Legea nr. 302/2004

Preeminența dreptului internațional

Prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.

Cooperarea cu un tribunal penal internațional sau o organizație internațională publică, în conformitate cu dispozițiile în materie ale unor instrumente internaționale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaționale, se examinează printr-o procedură legală distinctă, prevederile prezentei legi putând fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.

Curtoazia internațională și reciprocitatea

În lipsa unei convenții internaționale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat.

În cazul prevăzut la alineatul precedent, prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române.

Lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă aceasta:

a) se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalității;

b) poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;

c) poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.

Motive obligatorii de refuz al cooperării judiciare

Cooperarea judiciară va fi refuzată dacă:

a) procedura penală din statul solicitant nu îndeplinește sau nu respectă condițiile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau ale oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România;

b) există motive serioase să se creadă că asistența judiciară este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice sau de apartenență la un anumit grup social;

c) situația persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate la alineatul precedent;

d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaționale pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice;

f) se referă la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun.

Nu sunt considerate infracțiuni de natură politică:

a) atentatul la viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele împotriva umanității prevăzute de Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

c) infracțiunile prevăzute la art. 50 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea soartei răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie, la art. 51 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea soartei răniților, bolnavilor și naufragiaților forțelor armate maritime, la art. 129 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război și la art. 147 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război;

d) orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispozițiile din convențiile de la Geneva prevăzute la lit. c);

e) infracțiunile prevăzute la art. 1 al Convenției europene pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, și în alte instrumente internaționale pertinente;

f) acțiunile prevăzute în Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

g) orice altă infracțiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convențiile sau acordurile internaționale la care România este parte.

Motive opționale de refuz al cooperării judiciare

Cooperarea judiciară poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unei proceduri în curs sau atunci când această faptă trebuie sau poate face de asemenea obiectul unei urmăriri ce ține de competența autorităților judiciare române.

Cooperarea judiciară poate fi de asemenea refuzată atunci când, ținând cont de împrejurările faptei, acceptarea cererii poate antrena consecințe grave pentru persoana vizată, din cauza vârstei sale, a stării sale de sănătate sau a oricărui alt motiv cu caracter personal.

Non bis in idem

Cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă:

a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal;

b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

Dispozițiile alin. (1) nu se aplică dacă asistența este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României.

Regula specialității

Persoana care, ca urmare a unei cereri de extrădare sau a unei alte cereri de asistență judiciară în materie penală, se înfățișează în România, este predată sau transferată în România, nu poate fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută, nici supusă vreunei măsuri de restrângere a libertății pentru o altă faptă anterioară predării sau transferării decât cea care a motivat cererea de asistență formulată de autoritățile române competente, în afară de cazurile când:

a) statul care a predat-o consimte; autoritățile competente române vor prezenta în acest scop o cerere, însoțită de actele în sprijinul acesteia și de un proces-verbal judiciar în care se consemnează declarațiile persoanei în cauză;

b) având posibilitatea să o facă, persoana predată sau transferată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul statului român, ori dacă s-a înapoiat după ce l-a părăsit;

c) persoana care beneficiază de regula specialității renunță la acest beneficiu; această renunțare trebuie să rezulte din declarația dată în fața judecătorului, care trebuie să se asigure că persoana a exprimat-o voluntar și pe deplin conștientă de consecințele acțiunii sale, asistată de un apărător ales sau numit din oficiu.

Declarațiile prevăzute la literele a) și c) ale alin. (1) se iau în camera de consiliu a secției penale a Curții de apel în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei sau autoritatea judiciară pe rolul căreia se află cauza.

Statul solicitant va putea lua totuși măsurile necesare în vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul său, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripției potrivit legislației sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana predată sau transferată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracțiunii recalificate ar îngădui extrădarea sau acordarea unei alte forme de asistență judiciară în materie penală.

Transmiterea directă a cererilor de asistență judiciară

Cererile de asistență judiciară internațională, cu excepția cererilor de extrădare și de transferare a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct de autoritățile judiciare solicitante autorităților judiciare solicitate în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil în relația între statul solicitant și statul solicitat reglementează acest mod de transmitere.

În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), cererile de asistență judiciară internațională, cu excepția cererilor de extrădare și de transferare a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct de autoritățile judiciare solicitante autorităților judiciare solicitate în caz de urgență, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiției sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după caz.

Procedura prevăzută la alin. (1) și (2) va fi urmată și pentru transmiterea răspunsului la cererile urgente de asistență judiciară.

În cazul prevăzut la alin. (1) și (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol).

Alte modalități de transmitere a cererilor

Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant și statul solicitat, pot fi folosite și mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt disponibile, dacă autenticitatea și confidențialitatea cererii, precum și credibilitatea datelor transmise sunt garantate.

Dispozițiile alineatului precedent nu împiedică recurgerea la căile urgente prevăzute la art. 14.

Limbile utilizate

Cererile de asistență judiciară internațională în materie penală adresate României și actele anexe trebuie însoțite de o traducere în limba română sau în una din limbile engleză ori franceză.

Cererile de asistență judiciară internațională în materie penală formulate de autoritățile române și actele anexe vor fi însoțite de traduceri în una din limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relația cu statul solicitat. Traducerea cererilor și a actelor anexe se realizează de autoritatea judiciară solicitantă.

Răspunsul la cererile de asistență judiciară internațională în materie penală adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una din limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepția cazului în care prin instrumentul juridic internațional aplicabil se dispune altfel.

Computarea arestării

Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

Autoritățile române solicitate sunt obligate să comunice autorităților competente ale statului solicitant informațiile necesare computării duratei arestului executat în România, în baza unei cereri de asistență judiciară internațională adresate autorităților judiciare române.

