Procedură · Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație

Procedura din 4 aprilie 2005

de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare - START

prezumat în vigoare

Data actului
4 aprilie 2005
Emitent
Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 327 din 19 aprilie 2005
Citează
3 acte
Structură
0 articole, 3 anexe · 32.058 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

1. Obiectivul Programului

Obiectivul Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare - START, denumit în continuare Program, îl constituie promovarea unui sistem formativ care să faciliteze mobilitatea tinerilor între sistemul de învățământ și piața forței de muncă, precum și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Programul urmărește:

● dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale bazate pe cunoașterea și gestionarea optimă a resurselor, în vederea adaptării rapide la rigorile determinate de globalizarea piețelor și integrarea României în Uniunea Europeană;

● sprijinirea demarării și dezvoltării firmelor nou-înființate (start-up-uri) prin facilitarea accesului acestora la finanțare;

● stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii (IMM), precum și îmbunătățirea performanțelor economice ale microîntreprinderilor existente, prin creșterea gradului de pregătire a personalului acestora;

● creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare.

2. Bugetul Programului

2.1. Programul se va derula în trei etape, respectiv:

a) etapa I - mediatizarea Programului prin mijloacele de comunicare în masă, anunțuri și pliante promoționale;

b) etapa a II-a - organizarea și desfășurarea cursurilor de pregătire antreprenorială destinate beneficiarilor Programului;

c) etapa a III-a - finanțarea celor mai bune planuri de afaceri prin alocație financiară nerambursabilă în limita bugetului prevăzut la subpct. 2.2 lit. c) și prin credite acordate de banca selectată.

2.2. Pentru realizarea Programului se alocă de la bugetul de stat pe anul 2005 suma de 13,5 miliarde lei, defalcată astfel:

a) 0,75 miliarde lei - pentru asigurarea mediatizării Programului;

b) 1,75 miliarde lei - pentru finanțarea cursurilor de pregătire antreprenorială destinate beneficiarilor Programului (inclusiv cheltuielile aferente desfășurării acestora);

c) 10 miliarde lei - pentru acordarea de alocații financiare nerambursabile pentru cofinanțarea câștigătorilor autori ai planurilor de afaceri eligibile selectați dintre beneficiarii Programului;

d) 1 miliard lei - la dispoziția Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), constând în cheltuieli pentru implementarea, administrarea, monitorizarea și evaluarea Programului, pentru organizarea procedurii de licitație deschisă, inclusiv comisionul de administrare al băncii.

2.3. În cadrul etapei a III-a a Programului se vor finanța cele mai bune planuri de afaceri selectate dintre cele întocmite de beneficiarii Programului, participanți la cea de-a II-a etapă conform subpct. 2.1 lit. b).

3. Beneficiarii Programului

3.1. Pot beneficia de prevederile Programului:

a) persoanele fizice; pentru participarea la cea de-a III-a etapă persoanele fizice trebuie să îndeplinească cerința de la subpct 8.5;

b) persoanele fizice autorizate și asociațiile familiale;

c) persoanele juridice, care îndeplinesc, cumulativ, la data depunerii formularelor de înscriere, următoarele criterii de eligibilitate prevăzute la subpct. 3.2-3.5.

3.2. Pentru persoanele fizice:

a) au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani neîmpliniți;

b) au studii medii sau superioare;

c) au obținut un număr de minimum 50 de puncte ca urmare a evaluării datelor din formularul de înscriere.

3.3. Pentru persoanele fizice autorizate și asociațiile familiale:

a) persoana fizică autorizată sau membrul asociației familiale să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani neîmpliniți; numai un singur membru al asociației familiale poate beneficia de acest curs;

b) au cel mult 1 an de la autorizare/înființare la data depunerii formularului de înscriere.

3.4. Pentru persoanele juridice:

a) sunt microîntreprinderi conform prevederilor art. 2, art. 3 alin. (1) lit. b) și ale

art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;

b) au capital social integral privat;

c) asociatul ori acționarul solicitant să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani neîmpliniți; numai un singur asociat/acționar al persoanei juridice eligibile poate beneficia de acest curs; în situația în care solicitantul nu este asociat majoritar, este obligatoriu să fie administratorul numit al societății. În cazul în care asociatul ori acționarul are mai mult de 35 de ani, cota deținută de acesta trebuie să nu fie decisivă în luarea deciziilor;

d) au cel mult 2 ani de la înființare la data depunerii formularului de înscriere;

e) au ca obiect de activitate producția de bunuri materiale și/sau prestarea de servicii.

