Ordinul nr. 197/2005
privind modificarea procedurii de implementare a Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare de afaceri
prezumat în vigoare
Având în vedere:
- prevederile
art. 25 din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile anexei nr. 3/12/23 din
Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile
art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.232/2004
pentru aprobarea Protocolului dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la București la 23 aprilie 2004, pentru modificarea Memorandumului de înțelegere dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare privind Programul național multianual pe perioada 2002-2005 de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri și a Acordului de cofinanțare dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnate la București la 14 octombrie 2003;
- prevederile
art. 4 alin. (1) pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 753/2003
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 753/2003 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație emite prezentul ordin.
Articolul I
Procedura de implementare a Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare de afaceri, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație nr. 101/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, se modifică după cum urmează:
1. Secțiunea I.b "Strategia programului" din partea I va avea următorul cuprins:
I.b.1. Administrarea incubatoarelor
Datorită situației economice și sociale la nivelul județelor Covasna, Brașov și Alba, Guvernul României este direct interesat de dezvoltarea mediului economic local, prin înființarea și dezvoltarea de IMM-uri competitive. În acest context, programul va debuta cu o fază-pilot, care va avea ca finalitate înființarea a 3 incubatoare de afaceri în zonele-țintă definite în proiect, Covasna, Brașov și Alba. În următorii ani programul se va extinde la nivel național, în baza unui studiu de evaluare preliminar, prin care se vor determina și cuantifica situația existentă, precum și necesitățile înființării de noi incubatoare de afaceri în alte zone.
Incubatorul de afaceri se constituie printr-un contract-cadru de asociere, încheiat între autorități publice locale, responsabile la nivel local de implementarea programului, societăți comerciale, ONG-uri, agenții pentru dezvoltare regională sau alte instituții cu caracter reprezentativ la nivel local, care au calitatea de parte asociată, capacitatea de a găzdui și a administra un incubator de afaceri (IA), precum și aceea de a acorda asistență tehnică și de a instrui potențialii întreprinzători în perioada premergătoare incubării.
Contractul-cadru de asociere va conține clauze specifice referitoare la durata contractului, obiectul acestuia, modalitățile de împărțire a rezultatelor activităților economice comune, răspunderea contractuală, contribuția părților, în scopul asigurării serviciilor și facilităților comune oferite de incubatorul de afaceri, condiții de asigurare a spațiului incubatorului și a utilităților.
Autoritățile publice locale, în cooperare cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, denumit în continuare PNUD, și cu Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, denumită în continuare ANIMMC, vor contracta ulterior o companie specializată, care va deveni parte asociată a contractului-cadru de asociere, denumită în continuare administratorul incubatorului, și care se va ocupa de managementul incubatorului de afaceri, ca urmare a procesului de selecție organizat de PNUD și ANIMMC, împreună cu autoritățile publice locale.
Etapa I: Evaluarea și selectarea locațiilor
Procedura generală pentru înființarea incubatoarelor de afaceri începe cu etapa de evaluare pe teren în vederea selectării locațiilor. Ca urmare a procedurii de selectare a locațiilor, PNUD va încheia acorduri de cofinanțare cu autoritățile publice locale, în scopul demarării campaniei de amenajare și reabilitare a spațiilor destinate desfășurării activității de incubare.
Fondurile destinate inițierii activităților specifice procesului de incubare vor fi alocate o singură dată în decursul existenței programului și provin din surse financiare private atrase la bugetul programului.
Contravaloarea cheltuielilor privind inițierea activităților specifice incubatorului reprezintă echivalentul în lei a maximum 70.000 USD, calculat la data efectuării plății de către PNUD:
a) inițierea activităților specifice incubatorului: cheltuieli specifice destinate amenajării și/sau reabilitării spațiilor, inclusiv spații de producție, facilități pentru birouri, spații comune destinate întâlnirilor, instruire, expoziții;
b) pe parcursul implementării programului nu se acceptă decontarea cheltuielilor care fac obiectul unor activități de reparații curente;
c) virarea efectivă a sumelor se face de către PNUD în contul autorităților publice locale, în termen de 15 zile lucrătoare de la data prezentării documentelor justificative, întocmite de reprezentanții autorităților publice locale;
d) dosarul privind documentația justificativă va conține lista tuturor documentelor depuse, copie de pe documentația tehnică întocmită în vederea atribuirii lucrărilor de amenajare și/sau reabilitare, în conformitate cu legislația în vigoare, contracte de prestări de servicii, facturi fiscale, chitanțe fiscale, ordine de plată, extrase de cont etc.;
e) PNUD are dreptul să verifice la sediul incubatorului veridicitatea și conformitatea declarațiilor, activităților, serviciilor și cheltuielilor efectuate în cadrul campaniei de amenajare și reabilitare a spațiilor destinate desfășurării activităților de incubare.