Conținutul general al cererii de asistență judiciară și actele anexate acesteia

Cererea de asistență judiciară trebuie să indice:

a) denumirea autorității judiciare emitente și denumirea autorității judiciare solicitate;

b) obiectul și motivele cererii;

c) calificarea juridică a faptelor;

d) datele de identificare ale învinuitului, inculpatului sau condamnatului, ale persoanei care face obiectul cererii de extrădare sau de transferare ori ale martorului sau expertului, după caz.

La cererea de asistență judiciară se anexează acte în sprijinul acesteia, în funcție de natura și obiectul cererii, astfel cum sunt prevăzute în titlurile următoare.

Actele anexate cererii de asistență judiciară trebuie certificate de autoritatea judiciară emitentă, fiind scutite de orice alte formalități de supralegalizare.

Cheltuieli

Cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri de asistență judiciară în materie penală sunt suportate, de regulă, de statul solicitat.

Cu toate acestea, sunt în sarcina statului sau a autorității judiciare solicitante:

a) indemnizațiile și remunerațiile martorilor și experților, precum și cheltuielile de călătorie și de ședere;

b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor;

c) cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autorități judiciare;

d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat străin sau de la sediul unei autorități judiciare către un stat terț;

e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o videoconferință pentru îndeplinirea unei cereri de asistență judiciară;

f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcție de mijloacele umane și tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii.

Ca urmare a unui acord între autoritățile române solicitate și autoritățile străine solicitante, se poate deroga, în cazuri excepționale, de la dispozițiile alin. (2).

Remiterea de obiecte și de valori

În cazul în care cererea de asistență are ca obiect sau implică remiterea de obiecte sau de alte valori, acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a cărei urmărire și judecată ține de competența autorităților judiciare române.

Remiterea obiectelor și a altor valori poate fi amânată sau efectuată sub condiția restituirii.

Dispozițiile alin. (1) și (2) nu aduc atingere drepturilor terților de bună-credință și drepturilor statului român atunci când aceste obiecte și valori pot reveni acestuia.

Obiectele și valorile nu vor fi predate decât în temeiul unei hotărâri definitive pronunțate în acest sens de autoritatea judiciară competentă.

În cazul cererilor de extrădare, predarea obiectelor și valorilor prevăzute la alin. (1) se poate efectua chiar dacă nu se acordă extrădarea, în special din cauza fugii sau decesului persoanei extrădabile.

Cheltuieli

Cheltuielile privind procedura de extrădare efectuate pe teritoriul României se suportă de statul român, prin bugetele autorităților și instituțiilor implicate, în funcție de atribuțiile conferite fiecăreia dintre acestea prin prezenta lege.

Cheltuielile de tranzit se suportă de statul solicitant.

Extrădarea aparentă

Când cererea de predare este formulată în baza unor acte internaționale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaționale, remiterea pentru urmărire și judecată a persoanelor învinuite de săvârșirea unor crime grave se examinează printr-o procedură legală distinctă.

De asemenea, începând cu data la care România va fi membră a Uniunii Europene, dispozițiile prezentului titlu nu se vor mai aplica în raporturile cu celelalte state membre ale acesteia, fiind înlocuite cu dispozițiile titlului III.

Autoritățile române competente

În România sunt desemnate ca autorități judiciare emitente instanțele judecătorești.

Autoritățile judiciare române de executare sunt curțile de apel.

Autoritatea centrală română este Ministerul Justiției.

Conținutul mandatului european de arestare

Mandatul european de arestare va conține următoarele informații:

a) identitatea și cetățenia persoanei solicitate;

b) denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente;

c) indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 81 și art. 85 din prezenta lege;

d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 85;

e) o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;

f) pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită;

g) dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.

Mandatul european de arestare este întocmit conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Mandatul european de arestare transmis autorității competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte limbi oficiale ale Instituțiilor Comunităților Europene, pe care acest stat le acceptă, conform declarației depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

Mandatul european de arestare transmis spre executare autorităților române trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză și franceză.

Obiectul mandatului european de arestare

Autoritățile judiciare române pot emite un mandat european de arestare în următoarele condiții:

a) în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății, dacă fapta este pedepsită de legea penală română cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an;

b) în vederea executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni, ori în vederea executării unei măsuri de siguranță;

c) în vederea executării unei măsuri de siguranță privative de libertate mai mare de 4 luni.

Autoritățile judiciare române emitente pot solicita autorităților judiciare de executare să remită bunurile care constituie mijloace materiale de probă.

Transmiterea mandatului european de arestare

În cazul în care se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate transmite direct autorității judiciare de executare mandatul european de arestare.

În cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate fie să decidă introducerea descrierii persoanei în cauză în Sistemul de Informații Schengen, fie să transmită mandatul european de arestare prin Interpol.

Procedura de transmitere

Autoritățile judiciare române pot transmite mandatul european de arestare prin orice mijloc de transmitere sigur, care lasă o urmă scrisă, cu condiția ca autoritatea judiciară de executare să poată verifica autenticitatea acestuia. Dacă nu este posibilă utilizarea SIS, transmiterea se poate face prin Interpol. De asemenea, mandatul european de arestare poate fi transmis și prin sistemul de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene.

Dacă autoritatea judiciară emitentă nu cunoaște autoritatea judiciară de executare, se va efectua cercetarea necesară, inclusiv prin punctele de contact ale Rețelei Judiciare Europene, pentru a obține informațiile necesare de la Statul Membru de executare.

Orice dificultate care ar interveni în legătură cu transmiterea unui mandat european de arestare se va soluționa direct între autoritatea judiciară emitentă și autoritatea judiciară de executare.

