Decizia nr. 302/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Atilla Fulop Janos în Dosarul nr. 171/2005P al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional, ocazie cu care s-a statuat că acestea nu vin în contradicție cu prevederile legii fundamentale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 171/2005P, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Atilla Fulop Janos în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unui recurs declarat împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu prin care s-a respins cererea de recuzare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul legal criticat este neconstituțional, deoarece nu se poate adresa instanței de judecată, fiind privat de dreptul la un recurs efectiv împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. Astfel, prin efectul abrogării alin. 7 al art. 52 din Codul de procedură penală se creează un vid legislativ în ceea ce privește existența ori inexistența instituției recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. În situația în care judecătorul ar respinge o asemenea cale de atac ca inadmisibilă ar adăuga la lege, soluție care ar produce consecințe de natură a afecta principiul liberului acces la justiție.

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece inculpatul a formulat o cerere de recuzare care a fost respinsă. Prin urmare, acesta s-a adresat justiției și nu se poate aprecia că i-a fost îngrădit acest drept. Faptul că alin. 6 al art. 52 din Codul de procedură penală nu prevede calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare nu este de natură a duce la concluzia că acest alineat este neconstituțional, de vreme de inculpatul a beneficiat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală.

Prin abrogarea alin. 7 al art. 52 din Codul de procedură penală, care prevedea calea de atac a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, legiuitorul a înțeles să nu mai prevadă nici o cale de atac împotriva încheierilor de admitere ori de respingere a cererilor de recuzare.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 și 129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste căi. În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, Guvernul arată că, de regulă, acestea nu pot fi atacate decât o dată cu hotărârile judecătorești prin care se soluționează fondul, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual, sentințe și decizii. Stabilind prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competenței sale, prevăzute de dispozițiile constituționale evocate mai sus. De altfel, această regulă a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu fondul se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă asigurarea acestuia la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Astfel, încheierea prin care se soluționează cererea de abținere sau de recuzare nu soluționează fondul cauzei și de aceea lipsa unei căi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție. Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi supusă separat unei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altă parte, prin faptul că respectiva încheiere poate fi atacată o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Prin urmare, dispozițiile legale criticate respectă exigențele dreptului oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, consacrate de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În plus, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și ale art. 129, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constituționale menționate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

"Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 decembrie 2002, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura specială de soluționare a declarației de abținere sau a cererii de recuzare, este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 127 din Constituție, procedura de judecată este stabilită de lege, respectiv ședințele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Rezultă, așadar, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Procedura de soluționare a cererilor de abținere sau de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată, fiind reglementată în conformitate cu prevederile constituționale.

În ceea ce privește încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare, Curtea constată că aceasta nu soluționează fondul cauzei și de aceea lipsa unei căi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție. Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea evitării unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altă parte, prin faptul că respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Atilla Fulop Janos în Dosarul nr. 171/2005P al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2005.