Etapa a II-a: Selectarea administratorului incubatorului
Prin intermediul administratorului incubatorului, care va fi o companie contractantă, IMM-urile vor beneficia de asistență financiară și tehnică în cadrul prezentului program. Administratorul incubatorului va fi responsabil de aspectele operaționale și de conducerea incubatorului de afaceri.
Selecția administratorului incubatorului, care îndeplinește toate criteriile prevăzute în anexa nr. 1 "Criterii de selectare a administratorului incubatorului" și în Ghidul aplicantului, se va organiza de către autoritățile publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului, împreună cu PNUD și ANIMMC, prin una dintre procedurile de achiziție publică prevăzute de legislația în vigoare. Aceste criterii vor ține seama, în special, de existența premiselor favorabile și a altor resurse materiale pentru realizarea incubatorului de afaceri, a experienței acestora în domeniul managementului afacerilor, de existența resurselor umane proprii, de capacitatea de a mobiliza resursele financiare suplimentare necesare pentru funcționarea incubatorului de afaceri și după încheierea programului.
Anexa nr. 1 conține, de asemenea, și descrierea procedurii de selecție, precum și documentația care va fi elaborată și înaintată în vederea selecției de către fiecare ofertant.
Selecția acestora se va organiza în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 461/2001
pentru aprobarea normelor de aplicare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Administratorul incubatorului va avea rolul și responsabilitățile definite în anexa nr. 2 la prezenta procedură. Administratorul incubatorului va administra activitatea incubatorului de afaceri, beneficiind de asistență financiară și tehnică acordată prin intermediul programului, în baza prezentei proceduri. Pentru a asigura respectarea strictă a obligațiilor contractuale și a administrării în mod eficient a incubatorului de afaceri, personalul de conducere al acestuia va fi angajat cu implicarea directă a conducerii programului (PNUD).
Pentru incubatoarele nou-înființate, care fac obiectul prezentei proceduri, vor fi finanțate următoarele tipuri de cheltuieli, conform anexei nr. 7:
● administrarea programului;
● alocații financiare nerambursabile destinate susținerii activităților specifice incubatorului de afaceri.
Anexa nr. 7 (Bugetul programului) va fi aprobată de către partenerii în program, în termen de 30 de zile de la data notificării de către ANIMMC a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei proceduri.
Alocațiile financiare nerambursabile destinate înființării și susținerii activităților specifice incubatoarelor de afaceri nou-înființate, care fac obiectul prezentei proceduri, vor fi eliberate de către PNUD în mai multe tranșe, conform memorandumului de înțelegere, astfel:
I.b.1.1. Alocația financiară nerambursabilă acordată administratorului incubatorului va fi alocată în primul an de implementare a programului, pe baza rapoartelor de activitate trimestriale și a documentelor financiare justificative. Documentația justificativă depusă de administratorii incubatoarelor va conține lista tuturor documentelor: contracte de prestări de servicii, facturi fiscale, chitanțe fiscale, ordine de plată, extrase de cont etc.
Fondurile alocate provin din surse financiare private atrase la bugetul programului.
