Decizia nr. 63/1997

Un număr de 43 de senatori, și anume: Vasile Ion, Doru Ioan Taracila, Teodor Viorel Melescanu, Ghiorghi Prisacaru, Ion Solcanu, Octav Cozmanca, Liviu Maior, Ilie Aurel Constantin, Virgil Popescu, Mihai Petrescu, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Avram, Marin Predila, Victor Apostolache, Constantin Sava, Alexandru-Radu Timofte, Ilie Platica-Vidovici, Viorel Ștefan, Mihai Matetovici, Sergiu Chiriacescu, Emil Dima, Virgil Popa, Doru Gaita, Marcu Burtea, Octavian Opris, Nicolae Sersea, Ion Bold, Gheorghe Dumitrascu, Dan Stelian Marin, Dumitru Badea, Ion Carciumaru, Niculae Patru, Gheorghe Bunduc, Florea Preda, Vasile Dobrescu, Victor Fuior, Justin Tambozi, Ioan Ardelean, Costica Ciurtin, Augustin Crecan, Haralambie Cotarcea, Nelu Badea, Ion Minzina, au sesizat Curtea Constituțională la data de 18 martie 1997, solicitând invalidarea ca neconstitutionala a procedurii prin care s-a adoptat

Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 , precum și conținutul acestei hotărâri, pentru următoarele motive:

- procedura de adoptare a hotărârii ce face obiectul sesizării încalcă prevederile art. 67 și 69 din Constituție, precum și ale art. 145 din Regulamentul Senatului;

- prin validarea sa ca senator, la data de 27 noiembrie 1996, domnul Corneliu Vadim Tudor a obținut un nou mandat parlamentar; de aceea Hotărârea Senatului din 24 aprilie 1996 încalcă prevederile art. 60 din Constituție și ale art. 160 din Regulamentul Senatului, deoarece, prin aceasta hotărâre, s-a decis ca măsura ridicării imunitatii parlamentare, luată în legislatura anterioară, prin Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996, se aplică în ce privește mandatul actual;

- s-au eludat prevederile art. 149 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora ridicarea imunitatii se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul senatorilor prezenți.

În concluzie, se susține ca prin felul în care s-a adoptat hotărârea s-a modificat implicit Regulamentul Senatului cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare.

În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat președintelui Senatului sa comunice punctul de vedere al Biroului permanent.

În punctul de vedere al Biroului permanent se arata ca

Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997

nu a avut ca obiect ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, ci excepția invocată de domnul senator Nistor Badiceanu, în sensul că Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996 își produce efectele până la soluționarea definitivă a proceselor penale pentru care prin acea hotărâre se ridicase imunitatea parlamentară. De aceea se considera ca sunt aplicabile dispozițiile constituționale cu privire la adoptarea hotărîrilor senatului și nu cele referitoare la ridicarea imunitatii parlamentare. În legătură cu sesizarea grupului de senatori se arata ca, întrucît, potrivit art. 144 lit. b) din Constituție, competența Curții este strict limitată numai la controlul constituționalității regulamentelor parlamentare, controlul constituționalității

Hotărârii nr. 11 din 13 martie 1997

excede acestei competente. De altfel, se arata ca hotărârea a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituție și art. 110 lit. c) din Regulamentul Senatului, referitoare la cvorumul și majoritatea necesare pentru adoptarea de hotărâri.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul judecătorului-raportor, precum și

Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 , raportată la prevederile Constituției, retine următoarele:

Ministrul justiției, cu adresele nr. 305/C/1997 și nr. 306/C/1997, a solicitat ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor pentru infracțiunile de calomnie, prevăzute de art. 206 din Codul penal, împotriva părților vătămate menționate în aceste cereri, Comisia juridică de numiri, disciplina, imunități și validari, prin raportul prezentat Senatului, nu a fost de acord cu aprobarea acestor cereri.

