Decizia nr. 124/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 334 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 1.854/2003 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul 1.854/2003, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 334 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de inculpatul Valentin Nedelcu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală, referitoare la schimbarea încadrării juridice în cursul judecății, sunt neconstituționale, deoarece încalcă următoarele prevederi din Legea fundamentală: ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11), privind prezumția de nevinovăție, ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) și (2), referitoare la înfăptuirea justiției, precum și ale art. 131 alin. (1), privind rolul Ministerului Public. De asemenea, autorul excepției apreciază că dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală contravin și prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 și 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În susținerea excepției se arată că prevederile art. 371 din Codul de procedură penală stabilesc limitele în care instanța trebuie să desfășoare judecata cauzei, iar stabilirea acestor limite se realizează exclusiv de procuror prin rechizitoriu. În opinia autorului excepției, schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare a instanței aduce atingere dreptului inculpatului la apărare și îl pune pe judecător într-o situație de incompatibilitate, întrucât acesta își exprimă părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, contrar dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Tribunalul București - Secția I penală și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile Legii fundamentale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că susținerile autorului excepției privind neconstituționalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedură penală sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziții de lege au rolul de a garanta aflarea adevărului sub toate aspectele, pe bază de probe, potrivit principiului aflării adevărului în procesul penal (art. 3 din Codul de procedură penală). De asemenea, arată că punerea în discuție a schimbării încadrării juridice în cursul judecății nu este atributul exclusiv al instanței de judecată, astfel cererea privind schimbarea încadrării juridice este unul dintre mijloacele de apărare aflate la dispoziția inculpatului, existând posibilitatea ca prin acest mijloc să se creeze o situație mai ușoară inculpatului. În sfârșit, Guvernul apreciază că prevederile art. 334 din Codul de procedură penală asigură toate garanțiile necesare unui proces echitabil și exercitării dreptului la apărare, fiind în acord și cu dispozițiile art. 6 paragrafele 1, 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor art. 21 alin. (3) și ale art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, raportate la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, arată că imparțialitatea judecătorului nu este afectată atunci când la propunerea unei părți sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, instanța dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea."

În esență, se contestă constituționalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedură penală, prin aceea că sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11), privind prezumția de nevinovăție, ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) și (2), referitoare la înfăptuirea justiției, precum și ale art. 131 alin. (1), privind rolul Ministerului Public. În susținerea excepției autorul acesteia arată că dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală contravin principiului stabilit în art. 317 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul judecății. De asemenea, în argumentarea excepției de neconstituționalitate se invocă și încălcarea prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 și 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Analizând aceste susțineri, Curtea constată că fiind neîntemeiată susținerea autorului excepției, conform căreia dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală contravin principiului stabilit în art. 317 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul judecății. Potrivit prevederilor art. 317 din Codul de procedură penală, noțiunea de obiect al judecății vizează numai persoana inculpatului și faptele pentru care este trimis în judecată, aspecte precizate fie prin rechizitoriu, fie prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată direct instanței de judecată. Rezultă că instanța de judecată nu este ținută de încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare. Dispozițiile art. 317 din Codul de procedură penală au rolul de a stabili competența funcțională a instanțelor judecătorești, instituind principiul potrivit căruia instanța nu se sesizează din oficiu în ceea ce privește fapta și persoana inculpatului.

Pe de altă parte, se constată că schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reținut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecății apar elemente noi de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanței.

Inițiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în fața primei instanțe sau în judecarea căilor de atac, aparține instanței de judecată, părților, precum și procurorului. Acest drept al părților și al procurorului de a solicita instanței modificarea cadrului procesual rezultă din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedură penală, normă de aplicație generală, conform căreia, "În cursul judecății, procurorul și oricare dintre părți pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii".

Dispoziția legală criticată impune instanței obligația de a pune în discuție noua încadrare și de a atrage atenția inculpatului că are dreptul să ceară acordarea răgazului necesar pentru a-și pregăti apărarea. Sub acest aspect se reține că aceste obligații care incumbă instanței judecătorești reprezintă veritabile garanții ale dreptului la apărare și ale dreptului la un proces echitabil.

Totodată, susținerea autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 334 din Codul de procedură penală aduc atingere independenței și imparțialității instanței de judecată, este de asemenea neîntemeiată. Se constată că prevederile legale criticate nu numai că nu îngrădesc independența și imparțialitatea instanței, ci, dimpotrivă, acestea sunt expresia principiului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție, conform căruia "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". Astfel, instanța judecătorească, în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedură penală, are obligația de a pune în discuția părților o nouă încadrare juridică, ori de câte ori în cursul judecății se consideră că încadrarea dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată. Sub acest aspect imparțialitatea judecătorului nu este afectată atunci când, la propunerea unei părți sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotărâre adoptată se fundamentează pe aprecierea probelor existente în cauză. Cu acest prilej instanța nu își exprimă părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, așa cum pretinde autorul excepției, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflării adevărului. Schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru a se asigura o soluționare corectă a cauzei, în cadrul unui proces echitabil.

În aceeași ordine de idei se constată că, pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 20 din Constituție raportate la dispozițiile art. 6 paragrafele 1, 2 și 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, textele legale criticate fiind în deplină concordanță cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

Prevederile art. 334 din Codul de procedură penală nu contravin nici principiului prezumției de nevinovăție, întrucât prin schimbarea încadrării juridice instanța nu se pronunță asupra existenței faptei și a vinovăției inculpatului. Așadar, nu se poate vorbi de pronunțarea unei soluții în procesul penal.

Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 334 din Codul de procedură penală față de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, privind rolul Ministerului Public, se constată că acestea nu au relevanță în cauză.

De altfel, dispozițiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, concretizat în

Decizia nr. 83 din 14 martie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2002. Chiar dacă, în soluționarea acestei excepții, Curtea a examinat constituționalitatea art. 334 din Codul de procedură penală în raport cu alte prevederi din Legea fundamentală decât cele invocate de autorul excepției de față, instanța de contencios constituțional a analizat textul criticat și din perspectiva încălcării dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, precum și a atingerii independenței și imparțialității instanței de judecată, stabilind că acestea nu sunt nesocotite.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 334 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 1.854/2003 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 martie 2005.