Valoarea alocației financiare nerambursabile acordate administratorului incubatorului reprezintă echivalentul în lei a maximum 50.000 USD, calculat la data efectuării plății de către PNUD, pentru următoarele tipuri de cheltuieli:
a) contravaloarea cheltuielilor privind instruirea, în perioada de preincubare, a maximum 100 de potențiali întreprinzători;
b) contravaloarea cheltuielilor pentru editarea și tipărirea suportului de curs realizat în perioada de preincubare și a curriculei de curs pentru instruirea efectuată în decursul procesului de incubare;
c) contravaloarea cheltuielilor privind organizarea procesului de evaluare a proiectelor și de selecție a maximum 20 de IMM-uri/incubator;
d) contravaloarea cheltuielilor privind consultanța acordată în perioada de preincubare pentru înființarea de noi societăți comerciale;
e) contravaloarea cheltuielilor pentru realizarea unei pagini web de promovare a activităților incubatorului;
f) administratorul incubatorului are obligația să organizeze trimestrial seminarii de instruire pentru beneficiarii programului pe toată perioada de implementare a acestuia;
g) PNUD are dreptul să verifice condițiile de realizare a instruirii și a agendei seminariilor organizate de administratorul incubatorului;
h) ca urmare a procesului de evaluare și analiză a oportunității cheltuielilor efectuate de administratorul incubatorului, PNUD va aproba eligibilitatea acestora;
i) virarea efectivă a sumelor, care fac obiectul primei tranșe, se face trimestrial de către PNUD în contul administratorului incubatorului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data prezentării raportului de activitate și a documentelor justificative de către acesta;
j) nu se acceptă utilizarea alocației financiare aferente primei tranșe pentru plata taxelor și/sau a impozitelor și a salariilor echipei manageriale responsabile pentru administrarea incubatorului.
Alocarea primei tranșe se va realiza ca urmare a încheierii contractului-cadru între PNUD, ANIMMC și administratorul incubatorului, a rezultatelor campaniei de instruire a potențialilor întreprinzători și a procesului de evaluare a proiectelor și de selectare a 20 de beneficiari finali ai programului/incubator.
I.b.1.2. Alocațiile financiare nerambursabile acordate IMM-urilor, în conformitate cu anexa nr. 5 "Ciclul de incubare/cheltuieli eligibile", vor fi alocate lunar de către PNUD, pe baza rapoartelor financiare întocmite de administratorii incubatoarelor pentru luna anterioară efectuării plăților:
a) administratorii incubatoarelor vor prezenta lunar rapoarte financiare și de activitate, în baza contractelor-cadru ce vor fi încheiate între aceștia și PNUD și a contractelor de prestări de servicii încheiate între furnizorul de servicii și IMM-urile incubate, prin care se vor demonstra utilizarea eficientă a resurselor financiare alocate și păstrarea destinației acestora;
b) rapoartele financiare lunare vor fi însoțite de documentația justificativă (contracte de prestări de servicii, facturi fiscale, chitanțe fiscale, ordine de plată, extrase de cont) privind cheltuielile realizate și de rapoartele de activitate ale furnizorului de servicii și ale IMM-urilor privind evaluarea activității consultantului;
c) ca urmare a procesului de evaluare și analiză a oportunității cheltuielilor efectuate de către beneficiarii programului, PNUD va aproba eligibilitatea acestora;
d) aprobarea cheltuielilor se va face pe baza justificărilor financiare întocmite de administratorii incubatoarelor și a rapoartelor de activitate ale furnizorului de servicii și ale IMM-urilor privind evaluarea activității acestuia de către conducerea programului, cu implicarea directă a ANIMMC și PNUD. În cazul în care achiziționarea serviciilor specializate se face prin intermediul furnizorilor de servicii externi, rapoartele de activitate vor conține informații detaliate privind furnizorul de servicii de consultanță;
e) virarea efectivă a plăților se va face lunar de către PNUD în contul beneficiarilor programului - IMM-uri incubate, în termen de 15 zile lucrătoare, după efectuarea serviciilor și plata cheltuielilor eligibile aferente, către furnizorul de servicii, și după prezentarea rapoartelor de activitate și a documentelor justificative de către administratorul incubatorului;
f) nu se acceptă efectuarea de plăți compensatorii între părțile contractante, în cadrul serviciilor și cheltuielilor eligibile;
g) PNUD are dreptul să verifice la sediul incubatorului veridicitatea și conformitatea declarațiilor solicitanților, a activităților, serviciilor și cheltuielilor efectuate în cadrul programului. În acest scop beneficiarii programului vor pune la dispoziție PNUD, la solicitarea acestuia, materialele elaborate în cadrul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii de consultanță.
IMM-urile incubate vor beneficia astfel de alocații financiare nerambursabile, în conformitate cu ciclul de incubare descris în anexa nr. 5.
Programul se derulează pe perioada 2004-2008, conform Strategiei guvernamentale pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în perioada 2004-2008, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.280/2004 , în baza alocațiilor bugetare prevăzute anual prin legea bugetului de stat și a contribuțiilor părților, stabilite prin prezenta procedură.