3.5. (1) Nu beneficiază de prevederile Programului: societățile bancare, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de administrare a fondurilor financiare de investiții, societățile de valori mobiliare, agenții economici cu activitate principală de comerț, activități de intermedieri financiare, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de consultanță pentru afaceri și management, activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal, selecția și plasarea forței de muncă, precum și furnizorii de instruire.

(2) Activitățile neeligibile arătate, clasificate conform codului CAEN, vor fi incluse în contractul încheiat între ANIMMC și bancă.

4. Tipurile de ajutor financiar

4.1. Prin Program se organizează și se finanțează în etapa a II-a cursuri de pregătire destinate beneficiarilor eligibili în domenii de interes pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale, în scopul dobândirii cunoștințelor teoretice și cu aplicabilitate practică necesare începerii și dezvoltării unei afaceri, conform tematicii prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta procedură.

4.2. În vederea implementării etapei a II-a a Programului, ANIMMC va încheia parteneriate cu instituții publice și/sau private și va contracta furnizori specializați pentru prestarea serviciilor de instruire specifice Programului.

4.3. (1) În etapa a III-a a Programului se acordă sprijin financiar sub formă de credit bancar în limita maximă a 10.000 euro sau echivalent în lei de către banca desemnată câștigătoare în urma achiziției publice, în conformitate cu prevederile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 346/2004 , și ajutor financiar nerambursabil (AFN) în limita a 200.000.000 lei de către ANIMMC, pentru finanțarea celor mai bune planuri de afaceri elaborate de beneficiarii cursurilor de pregătire antreprenorială.

(2) Planurile de afaceri vor fi selectate de către o comisie de evaluare constituită din specialiști din cadrul băncii, ai ANIMMC și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

5. Procedura de înscriere la cursurile de pregătire antreprenorială

5.1. Fiecare solicitant trebuie să completeze integral formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură.

5.2. În cazul beneficiarilor persoane fizice, formularul de înscriere va fi însoțit în mod obligatoriu de următoarele documente justificative:

a) copie a buletinului/cărții de identitate al/a solicitantului;

b) copie legalizată a diplomei care atestă studiile medii sau, după caz, superioare;

c) declarația pe propria răspundere referitoare la existența beneficiului, anterior participării la Program, de ajutor de stat (anexa nr. 3 la prezenta procedură).

5.3. În cazul beneficiarilor persoane fizice autorizate sau asociații familiale, formularul de înscriere va fi însoțit în mod obligatoriu de următoarele documente justificative:

a) copie a autorizației administrative eliberate de primarii unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază teritorială își au domiciliul solicitanții;

b) copie a certificatului de înmatriculare și a certificatului de înregistrare fiscală;

c) copie a buletinului/cărții de identitate al/a persoanei fizice autorizate sau al/a membrului asociației familiale;

d) declarația anuală de impunere a venitului, înregistrată la administrația financiară, în original, pe anul anterior.

5.4. În cazul beneficiarilor prevăzuți la subpct. 3.4, formularul de înscriere va fi însoțit în mod obligatoriu de următoarele documente justificative:

a) certificat constatator emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul societatea, în care să se menționeze reprezentanții legali ai societății, precum și domeniile de activitate principale și secundare ale societății solicitante și cifra de afaceri conform ultimului bilanț contabil;

b) copie a buletinului/cărții de identitate al/a asociatului unic/asociatului/acționarului/administratorului persoanei juridice beneficiare;

c) copie legalizată a diplomei care atestă studiile medii sau, după caz, superioare a asociatului/acționarului/ administratorului;

d) declarația pe propria răspundere privind numărul mediu de personal din ultima lună de activitate;

e) certificate privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată către bugetul de stat și bugetele locale;

f) declarația pe propria răspundere referitoare la existența beneficiului, anterior participării la Program, de ajutor de stat (anexa nr. 3 la prezenta procedură).

