Acordul din 10 mai 2004
între Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei privind cooperarea în combaterea criminalității organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și precursori, a traficului de ființe umane, terorismului și a altor infracțiuni grave
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei, denumite în continuare părți,
apreciind importanța întăririi și dezvoltării cooperării în domeniul combaterii criminalității,
considerând că o astfel de cooperare ar trebui să aibă loc de o manieră cât mai eficientă, ținând totodată cont de cerințele de natură legislativă,
fiind ghidate de principiile egalității, reciprocității și beneficiilor mutuale,
au convenit următoarele:
Articolul 1
1. Părțile vor coopera, în conformitate cu legislația națională a acestora, în combaterea infracțiunilor, precum criminalitatea organizată, traficul ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și precursori, traficul de ființe umane, terorismul și alte infracțiuni grave, a căror prevenire, descoperire și soluționare necesită măsuri comune luate de autoritățile competente ale ambelor părți.
2. Părțile își vor comunică reciproc prin canale diplomatice autoritățile competente pentru implementarea prezentului acord.
Articolul 2
1. Cooperarea dintre părți va însemna transmiterea de informații operative necesare pentru urmărirea și identificarea persoanelor, precum și alte măsuri care sunt în consonanță cu obiectivele prezentului acord și cu angajamentele părților prin alte acorduri internaționale și sub auspiciul legislației fiecărui stat.
2. Autoritățile competente ale părților vor colabora, în plus, prin intermediul schimburilor de experiență și al specialiștilor și prin furnizarea reciprocă de informații legislative și informații privind situația și tendințele criminalității în statele acestora.
3. Acest acord nu privește chestiuni legate de clauza de asistență legală în cazurile penale sau de extrădare.
Articolul 3
1. Cererile de furnizare a informațiilor sau alte măsuri în conformitate cu acest acord vor fi transmise de autoritățile comunicate, în conformitate cu art. 1 din prezentul acord.
2. Măsurile prevăzute în prezentul acord pot fi implementate prin mijloace de contact la nivel local, ca urmare a înțelegerii care se va încheia între autoritățile mai sus menționate.
3. Dacă autoritatea care primește o cerere de furnizare a informațiilor nu are atribuții în domeniu, aceasta va transmite cererea fără întârziere autorității competente din statul solicitat, informând de îndată în acest sens autoritatea din statul solicitant.
Articolul 4
Oricare dintre părți poate să refuze îndeplinirea unei cereri dacă se apreciază că răspunzând unei astfel de cereri ar putea aduce atingere suveranității și securității statului părții sau dacă aceasta contravine dispozițiilor legale sau altor interese fundamentale ale statului.
În asemenea cazuri refuzul va fi notificat fără întârziere părții solicitante, iar motivele refuzului vor fi precizate.
Articolul 5
1. Informațiile și documentele care au fost primite sub auspiciul acestui acord nu vor fi utilizate fără consimțământul părții solicitate în alte scopuri decât cele stipulate în cerere și acceptate de partea solicitată.
2. Transmiterea către un stat terț a datelor transmise în conformitate cu prezentul acord este posibilă doar pe baza consimțământului scris al autorității competente a părții care le-a transmis.
Articolul 6
1. Fiecare parte, acționând în conformitate cu legislația sa națională, se va asigura că este respectat gradul de secretizare în ceea ce privește informațiile primite de la cealaltă parte. Informațiile primite de una dintre părți pot fi făcute publice doar cu acordul părții care le furnizează.
2. Fiecare parte, acționând în conformitate cu legislația sa națională, va asigura nivelul de secretizare pe care îl cere cealaltă parte.
Articolul 7
Schimbul de date personale, în conformitate cu prezentul acord, va face obiectul legislației naționale a părților și al Convenției europene pentru protecția persoanelor împotriva prelucrării automate a datelor (Strasbourg, 28 ianuarie 1981).
Articolul 8
1. Dacă este necesar, autoritățile competente ale părților, conform art. 1 alin. 2, pot încheia acorduri între ele în scopul implementării prevederilor prezentului acord.
2. Astfel de acorduri vor intra în vigoare de la data semnării, dacă autoritățile semnatare nu decid altfel.
Articolul 9
1. Prezentul acord va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data primirii ultimei notificări schimbate de părți, prin care acestea se informează reciproc, în scris, prin canale diplomatice cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.
2. Prezentul acord se încheie pentru o perioadă de timp nedeterminată și va rămâne în vigoare pe o perioadă de 6 luni de la data la care una dintre părți a primit o notificare în scris, prin canale diplomatice, privind intenția celeilalte părți de a denunța acordul.
3. Prevederile art. 6 vor fi respectate chiar și după ieșirea din vigoare a prezentului acord, dacă este cazul.
4. Prezentul acord poate fi modificat prin consimțământul reciproc, transmis în scris, al părților. Modificările vor intra în vigoare în conformitate cu procedura stipulată la alin. 1.
Semnat la București la 10 mai 2004, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, suedeză și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Guvernul României,
Adrian Năstase,
prim-ministru al Guvernului României
Pentru Guvernul Regatului Suediei,
Goran Persson,
prim-ministru al Guvernului Regatului Suediei
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.