Metodologia din 28 februarie 2005
de evaluare a posturilor
prezumat în vigoare
Articolul 1
Metodologia de evaluare a posturilor, denumită în continuare metodologie, are ca scop crearea cadrului general pentru implementarea în sistem-pilot a unei proceduri de evaluare a posturilor.
Evaluarea postului este procesul prin intermediul căruia fiecare post aferent unei funcții publice este evaluat și plasat pe o poziție în ierarhia posturilor din cadrul structurii organizatorice a unei autorități sau instituții publice.
Evaluarea postului are la bază fișa postului și este o activitate independentă de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici.
Pentru implementarea unitară a prezentei metodologii, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate elabora instrucțiuni de aplicare.
Articolul 2
În vederea asigurării unui mecanism de coordonare, se înființează, prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Comisia Națională de Evaluare a Posturilor, denumită în continuare Comisia, formată din 8 funcționari publici, astfel:
a) 3 funcționari publici din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
b) 1 funcționar public din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
c) 1 funcționar public din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
d) 1 funcționar public din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;
e) 1 funcționar public din cadrul Ministerului Integrării Europene;
f) 1 funcționar public din cadrul aparatului propriu al Consiliului General al Municipiului București.
Președintele Comisiei se desemnează dintre membrii acesteia, prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Membrii Comisiei prevăzuți la alin. (1) lit. b)-f) sunt nominalizați de conducătorii autorităților și instituțiilor publice respective.
Secretariatul Comisiei se asigură de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Componența secretariatului se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Comisia se întrunește lunar, în prima săptămână a fiecărei luni.
La ședințele Comisiei este obligatorie participarea a minimum 5 membri.
Articolul 3
Comisia are următoarele atribuții principale:
a) coordonează metodologic unitățile de evaluare a posturilor din cadrul autorităților și instituțiilor publice;
b) monitorizează procesul de evaluare a posturilor din cadrul autorităților și instituțiilor publice și, după caz, aplicarea instrucțiunilor;
c) verifică aplicarea procedurii de evaluare în cadrul autorităților și instituțiilor publice, la încheierea procesului de evaluare a posturilor;
d) întocmește un raport final al activității desfășurate în cadrul procesului de evaluare, pe care îl înaintează Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și care va fi avut în vedere la elaborarea proiectelor de acte normative conținând prevederi referitoare la clasificarea funcțiilor publice și ierarhizarea posturilor.
Raportul prevăzut la alin. (1) lit. d) va cuprinde:
a) prezentarea modului de desfășurare a procesului de evaluare a posturilor;
b) neconcordanțele sesizate între ierarhia posturilor aferente unor funcții publice, stabilită de
privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, și ierarhia rezultată ca urmare a aplicării procedurii de evaluare a posturilor;
c) concluzii privind implementarea în sistem-pilot a metodologiei de evaluare a posturilor;
d) propuneri privind îmbunătățirea sistemului de clasificare a funcțiilor publice și ierarhizarea posturilor.
Articolul 4
În cadrul autorităților și instituțiilor publice, prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin, se constituie, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice, o unitate de evaluare a posturilor, denumită în continuare unitatea.
Unitatea este formată din 5 membri permanenți, astfel:
a) 2 funcționari publici din cadrul compartimentului de resurse umane, dintre care unul este obligatoriu conducătorul compartimentului de resurse umane;
b) 3 funcționari publici de conducere, desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice.
Conducătorii compartimentelor din cadrul autorității sau instituției publice participă obligatoriu la procedurile de evaluare de către unitate a posturilor din compartimentele pe care le conduc, dacă nu sunt desemnați ca membri permanenți ai acesteia.
La ședințele unității este obligatorie participarea a minimum 3 membri permanenți și a conducătorului compartimentului în cadrul căruia se află postul supus procedurii de evaluare.
În vederea implementării unitare a metodologiei, la ședințele unităților participă 2 membri ai Comisiei, desemnați prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit unui calendar care va fi comunicat autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin, până la data de 15 mai 2005. Pe perioada în care sunt desemnați, membrii Comisiei au dreptul de a nota, potrivit prezentei metodologii, posturile evaluate.
Fiecare unitate are un coordonator, desemnat dintre membrii unității, prin actul administrativ de constituire, care își păstrează calitatea și obligațiile de membru prevăzute în prezenta metodologie.
Coordonatorul unității are următoarele atribuții:
a) organizează activitatea unității;
b) colaborează cu Comisia;
c) asigură respectarea procedurii de evaluare.
Articolul 5
Comisia și unitatea își desfășoară activitatea cu respectarea următoarelor principii:
a) legalitate;
b) echitate și consecvență în aplicarea criteriilor de evaluare;
c) imparțialitate;
d) transparență, potrivit dispozițiilor legale;
e) consens între evaluatori.
Articolul 6
La sfârșitul fiecărei ședințe se întocmește un proces-verbal de ședință, semnat de toți membrii unității și de coordonatorul acesteia.
Membrilor unității li se aplică în mod corespunzător prevederile legale referitoare la conflictul de interese pentru funcționarii publici.
În situația evaluării postului al cărui titular este un membru al unității, acesta nu participă la evaluarea respectivului post.
Articolul 7
Evaluarea posturilor se face pe baza criteriilor prevăzute în anexa nr. 2.
Criteriile de evaluare a posturilor sunt notate cu puncte de la 1 la 9.
Pentru fiecare criteriu de evaluare a posturilor sunt stabilite 3 niveluri, notate astfel:
a) nivelul I - minimum 1 punct/maximum 3 puncte;
b) nivelul II - minimum 4 puncte/maximum 6 puncte;
c) nivelul III - minimum 7 puncte/maximum 9 puncte.
Pentru fiecare post evaluat, un criteriu de evaluare poate fi notat, pe baza fișei postului, în raport cu relevanța și importanța postului evaluat, numai pentru un singur nivel.
Punctajul postului reprezintă suma punctajelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare și trebuie să reflecte atribuțiile, responsabilitățile și sarcinile repartizate pe posturi.
Articolul 8
Fiecare membru al unității acordă un punctaj pentru fiecare post evaluat, potrivit prezentei metodologii.
Punctajul final al evaluării se calculează ca medie aritmetică între punctajele acordate de membrii permanenți ai unității și conducătorul compartimentului în cadrul căruia se află postul respectiv.
Între punctajele acordate pentru fiecare criteriu nu trebuie să existe o diferență mai mare de 3 puncte. În situația în care există diferențe mai mari de 3 puncte se elimină punctajul minim și cel maxim și se face media celor rămase.
Articolul 9
Unitățile întocmesc, până la data de 1 septembrie 2006, un raport al activității desfășurate în cadrul procesului de evaluare din autoritatea sau instituția publică respectivă, care va cuprinde:
a) prezentarea modului de desfășurare a evaluării posturilor;
b) neconcordanțele sesizate între ierarhia posturilor aferente unor funcții publice, stabilită de
Legea nr. 188/1999 , republicată, cu modificările ulterioare, și ierarhia rezultată ca urmare a aplicării procedurii de evaluare a posturilor;
c) concluzii privind implementarea metodologiei în autoritatea sau instituția publică în care și-au desfășurat activitatea;
d) propuneri privind îmbunătățirea sistemului de clasificare a funcțiilor publice și ierarhizarea posturilor.
Raportul prevăzut la alin (1) se înaintează Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și Comisiei, împreună cu copiile proceselor-verbale întocmite și copiile fișelor posturilor evaluate.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.