5.5. (1) Formularul de înscriere, completat corespunzător, însoțit de documentele justificative, va fi depus, personal sau prin poștă, numai la Unitatea de Implementare a Programului (UIP) - START din cadrul ANIMMC, str. Poterași nr. 11, sectorul 4, cod 040623, București. Nu se primesc dosare incomplete.

(2) Formularul de înscriere poate fi ridicat de la sediul ANIMMC, fiind disponibil și pe pagina de Internet la adresa: www.animmc.ro.

5.6. Perioada de înscriere și de depunere a formularului de înscriere, însoțit de documentele justificative, va fi anunțată pe pagina de Internet la adresa: www.animmc.ro și în presă.

6. Procedura de înregistrare, evaluare și selecție a beneficiarilor cursurilor de pregătire antreprenorială

6.1. În vederea implementării corespunzătoare a Programului se va constitui Unitatea de Implementare a Programului (UIP) - START în cadrul ANIMMC. Structura organizatorică, numărul de persoane, atribuțiile și responsabilitățile UIP - START vor fi stabilite prin ordin al președintelui ANIMMC.

6.2. Formularul de înscriere completat, însoțit de documentele justificative, va fi înregistrat în Registrul special al Programului, menționându-se data, ora și numărul de înregistrare.

6.3. (1) Formularele de înscriere vor fi evaluate, în ordinea datei și orei înregistrării în Registrul special al Programului, ținându-se cont de îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate.

(2) Punctajul obținut necesar pentru participarea la etapa a II-a a Programului trebuie să fie de minimum 50 de puncte din maximum 100 de puncte posibil.

6.4. (1) Lista beneficiarilor eligibili admiși pentru participarea la Program și grila de evaluare vor fi făcute publice prin afișare pe web-site-ul ANIMMC, www.animmc.ro, în termen de 15 zile de la expirarea perioadei de înscriere, conform subpct. 5.5.

(2) Grila de evaluare a formularelor de înscriere va fi afișată pe pagina web a ANIMMC, în termen de o zi de la încheierea perioadei de înscriere.

7. Organizarea cursurilor de pregătire antreprenorială

7.1. (1) Cursurile de pregătire antreprenorială se vor desfășura în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara.

(2) Cursurile de pregătire antreprenorială vor fi organizate pe module, tematica acestora fiind prezentată în anexa nr. 1 la prezenta procedură.

7.2. La sfârșitul cursurilor de pregătire antreprenorială corespunzătoare etapei a II-a a Programului fiecare beneficiar eligibil care a participat la aceste cursuri poate elabora un plan de afaceri pentru participare la etapa a III-a a Programului.

7.3. Structura planului de afaceri și modelul cererii de acordare a alocației financiare nerambursabile vor fi stabilite în cadrul contractului dintre ANIMMC și bancă.

8. Evaluarea și selectarea planurilor de afaceri

8.1. (1) Evaluarea planurilor de afaceri se va face de către o comisie de evaluare constituită din specialiști din cadrul băncii, ANIMMC și FNGCIMM.

(2) Membrii comisiei de evaluare și regulamentul de organizare și funcționare vor fi aprobate prin ordin al președintelui ANIMMC.

8.2. Evaluarea și selectarea planurilor de afaceri vor fi făcute în baza criteriilor specifice prevăzute în normele de creditare ale băncii și în normele de garantare ale FNGCIMM. Aceste criterii de eligibilitate vor fi prezentate și explicate cursanților în cadrul perioadei de pregătire aferente etapei a II-a a Programului și vor fi afișate pe site-ul ANIMMC.

8.3. (1) În urma centralizării punctajului general obținut vor fi selectate cele mai bune planuri de afaceri pentru a fi finanțate. Autorii lor vor beneficia de un sprijin financiar pentru punerea în aplicare a planului de afaceri, astfel:

a) minimum 45% din valoarea estimată a investiției, fără T.V.A., prevăzută în planul de afaceri, microcredit în condiții avantajoase, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalent în lei/plan de afaceri eligibil;

b) 40% din valoarea estimată a investiției, fără T.V.A., alocație financiară nerambursabilă, fără a se depăși plafonul de 200 milioane lei/plan de afaceri eligibil;

c) 15% din valoarea estimată a investiției, fără T.V.A., contribuție personală, în natură sau numerar.