I.b.2. Beneficiarii programului
I.b.2.1. Beneficiarii programului sunt potențiali întreprinzători, constituiți în societăți comerciale organizate în temeiul
privind societățile comerciale, republicată, și care, la data solicitării, îndeplinesc cumulativ condițiile
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și criteriile de eligibilitate specificate mai jos:
2.1.1. IMM-urile nou-înființate, care au potențial de dezvoltare ridicat, trebuie să prezinte un proiect fezabil de dezvoltare prin care să permită crearea a minimum 3 locuri de muncă în următorii 2 ani.
În cadrul programului sunt definite ca IMM-uri nou-înființate:
a) agenții economici care în termen de două luni de la data selecției prezintă dovada obținerii înregistrării și autorizării societății comerciale la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul societatea, în zonele-țintă în care sunt amplasate incubatoarele de afaceri care fac obiectul prezentului program;
b) agenții economici care vor respecta criteriul de independență, așa cum este acesta definit la alin. (2) al
art. 3 din Legea nr. 346/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
c) agenții economici care desfășoară activități de producție de bunuri și/sau servicii.
2.1.2. IMM-urile cu istoric de funcționare de maximum 2 ani de la data intrării în incubator trebuie să prezinte un proiect fezabil de dezvoltare care să permită crearea a minimum 3 locuri de muncă în următorii 2 ani.
În cadrul programului sunt definite ca IMM-uri cu istoric de funcționare de maximum 2 ani la data intrării în incubator, după cum urmează:
a) agenții economici care au sediul social în zonele-țintă în care sunt amplasate incubatoarele de afaceri care fac obiectul prezentei proceduri;
b) agenții economici care respectă criteriul de independență, așa cum este acesta definit la alin. (2) al
art. 3 din Legea nr. 346/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
c) agenții economici care au un bilanț contabil pozitiv pe ultimii 2 ani;
d) agenții economici care au un număr mediu scriptic de minimum 3 salariați în anul fiscal anterior incubării;
e) agenții economici care nu sunt în stare de faliment ori lichidare, nu au afacerile administrate de un judecător-sindic, nu au activitățile comerciale suspendate;
f) agenții economici care desfășoară activități de producție de bunuri și/sau servicii.
2.1.3. În cadrul prezentei proceduri se definește ca data intrării în incubator data semnării contractului de închiriere dintre administratorul incubatorului și beneficiarii programului - IMM-uri incubate.
I.b.2.2. Nu beneficiază de prevederile programului: societățile bancare, societățile de asigurare și reasigurare, societățile de administrare a fondurilor financiare de investiții, societățile de valori imobiliare, societățile cu activitate principală de comerț, activități de intermedieri financiare, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de intermedieri imobiliare, activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal, consultanță în afaceri, selecția și plasarea forței de muncă, alte activități prestate în principal întreprinderilor.
I.b.2.3. Prin prezenta procedură nu beneficiază de ajutoare de stat agenții economici din sectoarele de activitate referitoare la producția, prelucrarea și comercializarea produselor agricole, așa cum sunt definite în anexa nr. 3 la Regulamentul privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii, aprobat prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004 , cu modificările și completările ulterioare, cei din industria de pescuit și industria carboniferă.
I.b.2.4. Ca urmare a procesului de instruire se va realiza selecția a maximum 20 de întreprinzători/incubator, în baza planurilor de afaceri întocmite de către aceștia în vederea constituirii de societăți comerciale, dintre care:
2.4.1. maximum 10 societăți comerciale vor fi nou-înființate;
2.4.2. minimum 10 societăți comerciale vor prezenta un istoric de funcționare de maximum 2 ani la data înscrierii în incubator.
I.b.2.5. Selecția beneficiarilor se va face prin procedura de licitație de proiecte și va ține cont de criteriul de fezabilitate al acestor propuneri, evidențiind următoarele aspecte: ideea de afaceri, aspecte referitoare la implementarea proiectului, marketing, structura organizațională, resurse financiare, riscuri și oportunități, resurse umane și aspecte juridice etc.
I.b.2.6. Rezultatul procesului de evaluare va fi comunicat în scris solicitanților în termen de 5 zile lucrătoare de la data evaluării proiectelor.
I.b.2.7. Decizia comisiei de evaluare nu poate fi contestată în instanță. Contestațiile vor fi soluționate de către comisia de evaluare în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acestora.
I.b.2.8. Selecția întreprinzătorilor se va face de către o comisie din a cărei componență vor face parte reprezentanți ai autorităților publice locale, ANIMMC, PNUD și ai administratorului incubatorului.
