Acord · Act Internațional

Acordul din 14 iulie 2004

între Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Serbiei și Muntenegrului privind condițiile de călătorie a cetățenilor

prezumat în vigoare

Data actului
14 iulie 2004
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 700 din 3 august 2005
Structură
12 articole, 1 anexă · 6.323 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Consiliul de Miniștri al Serbiei și Muntenegrului, denumite în continuare părți contractante,

în dorința de a promova relațiile bilaterale și de a facilita circulația cetățenilor statelor părților contractante, titulari de documente de călătorie valabile,

au convenit după cum urmează:

Articolul 1

(1)

Cetățenii statului uneia dintre părțile contractante pot intra și rămâne pe teritoriul statului celeilalte părți contractante numai pe baza documentelor prevăzute în anexa la prezentul acord.

(2)

Părțile contractante vor face schimb de specimene ale documentelor de călătorie valabile, cât de curând posibil, pe canale diplomatice, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului acord.

(3)

În cazul introducerii unor noi tipuri de documente de călătorie sau în cazul înlocuirii celor existente, părțile contractante vor face schimb de specimene, pe canale diplomatice, cu 30 de zile înainte de introducerea acestora.

Articolul 2

Cetățenii statului uneia dintre părțile contractante, membri ai echipajelor civile ale navelor, aeronavelor și căilor ferate, care efectuează transporturi internaționale, titulari de documente de călătorie valabile, pot intra și rămâne fără viză pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, până la încheierea îndatoririlor profesionale.

Articolul 3

Cetățenii statelor părților contractante, membri ai echipajelor și însoțitori de zbor care participă la misiuni de asistență sau de salvare, precum și personalul care participă la misiuni de intervenție în cazul catastrofelor și accidentelor pot intra fără viză pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, până la încheierea misiunii.

Articolul 4

Cetățenii statului uneia dintre părțile contractante pot tranzita fără viză teritoriul statului celeilalte părți contractante, pentru o perioadă care să nu depășească 5 zile de la data intrării, dacă sunt în posesia unui permis de ședere valabil, emis de un stat membru al Uniunii Europene sau de Elveția, Norvegia, Islanda, Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia sau Australia, cu condiția ca durata tranzitului să nu depășească termenul de valabilitate a permisului de ședere.

Articolul 5

Cetățenii statelor părților contractante, care participă la evenimente sportive, culturale și științifice, precum și grupurile organizate de studenți, care participă la excursii școlare sau iau parte la evenimente cu caracter științific, sportiv sau cultural, pot obține viza prin intermediul unei proceduri accelerate, pe bază de reciprocitate.

Articolul 6

Cetățenii statelor părților contractante, cu excepția persoanelor menționate la art. 2-4, vor obține viza de la una dintre misiunile diplomatice și/sau oficiile consulare ale celeilalte părți contractante, cu perceperea taxelor consulare.

Articolul 7

(1)

În vederea facilitării cooperării economice dintre entitățile comerciale din cele două state, părțile contractante vor elibera vize cu intrări multiple, valabile pe o perioadă de până la un an, reprezentanților economici, oamenilor de afaceri cu activități deja stabilite pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, precum și transportatorilor, cu condiția prezentării documentelor corespunzătoare.

(2)

Vizele pentru persoanele menționate la paragraful (1) vor fi emise prin intermediul unei proceduri accelerate.

Articolul 8

Persoanele cărora li s-au permis intrarea și șederea pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante sunt obligate să respecte legislația statului părții contractante respective.

Articolul 9

Modificări ale prezentului acord pot fi efectuate cu acordul ambelor părți contractante, prin schimb de note verbale, pe canale diplomatice.

Articolul 10

Oricare parte contractantă poate suspenda temporar, în totalitate sau parțial, aplicarea prezentului acord din motive de siguranță națională, sănătate și ordine publică. Suspendarea temporară a prezentului acord sau încetarea suspendării va intra în vigoare de la data la care cealaltă parte contractantă primește notificarea de suspendare sau de încetare a suspendării, pe canale diplomatice.

Articolul 11

Oricare parte contractantă poate denunța prezentul acord dacă notifică în scris cealaltă parte contractantă, pe canale diplomatice. În acest caz prezentul acord va înceta să se aplice la 90 de zile de la primirea de către cealaltă parte contractantă a notificării de denunțare.

Articolul 12

(1)

Prezentul acord se încheie pe durată nelimitată.

(2)

Prezentul acord intră în vigoare în a 15-a zi de la data primirii ultimei note verbale prin care părțile contractante se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislația lor internă pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.

(3)

Prezentul acord se aplică provizoriu de la data semnării.

Semnat la București la 14 iulie 2004, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, sârbă și engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor diferențe de interpretare, va prevala textul în limba engleză.

Pentru Guvernul României,

Mircea Geoană

Pentru Consiliul de Miniștri

al Serbiei și Muntenegrului,

Vuk Draskovic

Anexa Lista documentelor de călătorie utilizate de către cetățenii României:

a) pașaport simplu;

b) pașaport diplomatic;

c) pașaport de serviciu;

d) pașaport consular/titlu de călătorie;

e) carnet de marinar.

Lista documentelor de călătorie utilizate de către cetățenii Serbiei și Muntenegrului:

a) pașaport diplomatic;

b) pașaport oficial;

c) pașaport civil/simplu;

d) titlu de călătorie;

e) carnet de marinar.

----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.