Ulterior transmiterii mandatului european de arestare, autoritatea judiciară română emitentă poate transmite orice informații suplimentare necesare pentru executarea mandatului.

Autoritățile judiciare emitente române vor transmite o copie a mandatului european de arestare Ministerului Justiției.

Predarea temporară

Atunci când s-a emis un mandat european în situația prevăzută la art. 81 alin. (1) lit. a), autoritatea judiciară emitentă română va putea solicita autorității judiciare de executare, înainte ca aceasta să se fi pronunțat asupra predării definitive, predarea temporară în România a persoanei urmărite, în vederea ascultării sale, sau va putea solicita să fie autorizată luarea declarației acestei persoane pe teritoriul statului de executare a mandatului.

Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei urmărite, dispune suspendarea predării până la terminarea unui proces în curs sau până la executarea pedepsei aplicate în statul de executare a mandatului pentru o faptă diferită de cea care face obiectul mandatului european, autoritatea judiciară română emitentă va putea solicita predarea temporară a persoanei în vederea ascultării sale sau a judecății.

Fapte care dau loc la predare

În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis pentru una din infracțiunile enumerate mai jos, indiferent de denumirea lor în statul emitent, și care este sancționată în statul emitent cu închisoarea sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate pe o perioadă de minimum 3 ani, predarea se va acorda chiar dacă nu este îndeplinită condiția dublei incriminări:

1. apartenența la un grup infracțional organizat;

2. terorismul;

3. infracțiunile privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane;

4. traficul de migranți;

5. exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

6. infracțiunile privind traficul de droguri sau precursori;

7. infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare și al altor materii radioactive;

8. infracțiunile de corupție, infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție și infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene;

9. spălarea banilor;

10. falsificarea de monedă și alte valori, falsificarea de valori străine, inclusiv falsificarea monedei euro;

11. infracțiunile săvârșite prin intermediul rețelelor și sistemelor informatice sau de comunicații;

12. infracțiunile împotriva mediului înconjurător, inclusiv traficul ilegal al speciilor animale protejate și al speciilor și varietăților vegetale protejate;

13. ajutorul la intrarea și șederea în situații ilegale;

14. omuciderea voluntară, vătămarea corporală gravă;

15. traficul de țesuturi sau organe umane;

16. lipsirea de libertate în mod ilegal, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă;

17. rasismul și xenofobia;

18. tâlhăria și pirateria;

19. traficul ilegal de bunuri culturale, inclusiv antichitățile și operele de artă;

20. înșelăciunea;

21. deturnarea de fonduri;

22. infracțiunile contra proprietății intelectuale;

23. înșelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor;

24. falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual și uzul de fals;

25. traficul ilegal de substanțe hormonale și alți factori de creștere;

26. traficul de vehicule furate;

27. violul;

28. sclavia;

29. distrugerea și distrugerea calificată, săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public;

30. infracțiunile pentru care competența de judecată aparține Curții Penale Internaționale;

31. sechestrarea de aeronave și vapoare;

32. sabotajul.

Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea poate fi subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

Proceduri prealabile

Atunci când o autoritate judiciară română primește un mandat european de arestare, dar nu este competentă să îl soluționeze, transmite mandatul autorității judiciare de executare competente și informează despre acesta autoritatea judiciară emitentă.

Autoritatea judiciară de executare română verifică în prealabil dacă mandatul european de arestare este însoțit de traduceri, potrivit art. 79 alin. (4). În cazul în care mandatul nu este tradus, autoritatea judiciară de executare română poate comunica acest lucru autorității judiciare emitente, cu scopul de a remite traducerea în cel mai scurt timp posibil, sau poate dispune efectuarea traducerii, dacă este posibil. Procedura se va suspenda până la primirea traducerii.

Autoritățile judiciare de executare române comunică Ministerului Justiției, în cel mai scurt timp, faptul receptării tuturor mandatelor europene de arestare care le sunt trimise spre executare.

Condiții speciale

Executarea unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiții:

a) în cazul în care mandatul de arestare european a fost emis în scopul executării unei pedepse aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă sau dacă persoana în cauză nu a fost legal citată cu privire la data și locul ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă, autoritatea judiciară emitentă va da o asigurare considerată suficientă care să garanteze persoanei care face obiectul mandatului de arestare european că va avea posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa;

b) în cazul în care infracțiunea în baza căreia s-a emis mandatul de arestare european este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate pe viață, dispozițiile legale ale statului membru emitent trebuie să prevadă posibilitatea revizuirii pedepsei sau a măsurii de siguranță aplicate ori liberarea condiționată, după executarea a cel puțin 20 de ani din pedeapsă sau măsura de siguranță aplicată, ori aplicarea unor măsuri de clemență.

Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), cetățenii români sunt predați în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Motive de refuz al executării

Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 85 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când împotriva persoanei care face obiectul mandatului european s-a pronunțat în alt stat membru al Uniunii Europene o hotărâre definitivă pentru aceleași fapte;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când autoritatea judiciară română competentă a decis fie să nu urmărească, fie să înceteze urmărirea persoanei solicitate pentru infracțiunea pe care se bazează mandatul de arestare european.

Arestarea și punerea la dispoziția autorității judiciare

Arestarea unei persoane în baza unui mandat european de arestare se execută în condițiile și cu respectarea garanțiilor prevăzute de Codul de procedură penală.

În termen de cel mult 24 de ore de la arestare, persoana urmărită va fi trimisă în fața judecătorului secției penale a curții de apel competente.

Judecătorul informează persoana urmărită asupra existenței mandatului european de arestare, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul emitent, precum și cu privire la drepturile sale procesuale.

Persoana arestată este depusă în arestul poliției.