I.b.3. Cadrul instituțional și resursele programului
Programul se bazează pe o strânsă colaborare între ANIMMC, PNUD și autoritățile publice locale/administratorul incubatorului/agențiile pentru dezvoltare regională, care vor fi parteneri direct implicați în implementarea programului, cu roluri și responsabilități clar definite.
Contribuțiile în natură ale părților contractului-cadru de asociere, sub formă de locații, servicii, materiale și resurse umane, sunt esențiale pentru implementarea cu succes a programului.
Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC) va asigura finanțarea programului din fonduri alocate de la bugetul de stat, așa cum este prevăzut în Memorandumul de înțelegere dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare privind Programul național multianual pe perioada 2002-2005 de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri și în Acordul de cofinanțare dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnate la București la 14 octombrie 2003, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 173/2004 , și în Protocolul dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la București la 23 aprilie 2004, pentru modificarea Memorandumului de înțelegere dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare privind Programul național multianual pe perioada 2002-2005 de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri și a Acordului de cofinanțare dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnate București la 14 octombrie 2003, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.232/2004 .
În conformitate cu Memorandumul de înțelegere dintre ANIMMC și PNUD, art. 3 "Obligațiile părților" pct. 3.1, ANIMMC va avea responsabilitățile unei agenții naționale de execuție și va numi un coordonator național de program, deținând controlul asupra deciziilor în derularea programului. În acest sens ANIMMC va monitoriza stadiul implementării programului, pentru a se asigura că sunt atinse obiectivele stabilite prin prezenta procedură.
3.1. Contribuția ANIMMC (donator) pentru anul 2005 este reprezentată de echivalentul în dolari S.U.A. al sumei de 15 miliarde lei, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 511/2004 , cu modificările și completările ulterioare, și ale Protocolului dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la București la 23 aprilie 2004, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.232/2004 .
În conformitate cu prevederile art. I pct. 3 din Acordul de cofinanțare încheiat între ANIMMC și PNUD, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 173/2004 , contribuția donatorului (ANIMMC) pentru anul 2005, reprezentând fondul alocat programului de la bugetul de stat, va fi depusă integral în contul bancar în lei al PNUD nr. RO02BRDE450SV03466804500, deschis la BRD-GSG-Sucursala mari clienți corporativi, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin.
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) va asigura resurse financiare din fonduri proprii, în cuantumul stabilit în Memorandumul de înțelegere dintre ANIMMC și PNUD și Acordul de cofinanțare dintre ANIMMC și PNUD, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 173/2004 , și în Protocolul dintre Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, semnat la 23 aprilie 2004, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.232/2004 .
În conformitate cu Memorandumul de înțelegere dintre ANIMMC și PNUD, art. 3 "Obligațiile părților" pct. 3.2, PNUD își asumă rolul și responsabilitățile unei agenții naționale de implementare. În această calitate PNUD va răspunde de managementul adecvat al programului, din punct de vedere administrativ, financiar și tehnic, prin respectarea procedurilor de achiziție publică și contractare, inclusiv selecția personalului angajat în cadrul programului, asigurarea echipamentelor și a materialelor necesare, raportarea și monitorizarea implementării programului, care va fi executat conform modalității naționale de execuție (NEX).
Asistența pe care o va acorda PNUD este importantă pentru realizarea obiectivelor programului. În calitatea sa de organizație internațională de dezvoltare și subiect de drept internațional public, cu o largă recunoaștere, PNUD are o bogată experiență în domeniul promovării IMM-urilor, precum și în dezvoltarea incubatoarelor de afaceri.
3.2. Contribuția PNUD pentru anul 2005 este reprezentată de echivalentul în dolari S.U.A. al sumei de 2,475 miliarde lei, în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 din Addendumul încheiat între Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din România, semnat la București la 20 mai.
Pe parcursul implementării sale, programul va oferi IMM-urilor incubate posibilitatea de a colabora cu instituții bancare, societăți/programe de microfinanțare, fonduri locale de garantare a creditelor pentru IMM-uri, alte autorități publice centrale/locale, finanțatori internaționali sau alte entități etc.
2. Anexele nr. 1 și 2 la procedură se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data publicării.
p. Președintele Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, Gabriela Vasile București, 18 octombrie 2005. Nr. 197.
