Decizia nr. 549/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana-Lăpădat - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a prevederilor
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004, Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a prevederilor
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
încalcă principiul liberului acces la justiție, consacrat de Constituție, deoarece persoana îndreptățită la restituirea imobilului preluat în mod abuziv nu se poate adresa instanței de judecată, fiind obligată să se adreseze persoanei juridice deținătoare a imobilului.
Se mai arată că
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
are o redactare defectuoasă, deoarece nu face distincție între categoriile de persoane juridice de drept public sau de drept privat, deținătoare ale imobilelor - terenuri sau construcții - cărora li se solicită restituirea în natură a imobilului. Ca atare, nu poate fi primită o cerere de restituire a unui imobil preluat abuziv de stat, adresată unei persoane juridice cu capital integral privat, care deține imobilul în baza unui act translativ de proprietate încheiat în mod legal.
Se mai susține că textele de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție, referitoare la jurisdicțiile speciale administrative, prin faptul că instituie obligativitatea persoanei îndreptățite la restituire să se adreseze unei jurisdicții administrative, așa cum, în opinia autorului excepției, este și cea reglementată prin
Legea nr. 10/2001 , în condițiile în care prin Constituție este consacrat caracterul facultativ al acestora.
De asemenea, se mai arată că prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituție, referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private, întrucât persoana îndreptățită la restituire nu poate dobândi dreptul său de proprietate asupra unui bun preluat în mod abuziv.
În ceea ce privește
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , autorul excepției arată în susținerea neconstituționalității acestuia că "aplicarea necorespunzătoare a acestei prevederi legale" favorizează imposibilitatea recunoașterii dreptului de proprietate.
Curtea de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
nu încalcă dispozițiile art. 44 din Constituție, ci, dimpotrivă, ocrotesc dreptul de proprietate privată, instituind o procedură specială, prin intermediul căreia persoanele îndreptățite la restituire își pot redobândi imobilele. Se mai arată că prevederile legale criticate nu încalcă nici principiul constituțional al liberului acces la justiție, dat fiind că deciziile administrative de restituire a imobilelor sunt supuse controlului instanței de judecată.
În ceea ce privește prevederile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , instanța apreciază că acestea sunt în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale invocate.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
nu contravin principiului constituțional al liberului acces la justiție, deoarece persoana îndreptățită la restituire se poate adresa în subsidiar instanțelor de judecată, pentru a contesta decizia sau dispoziția motivată a persoanei juridice deținătoare a imobilului pentru care s-a respins cererea de restituire în natură.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor
art. 44 din Constituție, Guvernul arată că scopul Legii nr. 10/2001
a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, astfel încât prevederile legale criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Se mai arată că prevederile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
nu contravin principiului constituțional al accesului liber la justiție, deoarece acest text de lege instituie competența instanțelor judecătorești de a soluționa acțiunile în revendicare privind imobilele preluate de stat fără un titlu valabil.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate nu încalcă art. 21 din Constituție, deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instituirea unei proceduri administrative nu este contrară principiului liberului acces la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. Se mai arată că prevederile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
reprezintă o concretizare a principiului liberului acces la justiție, deoarece persoanele interesate au posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești pentru a solicita restituirea bunurilor preluate de stat fără titlu.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, iar, pe de altă parte, arată că "determinarea organelor competente să emită dispoziție motivată de restituire este o problemă de legiferare ce cade în competența exclusivă a legiuitorului".
Mai mult, referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , se arată, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale, că este constituțională opțiunea legiuitorului de a nu include în domeniul public sau privat al statului bunurile ce nu au intrat în proprietatea acestuia în temeiul unui titlu valabil, astfel încât să poată fi revendicate de persoanele îndreptățite. Pentru aceste considerente, Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate.
În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși autorul excepției se referă la prevederile art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, motivarea excepției privește numai art. 1 alin. (1) și
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , precum și prevederile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel încât Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestor prevederi legale.
