprezentanți ai sectorului transporturilor.
2. Comisia mixtă se va întruni la cererea oricăreia dintre părțile contractante. Comisia mixtă își stabilește propriile reguli și proceduri. Comisia mixtă se va intilni, alternativ, pe teritoriul statului fiecărei părți contractante. Reprezentantul tarii gazda va prezida întîlnirea de lucru. Agenda de lucru pentru intilnire va fi propusă de partea contractantă gazda cu cel puțin două saptamini înainte de începerea intilnirii. Întîlnirea va fi încheiată printr-un protocol care va fi semnat de conducătorii delegatiilor părților contractante.
3. În conformitate cu art. 3, paragrafele 1 și 3, comisia mixtă va hotărî asupra tipului și numărului de autorizații și va examina condițiile de participare pe piața de prestații de transport. Fără a aduce prejudicii dispozițiilor art. 3 paragraful 2, comisia mixtă poate modifica categoriile de transport pentru care nu sunt necesare autorizații de transport.
4. Comisia mixtă va examina, în principal, următoarele teme și va formula propuneri privind:
- dezvoltarea armonioasă a transporturilor dintre cele doua tari, ținând seama, printre altele, de aspectele de protecție a mediului înconjurător;
- coordonarea politicilor de transport rutier, a legislației de transport și implementarea acesteia de către părțile contractante la nivel național și internațional;
- formularea de soluții posibile pentru a fi prezentate autorităților naționale respective din cele doua tari, în cazul în care apar probleme legate de derularea transporturilor rutiere, în special în domeniul social, vamal și de protecția mediului sau alte probleme;
- schimbul de informații relevante;
- metoda de determinare a greutatii, a sarcinii pe osie și a dimensiunilor vehiculelor;
- promovarea cooperării dintre întreprinderile și instituțiile de transport;
- promovarea transportului combinat;
- probleme referitoare la accesul pe piața de prestații de transport.
Articolul 10
Rezolvarea litigiilor
Pentru orice diferend în interpretarea sau în aplicarea prezentului acord se va incerca găsirea unei soluții prin negocieri directe între autoritățile competente ale celor două părți contractante.
În cazul în care autoritățile competente nu ajung la o înțelegere, se va cauta să se găsească o soluție pe cale diplomatică.
Articolul 11
Modificarea acordului
Orice modificare a prezentului acord se convine de către părțile contractante și va intra în vigoare conform procedurii menționate la art. 12.
Articolul 12
Intrarea în vigoare a acordului și durata
1. Prezentul acord va intra în vigoare la 60 de zile la data la care ambele părți contractante și-au notificat reciproc, în scris, ca au fost îndeplinite condițiile prevăzute de legislatiile lor naționale privind procedurile de aplicare a acordurilor internaționale.
2. O dată cu intrarea în vigoare a prezentului acord, Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Țărilor de Jos privind transportul rutier internațional de mărfuri, semnat la 23 aprilie 1968 la Haga, își încetează valabilitatea.
Articolul 13
Valabilitatea acordului
Prezentul acord va rămâne în vigoare pe o perioadă de un an de la data intrării în vigoare și va putea fi prelungit în mod tacit, de la an la an, în afară cazului în care una dintre părțile contractante va notifica în scris celeilalte părți contractante, cu cel puțin 6 luni înaintea datei de prelungire, intenția sa de a denunta acordul.
Articolul 14
Aplicabilitatea pentru Regatul Țărilor de Jos
În ceea ce privește Regatul Țărilor de Jos, acest acord se va aplica numai pe teritoriul din Europa al Regatului Țărilor de Jos.
Drept pentru care, subsemnații, pe deplin autorizați, au semnat prezentul acord.
Încheiat la București la 19 aprilie 1995, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română și olandeza, ambele texte având aceeași valabilitate.
Pentru Guvernul României,
Aurel Novac,
ministrul transporturilor
Pentru Guvernul Regatului Țărilor de Jos,
Monique Frank,
ambasadorul Regatului Țărilor de Jos
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.