Decizia nr. 522/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Felicia Baratu în Dosarul nr. 1.463/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde partea Dinu Țovaru, personal și asistat de avocatul Steliana Șerban, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, apărătorul părții Dinu Țovaru solicită respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, întrucât, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129, legiuitorul este singurul abilitat să stabilească regulile de desfășurare a procesului. Cu privire la art. 16 alin. (1) din Constituție, susține că dispozițiile legale criticate se aplică tuturor celor aflați în situațiile prevăzute de acestea, iar în ceea ce privește accesul liber la justiție, arată că acesta nu înseamnă accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac. Totodată susține că prevederile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin nici dispozițiilor art. 6 și nici celor ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, invocând jurisprudența constantă a Curții Constituționale în această materie, și anume

Decizia nr. 226/2004 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 iunie 2005, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Felicia Baratu, recurentă într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei cereri de obligare la lăsarea în deplină proprietate și posesie a unui imobil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât suprimă o cale de atac, privând părțile de un grad de jurisdicție, făcând distincții de ordin valoric și punând "pe aceeași treaptă" acțiunea în revendicare cu alte cauze de o importanță mai mică. Totodată consideră că "faptul că o garsonieră are o valoare mai mică decât o vilă, situând-o sub plafonul de 1 miliard lei, nu înseamnă că cei care își dispută o garsonieră să beneficieze de două grade de jurisdicție, iar ceilalți de trei".

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și-a exprimat opinia în sensul că procedura prevăzută de lege pentru soluționarea recursului nu permite administrarea unor probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor și, ca atare, litigiile care au ca obiect dreptul de proprietate și pentru soluționarea cărora este necesar să se administreze un probatoriu mai amplu, dacă la instanța de fond nu s-a administrat proba testimonială, proba cu interogatoriu sau proba cu expertiza de specialitate, vor fi soluționate fără administrarea acestor probe în recurs. Astfel, consideră că în asemenea litigii se impune parcurgerea tuturor căilor de atac prevăzute de lege (apel și recurs), pentru a se asigura o apărare eficientă a dreptului de proprietate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Principiul accesului liber la justiție nu este încălcat de dispozițiile legale criticate, ci, dimpotrivă, acestea reprezintă o expresie a realizării drepturilor în justiție. Instituirea regulilor privind competența și procedura de judecată este în deplină concordanță cu art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție. Așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională, de exemplu prin deciziile nr. 129/1995 și nr. 38/1998, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac, iar legiuitorul poate constitui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, consideră că dispozițiile legale criticate nu creează discriminări între cetățeni în funcție de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalității în drepturi prevăzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituție, cât și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Regimul juridic diferit instituit de legiuitor - constând în aceea că hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Astfel, în măsura în care reglementarea se aplică tuturor celor aflați în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Cu privire la încălcarea art. 44 din Constituție arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conținutul și limitele acestuia fiind stabilite de lege.

În susținerea acestor argumente, Guvernul se referă la

Decizia Curții Constituționale nr. 226/2004 .

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate, care instituie excepții de la parcurgerea tuturor căilor de atac prevăzute de lege nu reprezintă o încălcare a principiului egalității, ci modalități diferite de parcurgere a procedurii în fața instanței, determinate de situații obiectiv diferite, iar principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care nu sunt diferite, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia Plenului nr. 1/1994 .

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, apreciază că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine principiului liberului acces la justiție, întrucât acesta nu înseamnă accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac. Totodată, noțiunea de "proces echitabil" nu implică imperios existența mai multor grade de jurisdicție.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 44 din Constituție, apreciază că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dispoziția legală criticată nu conține norme contrare prevederilor constituționale invocate, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.

De asemenea, consideră că textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 129 din Constituție care reglementează folosirea căilor de atac. Acest drept fundamental se realizează în condițiile legii și, prin urmare, este în competența exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac și în ce condiții pot fi exercitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispoziții introduse prin

art. I pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000) și modificate prin

art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005), având în prezent următorul conținut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 21, art. 44 alin. (1) și art. 129 din Constituție, al căror conținut este următorul:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că dispozițiile legale criticate constituie norme de procedură, care stabilesc categoriile de hotărâri judecătorești care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând și celelalte principii și dispoziții constituționale.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că diferențierea hotărârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, așa cum în mod eronat susțin autorii excepției și, prin urmare, textul legal atacat nu instituie discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 din Constituție, de natură să aducă atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea că hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Referitor la prevederile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, Curtea Constituțională a stabilit prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Totodată Curtea observă că din dispozițiile și principiile Legii fundamentale nu reiese obligativitatea existenței triplului grad de jurisdicție și, de asemenea, că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Cauza "Golder împotriva Regatului Unit", 1975).

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile legale criticate, însă înainte de modificarea acestora prin

Legea nr. 219/2005 , prin

Decizia nr. 226/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, constatând că acestea sunt constituționale.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 din Constituție referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private, Curtea constată că aceste prevederi constituționale nu au pertinență în cauza de față, care are ca obiect examinarea constituționalității dispozițiilor procedurale referitoare la hotărârile judecătorești care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Felicia Baratu în Dosarul nr. 1.463/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2005.