Decizia nr. 426/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 576/2004

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, excepție ridicată de Toader Dura în Dosarul nr. 3.941/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.941/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 576/2004

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, excepție ridicată de Toader Dura.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul

art. II din Legea nr. 576/2004

reprezintă o dispoziție tranzitorie aparent legală care va determina prin aplicarea sa pronunțarea unor soluții diferite în spețe similare, instituindu-se astfel un tratament penal inechitabil și, implicit, se va aduce atingere scopului procesului penal. Așa fiind, apreciază că pentru a se evita producerea unor inechități de tratament s-ar fi impus ca prin dispozițiile criticate să se dispună (eventual) judecarea în continuare doar a acelor recursuri în anulare aflate pe rol și care sunt în favoarea inculpaților. În acest context apreciază că dispozițiile

art. II din Legea nr. 576/2004

sunt neconstituționale, raportate la prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale deduse controlului de constituționalitate nu contravin textelor de referință invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că în scopul reglementării situației cauzelor privind recursurile în anulare aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Legea nr. 576/2004

cuprinde o dispoziție tranzitorie cu privire la modalitatea de soluționare a recursurilor în anulare declarate până la data intrării în vigoare a prevederilor acestui act normativ. Aceste dispoziții tranzitorii au un caracter sui generis în raport cu celelalte acte normative și sub aspect practic prezintă o importanță deosebită datorită faptului că, în toate cazurile în care unele legi procesual penale sunt înlocuite cu altele, pe agendele organelor judiciare penale se găsesc în curs de soluționare numeroase dosare penale. Guvernul consideră că, sub acest aspect, prin dispozițiile tranzitorii se realizează o conciliere între principiile activității legii și operativității procesului penal, pe de o parte, și ocrotirea drepturilor și intereselor legitime ale părților, pe de altă parte. De asemenea, arată că, în cauză, nu este vorba despre aplicarea legii penale mai favorabile, ci a unor norme de procedură penală care sunt de imediată aplicare, astfel încât nu se aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. În final, apreciază că dispozițiile tranzitorii ale

Legii nr. 576/2004

nu contravin nici principiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și în art. 21 alin. (3), astfel încât nu se aduce atingere principiului egalității în drepturi sau al accesului liber la justiție.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a

art. II din Legea nr. 576/2004

față de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât legea nouă este aplicabilă imediat tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. De altfel, în jurisprudența sa, și anume prin deciziile nr. 146/2004 și nr. 291/2004, Curtea a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica privind înfrângerea art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice.

În ceea ce privește contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, Avocatul Poporului arată că textul criticat nu contravine principiului liberului acces la justiție, al dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, întrucât nu oprește părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează într-o societate democratică un proces echitabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II din Legea nr. 576/2004

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.223 din 20 decembrie 2004, dispoziții potrivit cărora:

"Cauzele privind recursurile în anulare declarate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor în vigoare la data declarării recursurilor în anulare."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (3), care au următorul conținut:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004

au fost abrogate dispozițiile art. 409-414^1 din Codul de procedură penală referitoare la recursul în anulare care, astfel, și-a încetat existența ca instituție procesuală. Art. II din același act normativ consacră o normă tranzitorie care, departe de a avea caracter retroactiv, așa cum susține autorul excepției, consacră, dimpotrivă, ultraactivitatea reglementării anterioare în ceea ce privește cauzele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a declarării recursurilor în anulare de către procurorul general, sub imperiul acesteia. De altfel, soluția contrară, respectiv aplicarea de îndată a dispoziției abrogatoare, având drept consecință încetarea proceselor deja declanșate prin promovarea recursului în anulare, aflate în curs de soluționare și, deci, lipsirea de eficiență a unei atari căi de atac, cu toate că fusese exercitată sub imperiul și în temeiul reglementării anterioare, atunci în vigoare, ar avea un evident caracter retroactiv.

Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica cu privire la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, în măsura în care aplicarea reglementării criticate are loc exclusiv în ipoteza acolo prevăzută, fără distincții în funcție de criterii arbitrare, iar procesele în curs se derulează potrivit regulilor procedurale de drept comun, cu respectarea drepturilor și garanțiilor consacrate de legislația în vigoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 576/2004

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, excepție ridicată de Toader Dura în Dosarul nr. 3.941/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005.