Decizia nr. 337/2004

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Surd și Vasile Surd în Dosarul nr. 1.312/2004 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă Lucica Gheorghe, în calitate de tutore al Ilonei Moldovan, lipsind autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezentă apreciază că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în scopul tergiversării soluționării cauzei la instanța de fond și solicită Curții respingerea criticii ca fiind neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, susținând că autorii excepției critică de fapt o omisiune legislativă, ceea ce excede competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.312/2004, Curtea de Apel Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Surd și Vasile Surd.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii arată că modul de interpretare a dispozițiilor art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța are posibilitatea de a dispune amânarea judecății o singură dată pentru lipsă de apărare, în vederea angajării unui avocat, iar nu pentru lipsa apărătorului la termenul de judecată, este neconstituțional, încălcând dreptul la apărare al părții al cărei avocat, angajat în prealabil, nu s-a putut prezenta în instanță.

Curtea de Apel Cluj - Secția civilă consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că acordarea unui termen de judecată - a unui singur termen, pentru lipsă de apărare temeinic motivată, este lăsată de legiuitor la latitudinea instanței de judecată, care, în concret, apreciază dacă în respectiva speță se justifică o amânare sau este doar o încercare a părților de a tergiversa soluționarea cauzei. De altfel, legitimitatea constituțională a interpretării legii de către judecător derivă din dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituția României, republicată, potrivit cărora "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază că problema ridicată de autorii excepției reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a legii. Astfel, acordarea unui singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată este lăsată de legiuitor la latitudinea instanței de judecată, care, în concret, în fiecare caz, urmează să aprecieze dacă se poate vorbi despre o lipsă de apărare temeinic motivată sau doar despre o încercare a vreuneia dintre părți de tergiversare a soluționării cauzei. Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că, întrucât din sesizarea pe care instanța de judecată a înaintat-o Curții Constituționale nu rezultă textele din Constituție presupus a fi încălcate, sunt incidente prevederile

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora sesizările adresate Curții trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Prin urmare, Curtea este singura în măsură să decidă asupra cadrului constituțional în care urmează să fie examinată excepția de neconstituționalitate.

Pe fondul problemei, se apreciază că dispozițiile art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin nici unui text din Constituție, excepția fiind neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate formulată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv [lipsă de apărare], va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Deși autorii excepției nu indică în mod expres prevederea constituțională presupus a fi încălcată, din argumentele susținute în motivarea excepției reiese că dispozițiile legale criticate contravin art. 24 din Constituția României, republicată, potrivit căruia "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 38/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 13 martie 2002, Curtea Constituțională respingând excepția ca fiind neîntemeiată. Cu acel prilej s-a reținut că "legitimitatea constituțională a interpretării legii de către judecător derivă din dispozițiile art. 123 alin. (2), potrivit cărora «Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii». Organul legislativ, emitent de norme juridice, poate să fie mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege. Același legiuitor poate însă prefera, ținând seama de diversitatea și complexitatea relațiilor sociale, o redactare generală a legii, fără a intră în detalii, impunând judecătorului să determine semnificația concretă a normei legale în raport cu datele speței pe care o soluționează. În consecință, raportându-se la această categorie de critici, Curtea constată că instituirea prin lege a unei modalități sau a alteia de reglementare a procedurii de judecată în soluționarea cauzelor civile este o opțiune a legiuitorului, în conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora «Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege»".

Soluția adoptată în decizia sus-menționată, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Surd și Vasile Surd în Dosarul nr. 1.312/2004 al Curții de Apel Cluj - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2004.