Arestarea persoanei se comunică autorității judiciare emitente de către autoritatea judiciară de executare.

Ascultarea persoanei arestate

Ascultarea persoanei arestate se face de un complet format din doi judecători ai secției penale a curții de apel competente, în termen de maximum 48 de ore de la arestare, cu participarea procurorului, a apărătorului persoanei arestate și, dacă este cazul, a unui interpret, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Persoana arestată va fi întrebată, în primul rând, asupra consimțământului irevocabil la predare.

Dacă persoana arestată consimte la predarea sa, se întocmește un proces-verbal care va fi semnat de către persoana arestată, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public și grefier și în care se consemnează, dacă este cazul, și renunțarea la drepturile conferite de regula specialității.

În toate cazurile, instanța va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoana arestată și-a dat consimțământul la predare în mod liber și în deplină cunoștință asupra consecințelor juridice ale acestuia, în special asupra caracterului irevocabil. În același fel se va proceda referitor la renunțarea la regula specialității.

Dacă persoana arestată nu consimte la predare, instanța procedează la ascultarea acesteia asupra existenței cauzelor de refuz sau de condiționare a predării.

Instanța poate fixa, în condițiile prezentei legi, un termen pentru administrarea probelor propuse de persoana arestată și de procuror cu privire la cauzele de refuz sau de condiționare a predării.

În toate cazurile, reprezentantul Ministerului Public va pune concluzii.

Informații suplimentare

Când mandatul european transmis nu conține informațiile prevăzute la art. 79 alin. (1), autoritatea judiciară de executare va solicita autorității judiciare emitente informațiile omise. De asemenea, va putea solicita orice informații suplimentare privind motivele de refuz sau de condiționare a executării mandatului.

În acest scop, autoritatea judiciară de executare fixează un termen în care să fie transmise informațiile suplimentare, ținând cont de termenele maxime prevăzute la art. 95 din prezenta lege.

Predarea temporară sau interogatoriul persoanei urmărite

În situațiile prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. a), dacă autoritatea judiciară emitentă o solicită, se va putea aproba predarea temporară a persoanei urmărite în statul emitent al mandatului sau se va proceda la luarea unei declarații acestei persoane.

În cazul în care s-a acordat predarea temporară a persoanei deținute, aceasta se va efectua în condițiile și pe durata stabilite de comun acord cu autoritatea judiciară emitentă. În toate cazurile, persoana urmărită va trebui să se întoarcă în România pentru a participa la desfășurarea procedurii de predare în baza mandatului european de arestare.

În cazul în care nu se acordă predarea temporară sau aceasta nu este solicitată, autoritatea judiciară de executare română procedează la luarea unei declarații persoanei urmărite, după caz, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciară emitentă, în conformitate cu legea statului emitent. Ascultarea persoanei urmărite se face potrivit prevederilor Codului de procedură penală român și în condițiile stabilite potrivit înțelegerii dintre autoritățile judiciare vizate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmărite.

Măsuri

În cursul procedurii, autoritatea judiciară de executare, ascultând și concluziile procurorului, va dispune fie arestarea provizorie, fie punerea în libertate a persoanei urmărite, în acest din urmă caz luând toate măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei urmărite.

Autoritatea judiciară de executare va decide ținând cont de circumstanțele cazului și de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare.

În orice moment al procedurii și ținând seama de circumstanțele cauzei, autoritatea judiciară de executare, pe baza concluziilor procurorului, va putea dispune încetarea stării de arest provizoriu, luând măsurile necesare pentru a evita fuga persoanei urmărite.

Împotriva hotărârii pronunțate potrivit dispozițiilor prezentului articol, pot declara recurs în fața Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție procurorul și persoana urmărită.

Hotărârea asupra predării

Dacă persoana urmărită a consimțit să fie predată statului emitent și Ministerul Public nu învederează existența unor motive de condiționare a predării, autoritatea judiciară de executare va dispune predarea acesteia către statul emitent.

Cât timp autoritatea judiciară de executare nu a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la mandatul european de arestare, aceasta va asigura condițiile materiale necesare pentru ca predarea efectivă a persoanei să fie posibilă după luarea acestei hotărâri.

Autoritatea judiciară de executare va comunica de îndată autorității judiciare emitente decizia definitivă referitoare la mandatul european de arestare.

Orice refuz al executării unui mandat european de arestare va fi motivat.

Termene

Mandatul european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență.

Dacă persoana urmărită consimte la predare, hotărârea se pronunță în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana urmărită și-a exprimat consimțământul la predare și este definitivă și executorie.

În cazul în care persoana urmărită nu consimte la predare, hotărârea se pronunță în termen de 60 de zile de la arestare.

Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunța o hotărâre în termenele prevăzute la alineatele precedente, instanța poate amâna pronunțarea pentru 30 de zile, comunicând autorității judiciare emitente această împrejurare, precum și motivele amânării și menținând măsurile necesare în vederea predării.

Când, din motive excepționale, nu pot fi respectate termenele prevăzute în prezentul articol, autoritatea judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.

Predarea persoanei urmărite

Predarea se realizează de către poliție, după o informare prealabilă a autorității desemnate în acest scop de către autoritatea judiciară emitentă asupra locului și datei fixate, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești de predare.

Dacă, din motive independente de voința unuia dintre statele emitente sau de executare, predarea nu se poate efectua în acest termen, autoritățile judiciare implicate vor intra imediat în contact pentru a fixa o nouă dată de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În mod excepțional, predarea poate fi amânată temporar, pentru motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor temeiuri suficiente pentru a se crede că predarea va periclita, în mod evident, viața sau sănătatea persoanei solicitate. Executarea mandatului european de arestare va avea loc imediat ce aceste motive încetează să existe. În acest sens, autoritatea judiciară executoare va informa de îndată autoritatea judiciară emitentă și împreună vor conveni o nouă dată de predare. În acest caz, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

În toate cazurile, în momentul predării, autoritatea judiciară de executare română va aduce la cunoștința autorității judiciare emitente durata privării de libertate pe care a suferit-o persoana la care se referă mandatul european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura de siguranță care se va aplica.