În ședința Senatului din 13 martie 1997, având ca ordine de zi dezbaterea referitoare la cererile de ridicare a imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, s-a admis excepția invocată de domnul senator Nistor Badiceanu, adoptindu-se

Hotărârea nr. 11 din 13 martie 1997 . Prin aceasta hotărâre s-a stabilit ca cererile înaintate de ministrul justiției nu au obiect, întrucît, în privinta infracțiunilor pentru care s-au formulat aceste cereri, imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor a fost ridicată prin Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996, hotărâre care își produce efectele până la soluționarea definitivă a proceselor penale respective.

Asa cum se precizează în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, dosarele penale avute în vedere la adoptarea

Hotărârii nr. 11 din 13 martie 1997 , care au făcut obiectul cererilor de ridicare a imunitatii formulate de ministrul justiției, fac parte din cele pentru care imunitatea parlamentară fusese ridicată anterior prin Hotărârea nr. 13 din 24 aprilie 1996. În mod concret, cererile ministrului justiției priveau dosarele nr. 67/P/Sp/1995 și 69/P/Sp/1995 ale Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție, referitoare la mai multe infracțiuni de calomnie prin unele articole publicate în revista "România Mare".

În legătură cu obiectul sesizării, Curtea retine ca imunitatea parlamentară, într-un regim parlamentar, democratic și pluralist, este indisolubil legată de instituția mandatului reprezentativ. De aceea imunitatea parlamentară a fost consacrată prin art. 69 din Constituție, potrivit căruia reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecata a unui parlamentar se poate face numai cu încuviințarea Camerei din care acesta face parte. Imunitatea reprezintă, astfel, un mijloc de protecție a parlamentului împotriva pericolului de a fi supus represiunii penale ori contravenționale, în mod abuziv sau sicanator, ca urmare a atitudinii sale politice, asigurindu-i independenta, sub aspect juridic, în exercitarea mandatului încredințat de corpul electoral. Ca urmare, imunitatea parlamentară nu constituie un drept subiectiv, ci are caracter imperativ, fiind o garanție constituțională a mandatului reprezentativ, deci a opțiunii electoratului prin votul căruia acest mandat a fost încredințat. În acest sens se justifica și dispozițiile regulamentare ce impun ridicarea imunitatii cu o majoritate calificată. În consecința rezultă ca: ridicarea imunitatii privește exclusiv faptele în considerarea cărora s-a adoptat o asemenea măsura; o dată cu încetarea mandatului încetează și imunitatea a cărui protecție o asigura; unui nou mandat îi corespunde o noua imunitate, ceea ce ar presupune ridicarea ei potrivit dispozițiilor regulamentare, nu constatarea ridicării imunitatii într-un mandat anterior.

Raportind cele arătate la

Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 , se constată că principalele aspecte referitoare la constituționalitatea acestei hotărâri sunt următoarele:

- dacă efectele ridicării imunitatii unui mandat expirat, deci a unei imunități care a încetat, pot fi aplicate și asupra imunitatii în funcțiune, corespunzătoare unui nou mandat; în cererea nr. 306/C/1997 de ridicare a imunitatii, formulată de ministrul justiției, se menționa ca, întrucît domnul Corneliu Vadim Tudor a fost reales în Senat, pentru trimiterea sa în judecata este necesară ridicarea imunitatii parlamentare, chiar dacă dosarul penal la care se referea acea cerere fusese avut în vedere la ridicarea imunitatii parlamentare în legislatura expirată; Senatul nu a fost de acord cu acest punct de vedere și a decis ca efectele hotărâri anterioare, privind imunitatea unui mandat expirat, se aplică și imunitatii în funcțiune a mandatului actual; rezultă deci ca, în conceptia acestei hotărâri, efectele hotărârii anterioare nu s-ar putea aplica fără aprobarea Senatului, cu atât mai mult cu cît dintre infracțiunile de care era invinuit domnul senator Corneliu Vadim Tudor, prevăzute în Hotărârea nr. 13 din 24 aprilie 1996, aprobarea s-a dat numai pentru cele menționate în cererea ministrului justiției de ridicare a imunitatii; în consecința, este necesar a se stabili dacă soluția adoptată prin