(2) Sumele alocate pot fi utilizate pentru achiziționarea de active corporale și necorporale de tipul: mașini, utilaje și echipamente, mijloace de transport mărfuri, brevete de invenție, licențe, dar și pentru reconstrucția, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiții.

(3) Se pot finanța numai achizițiile de mașini, utilaje, echipamente, mijloace de transport mărfuri care sunt noi (nu second-hand).

(4) Atât AFN, cât și creditul bancar în cadrul Programului nu pot fi utilizate pentru rambursarea împrumuturilor existente care au fost contractate din alte surse.

8.4. Acordarea AFN și a creditului bancar se va face în baza unui contract corespunzător încheiat între banca selectată și beneficiar.

8.5. Persoanele fizice ale căror planuri de afaceri au fost selectate beneficiază de creditare în condițiile autorizării potrivit legii ca persoană fizică autorizată sau, după caz, societate comercială.

8.6. Grila de evaluare a planurilor de afaceri va fi făcută publică prin afișare pe site-ul ANIMMC, după expirarea perioadei de depunere a acestora.

8.7. Decizia cu privire la acordarea AFN și a creditului bancar se va lua de către Comisia de evaluare a planurilor de afaceri.

8.8. ANIMMC va încheia un contract de intermediere financiară cu banca desemnată câștigătoare în urma procesului de achiziție publică, în vederea creditării acestor planuri de afaceri în următoarele condiții minimale:

a) termenul de creditare este de 1,5-3 ani, cu o perioadă de grație de până la un an;

b) garanții asigurate de către FNGCIMM și/sau prin investiția propriu-zisă a beneficiarului, în condițiile în care investiția are ca obiect și un bun corporal;

c) dobânda practicată va fi cu două puncte procentuale sub nivelul dobânzii la creditele în lei și cu un punct procentual sub nivelul dobânzii la creditele în valută.

8.9. Pentru obținerea finanțării planurilor de afaceri beneficiarii pot accesa numai o singură dată Programul.

9. Dispoziții finale

Data demarării Programului și a etapelor desfășurării acestuia va fi stabilită în termen de 30 de zile de la anunțarea băncii declarate câștigătoare pentru implementarea Programului.

Anexa 1 la procedură

TEMATICA ORIENTATIVĂ A CURSURILOR

1. Aspecte legislative privind înființarea unei firme

Tema I. Formalități de înregistrare a societăților comerciale

Tema II. Legislație fiscală și comercială

2. Managementul resurselor umane

Tema I. Mediul extern și funcția de personal a firmei

Tema II. Managementul resurselor umane: esență, scop, componente

Tema III. Managementul grupurilor

Tema IV. Managementul comunicațiilor

Tema V. Managementul relațiilor industriale

Tema VI. Salarizarea personalului

Tema VII. Prognoza și planificarea resurselor umane

3. Managementul micilor afaceri

Tema 1. Mediul de afaceri al firmei (1)

Tema 2. Mediul de afaceri al firmei (2)

Tema 3. Afaceri: conștientizarea ocaziei favorabile de pe piață

Tema 4. Parteneri și clienți într-o afacere

Tema 5. Planificarea în afaceri

Tema 6. Organizarea firmelor pentru afaceri

Tema 7. Decizia în afaceri

Tema 8. Conducerea afacerilor (1)

Tema 9. Conducerea afacerilor (2)

Tema 10. Strategii în afaceri

Tema 11. Antreprenoriatul - noua tehnologie managerială

Tema 12. Antreprenoriatul și inovația economică și socială

Tema 13. Strategii antreprenoriale (1)

Tema 14. Strategii antreprenoriale (2)

4. Management financiar

Tema I. Managementul financiar. Definiție. Obiective

Tema II. Mediul decizional al managementului financiar

Tema III. Analiza financiară - baza managementului financiar

Tema IV. Concepte financiare de bază

Tema V. Decizii financiare în condiții de certitudine

Tema VI. Decizii financiare în condiții de risc și incertitudine

Tema VII. Riscul și valoarea firmei

Tema VIII. Strategii financiare pe termen scurt.

