Acordul din 14 septembrie 2004
între Ministerul Economiei și Comerțului din România și Ministerul Petrolului și Energiei din Regatul Norvegiei privind cooperarea în domeniul energiei
prezumat în vigoare
Ministerul Economiei și Comerțului din România și Ministerul Petrolului și Energiei din Regatul Norvegiei, denumite în continuare părți,
având cunoștință de importanța sectorului energetic pentru dezvoltarea României în domeniul energetic, economic și social și având în vedere impactul asupra Europei de Sud-Est,
luând în considerare necesitatea urgentă de modernizare a acestui sector în România, prin atragerea de investitori externi, de tehnologie și de transfer de know-how, astfel încât România să se poată alinia la acordurile internaționale și în special la standardele UE,
având în vedere experiența norvegiană și realizările din domeniul energiei și competența instituțiilor norvegiene și a organizațiilor din acest domeniu de activitate,
dorind să se dezvolte cooperarea dintre România și Norvegia în domeniul energiei în vederea promovării și dezvoltării României și a integrării în UE și în piețele energetice europene,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părțile vor promova, în concordanță cu legislația națională și reglementările interne, luând în considerare obligațiile lor internaționale, dezvoltarea cooperării în domeniul energiei, facilitând implementarea prin firme și părți direct interesate în realizarea de proiecte în România, cu prioritate în domeniile stipulate în anexa la prezentul acord.
Articolul 2
Termenii și condițiile pentru fiecare proiect se vor stabili de comun acord de către părțile direct implicate.
Pentru proiectele stipulate la art. 1, aprovizionarea, instalarea și serviciile se vor face în concordanță cu prevederile legislației din România și ale licitațiilor publice.
În cazul proiectelor "la cheie", firmele norvegiene vor avea în vedere să ofere, pe cât posibil de la intern, produse, forța de muncă, tehnologie și servicii, asigurând finanțarea.
Articolul 3
În cazul proiectelor, programelor și acțiunilor, acestea se vor conveni de la caz la caz de către părțile implicate, prioritate având următoarele domenii de cooperare (a se vedea anexa):
- dezvoltarea politicii energetice și a eficienței energetice;
- dezvoltarea infrastructurii, în particular pentru interconectarea liniilor aeriene de înaltă tensiune și a stațiilor electrice importante pentru extinderea rețelei în domeniul energiei la nivel regional;
- infrastructura și mecanismele pieței de energie, având în vedere transferul de know-how și de experiență din Norvegia cu privire la instrucțiunile operaționale, produse fizice și financiare, managementul de risc;
- protecția mediului în domeniul electric și hidroelectric, apă reziduală și reziduuri;
- infrastructura din domeniul energiei, reabilitare și dezvoltare;
- modernizarea resurselor din domeniul energiei și a infrastructurii, utilizându-se cele mai bune tehnologii și practici;
- alte domenii agreate de părți.
Articolul 4
În vederea implementării obiectivelor stabilite în prezentul acord, părțile vor acționa astfel:
- se va face un schimb privind cele mai bune practici, modalități de realizare în domeniul energiei;
- se va majoră participarea firmelor norvegiene în sectorul energetic din România.
Părțile vor organiza convorbiri bilaterale periodice.
Articolul 5
Părțile vor încuraja și vor susține stabilirea de contacte și relații între firme și alte organizații interesate din cele două țări, prin promovarea de activități ca: misiuni economice, seminarii, participarea la târguri și expoziții, notificarea privind licitații importante sau proceduri de privatizare.
Articolul 6
Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile se informează reciproc asupra îndeplinirii procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a prezentului acord.
Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 3 ani și își va prelungi automat valabilitatea pe încă 3 ani, dacă nici una dintre părți nu notifică, în scris, pe căi diplomatice, intenția de a termina acordul, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate.
Semnat la București la 14 septembrie 2004, în limba engleză, în două exemplare, ambele exemplare având caracter autentic.
Pentru Ministerul Economiei și Comerțului
din România,
Dan Ioan Popescu,
ministru de stat,
ministrul economiei și comerțului
Pentru Ministerul Petrolului și Energiei
din Regatul Norvegiei,
Lars Jacob Hiim,
secretar de stat
la Ministerul Comerțului și Industriilor
Anexa la acord
ARII DE COOPERARE
pentru proiectele de investiții din domeniul energiei
1. Transmisie de energie electrică
- Reabilitarea stațiilor electrice și alte proiecte de infrastructură
- Mecanismele și infrastructura pieței energetice
2. Distribuția de energie electrică
- Reabilitarea stațiilor electrice, linii de înaltă tensiune și alte proiecte de infrastructură
- Soluții de citire contoare
3. Hidroenergetică
- Reabilitarea și modernizarea stațiilor hidroenergetice existente
- Managementul proiectului de dezvoltare pentru construcția de stații hidroenergetice
4. Operarea pe piața energetică
- Infrastructura pieței de electricitate și soluții de afaceri
- Dezvoltarea capacității pentru a asigura utilizarea optimă a hidroenergiei
5. Producție termoelectrică
- Modernizarea și înlocuirea echipamentelor, inclusiv a turbinelor
6. Eficiența energiei și audit energetic
- Cooperarea cu Agenția Română pentru Conservarea Energiei (ARCE)
7. Sisteme de cogenerare
- Sisteme de generare și cogenerare având la bază deșeuri lemnoase
8. Sectorul gaze
- Dezvoltarea capacității depozitelor de gaz
- Exploatarea gazelor naturale, în special în: Tărcești, Cușmed, Cădaciu, Lupeni, Medișor etc.
9. Alți parteneri și proiecte ce vor fi definite ulterior.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.