Predarea amânată sau condiționată

Când persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei.

În situația prevăzută la alin. (1), dacă autoritatea judiciară emitentă o solicită, autoritatea judiciară de executare română poate dispune predarea temporară a persoanei urmărite, în condițiile stabilite printr-un acord încheiat în scris cu autoritatea judiciară emitentă.

Remiterea de obiecte

La cererea autorității judiciare emitente sau din oficiu, autoritatea judiciară de executare română va dispune remiterea, în conformitate cu legea română, a obiectelor care constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârșirii infracțiunii care stă la baza emiterii mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terții le pot avea asupra acestora. Obiectele se restituie la terminarea procesului penal.

Obiectele prevăzute la alin. (1) se remit chiar și atunci când mandatul european de arestare nu se poate executa din cauza decesului sau evadării persoanei urmărite.

În cazul în care bunurile sunt supuse confiscării în România, autoritatea judiciară de executare va putea refuza remiterea acestora sau va putea să o efectueze temporar, dacă acest lucru este necesar bunei desfășurări a procesului penal aflat pe rolul autorităților judiciare române.

Concursul de cereri

În cazul în care două sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare în legătură cu aceeași persoană, autoritatea judiciară de executare română va decide asupra priorității de executare, ținând seama de toate circumstanțele și, în special, de locul săvârșirii și gravitatea infracțiunii, de data emiterii mandatelor, precum și de împrejurarea că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale, a judecății sau în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță. Autoritatea judiciară de executare română va putea solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust cu privire la această hotărâre.

În cazul concurenței între un mandat european de arestare și o cerere de extrădare prezentată de către un stat terț, autoritatea judiciară de executare română va decide luând în considerare toate circumstanțele și în special cele prevăzute la alin. (1) și cele prevăzute în convenția de extrădare aplicabilă în relația cu statul terț. În cazul în care va da prioritate cererii de extrădare, se vor aplica dispozițiile titlului II.

În cazul în care decide să se acorde întâietate cererii de extrădare, autoritatea judiciară de executare română va aduce acest lucru la cunoștința autorității emitente a mandatului european de arestare.

Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere obligațiilor derivate din calitatea de parte la Statutul Curții Penale Internaționale.

Regula specialității

Consimțământul sau autorizarea pentru judecarea sau executarea unei pedepse sau măsuri de siguranță, pentru orice infracțiune comisă înainte de predarea unei persoane, alta decât cea care a motivat această predare statului român, se prezumă cu condiția ca statul autorității judiciare de executare să fi informat Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene despre dispoziția sa favorabilă în această privință, cu excepția cazului special în care autoritatea judiciară de executare declară contrariul în hotărârea sa de predare.

Dacă s-a formulat declarația prevăzută la alin. (1), persoana predată autorităților române nu va putea fi judecată sau privată de libertate pentru o altă infracțiune comisă înainte de predarea sa, cu excepția cazului în care statul de executare a mandatului autorizează acest lucru. În acest scop, autoritatea judiciară emitentă română va prezenta autorității judiciare de executare o cerere de autorizare, însoțită de informațiile prevăzute la art. 79 alin. (1).

În situația în care România este statul de executare, statul emitent va trebui să solicite autorizarea la care se referă alin. (2), iar autoritatea judiciară română de executare va decide, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, dacă infracțiunea care motivează cererea a fost motivul predării în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, și fără a aduce atingere garanțiilor la care se referă art. 89.

Dispozițiile alineatelor anterioare nu se aplică atunci când intervine una dintre următoarele circumstanțe:

a) când persoana urmărită a renunțat în mod expres în fața autorității judiciare de executare la regula specialității, înaintea predării;

b) când persoana urmărită a renunțat, după predare, să recurgă la regula specialității în legătură cu anumite infracțiuni anterioare predării sale. Declarația de renunțare la regula specialității se dă în fața autorității judiciare competente a statului membru emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Renunțarea la regula specialității trebuie să fie voluntară și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor acesteia;

c) când, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului membru căruia i-a fost predată, persoana în cauză nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit;

d) când infracțiunea nu este sancționată cu o pedeapsă privativă de libertate;

e) când la terminarea procesului penal nu se aplică o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranță.

Tranzitul

Tranzitul pe teritoriul României al unei persoane, în vederea executării unui mandat european de arestare, se acordă la cererea statului emitent, care trebuie să prezinte următoarele date:

a) existența unui mandat european de arestare;

b) identitatea și cetățenia persoanei care face obiectul mandatului european;

c) încadrarea juridică a faptei;

d) descrierea împrejurărilor în care infracțiunea a fost săvârșită, inclusiv data și locul.

Cererea și informațiile prevăzute la alin. (1) nu trebuie prezentate în cazul tranzitului aerian fără escală, cu excepția cazului în care s-ar produce o aterizare forțată.

Cererea și informațiile privind tranzitul se transmit Ministerului Justiției, care le înaintează, de îndată, Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, în complet format din 2 judecători ai Secției penale, se pronunță cu privire la cererea de tranzit, în ziua primirii acesteia, prin încheiere dată în camera de consiliu.

Încheierea este definitivă și se comunică imediat Ministerului Justiției, care informează de îndată statul emitent.

În cazul în care persoana ce face obiectul mandatului european are cetățenia română, tranzitul nu este acordat decât dacă este îndeplinită condiția prevăzută la art. 87 alin. (2).

