Decizia nr. 251/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Dan Niculescu în Dosarul nr. 4.583/2004 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 294D/2005 având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de același autor în Dosarul nr. 264/2005 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal, efectuat în dosarul de mai sus, răspunde autorul excepției, fiind lipsă cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea obiectului excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 194D/2005 și nr. 294D/2005, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției de neconstituționalitate este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 294D/2005 la Dosarul nr. 194D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, arătând că hotărârea pronunțată de instanța de judecată în aplicarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003

trebuie supusă unei căi de atac, în caz contrar încălcându-se prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul la un recurs efectiv și la dublul grad de jurisdicție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu există nici un aspect de neconstituționalitate, reglementarea criticată îndeplinind toate cerințele art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se mai susține că accesul liber la justiție nu presupune și accesul la toate gradele de jurisdicție. În legătură cu pretinsa încălcare a dispozițiilor convenției, referitoare la dublul grad de jurisdicție, reprezentantul Ministerului Public arată că acestea se aplică numai în materie penală, astfel încât nu au incidență în cauza dedusă judecății Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 20 ianuarie 2005 și 28 februarie 2005, pronunțate în Dosarele nr. 4.583/2004 și nr. 264/2005, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Dan Niculescu în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor împotriva unor sentințe civile prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea autorului excepției de a se constată că a intervenit aprobarea tacită pentru emiterea autorizației de desființare-demolare a unor construcții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11.

Autorul excepției apreciază că, în cazul în care hotărârea pronunțată de instanța judecătorească în condițiile

art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

nu este supusă căilor de atac, se încalcă "art. 11 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003 raportat la prevederile Convenției Europene (inclusiv Protocoalele adiționale), potrivit cărora «Orice persoană are dreptul la două grade de jurisdicție, la un recurs efectiv»."

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, apreciază, în Dosarul nr. 4.583/2004, că aceasta este neîntemeiată, întrucât "art. 11 alin. (2) din Constituție nu se referă la principiul dublului grad de jurisdicție, iar [autorul excepției], care face trimitere la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele adiționale, nu indică un articol din aceste tratate internaționale care să fi fost încălcat". În Dosarul nr. 264/2005, instanța consideră că excepția este întemeiată, întrucât se încalcă "dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului de a se adresa justiției". De asemenea, se mai apreciază că textul art. 21 alin. (2) din Constituție este încălcat și pentru că "recurentul nu are acces la parcurgerea mai multor grade de jurisdicție".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că dispoziția legală criticată "derogă de la principiul dublului grad de jurisdicție [și] nu reprezintă o încălcare a dreptului fundamental privind accesul liber la justiție [...], ci este destinată să asigure, în primul rând, celeritatea judecării cauzei, scurtând durata procesului și evitând, astfel, tergiversarea judecății prin reluarea ciclului procesual, iar pentru părți, economie de timp și bani".

Totodată, Guvernul apreciază că "Legea fundamentală a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea «competenței», a «procedurii», precum și a «căilor de atac», în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate". În acest sens sunt invocate și considerentele care au stat la baza deciziilor Curții Constituționale nr. 129 din 6 decembrie 1995 și nr. 38 din 26 februarie 1998.

De asemenea, se mai arată că "art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, dar, pe de altă parte, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu și în materie civilă".

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "textele legale criticate, stabilind dreptul reclamantului de a se adresa instanței de judecată, pentru constatarea aprobării tacite și conferind caracter irevocabil hotărârii instanței, nu încalcă sub nici un aspect dreptul la un recurs efectiv, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanție a respectării acestuia". De asemenea, se mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituție, "căile de atac ale hotărârilor judecătorești sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, astfel, poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite".

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituție, întrucât accesul liber la justiție nu presupune "accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac". În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza

Deciziei Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 aprilie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 486/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2003.

Dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale au următorul cuprins:

"(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunțare și sunt irevocabile."

Prevederile

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

se referă la hotărârile pronunțate de instanța de judecată în cadrul procedurii privind aprobarea tacită.

Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate nu invocă, în mod formal, în susținerea criticii sale o dispoziție constituțională care ar fi încălcată, ci face referire, în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din Constituție, la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și, în mod generic, la Protocoalele adiționale. Astfel cum rezultă din motivarea excepției, Curtea reține că autorul acesteia se referă, de fapt, la prevederile art. 13 din Convenție, precum și la cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, ratificate prin

Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste texte convenționale au următorul cuprins:

- Art. 13 din Convenție: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale".;

- Art. 2 din Protocolul nr. 7: "1. Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că, în esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești în cadrul procedurii privind aprobarea tacită este de natură a încălca dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în ceea ce privește dreptul la un recurs efectiv și dreptul la un dublu grad de jurisdicție în materie penală.

Critica de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu procedura aprobării tacite prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2002, cererea de chemare în judecată a autorității administrației publice având ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă [art. 9 alin. (2)]. Potrivit art. 11 alin. (2) al ordonanței criticate, în cazul în care instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de această ordonanță de urgență, pronunță o hotărâre prin care obligă autoritatea administrației publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfășoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.

Prevederea criticată prin excepția de neconstituționalitate, potrivit căreia hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în această materie sunt irevocabile, nu încalcă prevederile Constituției sau pe cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Constituția nu cuprinde prevederi care să stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind, în art. 129, că acestea se exercită "în condițiile legii".

Curtea reține, de asemenea, că, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) și, în consecință, "nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac" ( Decizia Curții Constituționale nr. 288 din 3 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003). Totodată, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) și ale

art. 129 din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003 , că "accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac". În acest sens este și

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

În consecință, Curtea constată că, în cazul procedurii aprobării tacite, persoana care se consideră vătămată de o autoritate a administrației publice, prin neemiterea unei autorizații prevăzute de

art. 3 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 , se poate adresa unei instanțe judecătorești pentru soluționarea plângerii sale, fiind astfel îndeplinite fără echivoc cerințele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește invocarea în sprijinul criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că acestea consacră, într-adevăr, dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut însă doar în materie penală. Având în vedere că obiectul cauzei care se judecă de către instanță, în cazul de față, nu este de natură penală, Curtea constată că prevederile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003

privind procedura aprobării tacite, excepție ridicată de Dan Niculescu în dosarele nr. 4.583/2004 și nr. 264/2005 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2005.