Decizia nr. 281/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, modificată prin

Legea nr. 323/2001 , excepție ridicată de Wang Lumei în Dosarul nr. 3.292/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Precizează că, la data ridicării excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat fusese deja modificat, în sensul includerii pedepselor inumane sau degradante printre vătămările la care riscă să fie supus străinul solicitant al protecției umanitare condiționate în cazul returnării sale în țara de origine. Așa fiind, sub acest aspect, critica autorului excepției este neîntemeiată. Apreciază că

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu impune o limitare a cazurilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la acele situații în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social.

La dosar a fost depus punctul de vedere al Oficiului Național pentru Refugiați, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În susținerea acestei cereri, arată că textul de lege criticat e în deplină concordanță cu prevederile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției. Menționează că

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

condiționează acordarea unei forme de protecție de dovedirea potențialului de risc de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, fără a se face referire la motivele care ar putea genera acest risc.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.292/2004, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, modificată prin

Legea nr. 323/2001 .

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Wang Lumei într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat sau a protecției umanitare condiționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

este contrar dispozițiilor constituționale ale art. 20 alin. (1) și ale art. 22 alin. (2), precum și prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, consideră că textul criticat este neconstituțional, deoarece limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul din motivele definiției Convenției de la Geneva din 1951, și anume rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social. În continuare, precizează că "dispozițiile

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu includ în motivele de acordare a protecției umanitare pedepsele inumane sau degradante, diferența între tratamente și pedepse constând în caracterul instituționalizat al actelor din urmă". Mai arată că, spre deosebire de articolul criticat pentru neconstituționalitate, atât art. 22 alin. (2) din Constituție, cât și art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt incidente în toate cazurile existenței riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante, indiferent de motive. Apreciază că "dispozițiile

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , prin condiționarea acordării protecției umanitare de dovedirea existenței temerii bine întemeiate de persecuție pentru unul sau mai multe din motivele definiției Convenției de la Geneva din 1951, exclud de la protecție persoanele care, deși nu îndeplinesc condiția temerii bine întemeiate de persecuție pentru motivele definiției, oferă suficiente motive serioase să se creadă că sunt expuse, în țara de origine, riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante pentru alte cauze decât cele de persecuție pentru motivele definiției". Învederează Curții Constituționale că includerea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecției umanitare reprezintă "unul dintre puținele cazuri în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului face un control de convenționalitate a legii interne". În acest sens, precizează că, "în condițiile în care, cel mai adesea, Curtea Europeană se abține de la a face aprecieri cu privire la dispozițiile legii naționale, caracterul absolut al protecției instituite prin art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului o determină să declare ca neconvențională o lege represivă". În continuare, autoarea excepției, cetățean chinez, arată în fapt că, întrucât a născut în România un copil provenit dintr-o legătură extraconjugală, riscă la întoarcerea în China să fie supusă la pedepse și tratamente de natura celor prevăzute în Regulamentul privind planificarea natalității, printre care și aplicarea unor măsuri contraceptive inumane, inclusiv sterilizarea forțată. De asemenea, susține că riscă să fie supusă și la traume psihice cauzate de faptul că în China nu va avea dreptul să înregistreze nașterea, "ceea ce va influența întreaga existență a copilului, (...) întrucât acesta va fi considerat non-persoană, neavând nici un drept social-politic".

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Precizează că, potrivit art. 11 din Constituție, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. Arată că, în continuarea acestui principiu, art. 20 din Constituție prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Prin urmare, "interpretarea dispozițiilor prevăzute de

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum a fost modificată, urmează a se face prin prisma dispozițiilor Convenției de la Geneva din 1951, precum și ale art. 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, astfel că nu se aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2) privind pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 , au avut în vedere evoluția la nivel european a conceptului de protecție subsidiară, fapt ce a condus la necesitatea reformulării definiției protecției umanitare condiționate. În aceste condiții, textul normativ criticat transpune dispozițiile art. 22 alin. (2) din Constituție, fiind în deplină concordanță cu acestea. Mai arată că art. 11, coroborat cu art. 20 din Legea fundamentală, statuează faptul că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. De aceea, interpretarea articolului criticat se face atât prin prisma reglementărilor Convenției de la Geneva din 1951, cât și ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, dispozițiile constituționale referitoare la tratatele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului sunt pe deplin respectate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă

Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 , prin care Curtea Constituțională, referindu-se la excepția de neconstituționalitate a

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , a constatat că acest text este "în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se consfințește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, prevăzut de art. 22 din Constituție". În susținerea punctului său de vedere, Guvernul precizează că "obligațiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul art. 3 din convenție, nu se limitează numai la obligația negativă, aceea de a nu practica tortura și de a nu aplica tratamente inumane și degradante, ci includ și o obligație pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicția sa contra unei situații iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său". Apreciază că textul de lege criticat reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligației pozitive mai sus menționate, de a oferi o formă de protecție persoanei care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situația în care ar fi returnată în țara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante. În ceea ce privește susținerea autorului conform căreia textul criticat limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază numai motive legate de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenența la un anumit grup social, menționează că

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

"condiționează acordarea acestei forme de protecție internațională de dovedirea potențialului risc de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, fără a se face nici o referire la motivele care ar putea genera acest risc". Arată că, urmare modificărilor și completărilor

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 , aceasta a fost republicată, art. 5 pct. 2 prevăzând, ca motiv de acordare a protecției umanitare condiționate, riscul de a fi supus torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante.

Avocatul Poporului precizează că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , cu modificările și completările ulterioare, a fost republicată, art. 5 lit. b) devenind art. 5 pct. 2. Apreciază că stabilirea, prin dispozițiile criticate, a condițiilor în care se poate acorda protecția umanitară condiționată este în deplină concordanță cu prevederile constituționale prin care se garantează dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Astfel, această formă de protecție se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile pentru acordarea statutului de refugiat și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale. Consideră că acest beneficiu acordat de statul român nu contravine prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție, fiind conforme și cu reglementările internaționale referitoare la statutul și regimul refugiaților.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile

art. 5 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată și modificată prin

Legea nr. 323/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Ca urmare a renumerotării, art. 5 lit. b) a devenit art. 5 pct. 2, având următorul cuprins: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în:

(...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 20 și ale art. 22 alin. (2) din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 22 alin. (2): "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."

De asemenea, autorul excepției invocă, în sprijinul criticii de neconstituționalitate, și dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate fi reținută critica autorului conform căreia textul supus controlului de constituționalitate ar fi contrar prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție și ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu ar cuprinde printre motivele de acordare a protecției umanitare condiționate pedepsele inumane sau degradante. Curtea observă că, în momentul ridicării excepției de neconstituționalitate în fața Judecătoriei Sectorului 4 București,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

fusese modificată în temeiul

art. I pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 43/2004

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, iar textul de lege criticat stabilește că "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (...) 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". În această nouă redactare, în cuprinsul art. 5 pct. 2 se regăsesc și pedepsele inumane sau degradante, a căror lipsă din text o semnala autorul excepției. Așadar, în actuala redactare, textul de lege este chiar în sensul criticii de neconstituționalitate formulate, astfel că excepția ridicată a rămas fără obiect și urmează să fie respinsă.

Autorul excepției mai susține că textul ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază unul dintre criteriile stabilite în definiția termenului de "refugiat", așa cum aceasta este prevăzută în Convenția de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiaților, și anume rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social. În legătură cu această susținere Curtea constată că singura condiție impusă de

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

o constituie existența unor motive serioase cu privire la care să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, străinul riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Or, aprecierea în concret a existenței unor asemenea motive este o problemă de interpretare și aplicare a legii, care excedează competenței Curții Constituționale. Instanței de judecată îi revine competența de a analiza existența unor astfel de motive, independent de criteriile la care se referă autorul excepției, respectiv rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social a solicitantului unei forme de protecție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Wang Lumei în Dosarul nr. 3.292/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2005.