Predarea ulterioară

Consimțământul la predarea de către statul român a unei persoane către alt stat membru, în baza unui mandat european de arestare emis pentru o infracțiune comisă înaintea predării sale, se presupune că a fost dat de toate acele state de executare care au informat Secretariatul General asupra dispoziției favorabile în această privință, mai puțin în cazul special în care autoritatea judiciară de executare declară contrariul în hotărârea de predare.

Consimțământul autorității judiciare de executare din alt stat nu este necesar la predarea de către statul român a unei persoane care i-a fost predată în executarea unui mandat european pentru o infracțiune comisă înaintea predării sale, în următoarele cazuri:

a) dacă persoana urmărită, având ocazia să părăsească teritoriul statului căruia i-a fost predată, nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit;

b) dacă persoana urmărită a consimțit să fie predată unui stat membru, altul decât statul de executare, în baza unui mandat de arestare european. Consimțământul se exprimă în fața autorității judiciare competente a statului membru emitent și se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Consimțământul trebuie exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor sale;

c) dacă persoana urmărită renunță la regula specialității, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (4) lit. a)-c).

În situațiile nereglementate în alin. (2), este necesară aprobarea autorității judiciare de executare, care se va solicita în conformitate cu dispozițiile art. 77, anexând cererii informațiile prevăzute la art. 79 alin. (1) și însoțite de o traducere.

Când România nu a formulat declarația la care se referă alin. (1), consimțământul statului român la predarea unei persoane de către statul emitent unui stat terț, în baza unui mandat european de arestare emis pentru o infracțiune anterioară predării sale de către statul român, se exprimă pe baza cererii de autorizare formulate de către statul emitent. Cererea se aprobă de către autoritatea română de executare în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, dacă infracțiunea care motivează cererea constituie motiv de predare în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, și fără a aduce atingere garanțiilor la care se referă art. 89.

Predarea ulterioară unei extrădări

În cazul în care persoana urmărită a fost extrădată în România dintr-un stat terț de care aceasta a fost protejată prin dispozițiile acordului în baza căruia a fost extrădată, referitoare la regula specialității, autoritatea judiciară română de executare va solicita autorizarea statului care a extrădat-o pentru a putea fi predată statului emitent. Termenele prevăzute la art. 95 vor începe să curgă de la data la care regula specialității încetează să se aplice.

În timp ce soluționează cererea de autorizare, autoritatea judiciară română de executare va continua să asigure condițiile materiale necesare pentru o predare efectivă.

Extrădarea ulterioară

Extrădarea unei persoane care a fost predată în România în baza unui mandat european de arestare, solicitată ulterior de către un stat care nu este membru al Uniunii Europene, nu se poate acorda fără consimțământul autorității judiciare de executare care a aprobat predarea.

În cazul în care autoritățile judiciare române au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de arestare, iar autoritățile judiciare emitente solicită consimțământul de a extrăda persoana urmărită către un terț stat care nu este membru al Uniunii Europene, consimțământul va fi acordat în conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care România este parte, luându-se în considerare cererea de extrădare.

Imunități și privilegii

Când persoana la care se referă mandatul european de arestare se bucură de imunitate în România, autoritatea judiciară de executare va solicita fără întârziere autorității competente ridicarea acestui privilegiu.

Dacă ridicarea imunității este de competența unui alt stat sau a unei organizații internaționale, cererea va fi formulată de autoritatea judiciară care a emis mandatul european de arestare. Autoritatea judiciară de executare va comunica această împrejurare autorității judiciare emitente.

În timpul în care cererea de retragere a imunității la care se referă alin. (2) este în curs de soluționare, autoritatea judiciară de executare ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a garanta predarea efectivă când persoana a încetat să se mai bucure de privilegiul imunității.

Termenele prevăzute la art. 95 încep să curgă de la data când autoritatea judiciară de executare a fost informată despre ridicarea sau retragerea imunității.

Când persoana la care se referă mandatul european de arestare a ajuns în România, ca urmare a extrădării dintr-un stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, iar predarea este limitată la infracțiunea pentru care s-a acordat, termenele prevăzute la alineatul precedent încep să curgă din momentul în care autoritățile statului care a extrădat persoana urmărită își dau acordul ca regula specialității să rămână fără efect, iar persoana poate fi predată statului emitent al mandatului european. Până la luarea deciziei, autoritatea judiciară de executare va lua măsurile necesare pentru a se efectua predarea, dacă este cazul.

Dispoziții tranzitorii

Dispozițiile din prezentul titlu se aplică mandatelor europene de arestare și predare care se emit ulterior intrării sale în vigoare, chiar atunci când se referă la fapte anterioare acestei date.

Procedurile de extrădare în curs în momentul intrării în vigoare a prezentului titlu vor continua să se soluționeze potrivit titlului II.

Condiții speciale

Autoritățile judiciare române pot solicita transferul exercitării urmăririi penale sau al judecății sau continuarea acestora într-un stat străin dacă, în afara condițiilor generale prevăzute de prezenta lege, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții speciale:

a) fapta constituie infracțiune, potrivit legii române și legii statului solicitat;

b) fapta este sancționată de lege cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani;

c) transferul procedurii penale servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare.

Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), transferul procedurii penale poate avea loc și în următoarele cazuri:

a) inculpatul se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;

b) inculpatul are domiciliul pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea este refuzată sau ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri.

Transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române consideră că prezența inculpatului la judecată nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.

Procedura de transfer

Transferul procedurii penale se solicită de instanța română competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Cererea de transfer al procedurii penale este formulată în baza unei încheieri prin care instanța dispune, motivat, transferul.

