Decizia nr. 340/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 519 alin. 2 și ale art. 521 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 410/2004.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală, față de prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 410/2004, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 519 alin. 2 și ale art. 521 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată într-un proces penal având ca obiect recunoașterea unei hotărâri penale străine. Cererea de recunoaștere a fost formulată pe cale principală de petentul condamnat Aurel Moldoveanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate Judecătoria Slobozia a arătat că dispozițiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt contrare principiului constituțional potrivit căruia justiția se realizează prin instanțele judecătorești, înscris în art. 125 alin (1), întrucât acordă procurorului posibilitatea de a recunoaște o hotărâre penală străină, atunci când cererea de recunoaștere este formulată pe cale incidentală, iar procesul penal se află în faza de urmărire. În esență, instanța a apreciat că operațiunea de recunoaștere a hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate de instanțele din străinătate, este o activitate de realizare a justiției care este în competența instanțelor judecătorești și nicidecum a Ministerului Public.

De asemenea, instanța a apreciat că prevederile art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă art. 21 din Legea fundamentală care statuează liberul acces la justiție, întrucât condamnatul nu se poate adresa instanței competente cu o cerere privind recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate împotriva sa. Astfel, potrivit textului criticat, sesizarea instanței se face, în toate cazurile, de către procuror, ceea ce înseamnă că singura posibilitate conferită de lege persoanei condamnate este aceea de a adresa o cerere Ministerului Public, însă "legea nu prevede procedura de urmat în această situație și nici nu garantează că procurorul va da curs favorabil cererii. Pe de altă parte, întrucât cererea condamnatului are caracterul unei petiții, parchetul este obligat să îi dea curs și să o soluționeze, dar nu printr-o rezoluție sau ordonanță susceptibilă de a fi atacată prin plângere, în condițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală. Soluția procurorului de respingere a petiției privind sesizarea instanței în scopul recunoașterii hotărârii penale străine nu poate fi infirmată nici prin aplicarea art. 275-278 din Codul de procedură penală, întrucât procedura reglementată de aceste articole se referă la actele efectuate în cursul urmăririi penale, astfel cum rezultă și din plasarea acestui articol în cadrul Titlului I - Urmărirea penală".

În ceea ce privește art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală, instanța a apreciat că dispoziția potrivit căreia instanța substituie o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române "pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă" aplicate prin hotărârea penală străină ce a făcut obiectul recunoașterii, contravine art. 123 alin. (1) și (1^1) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, în ipoteza contopirii ulterioare a pedepselor, este evidentă diferența de tratament juridic aplicat condamnaților în străinătate care solicită recunoașterea hotărârilor penale străine, respectiv persoanelor condamnate în străinătate care sunt transferate în România pentru executarea pedepsei ori condamnaților în România prin mai multe sentințe, întrucât, în cazul acestor ultime categorii de persoane condamnate, pedepsele se contopesc în integralitatea lor, urmând a se deduce ceea ce s-a executat. Or, atât timp cât condamnații se află în situații similare, această diferență de legiferare în raport de art. 20 alin. (1) lit. b) și

art. 22 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 756/2001

asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, respectiv art. 36 și 34 din Codul penal, este de natură a crea privilegii și discriminări, cu consecința încălcării principiului constituțional potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți.

Menționăm că, potrivit Constituției republicate, cu actualizarea denumirilor și renumerotarea textelor, art. 125 alin. (1) a devenit art. 126 alin. (1), iar dispozițiile art. 123 alin. (1) și (1^1), la care face referire instanța, au fost preluate de art. 124 alin. (1) și (2).

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, aceste prevederi nefiind incidente în cauză, deoarece instanța de judecată a fost sesizată pe cale principală în vederea recunoașterii unei hotărâri penale străine - în condițiile art. 521 din Codul de procedură penală, text care reglementează o procedură distinctă de cea prevăzută de art. 519 alin. 2 din același cod. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, Guvernul apreciază că este neîntemeiată, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, inclusiv referitoare la sesizarea instanței. Totodată, consideră că art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală nu încalcă nici unul dintre principiile constituționale, înscrise în art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (1) și (2), excepția referitoare la acest text de lege fiind, de asemenea, neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 519 alin. 2 și ale art. 521 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 519 alin. 2 (Cazuri de recunoaștere a hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine): "Recunoașterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire sau de către instanța de judecată în fața căreia cauza este pendinte.";

- Art. 521 alin. 1 și 3 (Recunoașterea pe cale principală): "Recunoașterea pe cale principală a hotărârii judecătorești și a actelor judiciare străine se face la sesizarea procurorului, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află condamnatul. [...]

Instanța, ascultând concluziile procurorului și declarațiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărârea penală străină și actele judiciare străine, iar în cazul când pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu depinde de prevederile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală invocate ca fiind neconstituționale. Astfel, în cauza de față excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect recunoașterea, pe cale principală, a unei hotărâri penale străine, în condițiile art. 521 din Codul de procedură penală. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu atrage exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la dispozițiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedură penală ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora Curtea Constituțională decide numai cu privire la prevederile de lege care au legătură cu soluționarea cauzei, precum și dispozițiile alin. (6) al aceluiași articol, conform cărora, dacă sunt încălcate dispozițiile alin. (1), excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autoarea excepției solicită, în realitate, extinderea dispozițiilor legale criticate și la alte situații neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora și a posibilității condamnatului de a se adresa instanței competente cu o cerere privind recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate împotriva sa. Or, așa după cum Curtea Constituțională a reținut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, republicată, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării". De asemenea, este de observat că, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În consecință, Curtea Constituțională constată că nu se poate exercita controlul de constituționalitate cu privire la prevederile art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală și că se impune respingerea excepției ca fiind inadmisibilă.

Nu poate fi primită nici critica întemeiată pe susținerea că dispoziția cuprinsă în art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit căreia instanța substituie o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române "pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă" aplicate prin hotărârea penală străină ce a făcut obiectul recunoașterii, ar contraveni principiilor constituționale înscrise în art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (1) și (2), deoarece prin dispozițiile art. 521 alin. 3 nu se instituie privilegii sau discriminări și totodată nu se aduce o atingere activității de înfăptuire a justiției. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării s-ar putea pune în discuție numai dacă dispoziția criticată ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant în art. 4 alin. (2), și anume: rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială, iar în acest context nu se poate susține că "diferența de legiferare" în raport de dispozițiile aplicabile altor categorii de persoane condamnate instituie privilegii sau discriminări.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 519 alin. 2 și ale art. 521 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. 410/2004.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de aceeași instanță în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2004.