Decizia nr. 134/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și ale

Legii nr. 184/2004

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003 , excepție ridicată de Bogdan-Mihail Chetreanu și Alexe Gavrilă în Dosarul nr. 1.013/2004 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde, prin consilier juridic, Consiliul Concurenței, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Consiliului Concurenței solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003 , arătând că acestea sunt în concordanță cu prevederile art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție. De asemenea, se consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile

art. 17 și 18 din Legea concurenței nr. 21/1996 , întrucât autorii excepției critică existența unor carențe cu privire la reglementarea statutului lor deținut anterior.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile legale criticate au fost adoptate în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 115 alin. (4), iar urgența reglementării este dată de necesitatea închiderii provizorii a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană cu privire la cap. 6 "Politica în domeniul concurenței". În consecință, consideră că nu sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție privind rolul Parlamentului. Totodată, reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile constituționale ale art. 115 alin. (1), (2) și (6) nu au incidență în cauză. De asemenea, se apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) și ale

art. 18 din Legea concurenței nr. 21/1996

în raport cu art. 117 alin. (3) din Constituție, întrucât Consiliul Concurenței este o autoritate administrativă autonomă, funcționând conform prevederilor

Legii concurenței nr. 21/1996 , lege organică, și ale Regulamentului său de organizare din anul 2004. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 155 alin. (5) din Constituție, se consideră că acestea sunt de strictă interpretare și, în consecință, nu se aplică consilierilor de concurență.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.013/2004, Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a celor ale

Legii nr. 184/2004

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003 , excepție ridicată de Bogdan-Mihail Chetreanu și Alexe Gavrilă într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003 , în ansamblul ei, contravine dispozițiilor art. 115 alin. (1), (2), (4) și (6) din Constituție, iar art. 17 și 18 din această ordonanță de urgență contravin și dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1), art. 117 alin. (3) și art. 155 alin. (5).

Autorii excepției apreciază că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

"a fost adoptată fără să existe o lege de abilitare în acest sens a Guvernului și fără ca existența urgenței să fie motivată în cuprinsul acesteia și, mai mult decât atât, fără ca urgența să existe". Se consideră că argumentarea conform căreia "modificarea legii concurenței era necesară pentru încheierea negocierilor cu Uniunea Europeană referitoare la Capitolul 6 «Politica în domeniul concurenței»" nu justifică "graba cu care a fost adoptată ordonanța de urgență a Guvernului", având în vedere că, la data adoptării acesteia, "Senatul României fusese deja învestit cu un proiect de lege pentru modificarea aceleiași legi [...] și care urma să între în dezbaterea celei de-a două Camere în procedură de urgență", iar "termenul de intrare în vigoare și de punere în practică a acquis-ului comunitar în domeniu era finalul primului trimestru al anului 2004, termen până la care s-ar fi încheiat în mod cert procedura de modificare a legii concurenței din cadrul Parlamentului".

În optica autorilor excepției, prin adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

au fost încălcate și dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât este afectat regimul Consiliului Concurenței, "instituție fundamentală a statului în domeniul concurenței, al cărei regim nu poate fi modificat de Guvern după bunul plac, prin adoptarea unei ordonanțe de urgență". De asemenea, referitor la Consiliul Concurenței - autoritate administrativă autonomă -, autorii excepției consideră că "doar Parlamentul îl poate desființa ori îi poate modifica modul de funcționare, direct sau indirect". În acest context, se apreciază că dispozițiile

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

contravin "principiului garantării mandatului de învestitură a demnitarilor publici, precum și principiului constituțional de respectare a independenței și autonomiei instituționale, care rezultă din art. 61 alin. (1), art. 117 alin. (3) și art. 155 alin. (5) [din Constituție]". Astfel, se arată că "printr-o ordonanță de urgență dată pentru modificarea și completarea unei legi nu se poate întrerupe un mandat dat pentru o perioadă determinată", iar o susținere contrară este de natură a încălca dispozițiile constituționale ale art. 155 alin. (5), care "prin analogie [...] se aplică și consilierilor de concurență". Totodată, se apreciază că, prin procedura de numire a noilor consilieri de concurență, precum și prin intervenția Guvernului cu privire la durata mandatului foștilor consilieri de concurență, se deschide calea amestecului Guvernului în problemele Consiliului Concurenței.

Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța apreciază că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 115 alin. (1) și (2), întrucât acestea "se referă la ordonanțele simple și nu la cele de urgență, cum este cazul în speța de față". În opinia sa, instanța consideră că nu sunt încălcate nici prevederile art. 115 alin. (4), întrucât "emitentul actului aflat în discuție (Guvernul) a motivat urgența în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

[...]: adoptarea și punerea în practică a acquis-ului comunitar în domeniul concurenței (o condiție esențială a Comisiei Europene pentru închiderea provizorie a negocierilor la cap. 6 «Politica în domeniul concurenței») și împrejurarea că modificarea și completarea

Legii nr. 21/1996

reprezintă unul dintre obiectivele cuprinse în planul de măsuri prioritare pentru perioada decembrie 2003 - decembrie 2004". Se mai arată că nici prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție nu sunt încălcate, având în vedere că ordonanța de urgență poate fi adoptată în domeniul legilor organice, iar prevederile criticate "nu afectează regimul vreunei instituții fundamentale a statului".

Conform opiniei instanței de judecată, prevederile art. 155 alin. (5) din Constituție "se referă la consilierii de conturi și aceste prevederi nu sunt aplicabile prin analogie, ele fiind de strictă interpretare". De asemenea, instanța apreciază că prevederile

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

nu contravin prevederilor constituționale ale art. 61 alin. (1) și art. 117 alin. (3) "de vreme ce o ordonanță de urgență [are] forța unei legi".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că "ordonanța de urgență [...] nu are la bază dispozițiile art. 115 alin. (1) și (2) din Constituție, ci este adoptată în temeiul alin. (4) din același articol, avându-se în vedere urgența unor situații extraordinare, motivate". În același sens se mai arată că "în asemenea situații funcționează delegarea legislativă permanentă a Guvernului și nu cea stabilită prin lege specială, limitată la obiective de reglementare anume prevăzute - fără a fi și din domeniul legilor organice".

Potrivit punctului de vedere prezentat, textul art. 155 alin. (5) din Constituție se referă numai la consilierii de conturi și, fiind o "reglementare de strictă interpretare și aplicare, proprie legii fundamentale, [...] nu poate fi extinsă «prin analogie» la consilierii de concurență dintr-o reglementare ordinară, cum este cea a

art. 18 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003 ". De asemenea, se consideră că prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 117 alin. (3) din Constituție nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Se consideră că " Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

reprezintă o materializare a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție [și], pe cale de consecință, [...] nu contravine nici dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6)". În punctul de vedere prezentat, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 115 alin. (1) și (2) din Constituție "nu au relevanță în cauză, întrucât obiectul criticii este o ordonanță de urgență, iar nu o ordonanță simplă, pentru a cărei adoptare era necesară o lege specială de abilitare și pentru care există interdicția reglementării în domenii care fac obiectul legilor organice". De asemenea, se consideră că nici dispozițiile art. 155 alin. (5) din Constituție nu au relevanță în cauză, pentru că "acestea se referă la consilierii de conturi, iar aplicabilitatea acestei norme constituționale nu poate fi extinsă prin interpretare și cu privire la consilierii de concurență".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 10 decembrie 2003, precum și cele ale

Legii nr. 184/2004

de aprobare a acesteia, cu modificări și completări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004. Autorul excepției critică

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

în ansamblul ei, din punct de vedere al constituționalității sale extrinseci, precum și dispozițiile art. 17 alin. (1) și ale

art. 18 din Legea concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, astfel cum au fost modificate și completate prin

art. I pct. 17 și pct. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

și prin articolul unic pct. 6-8 din

Legea nr. 184/2004 .

Dispozițiile art. 17 alin. (1) și ale

art. 18 din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, criticate ca fiind neconstituționale, au următorul cuprins:

- Art. 17 alin. (1): "Se înființează Consiliul Concurenței, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurenței este în municipiul București.";

- Art. 18: "(1) Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial și este format din 7 membri, după cum urmează: un președinte, 2 vicepreședinți și 4 consilieri de concurență. Numirea membrilor plenului Consiliului Concurenței se realizează de către Președintele României, la propunerea Guvernului.

