Regulament · Consiliul Concurenței

Regulamentul din 13 iunie 2005

privind Registrul ajutoarelor de stat

prezumat în vigoare

Data actului
13 iunie 2005
Emitent
Consiliul Concurenței
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 564 din 1 iulie 2005
Citează
3 acte
Structură
9 articole · 3.478 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 28 alin. (1) și (2) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999

privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.

Articolul 1

În scopul realizării unei evidențe integrate a ajutoarelor de stat și al asigurării transparenței inițierii și acordării acestora, în vederea protecției concurenței și a intereselor consumatorilor, Consiliul Concurenței înființează și organizează Registrul ajutoarelor de stat.

Articolul 2

Registrul ajutoarelor de stat reprezintă un sistem de evidență electronică a ajutoarelor de stat, care permite monitorizarea utilizării banului public prin acordarea de forme de sprijin financiar de natura ajutoarelor de stat și accesul publicului la aceste informații.

Articolul 3

Registrul ajutoarelor de stat funcționează pe baza următoarelor principii:

a) transparența inițierii și acordării ajutoarelor de stat;

b) evidența integrată a ajutoarelor de stat;

c) accesul cetățenilor la informațiile de interes public privind ajutoarele de stat.

Articolul 4

Sunt supuse înregistrării toate ajutoarele de stat autorizate de Consiliul Concurenței, ajutoarele de stat exceptate de la obligația notificării potrivit

art. 20 din Legea nr. 143/1999

privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, precum și ajutoarele cu caracter social și cele pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepționale reglementate de art. 2 alin. (2) din aceeași lege.

Articolul 6

Registrul ajutoarelor de stat va cuprinde informații cu privire la ajutoarele de stat, evidențiate pe furnizori, beneficiari, tipuri de ajutoare de stat și modalități de acordare, precizându-se:

a) actul normativ sau administrativ în baza căruia a fost acordat fiecare ajutor de stat, precum și decizia de autorizare, după caz;

b) forma ajutoarelor de stat și valoarea acestora (valoarea notificată, cea autorizată prin decizie a Consiliului Concurenței, precum și cea efectiv acordată);

c) obiectivele, natura, durata și originea ajutoarelor de stat, condițiile de acordare și alte informații relevante, după caz;

d) eventualele corecții cu privire la informațiile raportate anterior.

Articolul 7

Consiliul Concurenței înregistrează din oficiu și alte informații de interes public privind ajutoarele de stat, deținute conform reglementărilor în vigoare.

Articolul 8

Răspunderea privind realitatea și corectitudinea informațiilor raportate revine furnizorului de ajutor de stat.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 august 2005.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.