Anexa 1 CRITERII DE SELECTARE A ADMINISTRATORULUI INCUBATORULUI
Definiție: Administratorul incubatorului (AI) - societăți comerciale (organizate în temeiul
privind societățile comerciale, republicată, și care la data solicitării îndeplinesc cumulativ condițiile
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare) sau ONG-uri (organizate în temeiul
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000
cu privire la asociații și fundații, aprobată prin
Legea nr. 246/2005 ) contractante.
Incubatoarele de afaceri vor fi reprezentate de o companie contractantă care se va ocupa de managementul strategic al incubatorului de afaceri.
Administratorul incubatorului va fi responsabil de aspectele operaționale și de conducere a incubatorului de afaceri.
În momentul încheierii contractului-cadru între PNUD, ANIMMC și administratorul incubatorului vor trebui luate în considerație aspecte precum: promovarea locală a programului din resurse financiare proprii, numărul de personal necesar echipei manageriale responsabile de administrarea incubatorului, elaborarea rapoartelor financiare și a rapoartelor privind stadiul de realizare a programului, monitorizarea clienților. Calificarea și experiența echipei manageriale, precum și adoptarea unei atitudini profesionale privind managementul incubatoarelor reprezintă doar câteva dintre aspectele importante pentru performanța acestui proiect.
Din experiența anterioară s-a observat că cele mai sustenabile incubatoare sunt cele care dețin un management performant și susțin dezvoltarea mediului economic local. Astfel, administratorii incubatoarelor vor fi direcționați spre însușirea unor aptitudini specializate orientate către necesitățile clienților, facilitând parteneriatele între companiile-client prezente în incubator în scopul creării de valoare adăugată ridicată (de exemplu: promovarea unor proiecte de afaceri colective, furnizarea serviciilor nonfinanciare comune, facilitarea externalizării relațiilor de afaceri, dezvoltarea abilităților manageriale și tehnice ale firmelor incubate).
1.1. Criterii de selecție a solicitanților:
a) solicitanții trebuie să aibă sediul social în România, în regiunile de dezvoltare în care sunt amplasate incubatoarele care fac obiectul prezentului program;
b) istoric de activitate de minimum 3 ani;
c) bilanț contabil pozitiv în ultimii 3 ani;
d) nu sunt în stare de faliment ori lichidare, nu au afacerile administrate de un judecător-sindic, nu au activitățile comerciale suspendate;
e) proiecte de consultanță realizate în ultimii 3 ani și rezultatele acestora;
f) proiecte de colaborare încheiate cu autoritățile publice locale și cu agențiile pentru dezvoltare regională și rezultatele acestora;
g) personal calificat cu experiență în managementul afacerilor în domeniul IMM și/sau poate să atragă experți capabili, să ofere consultanță și alte servicii de susținere a afacerilor, conform cerințelor menționate în anexa nr. 3;
h) infrastructura proprie necesară pentru asigurarea serviciilor menționate în anexa nr. 3;
i) plan de afaceri viabil pentru dezvoltarea incubatorului de afaceri pe termen mediu și lung.
1.2. Procedura de selectare a administratorului incubatorului
Autoritățile publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului, ANIMMC împreună cu PNUD vor organiza procesul de selecție a societății comerciale sau a ONG-ului, denumită în continuare administratorul incubatorului.
Ghidul aplicantului pentru elaborarea și prezentarea ofertelor va fi supus aprobării ANIMMC.
Data limită de depunere a ofertelor pentru fiecare incubator este de minimum 10 zile de la data publicării anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a "Achiziții publice".
Ofertele vor fi depuse în plic sigilat și închis, purtând mențiunea "Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea incubatoarelor de afaceri în România nr. 000 14603 - Selectare administrator incubator", la sediul autorităților publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a "Achiziții publice", a anunțului de participare.
Documentația tehnică privind procedura de selectare a administratorului incubatorului poate fi ridicată de solicitanți de la sediul autorităților publice locale responsabile de implementarea la nivel local a programului sau de pe pagina web a acestora.
