Decizia nr. 324/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 și ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Gheorghe Teodorescu în Dosarul nr. 6.347/2003 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției personal și asistat de domnul avocat Gheorghe Diaconescu, în baza delegației depuse la dosar.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia pentru motivele formulate în scris în susținerea ei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate ca fiind încălcate și nici art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil". Dimpotrivă, consideră că acestea sunt în concordanță cu cele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu calitatea de magistrat, care presupune îndeplinirea unor condiții ce se constituie în tot atâtea garanții pentru persoana învinuită sau inculpată, și anume: garanții de independență față de executiv și față de părți, garanții de procedură și garanții de fond. În cauză, actele procurorului nu au caracter jurisdicțional, ele fiind cenzurate de către instanța de judecată. Consideră că, având în vedere elementele specifice ale acestui dosar, cauzele Pantea împotriva României și Vasilescu împotriva României, invocate de autorul excepției, nu sunt relevante aici.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 6.347/2003, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 și art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Gheorghe Teodorescu.

În motivarea excepției se susține că prevederile art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate", precum și cele ale art. 65 alin. 1 din același cod, care stabilesc că "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală", adică procurorului, contravin art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din Constituție și art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În esență, contrarietatea constă în aceea că, în temeiul acestei reglementări din Codul de procedură penală, "procurorul îndeplinește atât funcția de organ de urmărire, cât și pe cea de autoritate de instrucție, iar pe de altă parte, nu are calitatea de magistrat pentru a putea, în consens cu Constituția și Convenția europeană a drepturilor omului, să administreze probe în procesul penal". În consecință, apreciază că "instrumentarea probelor în cadrul urmăririi penale de către procuror este neconstituțională și deci probele administrate de el nu sunt obținute în mod legal și nu pot fi folosite în procesul penal". Se invocă în sprijinul acestor susțineri jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ilustrată prin cauzele Vasilescu împotriva României și Pantea împotriva României.

Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că activitatea desfășurată de procuror în faza de urmărire penală de strângere a probelor privind existența faptei și a vinovăției făptuitorului "nu se face exclusiv în scopul acuzării, ci și în apărare, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni având posibilitatea de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție". Mai arată că, pe de altă parte, activitatea de administrare a probelor de către organele de urmărire penală se rezumă la strângerea acestora și prezentarea lor în fața unei instanțe de judecată, cu respectarea principiilor nemijlocirii, publicității și oralității, precum și a condiției impuse de art. 6 pct. 1 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură penală, activitatea de urmărire penală constând în strângerea probelor are drept scop prezentarea acestora instanței de judecată competente, care le va aprecia în coroborare cu probele administrate în cursul cercetării judecătorești, respectând principiile oralității, nemijlocirii, publicității și contradictorialității, precum și dreptul la un proces echitabil. Mai consideră că strângerea probelor în cursul urmăririi penale nu se face în scopul exclusiv al susținerii acuzării, ci pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, deci atât în defavoarea, cât și în favoarea învinuitului sau inculpatului. În acest fel, Ministerul Public își realizează sarcina de a reprezenta interesul public, de a apăra ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 63 și art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituție, referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară. În sistemul procesual penal românesc procurorul corespunde noțiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare" la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părților interesate de a se adresa justiției, astfel că nu sunt încălcate nici prevederile art. 21 din Constituție. Mai arată că administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale are ca finalitate aflarea adevărului, lămurirea cauzei sub toate aspectele și justa soluționare a acesteia de către instanța de judecată, contribuind astfel la îndeplinirea exigențelor care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil. Această activitate a procurorului este conformă cu rolul său de supraveghere a activității de urmărire penală și nu constituie o imixtiune în activitatea instanței de judecată, care va pronunța soluția finală. Așadar, textele de lege criticate nu contravin principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. În sfârșit, apreciază că prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2), invocate de asemenea ca fiind încălcate, nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 63 și

art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Motivele de neconstituționalitate referitoare la art. 63 din Codul de procedură penală privesc însă doar prevederile alin. 2 ale acestui articol, astfel că prin prezenta decizie Curtea Constituțională se va pronunța numai în legătură cu acest alineat. Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 63 alin. 2: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.;

- Art. 65 alin. 1: "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art.1 alin. (4) - "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale", art. 21 alin. (3) - "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil", art. 124 alin. (2) - "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți" și art. 131 alin. (1) și (3) "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor [...] (3) Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii."

Autorul excepției invocă, de asemenea, și încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

În sistemul procesual penal românesc, procesul penal este guvernat, printre alte principii, de principiul oficialității, ceea ce presupune că sesizarea instanței de judecată se face, cu unele excepții expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală, prin rechizitoriu întocmit de procuror, care exercită atribuțiile Ministerului Public. Așadar, titularul acțiunii penale este Ministerul Public. Conform art. 2 din Codul de procedură penală, având titlul marginal "Legalitatea și oficialitatea procesului penal", "Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege". Urmărirea penală se efectuează direct de către procuror ori de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare, sub conducerea și supravegherea parchetelor. Instituția judecătorului de instrucție nu este prevăzută de lege și astfel instrucția penală și supravegherea acesteia se fac de către procuror.

Potrivit prevederilor art. 200 din Codul de procedură penală, "Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată". Strângerea probelor nu se poate rezuma la simpla inventariere a acestora, ci ele trebuie administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

Procurorul este singurul în drept să emită actul de finalizare a urmăririi penale, fie prin rechizitoriu, dacă dispune trimiterea în judecată, fie prin scoaterea de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale. Pentru a adopta oricare dintre aceste soluții, el trebuie să facă o atentă și completă analiză și apreciere a tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Aprecierea probelor de către organul de urmărire penală nu prejudecă procesul penal, ci determină modul de finalizare a urmăririi penale. Chiar și soluțiile de netrimitere în judecată pot fi atacate la instanțele judecătorești competente. Instanța de judecată este cea care face analiza și aprecierea finală a probelor administrate în ambele faze ale procesului penal și tot ea poate dispune readministrarea celor efectuate în cursul urmăririi penale, precum și completarea lor pe parcursul cercetării judecătorești.

Nici procurorul și nici instanța de judecată nu-și pot întemeia soluția numai pe anumite probe, selectiv alese, întrucât chiar art. 63 din Codul de procedură penală prevede că probele nu au valoare dinainte stabilită, ci trebuie să examineze și să aprecieze totalitatea probelor administrate, să le coroboreze și să le stabilească pe cele care sunt pertinente pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele și pe care se poate întemeia o convingere corectă și o soluție justă.

Așa fiind, Curtea urmează să respingă criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 și ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Gheorghe Teodorescu în Dosarul nr. 6.347/2003 al Tribunalului București Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2004.