Legea nr. 10/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, a fost modificată și completată prin titlul I al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Ca urmare, art. 1 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din lege au în prezent aceeași numerotare și următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1): "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza
asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.";
- Art. 20 alin. (1): "Imobilele-terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.";
-
Articolul 6
alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, are următorul conținut: "(2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile legale criticate contravin dispozițiilor cuprinse în art. 21 alin. (1) și (4) și în art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, al căror conținut este următorul:
- Art. 21 alin. (1) și (4): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (...)
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";
- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (...)"
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
I. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție, deoarece persoana îndreptățită la restituirea imobilului preluat în mod abuziv nu se poate adresa instanței de judecată, fiind obligată să se adreseze persoanei juridice deținătoare a imobilului.
Analizând aceste susțineri, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prevederile
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicată, statuează asupra principiului restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din lege, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, se restituie persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Articolul 20 alin. (1) face parte din cap. III din Lege, intitulat Proceduri de restituire, în care se stabilește obligativitatea procedurii administrative prealabile pe care persoana îndreptățită la restituire trebuie să o parcurgă în vederea obținerii reparațiilor în natură prevăzute de lege, adresându-se cu o notificare persoanei juridice deținătoare a imobilului. În egală măsură, legea instituie și controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, prevăzând în art. 24 alin. (3^1) posibilitatea persoanei care se pretinde îndreptățită de a ataca decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare. Prin urmare, nu sunt întemeiate susținerile referitoare la încălcarea principiului liberului acces la justiție, prevăzut prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție.
Se mai arată că prevederile legale criticate contravin și dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție, referitoare la jurisdicțiile speciale administrative, prin faptul că instituie obligativitatea persoanei îndreptățite la restituire să se adreseze unei jurisdicții administrative, așa cum, în opinia autorului excepției, este și cea reglementată prin
art. 20 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 10/2001 .
Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi reținute, deoarece
instituie o procedură administrativă prealabilă, ce constă în obligativitatea persoanei îndreptățite la restituire de a se adresa mai întâi, printr-o notificare, persoanei juridice deținătoare a imobilului preluat abuziv, în vederea obținerii reparațiilor în natură. Această procedură instituită prin lege nu are însă caracterul unei jurisdicții speciale administrative, așa cum în mod eronat susține autorul excepției de neconstituționalitate.
De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității diferitelor proceduri administrative prealabile, prin raportare la dispozițiile
art. 21 alin. (4) din Constituție, cum ar fi, de exemplu, Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, sau
Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004. Prin aceste decizii Curtea a statuat că jurisdicțiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, ce se desfășoară conform procedurii imperative prevăzute printr-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta. Nici o dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorități, instituții sau persoane, așa cum este cea instituită prin
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a impune o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Autorul excepției mai arată că
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
are o redactare defectuoasă, deoarece nu face distincție între categoriile de persoane juridice cărora li se solicită restituirea în natură a imobilului. În legătură cu acest aspect, Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin Încheierea din 29 martie 2005, art. 20 alin. (1) a fost modificat și completat prin
art. I pct. 46 cuprins în titlul I al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 , astfel încât în redactarea actuală a legii se prevede în mod expres că restituirea unui imobil - teren sau construcție - preluat abuziv de stat se poate solicita unei persoane juridice de drept public. Prin urmare, în prezent susținerea autorului excepției de neconstituționalitate nu este întemeiată.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private, cuprinse în
art. 44 alin. (2) teza întâi, Curtea constată că scopul Legii nr. 10/2001
a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, textele de lege criticate sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
II. În ceea ce privește prevederile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , în susținerea neconstituționalității acestui text de lege se arată că "aplicarea necorespunzătoare a acestei prevederi legale" favorizează imposibilitatea recunoașterii dreptului de proprietate.
Curtea constată că interpretarea și aplicarea legii sunt o problemă de competență exclusivă a instanțelor judecătorești, care nu poate fi examinată în cadrul controlului de constituționalitate, deoarece, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , instanța de contencios constituțional se pronunță, în exercitarea atribuțiilor sale, numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
2. Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de același autor în Dosarul nr. 4.098/CIV/2004 al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.