Decizia nr. 81/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cibela Bistrița" - S.A. în Dosarul nr. 710/2004 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 februarie 2005, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile

art. 57 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea la data de 8 februarie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 710/2004, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cibela Bistrița" - S.A. într-un litigiu având ca obiect o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. 13 alin. (5) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15, ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1)-(3), precum și ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi. În acest sens se susține că există o contradicție între "afirmarea principiului celerității (în ceea ce privește procedurile de preluare și valorificare a activelor bancare cesionate) și instituirea unui termen de prescripție a executării silite extrem de lax, de 7 ani, prin derogare de la dispozițiile

art. 6 din Decretul nr. 167/1958 , care prevede că termenul general de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, «în temeiul oricărui titlu executor», este de 3 ani". Prin urmare, în opinia autorului excepției această reglementare "contravine chiar scopului și principiului celerității enunțate în cuprinsul ordonanței, prin aceea că AVAS îi este permisă o pasivitate dincolo de termenul general de 3 ani, aplicabil tuturor celorlalți creditori".

Se mai susține că prevederile criticate contravin "regulilor cesiunii (art. 1.391 și urm. din Codul civil), reguli cărora ordonanța arată că i se supune".

Pe cale de consecință, autorul excepției apreciază că "se instituie un tratament neegal, rezultat din dezacordul dintre termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil băncilor (societăți comerciale), persoanelor fizice și juridice, și termenul de prescripție de 7 ani aplicabil dreptului de a cere executarea silită a AVAB", fapt ce contravine prevederilor constituționale ale art. 16 și ale art. 44 alin. (2).

Autorul excepției consideră, de asemenea, că, "prin instituirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani, printr-o reglementare care produce efecte retroactive asupra regimului proprietății pe care garantul, și extins - părțile, l-au avut în vedere la data încheierii contractului de garanție imobiliară", se încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială apreciază excepția de neconstituționalitate ridicată ca fiind neîntemeiată. În acest sens, se arată că, "prin legea specială, respectiv

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , legiuitorul român a înțeles să deroge de la dreptul comun, respectiv

Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă, dată fiind natura creanțelor protejate de această lege, și anume creanțele bugetare", ceea ce nu este de natură să încalce prevederile art. 16 și 44 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În punctul de vedere prezentat, Guvernul arată că dispozițiile criticate "se referă doar la anumite creanțe preluate de AVAB [...], în considerarea naturii deosebite a acestor creanțe și a strânsei legături a acestora cu datoria publică, bugetul statului și ocrotirea interesului public, și nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, nefiind prevăzute, în situații egale, drepturi procedurale diferențiate pentru AVAB și pentru debitorii săi".

Totodată se arată că dispozițiile criticate nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât "se prevede expres că termenul de 7 ani nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită este prescris, iar motivele invocate de reclamantă privesc aspecte de aplicare în timp a legii, și nu de constituționalitate".

Se apreciază de către Guvern că prevederile constituționale ale art. 21 și ale art. 44 alin. (2), invocate de autorul excepției în susținerea acesteia, nu sunt incidente în cauză. Conform punctului de vedere exprimat de Guvern, aspectele prezentate de autorul excepției "privesc probleme de interpretare în aplicarea prevederilor (criticate) și nu de constituționalitate".

Guvernul mai arată, de asemenea, că " Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , republicată, reia din

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, în prezent abrogată, dispozițiile ce reglementau o procedură specială de valorificare a creanțelor neperformante și pentru soluționarea cererilor de orice natură în legătură cu aceste creanțe, precum și pentru executarea silită". În legătură cu aceste dispoziții, Guvernul arată că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate. Sunt invocate în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 126 din 4 iulie 2000 și nr. 242 din 23 noiembrie 2000.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că textul legal criticat nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât "reglementarea legală dedusă controlului de constituționalitate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare". Totodată se consideră că "instituția prescripției și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură a aduce atingere prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, finalitatea acestor termene fiind aceea de a asigura un climat de ordine, stabilitate și securitate a raporturilor juridice civile".

De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1), întrucât "conținutul și limitele dreptului de creanță asupra statului sunt stabilite de lege, în cazul de față

art. 13 alin. (5) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 ". Cu privire la celelalte dispoziții legale invocate de autorul excepției în susținerea acesteia, Avocatul Poporului consideră că "nu au relevanță în cauza de față".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 13 alin. (5) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001. În temeiul

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2001

pentru completarea

art. 19^49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 4 octombrie 2001, aprobată prin

Legea nr. 69/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 25 ianuarie 2002,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002.

Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale au următorul cuprins:

- Art. 13 alin. (5) teza întâi: "Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAB, constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani".

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 15, ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 21 alin. (1)-(3), precum și cele ale art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi. Acestea au următorul cuprins:

- Art. 15: "(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

- Art. 16: (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."

- Art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, în esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că prin dispozițiile criticate, care instituie în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului un termen de prescripție de 7 ani cu privire la dreptul de a cere executarea silită, se încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3), precum și ale art. 44 alin. (2) din Constituție. De asemenea, se mai susține că, prin instituirea ulterioară a acestui termen pe care părțile "nu l-au avut în vedere la data încheierii contractului de garanție imobiliară", se încalcă și prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii.

Analizând aceste susțineri, Curtea constată că nu există incompatibilitate între textul criticat și dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției. Stabilirea unui termen de prescripție cu privire la dreptul de a cere executarea silită, diferit de cel general, se justifică în cauză prin natura specială a creanțelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fiind la latitudinea legiuitorului să aprecieze această situație.

Curtea reține că nu se poate susține încălcarea principiului egalității în fața legii și a autorităților publice, întrucât, așa cum a stabilit Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv. În cazul de față, această soluție se impune datorită legăturii indisolubile dintre creanțele preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și bugetul de stat, ceea ce constituie o justificare suficientă pentru diferența de tratament juridic în ceea ce privește termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

De asemenea, Curtea reține, în raport cu textul constituțional al art. 16 alin. (1), că reglementarea legală supusă controlului de constituționalitate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.

În ceea ce privește critica autorului excepției referitoare la pretinsa încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile, Curtea reține că textul criticat nu cuprinde dispoziții care să înfrângă acest principiu. Dimpotrivă, teza a doua a

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

prevede: "Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris."

Referitor la invocarea încălcării art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, Curtea reține că atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului au stabilit că fixarea unui termen de prescripție, a altor termene sau condiții procedurale nu are semnificația încălcării dreptului de acces liber la justiție. Prin

Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Curtea a statuat că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile".

Stabilirea unor termene de prescripție diferite, în raport cu natura unor creanțe, nu încalcă nici o dispoziție a Legii fundamentale, această posibilitate fiind la latitudinea legiuitorului.

Curtea constată că susținerea potrivit căreia dispoziția criticată încalcă prevederile art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Constituție nu este întemeiată. În cauză nu se pune problema încălcării dreptului de proprietate privată al autorului excepției și nici a garantării creanțelor asupra statului, ci a instituirii unui termen de prescripție special cu privire la dreptul de a cere executarea silită în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Curtea constată că reglementarea legală criticată ocrotește realizarea veniturilor publice, prin urmare nu se are în vedere ocrotirea în mod diferențiat a proprietății private în raport cu calitatea titularilor, astfel cum susține autorul excepției. În cauză nu se pune nici problema încălcării principiului ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de titular, întrucât, fiind vorba de creanțe preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, acestea au o strânsă legătură cu datoria publică internă și, pe cale de consecință, cu bugetul de stat și cu asigurarea surselor veniturilor publice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Cibela Bistrița" - S.A. în Dosarul nr. 710/2004 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2005.