Managementul ciclului de exploatare

Tema IX. Strategii financiare pe termen lung

Tema X. Strategii dinamice pentru creșterea valorii firmei

Tema XI. Managementul sistemului bancar în România

Tema XII. Activitatea băncilor - parte a sistemului economic și de afaceri din România

Tema XIII. Managementul operațiunilor bancare

Tema XIV. Riscul bancar și managementul operațiunilor bancare

5. Accesarea surselor de finanțare

Tema I. Surse de finanțare disponibile IMM-urilor

Tema II. Fundamentarea deciziei de investiție - modele decizionale și indicatori de eficiență economică a investiției

Tema III. Modele decizionale privind alegerea sursei de finanțare

Tema IV. Întocmirea unei documentații de finanțare

6. Marketing

Tema I. Definirea marketingului. Evoluție și specializare

Tema II. Mediul de marketing

Tema III. Segmentarea piețelor. Poziționarea produselor

Tema IV. Politica de produs

Tema V. Politica de preț

7. Tehnici de negociere

Tema I. Negocieri interne

Tema II. Contextul organizațional

Tema III. Pregătirea negocierilor

Tema IV. Desfășurarea negocierilor

Tema V. Negocierile individuale

Tema VI. Comunicarea în negocieri

Tema VII. Momente-cheie și impasuri în negocieri

Tema VIII. Factorul timp

Tema IX. Încheierea negocierilor

Tema X. Postnegocierea

Tema XI. Personalitatea negociatorului

8. Elaborarea și implementarea planului de afaceri

Tema I. Oportunități de afaceri: listă cu domeniile în care se consideră că este oportun a se demara o afacere, legate de activitățile de consultanță și training

Tema II. Descrierea domeniului de activitate ales în vederea înființării unei firme

Tema III. Necesitatea consultanței și trainingului managerial

Tema IV. Studiul pieței interne a serviciilor de consultanță și training managerial

Tema V. Planificarea activității firmei

1.1. Planificarea structurii organizatorice

1.2. Planificarea activității

Tema VI. Întocmirea documentației necesare înființării unei firme

Tema VII. Întocmirea unui plan de afaceri pentru obținerea finanțării în vederea demarării activității firmei

Tema VIII. Stabilirea tarifelor pentru serviciile prestate

Tema IX. Calculul cifrei de afaceri critice

Anexa 2 la procedură

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

la Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor

și facilitarea accesului acestora la finanțare - START

Date personale

Numele și prenumele ......................................................

Sex:

[] Masculin

[] Feminin

Adresa de domiciliu:

..........................................................................

..........................................................................

Telefon .............................

E-mail ..............................

Vârsta ..........

Starea civilă:

[] Necăsătorit/ă

[] Căsătorit/ă

Locul unde doriți să participați la cursuri: .............................

Întrebări

1. Nivelul educației:

[] Studii liceale

[] Studii tehnice/postliceale absolvite (perioada, unitatea de învățământ,

specializarea): ..............................................................

[] Studii universitare absolvite (perioada, unitatea de învățământ,

specializarea): ..............................................................

[] Studii postuniversitare (perioada, unitatea de învățământ, specializarea)

2. V-ați implicat în activități de voluntariat?

[] Da

[] Nu

Dacă da, în ce domeniu?

...........................................................................

3. Câți din oamenii pe care îi cunoașteți au propria lor afacere? .........

4. Ce înțelegeți prin activitate antreprenorială? .........................

5. Care sunt, după opinia dumneavoastră, principalele calități necesare

unui antreprenor ? Detaliați.

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

6. Vă rugăm să completați în tabelul următor datele referitoare la

experiența dumneavoastră profesională.

Angajator

Funcția

Perioada

7. Ați încercat vreodată să începeți o afacere proprie?

[] Da

[] Nu

Ce tip de activitate? .....................................................

Ce s-a întâmplat cu această afacere? ......................................

8. Aveți o afacere în prezent?

[] Da

[] Nu

Ce tip de afacere? ........................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

9. Dacă intenționați să începeți o afacere sau să o extindeți pe cea

existentă, ce tip de afacere ați începe/extinde? (Vă rugăm să dați detalii)

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

10. De cât capital credeți că aveți nevoie să începeți sau să extindeți o

afacere ? Detaliați.

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

11. Estimați suma de bani din fiecare dintre sursele menționate mai jos pe

care o puteți folosi în demararea/extinderea afacerii dumneavoastră.

Bani personali ............................................................