1.2.1. Ofertele vor avea anexate următoarele informații cuprinzând:
a) lista tuturor documentelor depuse;
b) scrisoare de intenție privind disponibilitatea solicitantului de a administra incubatorul și de a oferi asistență tehnică beneficiarilor programului, în original, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al solicitantului;
c) certificatul constatator, în original, emis de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul societatea, în care să se menționeze reprezentanții legali ai acesteia, precum și domeniile de activitate ale societății solicitante (clasa CAEN 7414, 7415);
sau, după caz,
d) hotărârea instanței judecătorești prin care s-a dispus înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor;
e) certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul;
f) actul constitutiv și statutul asociației sau fundației;
g) certificatul de obligații fiscale al solicitantului pe ultimii 3 ani;
h) bilanțul contabil în ultimii 3 ani. Solicitantul va prezenta copii de pe bilanțurile contabile din ultimii 3 ani de activitate, vizate și înregistrate de organele competente, semnate pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul legal al solicitantului;
i) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al ofertantului privind numărul mediu scriptic de personal în anul anterior;
j) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal privind respectarea criteriului de independență, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 346/2004 , cu modificările și completările ulterioare, dacă este cazul;
k) prezentarea activității solicitantului în ultimii 3 ani. Solicitantul va prezenta o scurtă descriere a profilului companiei și a istoricului acesteia de activitate;
l) studiu asupra oportunităților de afaceri din aria geografică de amplasare a incubatorului. Solicitantul va prezenta o analiză a potențialului local de dezvoltare și a resurselor existente în zonă;
m) obiective de dezvoltare în următorii 5 ani; în acest sens solicitantul va propune un plan de afaceri al incubatorului de afaceri pentru un interval de 5 ani și metodologia de lucru, în vederea dezvoltării incubatorului. Solicitantul va prezenta o scurtă descriere a modului în care va implementa serviciile oferite în cadrul incubatorului de afaceri, explicațiile oferite vor conține informații privind capacitatea acestuia de a asigura serviciile de management al incubatorului, informare și documentare, training, protecția mediului, evaluarea noilor idei de afaceri etc.;
n) propuneri privind acțiuni de marketing;
o) riscurile programului. Solicitantul trebuie să prezinte modul prin care va realiza corelarea activității incubatorului de afaceri cu alte instituții reprezentative la nivel local (bănci, institute de cercetare, institute de învățământ superior și alte întreprinderi din zona-țintă);
p) propuneri privind suportul de curs pentru instruirea a maximum 100 de potențiali întreprinzători. Solicitantul va prezenta suportul de curs pentru următoarele domenii: întocmirea planului de afaceri, planificare strategică, analiza potențialilor concurenți, strategia de intrare pe piață, marketing, contabilitate, administrarea bugetelor, estimarea costurilor. Solicitantul va prezenta totodată mijloacele prin care va identifica potențialii beneficiari ai programului, modalitățile de instruire și selectare și va propune metodele de monitorizare și evaluare a proiectelor selectate în program;
q) infrastructura proprie necesară pentru asigurarea serviciilor menționate în anexa nr. 3. Solicitantul trebuie să asigure contribuția sa "în natură" în scopul derulării programului (echipamente de birou, computere, asigurarea publicității locale a programului în perioada de inițiere a activității incubatorului);
r) referințe privind proiectele de consultanță realizate în ultimii 3 ani și rezultatele acestora;
s) referințe privind proiectele de colaborare realizate împreună cu autoritățile locale și cu agențiile pentru dezvoltare regională și rezultatele acestora;
t) capacitatea instituțională a solicitantului (personal calificat, resurse financiare). Solicitantul trebuie să propună organigrama (lista de personal/CV-urile membrilor echipei manageriale a incubatorului și parametrii de salarizare a acestora);
ț) personalul echipei manageriale cu sarcini în îndeplinirea contractului de administrare a incubatorului trebuie să întrunească următoarele cerințe minime:
● educație academică superioară tehnică, economică/ management al afacerilor;
● cunoașterea a cel puțin unei limbi de circulație internațională;
● cunoașterea nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii, în funcție de stadiul de dezvoltare al acestora;
● cunoștințe și informații privind mediul de afaceri din aria geografică de amplasare a incubatorului de afaceri;
● cunoștințe privind domeniile cuprinse în suportul de curs pentru instruirea a maximum 100 de potențiali întreprinzători.
1.2.2. Ofertele vor fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar de către o comisie de evaluare constituită din reprezentanți ai ANIMMC, PNUD și reprezentanți ai autorităților publice locale.
1.2.3. Rezultatul procesului de evaluare va fi comunicat în scris solicitanților în termen de 5 zile lucrătoare de la data evaluării ofertelor.
1.2.4. Decizia comisiei de evaluare nu poate fi contestată în instanță. Contestațiile vor fi soluționate de comisia de evaluare în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii acestora.