Hotărârea nr. 11 din 13 martie 1997

nu este doar o modalitate de eludare a procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare, mai ales ca a fost aprobată cu majoritatea simpla, contrar avizului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari, precum și opiniei președintelui Senatului, de principiu fiind ca un incident procedural nu poate fi rezolvat decît după aceleași reguli aplicabile fondului;

- dacă hotărârea atacată are ca efect ridicarea imunitatii mandatului actual, deoarece, în mod expres, în conținutul acestei hotărâri, se constată că cererile de ridicare a imunitatii, formulate de ministrul justiției, sunt fără obiect, în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului se precizează ca obiectul hotărârii respective nu a fost ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, iar raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari nu a fost supus dezbaterii și aprobării;

- dacă aprobarea aplicării hotărârii de ridicare a imunitatii parlamentare din legislatura expirată are semnificatia ridicării imunitatii mandatului actual, în condițiile în care a existat majoritatea necesară pentru luarea acestei măsuri; realizarea majorității respective este urmarea faptului ca, asa cum rezultă din stenograma ședinței din 13 martie 1997, o parte dintre senatori au părăsit lucrările, cei rămași intrunind condițiile de cvorum și majoritatea regulamentara care ar fi permis ridicarea imunitatii; părăsirea ședinței este contrară obligațiilor legate de exercitarea mandatului reprezentativ și poate avea, ca în cazul de fața, consecințe contrare scopului urmărit; numai ca, asa cum s-a arătat, hotărârea adoptată nu a avut ca scop ridicarea imunitatii, întrunirea majorității sus-menționate fiind o simpla întâmplare; acest aspect interesează în ce privește legitimitatea constituțională a hotărârii, spre a se stabili dacă, în funcție de efectele sale, ea putea fi astfel adoptată.

Asupra problemelor sus-menționate Curtea Constituțională nu poate decide, întrucît, potrivit art. 144 lit. b) din Constituție, competența sa are în mod exclusiv ca obiect controlul constituționalității regulamentelor parlamentare, atât în ansamblul lor, cît și a fiecărei prevederi în parte. În acest sens este jurisprudenta Curții, asa cum rezultă din decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia Plenului nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995 și Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995.

în consecința, ținând seama de prevederile art. 10 lit. f) și ale art. 221 din Codul de procedură penală, potrivit cărora punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este condiționată, printre alte elemente, de autorizarea organului competent, ceea ce presupune, în cazul parlamentarilor, încuviințarea Camerei din care fac parte, prin ridicarea imunitatii lor parlamentare, revine autorităților judecătorești, în structura prevăzută de Constituție, sa stabilească dacă hotărârea adoptată are semnificatia unei asemenea incuviintari. Aprecierea legalității

Hotărârii Senatului nr. 11 din 13 martie 1997

implica, în mod necesar, stabilirea constituționalității sale și a efectelor produse asupra imunitatii parlamentare a mandatului avut în vedere, întrucît orice act al Parlamentului este subordonat Constituției, prevederilor regulamentare și, după caz, celor instituite prin lege.

În sesizarea grupului de senatori se susține ca prin

Hotărârea nr. 11 din 13 martie 1997

s-ar fi modificat Regulamentul Senatului. Este un punct de vedere ce nu poate fi primit, deoarece niciodată printr-un act de aplicare nu poate fi modificat actul normativ supraordonat, în care actul de aplicare își are temeiul juridic. Tocmai pe aceasta se bazează posibilitatea sanctionarii ilegalitatii actului de aplicare.

Fața de cele arătate, potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.b), ale art. 21 și ale art. 22 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca soluționarea sesizării formulate de un grup de 43 de senatori, cu privire la

Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997

pentru adoptarea excepției invocate de domnul senator Nistor Badiceanu cu privire la imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, nu este de competența Curții Constituționale.

2. Prezenta decizie se comunică Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 2 aprilie 1997 și la ea au participat Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Romul Petru Vonica și Victor Dan Zlatescu, judecători.