(2) Durata mandatului membrilor plenului Consiliului Concurenței este de 5 ani, aceștia putând fi reînvestiți cel mult încă o dată. La numirea primului plen al Consiliului Concurenței după intrarea în vigoare a prezentei legi, un vicepreședinte și 2 consilieri de concurență vor avea un mandat de 2 ani și jumătate, stabilit prin decretul de numire în funcție.

(3) Președintele, vicepreședinții și consilierii de concurență trebuie să aibă o independență reală și să se bucure de o înaltă reputație profesională și probitate civică. Pentru a fi numit membru al Consiliului Concurenței se cer studii superioare, înaltă competență profesională, o bună reputație și vechime de minimum 10 ani în activități din domeniile: economic, comercial, al prețurilor și concurenței sau juridic.

(4) Președintele trebuie să fi îndeplinit o funcție de conducere cu largi responsabilități, în care a făcut dovada competenței sale profesionale și manageriale.

(5) Abrogat

(6) Calitatea de membru al Consiliului Concurenței este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte activități profesionale sau de consultanță, cu participarea directă sau prin persoane interpuse, la conducerea sau administrarea unor entități publice ori private sau cu deținerea de funcții ori de demnități publice, cu excepția activității didactice din învățământul superior. Ei nu pot fi desemnați experți sau arbitri, nici de părți și nici de instanța judecătorească sau de către o altă instituție.

(7) Membrii plenului Consiliului Concurenței nu reprezintă autoritatea care i-a numit și sunt independenți în luarea deciziilor.

(8) Membrii plenului Consiliului Concurenței și inspectorii de concurență nu pot face parte din partide sau alte formațiuni politice.

(9) Mandatul de membru al plenului Consiliului Concurenței încetează:

a) la expirarea duratei;

b) prin demisie;

c) prin deces;

d) prin imposibilitate definitivă de exercitare, constând într-o indisponibilitate mai lungă de 60 de zile consecutive;

e) la survenirea unei incompatibilități dintre cele prevăzute la alin. (6) și (8), conform prevederilor alin. (12);

f) prin revocare, pentru încălcarea gravă a prezentei legi și pentru condamnare penală, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru săvârșirea unei infracțiuni.

(10) Membrii plenului Consiliului Concurenței sunt revocabili, în cazul prevăzut la alin. (9) lit. f), de către autoritatea care i-a numit. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești penale ei pot fi suspendați din funcție de către aceeași autoritate.

(11) În caz de vacanță a unui loc în plenul Consiliului Concurenței pentru una dintre situațiile prevăzute la alin. (9) lit. b)-f), se va proceda, conform prevederilor alin. (1), la desemnarea și numirea unui nou membru pentru durata rămasă din mandat, în funcția devenită vacantă.

(12) Membrii Consiliului Concurenței sunt obligați să notifice de îndată Consiliului survenirea oricărei situații de incompatibilitate sau impediment dintre cele prevăzute la alin. (6) și (8), ei fiind de drept suspendați din funcție din momentul survenirii acestei situații, iar dacă situația se prelungește peste 10 zile consecutive, mandatul încetează și se procedează conform prevederilor alin. (10) și (11)."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 61 alin. (1), ale art. 115 alin. (1), (2), (4) și (6), ale art. 117 alin. (3) și ale art. 155 alin. (5), având următorul cuprins:

- Art. 61 alin. (1): "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.";

- Art. 115 alin. (1), (2), (4) și (6): "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe. [...]

(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora. [...]

(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".

- Art. 117 alin. (3): "Autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică."

- Art. 155 alin. (5): "Judecătorii în funcție ai Curții Supreme de Justiție și consilierii de conturi numiți de Parlament își continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiți. Pentru asigurarea înnoirii Curții de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceștia vor putea fi numiți pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani."

În esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

a fost adoptată fără să existe o lege de abilitare a Guvernului în acest sens, ceea ce contravine, în opinia sa, prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1) și (2). O altă critică adusă ordonanței de urgență constă, pe de o parte, în susținerea că a fost adoptată fără să existe o situație extraordinară, ceea ce este contrar art. 115 alin. (4) din Constituție, iar, pe de altă parte, că afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, nerespectându-se astfel prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție. De asemenea, autorii excepției de neconstituționalitate consideră că, în urma modificărilor aduse prevederilor art. 17 alin. (1) și ale

art. 18 din Legea concurenței nr. 21/1996 , acestea contravin "principiului garantării mandatului de învestitură a demnitarilor publici, precum și principiului constituțional de respectare a independenței și autonomiei instituționale, care rezultă din art. 61 alin. (1), art. 117 alin. (3) și art. 155 alin. (5) [din Constituție]".

