Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 121/2005

pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2005 al Regiei Autonome "Editura Didactică și Pedagogică"

prezumat în vigoare

Data actului
24 februarie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 175 din 1 martie 2005
Citat de
23 de acte
Citează
5 acte
Structură
4 articole · 3.320 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2001

privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 59/2002 , cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2005 al Regiei Autonome "Editura Didactică și Pedagogică", de interes național, aflată sub autoritatea Ministerului Educației și Cercetării, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)

Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome "Editura Didactică și Pedagogică" se aprobă de către Ministerul Educației și Cercetării în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 2

(1)

Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome "Editura Didactică și Pedagogică", prevăzut la art. 1, reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.

(2)

În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizări ale veniturilor aprobate, Regia Autonomă "Editura Didactică și Pedagogică" poate efectua cheltuieli totale proporțional cu gradul de realizare a veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficiență aprobați.

Articolul 3

Fondul de salarii se poate utiliza proporțional cu gradul de realizare a productivității muncii în anul 2005 față de anul 2004, calculată valoric în prețuri comparabile sau, după caz, în unități fizice, prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli.

Articolul 4

(1)

Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.

(2)

Contravenția se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, și amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

(3)

Contravenției prevăzute la alin. (1) i se aplică dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

------------

Notă

*) Anexa se comunică Ministerului Educației și Cercetării.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul educației și cercetării,
Dumitru Miron,
secretar de stat
Ministrul muncii,
solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 24 februarie 2005.
Nr. 121.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.