Împrumuturi sau bani oferiți de familie ...................................

Împrumuturi sau bani oferiți de prieteni ..................................

Alte surse ......................................... Specificați ..........

12. Aveți casa, apartamentul sau terenul dumneavoastră personal?

[] Da

[] Nu

Dacă da, care au fost sursele de finanțare?

...........................................................................

...........................................................................

...........................................................................

13. Dați următorilor factori note cuprinse între 1-5, nota 5 fiind pentru

acel factor care este, în opinia dumneavoastră, cel mai important în succesul

unei afaceri.

[] Banii

[] Educația

[] Prietenii

[] Motivația

[] Altele

14. Cum apreciați dorința dumneavoastră de a începe o afacere proprie sau

de a extinde afacerea deja existentă? (Marcați doar un singur răspuns.)

[] Nu știu

[] Medie

[] Destul de puternică

[] Foarte puternică

15. Cum ați aflat despre acest program?

[] Presă

[] Radio

[] TV

[] Altele (prieteni, la serviciu etc.)

16. La ce cursuri sau seminarii de dezvoltare antreprenorială ați mai

participat?

Cursul

Perioada

17. În ce stadiu vă aflați în legătură cu elaborarea unui plan de afaceri

pentru ideea pe care doriți să o transformați într-o afacere?

[] Nu am început să lucrez la un plan de afaceri.

[] Am început documentarea (colectare de materiale și informații) necesară

elaborării planului de afaceri.

[] Am început să lucrez la elaborarea planului de afaceri.

[] Am elaborat un plan de afaceri.

18. De ce sprijin credeți că aveți nevoie pentru a începe sau a extinde o

afacere proprie?

[] Instruire generală în domeniul afacerilor

[] Consultanță juridică

[] Consultanță financiar-contabilă

[] Consultanță în marketing

[] Consultanță în management

[] Alt gen de sprijin (specificați) ......................................

19. Până în prezent ați solicitat o finanțare sau un credit?

[] Da, care a fost rezultatul solicitării ................................

[] Nu

20. Cunoașteți pașii ce trebuie urmați pentru obținerea unui credit ?

Detaliați.

..........................................................................

..........................................................................

..........................................................................

..........................................................................

..........................................................................

21. Cunoașteți ce garanții trebuie să depuneți pentru obținerea unui credit?

Detaliați.

..........................................................................

..........................................................................

..........................................................................

..........................................................................

..........................................................................

22. Ce v-ați propus să obțineți în urma înscrierii în acest program?

(Marcați un singur răspuns.)

[] Mai multe informații

[] Acces la finanțare

[] Punerea în practică a ideii de afaceri

Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul

penal cu privire la falsul în declarații, că nu am mai beneficiat de finanțare

în cadrul altor programe similare gestionate de ANIMMC.

Localitatea ......................

Data .............................

.......................

(semnătura aplicantului)

Anexa 3 la procedură

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul/Subsemnata ....................., identificat/identificată cu actul de identitate seria ... nr. ........, eliberat de ............. la data de .........., CNP ................, cu domiciliul în localitatea ..............., str. ............ nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ..., sectorul/județul ............., în calitate de reprezentant legal al organizației ......................................, declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta cerere sunt corecte și complete.

Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje patrimoniale sau de orice altă natură este pedepsită conform legii.

Declar pe propria răspundere că activitățile pentru care solicit finanțarea prin prezentul program nu fac obiectul altui program de finanțare de la bugetul de stat.

De asemenea, declar pe propria răspundere că în ultimii 2 (doi) ani:

[] nu am beneficiat de ajutor de stat;

[] am beneficiat de următoarele ajutoare de stat:

Nr.

crt.

Anul acordării

ajutorului

de stat

Forma

ajutorului

de stat

Instituția

finanțatoare

Programul prin

care s-a

beneficiat

de finanțare

Cuantumul

ajutorului de

stat acordat

în conformitate cu prevederile

Legii nr. 143/1999

privind ajutorul de stat, cu

modificările și completările ulterioare.

Semnătura autorizată și ștampila solicitantului*) Funcția

................................................ ................

Data semnării .......................

--------

*) Toate cererile depuse pentru acest program vor fi semnate de aceeași persoană autorizată să reprezinte legal societatea.

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.