Ordinul nr. 83/1996
privind deschiderea contingentului tarifar la importul în România de anumite vinuri originare din Uniunea Europeană (UE) și modul de administrare a acestui contingent în anul 1997
prezumat în vigoare
Ministrul industriei și comerțului;
Luând în considerare ca, la data de 1 februarie 1995, a intrat în vigoare Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitatile Europene (CE) și statele membre ale acestora, pe de altă parte, denumit în continuare Acordul European;
Ținând cont ca la 26 noiembrie 1993 a fost semnat, la Bruxelles, Acordul sub forma de schimb de scrisori între România și Comunitatea Europeană (CE) privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri, după cum urmează:
- acordarea de către Comunitatea Europeană a unui contingent tarifar de baza, pentru anul 1993, de 110.000 hectolitri, pentru vinurile originare din România comercializate pe piețele comunitare, care este majorat la 150.000 hectolitri în anul 1997;
- aplicarea, de către Comunitatea Europeană, la importul de vinuri originare din România, în limita acestor contingente tarifare de taxe vamale care în 1997 sunt reduse cu 60% față de taxa vamală de baza;
- acordarea, de către România pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 1997, pe principiul asimetriei concesiilor, a unui contingent tarifar de 60.000 hectolitri la importul de vinuri originare din Comunitatea Europeană, cu reduceri ale actualelor taxe vamale de baza din Tariful Vamal de Import al României cu 25% .
Având în vedere ca negocierea și semnarea Acordului sub forma de schimb de scrisori între România și Comunitatea Europeană privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri s-a făcut în baza prevederilor Acordului European, aprobat de Parlamentul României prin
Având în vedere ca acest Acord a fost ratificat, prin
Ordonanța nr. 16/1994 , în baza împuternicirii date de Parlamentul României prin
Luând în considerare ca, potrivit prevederilor Acordului sub forma de schimb de scrisori între România și Comunitatea Europeană privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri, aceste contingente se acordă pe o baza anuală, cuprinsă între 1 ianuarie - 31 decembrie;
Având în vedere prevederile Acordului sub forma de schimb de scrisori între România și Comunitatea Europeană privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri și necesitatea cunoașterii și valorificării la importul în România a reducerilor de taxe vamale la importul de anumite vinuri din Comunitatea Europeană, Ministerul Comerțului urmează sa procedeze la deschiderea contingentului tarifar de import pentru anul 1997 pentru vinurile de origine comunitara care figurează în Anexa I;
Considerând ca este necesar să se asigure un tratament nediscriminatoriu pentru importatorii din România în ceea ce privește accesul la aceste contingente, până la epuizarea acestora;
emite următorul ORDIN:
Articolul 1
De la 1 ianuarie 1997 până la 31 decembrie 1997, la importurile în România de anumite vinuri originare din Uniunea Europeană, cuprinse în Anexa I se deschid contingentele tarifare, prevăzute în aceasta anexa.
Admiterea la import a mărfurilor originare din U.E. în cadrul regimului preferențial prevăzut de prezentul Ordin se va face numai după prezentarea la organele vamale a Certificatului de Import prevăzut la articolul 3 al prezentului ordin.
Pentru a beneficia de regimul preferențial asigurat prin Certificatul de import, operatorii economici au obligația ca la vamuirea mărfii să prezinte anexat la Certificatul de Import, certificatul de circulație a mărfurilor tip EUR 1 eliberat de autoritățile vamale ale Uniunii Europene.
Articolul 2
Alocarea de cote în cadrul contingentului tarifar menționat la articolul 1 este asigurata de Ministerul Industriei și Comerțului - Direcția Generală de Integrare și Relații Multilaterale care, în scopul unei cat mai bune valorificari a acestora, poate lua măsurile administrative necesare.
Articolul 3
1. În vederea admiterii importurilor în cadrul regimului preferențial la care se referă articolul 1, importatorii din România de vinuri originare din Uniunea Europeană vor solicita, la Direcția Generală de Integrare și Relații Multilaterale din Ministerul Industriei și Comerțului, alocarea de cote.
În acest scop, importatorii vor completa și prezenta un Certificat de import (un original și doua copii) și declarația suplimentară a importatorului, conform formularului din Anexa II.
Documentul va fi depus și preluat de la Registratura Ministerului Industriei și Comerțului.
Formularele vor fi completate de importatori cu toate datele și informațiile înscrise în aceste documente, cu excepția casutelor rezervate pentru viza autorităților abilitate sa elibereze Certificatele de Import (casutele 2 și 8 din formular).
Răspunderea pentru veridicitatea datelor și informațiilor înscrise în aceste formulare revine importatorilor respectivi.
2. Specimenele de semnături ale persoanelor din cadrul Direcției Integrare Economică Europeană și Regionala, împuternicite să semneze aceste certificate și specimenele de ștampile, vor fi transmise la Direcția Generală a Vamilor în vederea difuzării acestora la unitățile vamale din teritoriu.