Instanța poate dispune transferul procedurii la cererea motivată a Ministerului Public sau a inculpatului ori din oficiu.

Dacă inculpatul se află în străinătate, acesta poate să ceară, personal sau prin reprezentant legal ori prin avocat, transferul procedurii penale, direct sau prin intermediul autorităților statului străin ori al oficiilor consulare române, care o transmit autorității centrale.

Încheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare sau de la comunicare, după caz.

Încheierea prin care se dispune transferul procedurii, rămasă definitivă, suspendă termenul de prescripție a răspunderii penale, precum și continuarea procedurii penale începute, sub rezerva actelor și demersurilor cu caracter urgent.

Cererea este transmisă Ministerului Justiției, însoțită de copii autentice ale tuturor actelor de procedură întocmite în cauză.

Efectele transferului

După ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nici o altă procedură pentru aceeași faptă nu mai poate fi începută de autoritățile judiciare române.

Suspendarea cursului prescripției răspunderii penale se menține până la soluționarea cauzei de către autoritățile competente ale statului solicitat.

Statul român redobândește dreptul de a începe sau, după caz, de a relua urmărirea penală pentru acea faptă dacă:

a) statul solicitat îl informează că nu poate finaliza urmărirea penală ce i-a fost transferată;

b) ulterior, ia cunoștință de existența unui motiv care, potrivit dispozițiilor prezentei legi, ar împiedica cererea de transfer al procedurii penale.

În caz de condamnare, hotărârea pronunțată în procedura inițiată sau continuată în statul solicitat, rămasă definitivă, se înscrie în cazierul judiciar și produce aceleași efecte ca și când ar fi fost pronunțată de o instanță română.

Cererea de preluare a procedurii penale

Orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanțelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea de preluare a urmăririi penale se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. Cererea de preluare a judecății se soluționează de secția penală a curții de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită.

Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmării date cererii în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Cererea de preluare a judecății se transmite de Ministerul Justiției parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluționeze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii.

O dată învestită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilității cererii. Încheierea este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.

Statul român va face cunoscut statului solicitant, prin intermediul uneia dintre autoritățile prevăzute la alin. (1), după caz, modul de soluționare a cererii de transfer al procedurii penale și va transmite autorității străine competente o copie a hotărârii definitive pronunțate în cauză.

Dispoziții generale

Hotărârile penale străine rămase definitive pot fi executate în România în condițiile prevăzute de prezentul titlu.

În vederea executării pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine, autoritățile competente ale statului de condamnare formulează o cerere de recunoaștere și executare.

Condiții speciale de admisibilitate

Cererea de recunoaștere și executare este admisibilă atunci când sunt îndeplinite, pe lângă condițiile generale stabilite de prezenta lege, următoarele condiții speciale:

a) condamnarea este pronunțată pentru o faptă penală de competența instanțelor statului solicitat;

b) în cazul în care condamnarea a fost pronunțată în absența condamnatului, acesta a avut posibilitatea legală de a recurge la o nouă procedură de judecată sau de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii;

c) hotărârea de condamnare nu conține dispoziții contrare principiilor fundamentale de ordine publică ale statului român;

d) fapta nu face obiectul urmăririi penale în România;

e) fapta constituie infracțiune, potrivit legii penale române;

f) condamnatul este cetățean român, străin sau apatrid cu domiciliul în România;

g) executarea hotărârii în România poate servi la favorizarea reintegrării sociale a condamnatului sau la repararea pagubei provocate de infracțiune;

h) durata pedepselor sau a măsurilor de siguranță aplicate prin hotărâre este mai mare de un an;

i) condamnatul își dă consimțământul.

Hotărârea străină poate fi, de asemenea, executată dacă condamnatul se află în executarea, în România, a unei pedepse pentru o altă faptă decât cea stabilită prin sentința a cărei executare este cerută.

Executarea unei hotărâri străine prin care a fost aplicată o pedeapsă sau o măsură de siguranță este, de asemenea, admisibilă, chiar dacă condițiile prevăzute la alin. (1) lit. h) și i) nu sunt îndeplinite, atunci când extrădarea condamnatului a fost refuzată pentru faptele la care se referă hotărârea a cărei executare se solicită.

Dispozițiile alin. (3) sunt, de asemenea, aplicabile, în baza acordului dintre România și statul interesat, după audierea persoanei în cauză, în cazurile în care se aplică o măsură de expulzare ulterioară executării pedepsei.

Executarea hotărârii este posibilă, independent de verificarea condițiilor prevăzute la alin. (1), și atunci când România a acordat, în prealabil, extrădarea cetățeanului român.

Limitele executării

Executarea hotărârii străine este limitată la:

a) executarea unei pedepse privative de libertate, a unei măsuri de siguranță privative de libertate sau a amenzii, dacă, după caz, există pe teritoriul României bunuri suficiente pentru a garanta, în întregime sau parțial, această executare;

b) executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale;

c) executarea dispozițiilor civile dintr-o hotărâre penală străină, dacă partea interesată o cere.

Plata cheltuielilor de procedură este limitată la cheltuielile datorate statului solicitant.

Executarea pedepsei amenzii se face în lei, la cursul de schimb oficial al zilei.

Pedepsele complementare și accesorii, precum și măsurile de siguranță nu vor fi executate decât în cazurile în care au corespondent în legea română.

Procedura de recunoaștere

Cererea de recunoaștere a hotărârii străine a cărei executare se solicită se transmite Ministerului Justiției.

Cererea este însoțită de o copie autentică a hotărârii prevăzute la alin. (1) și, după caz, de o declarație prin care condamnatul își exprimă consimțământul, în condițiile prevăzute la art. 116 alin. (1) lit. i), precum și de o informare asupra duratei arestului preventiv sau a părții de pedeapsă executate până la data prezentării cererii.

Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează controlul de regularitate internațională a cererii, după care, după caz, o transmite procurorului general competent, în vederea sesizării instanței competente, ori o restituie, motivat.

Legea aplicabilă și efectele executării

Executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române.

Hotărârile străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române.

Statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat.

Amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul străin, cât și de statul român.

Statul străin trebuie să informeze statul român asupra intervenirii oricăreia dintre cauzele care determină încetarea executării, prevăzute la alin. (4).

Începerea executării pedepsei în România are ca efect renunțarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândește dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândește dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării, totale sau parțiale, a acestei pedepse.

Condiții

Executarea unei hotărâri judecătorești române poate fi delegată unui stat străin în unul din următoarele cazuri:

a) condamnatul este cetățean al statului solicitat sau al unui stat terț sau este apatrid și are domiciliul pe teritoriul acelui stat;

b) condamnatul este cetățean român cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are și cetățenia statului solicitat;

c) potrivit legii statului solicitat, extrădarea condamnatului în România în vederea executării pedepsei nu este admisibilă;

d) există motive să se creadă că executarea hotărârii în statul solicitat poate favoriza reintegrarea socială a condamnatului;

e) condamnatul, după ce a fost informat asupra consecințelor executării în străinătate, își dă consimțământul;

f) durata pedepsei aplicate este mai mare de un an.

Delegarea este, de asemenea, admisibilă dacă condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate în statul străin pentru o altă faptă decât cea care a motivat condamnarea în România.

Executarea în străinătate a unei hotărâri române prin care se dispune o pedeapsă sau măsură de siguranță este de asemenea admisibilă, chiar dacă condițiile prevăzute la lit. d) și e) ale alin. (1) nu sunt îndeplinite, atunci când condamnatul se află pe teritoriul statului străin și extrădarea pentru faptele menționate în hotărâre nu este posibilă sau este refuzată.

Dispozițiile alin. (3) sunt de asemenea aplicabile, dacă împrejurările cauzei o cer, în baza unui acord cu statul străin, atunci când se aplică măsura de siguranță a expulzării.

Delegarea se acordă cu condiția neagravării, în statul străin, a pedepsei aplicate prin hotărârea pronunțată în România.

Efectele formulării unei cereri de recunoaștere

Acceptarea de către statul străin a delegării executării are ca efect renunțarea de către statul român la executarea hotărârii pe teritoriul României.

Dispozițiile alin. (1) nu împiedică statul român să redobândească dreptul la executarea hotărârii în cazul în care condamnatul se sustrage de la executare sau, în cazul unei pedepse pecuniare, începând din momentul în care a fost informat de neexecutarea totală sau parțială a acestei pedepse.

Procedura

Cererea de delegare a executării unei hotărâri într-un stat străin este formulată de instanța de executare, din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 122.

La cerere se anexează actele prevăzute la art. 119.

Atunci când este necesar consimțământul condamnatului, acesta va fi dat în camera de consiliu a instanței de executare, exceptând cazul în care condamnatul se află în străinătate; în acest caz, consimțământul poate fi dat în fața unui funcționar consular român sau în fața autorității judiciare străine competente.

În cazul în care condamnatul se află în România și nu a formulat el însuși cererea prevăzută la alin. (1), procurorul competent procedează la notificarea acestuia.

Lipsa unui răspuns al condamnatului echivalează cu consimțământul la formularea cererii, fapt asupra căruia este informat prin notificare.

Destinația amenzilor și a obiectelor confiscate

Sumele de bani rezultate în urma executării amenzilor aplicate prin hotărâri străine de condamnare revin statului român.

La cererea statului de condamnare, sumele de bani prevăzute la alin. (1) pot fi predate acestuia în măsura în care, în circumstanțe similare, sumele de bani rezultate în urma executării amenzilor aplicate prin hotărâri de condamnare pronunțate în România sunt remise statului român.

Obiectele confiscate în temeiul unei hotărâri străine revin statului român, dar la cererea statului de condamnare, ele îi pot fi predate atunci când prezintă un interes deosebit pentru acest stat și există garanția reciprocității.

Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător în caz de delegare a executării unei hotărâri judecătorești române într-un stat străin.

Dreptul aplicabil

Prezenta lege se aplică în domeniul transferării persoanelor condamnate, în conformitate cu normele cuprinse în convențiile internaționale la care România este parte, iar în absența acestora, pe bază de reciprocitate.

Dispozițiile prezentei legi se aplică deopotrivă, în completare, situațiilor nereglementate prin convențiile internaționale la care se referă alin. (1).

Prezenta lege nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor care decurg din normele internaționale privitoare la transferarea în străinătate a deținuților, în scopul audierii acestora în calitate de martori sau al confruntării.

În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului, statul român va indica instrumentul internațional în temeiul căruia cererea este formulată.

Obiectivul transferării persoanelor condamnate

O persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei, potrivit dispozițiilor prezentei legi.

În temeiul reciprocității convenționale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetățean român a fost condamnat în alt stat.

Persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei.

Transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Cereri și răspunsuri

Cererea de transferare, precum și răspunsul la aceasta trebuie formulate în scris.

Cererea se adresează de către autoritatea competentă a statului solicitant autorității competente a statului solicitat. Răspunsul se comunică pe aceeași cale.

Autoritatea competentă potrivit alin. (2) este, în cazul statului român, Ministerul Justiției, iar în cazul statului străin, în înțelesul prezentei legi, autoritatea centrală competentă.

Statul român solicitat va informa statul străin solicitant, în cel mai scurt termen, asupra hotărârii sale privind acceptarea sau refuzul transferării solicitate.