Decizie · Colegiul Medicilor din România

Decizia nr. 36/2004

privind adoptarea metodologiei de acordare a avizelor anuale pentru prelungirea activității medicilor care au împlinit vârsta legală de pensionare

prezumat în vigoare

Data actului
24 septembrie 2004
Emitent
Colegiul Medicilor din România
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 957 din 19 octombrie 2004
Citează
2 acte
Structură
6 articole · 3.615 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 10, 31 și 33 din Legea nr. 306/2004

privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România și al

art. III pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2004

pentru modificarea și completarea unor dispoziții cuprinse în acte normative din domeniul sanitar,

Consiliul național al Colegiului Medicilor din România decide:

Articolul 1

Medicii care au împlinit vârsta legală de pensionare își pot desfășura în continuare activitatea în unitățile sanitare publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, respectiv a direcțiilor de sănătate publică, pe cale de excepție, în următoarele condiții:

a) sunt medici de specialitate;

b) în unitățile sanitare menționate există deficit de personal medical superior;

c) postul a fost scos la concurs, în condițiile legii, de două ori și nu a fost ocupat de către un medic în specialitatea respectivă sau dacă în urma pensionării medicului de specialitate a fost descompletată o linie de gardă și nu există posibilitatea obiectivă a ocupării postului de către un alt medic în specialitatea respectivă;

d) continuarea desfășurării activității medicale este solicitată de către angajator.

Articolul 2

Exercitarea profesiei de către persoanele prevăzute la art. 1 se face pe baza unui aviz anual eliberat de Ministerul Sănătății și de Colegiul Medicilor din România.

Articolul 3

Dosarul de avizare se întocmește de către colegiul teritorial în a cărui rază se află unitatea sanitară la care își desfășoară activitatea persoana care solicită prelungirea activității după împlinirea vârstei legale de pensionare și va conține în mod obligatoriu următoarele documente:

a) referatul de înaintare a dosarului, întocmit de colegiul teritorial;

b) nota de fundamentare elaborată de direcția de sănătate publică, prin care să se ateste faptul că există un deficit de personal medical superior;

c) dovada faptului că postul a fost scos la concurs, în condițiile legii, de două ori, din care cel puțin o dată a fost scos la concurs pentru medicii specialiști sau pentru medicii rezidenți aflați în ultimul an de pregătire;

d) cererea medicului prin care solicită avizul;

e) certificatul de sănătate;

f) dovada efectuării orelor de Educație medicală continuă;

g) cererea angajatorului privind continuarea activității de către medicul pensionar.

Articolul 4

Colegiul teritorial va înainta dosarul spre aprobare Consiliului național al Colegiului Medicilor din România.

Articolul 5

În situația în care postul a fost scos la concurs și ocupat de către un medic rezident care se află în pregătire, avizul de prelungire a activității medicului care a împlinit vârsta legală de pensionare se acordă anual, până la data ocupării postului de către medicul rezident care a susținut și a promovat concursul de medic specialist.

Articolul 6

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Colegiului Medicilor din România,
Mircea Cinteză
București, 24 septembrie 2004.
Nr. 36
______________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.