Decizia nr. 85/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1201, art. 1303 și art. 1714 din Codul civil, art. 67 alin. 1, art. 137 alin. 2, art. 180-184, art. 322 pct. 4, art. 376, art. 404^2 din Codul de procedură civilă, art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, art. 66 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 și art. 215 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 3
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 36/1995 12 mai 1995 (prevederi anume) notarilor publici și a activității notariale
- OG nr. 32/1995 18 august 1995 (prevederi anume) privind timbrul judiciar
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Dana Titian - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1201, art. 1303 și art. 1714 din Codul civil, art. 67 alin. 1, art. 137 alin. 2, art. 180-184, art. 322 pct. 4, art. 376, art. 404^2 din Codul de procedură civilă,
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995
privind timbrul judiciar,
art. 66 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
și art. 215 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elemar Star" - S.R.L. din Călărași, Marian Lazăr și Lenuța Lazăr în Dosarul nr. 848/COM/2004 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 137 alin. 2, art. 322 pct. 4 și art. 376 din Codul de procedură civilă, ca neîntemeiată, considerând că se impune păstrarea jurisprudenței anterioare în materie a Curții Constituționale. Apreciază că excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții legale criticate este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 15 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 848/COM/2004, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1201 din Codul civil, art. 180-184 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 1714 din Codul civil, art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă,
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 , modificată prin
art. 66 din Legea nr. 36/1995
coroborat cu art. 376 din Codul de procedură civilă, art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 404^2 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, art. 1303 din Codul civil, art.. 67 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 215 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elemar Star" - S.R.L. din Călărași, Marian Lazăr și Lenuța Lazăr într-o cauză având ca obiect revizuirea unei sentințe comerciale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că textele de lege criticate încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 78 și art. 123 [devenit art. 124] din Constituție, susținând, în esență, următoarele: dispozițiile art. 1201 din Codul civil încalcă prevederile art. 16 alin. (1).
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că textele de lege criticate încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 78 și art. 123 [devenit art. 124] din Constituție, susținând în esență următoarele: dispozițiile art. 1201 din Codul civil încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) și art. 123 alin. (1) [devenit art. 124] din Constituție, întrucât "permit invocarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri pronunțate într-un dosar anterior al cărui obiect [...] este diferit de obiectul dosarului în curs de soluționare", ceea ce creează un prejudiciu autorilor excepției; dispozițiile art. 180-184 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 1714 din Codul civil, încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 123 alin. (1) [devenit art. 124 alin. (1)] din Constituție, deoarece "nu se aplică faptelor comise de creditor, ci numai faptelor debitorului", generând un tratament juridic inegal între aceștia; dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 21 și art. 123 [devenit art. 124] din Constituție, întrucât permit justițiabilului "accesul la instanța penală ori civilă numai pe baza subiectivismului procurorului și numai în termenul în care acesta crede de cuviință"; dispozițiile
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 , astfel cum a fost modificată prin
Legea nr. 123/1997 , contravin prevederilor art. 16 alin. (2), art. 78 și art. 123 alin. (1) [devenit art. 124 alin. (1)] din Constituție, așa cum reiese din hotărârile judecătorești pronunțate în prezenta cauză; dispozițiile
art. 66 din Legea nr. 36/1995
și art. 376 din Codul de procedură civilă sunt contrare prevederilor art. 123 alin. (1) [devenit art. 124 alin. (1)] din Constituție, întrucât omit în cuprinsul lor precizarea că ar putea fi învestit cu formulă executorie și un înscris neautentic, așa cum este contractul de asigurare facultativă de garanție; dispozițiile art. 404^2 alin. 3, coroborat cu art. 404^2 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) și art. 123 alin. (1) [devenit art. 124 alin. (1)] din Constituție, întrucât constituie temeiul în baza căruia au fost pronunțate soluțiile instanțelor judecătorești prin care autorii excepției "au fost împiedicați să beneficieze de întoarcerea executării silite"; dispozițiile art. 1303 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 și art. 123 alin. (1) [devenit art. 124 alin. (1)] din Constituție, deoarece prin aplicarea lor "este posibil ca instanțele civile să atribuie legalitate unui act care are o valoare stabilită prin înșelăciune"; dispozițiile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile art. 215 din Codul penal, încalcă principiile constituționale înscrise în art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 24 alin. (1), întrucât în temeiul lor instanța a dispus retragerea dreptului de administrare pe care îl aveau doi dintre autorii excepției.
Tribunalul Ialomița - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât autorii acesteia nu indică motivele pentru care textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate, ci critică de fapt aplicarea greșită a textelor de lege atacate de către instanțele în fața cărora au fost exercitate căile legale de atac.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece nu sunt indicate motivele pentru care textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorii excepției.
Modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate în cazuri concrete excede controlului de constituționalitate, făcând obiectul controlului instanțelor judecătorești, exercitat în căile legale de atac.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autori. Normele criticate ce aparțin dreptului procesual civil sunt adoptate cu respectarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1201, art. 1303 și art. 1714 din Codul civil, art. 67 alin. 1, art. 137 alin. 2, art. 180-184, art. 322 pct. 4, art. 376 și art. 404^2 din Codul de procedură civilă,
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995
privind timbrul judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 30 august 1995, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 106/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 21 noiembrie 1995, cu modificările aduse prin
art. I pct. 1 din Legea nr. 123/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 iulie 1997,
art. 66 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, și art. 215 din Codul penal.
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și alin. (2) privind supremația legii, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 123 privind înfăptuirea justiției [devenit art. 124] din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii, după invocarea acesteia, cu menționarea textelor legale considerate neconstituționale, fac abstracție de competența Curții și procedează la o analiză critică exhaustivă a întregului proces, cu înfățișarea pe larg a ceea ce se pretinde a constitui erori de judecată săvârșite de instanțe în diferitele faze procesuale, considerând că sorgintea acestor erori nu se află în aplicarea greșită a legii, ci în caracterul neconstituțional al textelor de lege aplicabile.
Or, neconstituționalitatea reprezintă o stare organică a unei norme juridice legale și nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă, realizată în procesul de aplicare a sa la o situație concretă, care constituie obiectul competenței exclusive a instanțelor de judecată, așa încât, în temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepția urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1201, art. 1303 și art. 1714 din Codul civil, art. 67 alin. 1, art. 137 alin. 2, art. 180-184, art. 322 pct. 4, art. 376, art. 404^2 din Codul de procedură civilă,
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995
privind timbrul judiciar,
art. 66 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
și art. 215 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elemar Star" - S.R.L. din Călărași, Marian Lazăr și Lenuța Lazăr în Dosarul nr. 848/COM/2004 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.