Regulament · Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor

Regulamentul din 19 octombrie 2005

de organizare și funcționare a Secretariatului pentru compuși desemnați

prezumat în vigoare

Data actului
19 octombrie 2005
Emitent
Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 966 din 1 noiembrie 2005
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 2.903 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

(1)

Secretariatul pentru compuși desemnați, denumit în continuare secretariat, funcționează în componența enunțată în art. 2 din ordin.

(2)

Membrii secretariatului vor fi nominalizați prin act administrativ al conducătorului instituției unde aceștia își desfășoară activitatea.

(3)

Activitatea secretariatului va fi organizată și condusă de către reprezentantul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

(4)

Reprezentanții au obligația executării tuturor atribuțiilor și responsabilităților prevăzute de prezentul regulament, de

Hotărârea Guvernului nr. 173/2000

pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, modificată prin

Hotărârea Guvernului nr. 291/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 aprilie 2005.

Articolul 2

Secretariatul îndeplinește următoarele atribuții și responsabilități:

a) centralizează datele furnizate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului;

b) elaborează și reactualizează anual inventarul național al echipamentelor ce conțin compuși desemnați;

c) publică anual inventarul național al echipamentelor și materialelor ce conțin compuși desemnați, reactualizat;

d) urmărește executarea activităților din planurile de eliminare întocmite de operatorii economici și aprobate de autoritățile teritoriale de protecție a mediului și ia toate măsurile care se impun pentru încadrarea în termenele prevăzute în aceste planuri;

e) pune la dispoziția publicului, pentru consultare, informațiile și datele cuprinse în inventarul național.

Articolul 3

(1)

Secretariatul se întrunește în ședință anual sau ori de câte ori situația o impune.

(2)

Deciziile se vor putea lua dacă întrunesc votul a cel puțin două treimi din numărul total al membrilor.

Articolul 4

Anual, Secretariatul va întocmi un raport care va cuprinde:

a) stadiul îndeplinirii atribuțiilor;

b) cauzele ce au condus la neîndeplinirea unor atribuții;

c) dificultăți întâmpinate în activitate;

d) modalități de îmbunătățire a activității.

Articolul 5

Secretariatul poate, în cazuri deosebite, să constituie și să convoace un comitet tehnic consultativ format din specialiști recunoscuți ca experți în domeniul compușilor desemnați.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.