Protocol · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Protocolul din 10 februarie 2005

privind Lista suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale, precum și cuantumul acestei remunerații

prezumat în vigoare

Data actului
10 februarie 2005
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 516 din 17 iunie 2005
Citează
1 act
Structură
0 articole · 7.540 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Prezentul protocol reglementează drepturile cuvenite titularilor de drepturi de autor și/sau drepturi conexe, cu titlu de remunerație compensatorie pentru copia privată, în conformitate cu dispozițiile

art. 107 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

2. Prin importator/fabricant, în sensul prezentului protocol, se înțelege orice fabricant sau importator de suporturi pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale și/sau de aparate de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea operelor sonore sau audiovizuale.

3. Pentru importul și/sau fabricarea de suporturi pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale și/sau aparate de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea operelor sonore sau audiovizuale, importatorii/fabricanții vor plăti organismului de gestiune colectivă, unic colector, desemnat din decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, o remunerație compensatorie pentru copia privată, lunară, potrivit tabelelor nr. 1 și 2 cuprinse în Lista suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale.

4. Baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute în cele două tabele o constituie, după caz:

a) pentru importuri - valoarea totală, rezultată din declarațiile vamale de import, a aparatelor și suporturilor ce permit reproducerea operelor sonore și audiovizuale, în sistem analog și digital, în luna pentru care este datorată (în baza de calcul nu intră T.V.A., taxe vamale, accize);

b) pentru aparate și/sau suporturi fabricate în România - valoarea totală a facturilor lunare, emise de fabricanți, pentru aparatele și suporturile ce permit reproducerea operelor sonore și audiovizuale, în sistem analog și digital (în baza de calcul nu intră T.V.A.).

5. Remunerația prevăzută în prezentul protocol se plătește lunar, până la data de 15 a fiecărei luni următoare celei pentru care este datorată.

6. Odată cu plata remunerației, importatorii și fabricanții vor comunică organismului de gestiune colectivă unic colector un raport cuprinzând:

a) lista aparatelor și suporturilor importate sau fabricate în România;

b) baza de calcul pe grupe de produse (aparate și suporturi în sistem analog și digital).

7. Pentru întârzieri la plată, importatorii și/sau fabricanții datorează penalități echivalente cu dobânda de referință a Băncii Naționale a României, aferente sumelor neachitate la termen, calculate pe zi de întârziere.

8. Lista suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale se negociază anual. În acest sens, în luna decembrie a fiecărui an, organismele de gestiune colectivă și asociațiile fabricanților și importatorilor au obligația de a depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor propuneri privind lista suporturilor și aparatelor, precum și cuantumurile remunerațiilor ce urmează a fi negociate, ținând seama de aparatele și suporturile ce se fabrică și se importă până la data formulării listei.

9. Prezentul protocol, împreună cu Lista suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale se aplică tuturor importatorilor și fabricanților de suporturi pe care se pot realiza înregistrări sonore ori audiovizuale în sistem analog sau digital și/sau de aparate de sine stătătoare, indiferent de modul de funcționare, concepute pentru realizarea de copii, ce permit reproducerea operelor sonore ori audiovizuale în sistem analog sau digital.

10. Conform

art. 108 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, remunerația compensatorie pentru copia privată nu se plătește în cazul în care suporturile audio, video sau digitale, neînregistrate, fabricate în țară ori importate, se comercializează angro către producătorii de înregistrări sonore și audiovizuale sau către organismele de radiodifuzare, pentru propriile emisiuni.

11. Până la data intrării în vigoare a noului protocol se vor aplica prevederile protocolului negociat în anul anterior.

Lista suporturilor și aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, pentru care părțile s-au înțeles prin negociere directă

Aparate

Procent

1.

Audio recorder

1,5%

2.

Minidisk recorder

1,5%

3.

Video recorder

1,5%

4.

CD recorder, echipament HI FI ce funcționează de sine stătător

1%

5.

DVD recorder, echipament HI FI ce funcționează de sine stătător

1%

6.

MP3 recorder

1%

Suporturi

Procent

Casete Audio

6%

Minidisk

5%

Casete Video tip VHS, super VHS (cu excepția casetelor pentru camerele

video portabile de genul: Video 8, HI8, DVM, VHS-C, super VHS-C)

5%

Orice tip de DVD sau CD blank, inclusiv de CD data

3%

Aspecte în divergență:

APDETIC nu a fost de acord cu includerea în tabelul ce reglementează remunerația compensatorie pentru copia privată, datorată de fabricanți/importatori, a următoarelor aparate:

- CD writer (intern sau extern), indiferent de modul de funcționare;

- DVD writer (intern sau extern), indiferent de modul de funcționare.

De asemenea, APDETIC nu este de acord cu includerea în tabelul ce reglementează remunerația compensatorie pentru copia privată, datorată de fabricanți/importatori, a următorului aparat:

- MP3 player cu mediu de stocare.

Organismele de gestiune colectivă consideră că pentru aceste aparate se datorează, de către fabricanți/importatori, remunerație compensatorie pentru copia privată, precum și pentru MP3 player cu mediu de stocare.

12. În aceste condiții, părțile sunt de acord cu inițierea procedurii de mediere, potrivit

art. 131^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, pentru aspectele în divergență.

Prezentul protocol intră în vigoare după 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în baza Deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Prezentul protocol s-a încheiat în data de 10 februarie 2005, în 7 (șapte) exemplare, cu forță probantă egală, și a fost modificat, la cererea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, la data de 27 mai 2005.

UCMR-ADA

Ana Achim,

director executiv

DACIN-SARA

Mircea Mureșan,

director general

p. Președintele UPFR,

Andreea Sîrbu,

avocat

CREDIDAM

Ștefan Gheorghiu,

președinte

p. Președintele UPFAR,

Ioan Ionel,

director executiv

APDETIC

Valentin Negoiță,

președinte

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.