Decizia nr. 14/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Popa - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de Bosca Anca (Dosarul nr. 95C/1996), Gheorghiu Dumitru Rudolf (Dosarul 101C/1996), Ionescu Alexandrina și Larsen Maria Magdalena, (Dosarul 102C/1996), Rarincescu Elena și Climescu Dina (Dosarul 105C/1996), Candea Alexandrina (Dosarul nr. 106C/1996), Alexandrescu Elena (Dosarul nr. 133C/1996) și Enea Georgeta (Dosarul 146C/1996) împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 23 ianuarie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin încheierile din 7 mai 1996, 16 mai 1996, 30 mai 1996, 11 aprilie 1996, 24 aprilie 1996 și 30 aprilie 1996, pronunțate în dosarele nr. 483/1996, nr. 3.796/1995, nr. 3.700/1995, nr. 1.676/1995, nr. 2.697/1994, nr. 3.519/1995 și nr. 3.372/1995, a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, invocate de Bosca Anca, Gheorghiu Dumitru Rudolf, Ionescu Alexandrina, Larsen Maria Magdalena, Rarincescu Elena, Climescu Dina, Candea Alexandrina, Alexandrescu Elena și Enea Georgeta.

Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 și ale art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a constatat ca excepțiile privind prevederile art. 330^1 din acest cod sunt neconstituționale

în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, iar excepțiile referitoare la art. 330^2 alin. 1 din același cod sunt lipsite de obiect. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, și pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, ținând seama de obligativitatea, în temeiul art. 145 alin. (2) din Constituție, a deciziilor Curții Constituționale.

Împotriva acestei decizii au fost declarate, în termen legal, recursuri în dosarele Curții nr. 95C/1996, nr. 101C/1996, nr. 102C/1996, nr. 105C/1996, nr. 106C/1996, nr. 133C/1996 și nr. 146C/1996.

În motivarea recursurilor, care au un conținut identic, se considera ca art. 330, art. 330^1 și art. 330^2 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale "...ele incalcind art. 41 alin. (1) și art. 135 alin. (1) și alin. (6) din Constituția României, precum și principiul constituțional al stabilitatii raporturilor juridice (art. 2) al Legii nr. 47/1992". În continuare se arata ca, potrivit art. 330, art. 330^1 și 330^2 din Codul de procedură civilă, procurorul general poate suspenda o hotărâre judecătorească irevocabilă pe timp nelimitat, printr-o simpla rezoluție, poate invoca depășirea atribuțiilor puterii judecătorești fără ca acest termen să fie explicat prin lege și, în sfârșit, poate ataca o hotărâre irevocabilă oricând.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursurile formulate sunt neintemeiate, având în vedere ca prevederile recursului în anulare, astfel cum este reglementat de Codul de procedură civilă, au făcut obiectul unor decizii ale Curții Constituționale, definitive, care, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție, preluate în art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1 și ale art. 330^2 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea constata ca motivele de recurs invocate sunt de fapt o reiterare a susținerilor părților, la judecata în fond, privind neconstituționalitatea art. 330, art. 330^1 și art. 330^2. Asupra acestora, instanța de fond s-a pronunțat cu ocazia soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, când, având în vedere deciziile definitive ale Curții Constituționale, referitoare la recursul în anulare, a respins excepțiile ca fiind vadit nefondate.

Primul motiv de casare invocat cu privire la dreptul de suspendare al procurorului general este cu totul lipsit de obiect, deoarece prin decizia recurată se face trimitere la Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 prin care s-a reținut ca textul art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă - care abilita pe procurorul general sa suspende executarea unor hotărâri judecătorești - a fost declarat neconstitutional. Deci respingerea ca vadit nefondata a excepției de neconstituționalitate a art. 330^2 alin. 1 din acest cod s-a făcut pentru faptul ca "...o excepție de neconstituționalitate admisă nu mai poate fi reiterata, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii erga omnes".

Cît despre cel de-al doilea motiv, se constată că între dreptul de proprietate, reglementat de art. 41 și art. 135 din Constituție, și problema aprecierii modului în care instanțele judecătorești și-au depășit atribuțiile, nu exista nici o legătură. În orice caz, acest motiv de casare face abstractie de faptul ca neexplicarea unui anumit termen dintr-o lege nu are nimic neconstitutional, iar în cazul în care procurorul general a exercitat abuziv dreptul sau de a declara recursul în anulare, instanța competența (Curtea Suprema de Justiție) are posibilitatea de a-l respinge, rolul instanței supreme, în astfel de situații, fiind acela de a aprecia asupra temeiniciei și legalității fiecărui recurs în anulare dedus judecații sale.

În sfârșit, asupra celui de-al treilea motiv de casare, relativ la posibilitatea introducerii oricând a recursului în anulare, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, în care s-a reținut ca art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție nu sunt incalcate, îndeosebi pentru ca acesta din urma "...are în vedere folosirea căilor de atac, adică exercitarea lor, inclusiv în ce privește termenele, atât de către părți, cît și de către Ministerul Public, în condițiile stabilite de lege".

Fața de cele arătate, rezultă ca recursurile sunt nefondate, urmînd a fi respinse.

În temeiul prevederilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de Bosca Anca, Gheorghiu Dumitru Rudolf, Ionescu Alexandrina, Larsen Maria Magdalena, Rarincescu Elena, Climescu Dina, Candea Alexandrina, Alexandrescu Elena și Enea Georgeta împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 1997.