1.2.5. Procedura de selectare a societății comerciale/ONG desemnate ca administrator al incubatorului va avea loc o singură dată în decursul existenței programului pentru fiecare incubator constituit prin prezenta procedură.
1.2.6. În cazul în care administratorul incubatorului nu își respectă obligațiile contractuale, autoritățile publice locale, responsabile de implementarea la nivel local a programului, PNUD și ANIMMC îi vor impune penalități sau, după caz, vor putea solicita rezilierea contractului-cadru, conform clauzelor contractuale.
Anexa 2 ROLUL ȘI RESPONSABILITĂȚILE ADMINISTRATORULUI INCUBATORULUI
Administratorul incubatorului are următoarele responsabilități și atribuții:
a) are ca responsabilitate administrarea incubatorului de afaceri;
b) are dreptul să își deschidă cont în instituții bancare, conform legilor în vigoare;
c) încheie un contract-cadru cu PNUD și ANIMMC pentru implementarea prezentului program;
d) încheie contracte de închiriere cu IMM-urile care vor fi selectate pentru incubare;
e) primește și utilizează fondurile alocate prin program de la bugetul de stat, în conformitate cu legea bugetului de stat, și care sunt alocate cu această destinație prin bugetul ANIMMC sau alte fonduri ce provin din surse financiare private atrase la bugetul programului;
f) administratorul incubatorului este direct răspunzător pentru utilizarea fondurilor acordate și aprobate de PNUD ca agenție națională de implementare, în conformitate cu legislația în vigoare;
g) întocmește și păstrează evidențele contabile ale incubatorului de afaceri, pe care le pune la dispoziție autorităților publice, la solicitarea acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;
h) își îndeplinește obligațiile exigibile de plată a impozitelor, taxelor și datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale;
i) pentru a asigura respectarea strictă a obligațiilor contractuale și a administrării în mod eficient a incubatorului de afaceri, personalul de conducere al acestuia va fi angajat cu implicarea directă a Agenției Naționale de Implementare;
j) organizează, din resurse financiare proprii, promovarea locală a programului, în perioada de inițiere a activităților incubatorului, în locațiile unde se vor înființa incubatoarele de afaceri-pilot (producție de materiale promoționale, publicitate, organizare/participare la seminarii specializate etc.);
k) propune și realizează documentația tehnică privind procedura de selecție a potențialilor beneficiari ai prezentului program;
l) propune și realizează suportul de curs pentru instruirea unui număr de maximum 100 de întreprinzători potențiali, în vederea selectării celor mai bune 20 de idei de afaceri/incubator și asistarea IMM în procesul de preincubare, supune echipei de program spre aprobare finanțarea acestora, conform prezentei proceduri;
m) organizează trimestrial seminarii de instruire pentru beneficiarii programului, pe toată perioada de implementare a acestuia;
n) asigură serviciile menționate în anexa nr. 3, pentru care încheie contracte de servicii cu IMM-uri incubate;
o) asigură garanția utilizării spațiilor și a mijloacelor fixe aflate în dotarea incubatorului în scopul declarat inițial. Administratorul incubatorului răspunde de menținerea în patrimoniul incubatorului a terenurilor, spațiilor și echipamentelor aferente acestuia, prin contractele-cadru de asociere și cel de servicii/închiriere semnat cu IMM-uri selecționate în vederea incubării;
p) elaborează lunar rapoarte financiare, iar trimestrial rapoarte privind stadiul de realizare a programului, pe care le înaintează PNUD (echipa de program), împreună cu documentele justificative privind utilizarea fondurilor, evidențiind alocațiile financiare nerambursabile pentru fiecare beneficiar incubat (contracte de servicii, facturi fiscale, chitanțe fiscale, ordine de plată, extrase de cont etc.). Plata fondurilor nerambursabile se va face după aprobarea acestor rapoarte de către PNUD (conducerea programului);
q) asigură monitorizarea și evaluarea activităților firmelor incubate pe întreaga perioadă de derulare a programului;
r) desfășoară activități de atragere de fonduri și după încheierea programului pentru a asigura fondurile suplimentare necesare derulării activității incubatorului de afaceri după încetarea acordării subvențiilor de la bugetul de stat;
s) la cerere, implică IMM-urile incubate în activități specifice de cercetare naționale și internaționale și în programe de inovații;
ș) stabilește și menține relații cu alte rețele internaționale de incubatoare de afaceri.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.