Articolul 4
1. După examinarea cererilor prezentate, alocarea cotelor din contingentul tarifar se va face în ordinea prezentării acestora, pe baza principiului primul venit - primul servit și în limita cantităților disponibile la data depunerii cererii respective.
La alocarea cotelor se va urmări asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru importatorii interesați din România, în ceea ce privește accesul la acest contingent tarifar, până la epuizarea lor.
Se va avea, totodată, în vedere caracterul sezonier al produselor, precum și satisfacerea unor eventuale necesitați de urgentare care pot apare pe piața.
2. În scopul realizării obiectivului prevăzut la punctul 1 de mai sus, cantitățile maxime ce vor fi alocate importatorilor cu ocazia prezentării solicitării de a beneficia de regimul preferențial de import prevăzut în prezentul Ordin nu vor depăși proporția prevăzută în Anexa I, dar nu mai puțin decât cantitatea minima comercială prevăzută în aceeași anexa, cu excepția cazurilor când importatorul solicita o cantitate mai mica.
Operatorii economici cărora li s-au eliberat certificat de import, vor prezenta în termen de 5 zile de la data efectuării importului respectiv dovada efectuării acestuia cu o copie/fotocopie a Declarației Vamale de Import aferente.
Ulterior, pentru operatorii economici care vor face dovada realizării cotelor alocate anterior, se vor putea aloca noi cote, de asemenea, în limita prevăzută la primul paragraf al prezentului articol, din cantitățile rămase disponibile în momentul depunerii noii cereri.
3. Certificatele de import vor fi eliberate în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data depunerii lor și vor fi valabile, începând de la data eliberării lor, până la sfârșitul celei de a patra luni următoare, fără ca durata de valabilitate să depășească sfârșitul perioadei pentru care contingentul a fost stabilit.
4. Certificatele de import eliberate unui operator economic pot fi utilizate numai de către titularul certificatului fiind netransmisibile altor operatori economici.
5. În cazul în care, din diferite motive, unele certificate nu pot fi utilizate în termenul prevăzut la paragraful 3, ele trebuie să fie restituite în termen de 5 zile de la data expirării certificatului acordat anterior la Direcția Generală de Integrare și Relații Multilaterale din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, prin registratura Ministerului Industriei și Comerțului.
Nerestituirea la timp a certificatelor neutilizate poate conduce la excluderea operatorilor economici respectivi de la dreptul de a beneficia ulterior de regimul preferențial instituit în conformitate cu prezentul ordin.
Pentru certificatele utilizate parțial se va prezenta o confirmare din partea organelor vamale atestând cantitățile efectiv realizate în baza acestor certificate.
Articolul 5
Ministerul Industriei și Comerțului - Direcția Generală de Integrare și Relații Multilaterale va informa prin mijloace mass-media asupra cantităților rămase disponibile până la epuizarea acestora.
Direcția Generală de Integrare și Relații Multilaterale din Ministerul Industriei și Comerțului va lua măsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului Ordin.
Articolul 6
Anexele I și II fac parte integrantă din prezentul Ordin.
Articolul 7
Prezentul Ordin va fi făcut cunoscut operatorilor economici prin mijloacele mass-media și afișat la Ministerul Industriei și Comerțului și va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1997 și se va aplica până la data de 31 decembrie 1997.
MINISTRU DE STAT, ministrul industriei și comerțului, Calin Popescu - Tariceanu
Anexa I CONTINGENT TARIFAR
pentru importul în România de anumite vinuri originare din Uniunea Europeană (UE)
Nr.
crt
Poziția
tarifara
Contingent
1.01-
31.12.1997
Procent
maxim
alocare
Cantitate
comercială
minima
Taxa vamală aplicabilă
la importul în
România din UE
1.
22041011
22041019
22041091
22041099
22042110
22042111
22042112
22042113
22042117
22042118
22042119
22042122
22042124
22042126
22042127
22042128
22042132
22042134
22042136
22042137
22042138
22042142
22042143
22042144
22042146
22042147
22042148
22042162
22042166
22042167
22042168
22042169
22042171
22042174
22042176
22042177
22042178
22042179
22042180
22042181
22042182
22042183
22042184
60.000
hectolitri
0,25
30
hectolitri
75% din taxa vamală de
baza*) din Tariful Vamal
de Import al României
Nr.
crt
Poziția
tarifara
Contingent
1.01-
31.12.1997
Procent
maxim
alocare
Cantitate
comercială
minima
Taxa vamală aplicabilă
la importul în
România din UE
22042187
22042188
22042189
22042191
22042192
22042193
22042194
22042195
22042196
22042197
22042198
22042199
22042910
22042912
22042913
22042917
22042918
22042942
22042943
22042944
22042946
22042947
22042948
22042958
22042962
22042964
22042965
22042971
22042972
22042975
22042981
22042982
22042983
22042984
22042987
22042988
22042989
22042991
22042992
22042993
22042994
22042995
22042996
22042997
22042998
22042999
*) Prin taxa vamală de baza se înțelege taxa din Tariful Vamal de Import al României aplicabilă erga omnes la data vamuirii mărfii.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.