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003 , Curtea constată că dispozițiile art. 115 alin. (1) și (2) din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu sunt incidente în cauză, acestea reglementând condițiile emiterii de către Guvern a ordonanțelor în baza unei legi de abilitare, iar nu condițiile adoptării ordonanțelor de urgență.

Analizând critica autorilor excepției, în conformitate cu care ordonanța de urgență criticată a fost adoptată fără să existe o situație extraordinară, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată. Curtea reține că, anterior revizuirii Constituției, conceptul de "situație extraordinară" prevăzut de art. 115 alin. (4) din Constituție se regăsea sub cel de "caz excepțional". În legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională a stabilit, prin

Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, că "Subordonarea, prin chiar textul constituțional, a adoptării ordonanței de urgență existenței unui caz excepțional îi conferă acestuia semnificația de criteriu de constituționalitate. Așa fiind, Curtea este competentă să verifice, de la caz la caz, în măsura în care este sesizată, dacă ordonanța de urgență dedusă controlului de constituționalitate este impusă de o situație care întrunește trăsăturile unui caz excepțional". De asemenea, Curtea a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 că, în absența unei definiții constituționale a noțiunii de "caz excepțional", acesta trebuie definit în raport cu "necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public".

Curtea, constatând că această jurisprudență a sa rămâne valabilă și după revizuirea Constituției, în ceea ce privește constatarea existenței "situației extraordinare", apreciază că în cauza de față emiterea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

a fost justificată prin necesitatea stringentă a punerii în practică a acquisului comunitar în domeniul concurenței, condiție esențială a Comisiei Europene pentru închiderea provizorie a negocierilor la cap. 6 "Politica în domeniul concurenței", modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996

reprezentând în același timp unul dintre obiectivele guvernării cuprinse în Planul de măsuri prioritare pentru perioada decembrie 2003 - decembrie 2004. În consecință, Curtea constată că ordonanța de urgență criticată nu contravine dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât a fost adoptată cu respectarea condițiilor prevăzute de acest text constituțional.

Referitor la invocarea de către autorii excepției a încălcării dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, cu referire specială la interdicția adoptării ordonanțelor de urgență în domeniul regimului instituțiilor fundamentale ale statului, Curtea reține că instituția la care se referă ordonanța de urgență - Consiliul Concurenței - nu se încadrează în categoria prevăzută de textul constituțional, nefiind prevăzută de Legea fundamentală, astfel încât interdicția constituțională invocată nu operează.

Având în vedere că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, Curtea constată că nu sunt încălcate dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Curtea observă că, în ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 117 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică", critica nu poate fi reținută. Consiliul Concurenței funcționează în baza

Legii concurenței nr. 21/1996 , care este lege organică, iar

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2003

modifică această lege. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că ordonanțele de urgență se pot adopta și în domeniul legilor organice, întrucât restricția prevăzută la art. 115 alin. (1) din Constituție se referă numai la ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi de abilitare.

De asemenea, Curtea reține că nu sunt încălcate nici dispozițiile tranzitorii ale art. 155 alin. (5) din Constituție, care se referă numai la judecătorii în funcție ai Curții Supreme de Justiție și la consilierii de conturi numiți de Parlament, acestea neputând fi extinse și la consilierii de concurență, întrucât textul constituțional este de strictă interpretare.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile art. 17 alin. (1) și ale

art. 18 din Legea nr. 21/1996

sunt constituționale, fiind în concordanță cu prevederile art. 61 alin. (1), ale art. 117 alin. (3) și ale art. 155 alin. (5) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2003

pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și ale art. 17 alin. (1) și ale

art. 18 din Legea concurenței nr. 21/1996 , excepție ridicată de Bogdan-Mihail Chetreanu și Alexe Gavrilă în Dosarul nr. 1.013/2004 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2005.