Decizia nr. 436/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 146/2002 31 octombrie 2002 (prevederi anume) privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002
privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dealul Mare" - S.R.L. Sighișoara în Dosarul nr. 1.412/2004 al Judecătoriei Sighișoara.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât consideră că prevederile de lege criticate ca fiind neconstituționale nu încalcă dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și ale art. 136 alin. (5) din Constituție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.412/2004, Judecătoria Sighișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002
privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 201/2003 , cu modificările și completările ulterioare.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Dealul Mare" - S.R.L. Sighișoara într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii contravenționale formulate de aceasta împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții aplicate în temeiul ordonanței criticate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002
încalcă prevederile constituționale ale "art. 1 alin. (1) și (2)", referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private și a creanțelor împotriva statului, în mod egal, indiferent de titular, precum și ale art. 136 alin. (5), privind inviolabilitatea proprietății private, în condițiile legii organice, prin aceea că instituie o ordine expresă de utilizare a unor disponibilități bănești care aparțin societății comerciale. Contrar art. 480 din Codul civil, potrivit căruia "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut", deși sumele de bani prevăzute de textul de lege criticat sunt proprietatea societății comerciale, ele nu pot fi utilizate în concordanță cu propriile nevoi ale acesteia. Mai mult, nerespectarea dispozițiilor de lege menționate este sancționată cu amendă contravențională.
Judecătoria Sighișoara apreciază că art. 6 alin. (2) din ordonanța criticată este chiar în sensul dispozițiilor constituționale și legale invocate ca fiind încălcate, adică în sensul exercitării prerogativelor dreptului de proprietate privată asupra unor bunuri mobile, în condițiile legii. Așadar, consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată ar trebui respinsă.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că "ordinea stabilită la art. 6 alin. (2) din ordonanța de urgență criticată nu aduce, în nici un fel, atingere proprietății, iar această ordine în utilizarea prioritară a disponibilităților bănești este consacrată la nivel de principiu în legislație, fiind vorba despre plata drepturilor salariale, precum și a obligațiilor către bugetul de stat". Mai arată că acest text de lege este în concordanță și cu prevederile art. 41 din Constituție, referitoare la drepturile și libertățile fundamentale privind munca și protecția socială a muncii. În concluzie, excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, care stabilesc condițiile în care agenții economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceștia pot utiliza sumele încasate în conturile deschise la unitățile trezoreriei statului, nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate ca fiind încălcate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002
privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 14 noiembrie 2002, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 201/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 22 mai 2003, cu modificările și completările ulterioare, al căror cuprins este următorul: "Agenții economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceștia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la unitățile trezoreriei statului, prevăzute la alin. (1), în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la bănci, cu excepția impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, pentru achitarea obligațiilor către bugetul de stat și celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la bănci."
În opinia autorului excepției, aceste dispoziții de lege încalcă prevederile constituționale ale "art. 1 alin. (1) și (2)" și ale art. 136 alin. (5). În legătură cu invocarea art. 1 alin. (1) și (2) din Constituție, din criticile formulate rezultă că în realitate acestea vizează încălcarea art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi din Legea fundamentală. Textele din Constituție menționate prevăd:
- Art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]."
De asemenea, autorul excepției consideră că textul de lege criticat este contrar și art. 480 din Codul civil, potrivit căruia "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut".
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
În esență, critica constă în susținerea potrivit căreia instituirea ordinii exprese de utilizare a unor disponibilități bănești încasate în conturile trezoreriei statului face imposibilă utilizarea lor în concordanță cu nevoile societății comerciale, deși acele sume sunt proprietatea acesteia.
În legătură cu aceste susțineri Curtea constată că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002
cuprinde dispoziții referitoare la derularea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice prin trezoreria statului, care este definită de art. 1 din ordonanță ca fiind "un sistem unitar și integrat prin care statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare". Adoptarea ordonanței a fost determinată de necesitatea revizuirii cadrului legislativ în activitatea de gestionare a banului public, în principal, sub aspecte privind resursele temporare aflate în contul curent general al trezoreriei statului și a resurselor publice în general, rezolvarea situațiilor critice în cazul golurilor temporare de casă și reflectarea fidelă a fluxurilor financiare determinate de aceste activități într-un buget al trezoreriei, creându-se bazele pentru o administrare mai eficientă a resurselor publice în condiții de risc minim. Ordonanța cuprinde și dispoziții referitoare la administrarea resurselor contului curent general al trezoreriei statului, între care și cele ale art. 6 alin. (1), potrivit cărora "Instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare, au obligația să vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile agenților economici beneficiari, deschise la unitățile trezoreriei statului în a căror rază aceștia sunt înregistrați fiscal". Doar cu privire la sumele încasate în condițiile prevăzute de acest alineat, iar nu și cu privire la alte sume încasate în alte conturi, dispune alin. (2) al art. 6 din ordonanța criticată, prin stabilirea ordinii de utilizare, și anume: "[...] pentru achitarea drepturilor de natură salarială, [...], pentru achitarea obligațiilor către bugetul de stat și celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la bănci." Așadar, aceste dispoziții care vizează ordinea de utilizare de către agenții economici sau persoanele juridice împuternicite de ele a sumelor menționate corespund cadrului general de reglementare a activității de gestionare a banului public, în condiții de risc minim. Față de cele arătate, Curtea nu poate reține, așa cum susține autorul excepției, că art. 6 alin. (2) din ordonanța de urgență a Guvernului contravine art. 44 și 136 din Constituție, întrucât acest text de lege nu cuprinde prevederi care să afecteze dreptul de proprietate al agenților economici enunțați asupra sumelor menționate, ci prevede doar ordinea în care ele vor fi utilizate și fără nici o referire cu privire la sumele încasate în conturile deschise la bănci. De altfel, potrivit art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (5) din Constituție, condițiile și limitele exercitării dreptului de proprietate privată se stabilesc prin lege, iar ordonanța criticată este o asemenea lege.
În legătură cu susținerile referitoare la contrarietatea prevederilor de lege criticate cu art. 480 din Codul civil, Curtea constată că nici această critică nu poate fi reținută, întrucât, potrivit
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale legile, tratatele internaționale, regulamentele Parlamentului și ordonanțele Guvernului "[...] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției" și nicidecum cele cuprinse într-o altă lege.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002
privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dealul Mare" - S.R.L. Sighișoara în Dosarul nr. 1.412/2004 al Judecătoriei Sighișoara.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent șef, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.