Decizia nr. 599/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum și ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) și (3) și

art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.397/2004 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale criticate din

Legea nr. 64/1995

nu contravin prevederilor cuprinse în art. 24 și 129 din Constituție, întrucât toate părțile au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Totodată, consideră că dreptul de proprietate nu este încălcat prin ridicarea dreptului de administrare a patrimoniului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2005, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în capitolul II în ansamblu, precum și ale art. 8 alin. (3) fraza finală, art. 11 alin. (1) lit. d), art. 19 alin. (1), art. 50 alin. (1) și (3) și

art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Continental Distribution" - S.R.L. din București, recurentă într-o cauză comercială având ca obiect soluționarea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare a autorului excepției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, următoarele:

a) Capitolul II din

Legea nr. 64/1995

- "Participanții la procedura reorganizării judiciare și a falimentului" încalcă, prin omisiune, drepturile debitorilor la apărare și la folosirea căilor de atac, întrucât debitorii nu sunt nominalizați printre participanții la procedură, fiind lipsiți de exercițiul drepturilor procesuale, deși constituie obiectul procedurii. Această omisiune nu poate fi considerată acoperită prin includerea în categoria participanților a "adunării generale a membrilor sau asociaților/acționarilor" ori a "reprezentantului membrilor sau asociaților/acționarilor";

b) Dispozițiile art. 8 alin. (3) fraza finală din lege sunt contrare principiilor constituționale referitoare la egalitatea în justiție și la competența și procedura de judecată, deoarece lasă la aprecierea subiectivă a unei persoane neprecizate selectarea actelor care interesează soluționarea recursului și care se înaintează instanței de recurs, care nu are, astfel, posibilitatea să aprecieze temeinicia motivelor de recurs invocate, ca în alte cauze în care are la dispoziție întregul material al dosarului;

c) Prin dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) și ale art. 50 alin. (1) și (3) din lege "se legalizează restrângerea unor drepturi, dincolo de situațiile și condițiile permise de Constituție, se încalcă dreptul de proprietate și se atentează la principiul inviolabilității proprietății private", întrucât judecătorul-sindic poate dispune ridicarea dreptului debitorului de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de ele;

d) Dispozițiile art. 19 alin. (1) și art. 51 alin. (1) din aceeași lege încalcă prevederile constituționale referitoare la liberul acces la justiție, deoarece judecătorul-sindic poate dispune în legătură cu adunările generale ale asociaților/acționarilor, care sunt prezidate de administrator/lichidator și care nu au libertatea de a lua hotărâri care apoi pot fi atacate în justiție. Debitorul nu are posibilitatea să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, conturile sale fiind blocate, neputând astfel achita nici taxele, onorariile sau cauțiunile prevăzute de lege.

Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

a) Debitorul nu este participant la procedură, ci parte în proces, calitate în care beneficiază de toate drepturile procesuale garantate de Constituție, de Codul de procedură civilă și de

Legea nr. 64/1995 . Adunarea asociaților/acționarilor, care, în mod implicit, reprezintă și interesele debitorului, beneficiază de drepturi procesuale distincte, iar administratorul/lichidatorul are o poziție echidistantă, reprezentând și interesele debitorului. În lege sunt prevăzute atât posibilitatea contestării hotărârilor judecătorului-sindic, cât și condițiile în care acest drept poate fi exercitat;

b) Datorită caracterului specific al procedurii, aceasta implică existența unei multitudini de procese, iar calea de atac fiind exercitată împotriva hotărârii pronunțate într-un anumit proces, este firesc ca instanței superioare să i se înainteze actele referitoare la acel proces. De altfel, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură;

c) "Ridicarea dreptului debitorului de administrare, deși reprezintă o restrângere a dreptului de proprietate, aceasta este justificată, fiind o măsură de protecție a creditorilor, dar și a patrimoniului societății comerciale împotriva unor acte abuzive care ar conduce la o diminuare semnificativă a acestuia", cât și de apărare a interesului general al societății de a menține un climat sănătos al mediului de afaceri;

d) Dispozițiile art. 21 din Constituție nu sunt incidente în cauză, întrucât critica formulată, în realitate, nu se referă la limitarea accesului la justiție, ci la restrângerea rolului debitorului în luarea deciziilor economice ale societății comerciale ajunse în stare de insolvență.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, având în vedere că:

a) Nu contravin dreptului la apărare și dreptului de exercitare a căilor de atac, întrucât atât debitorii aflați în stare de insolvență, cât și creditorii se pot adresa instanțelor judecătorești cu cereri, opoziții și întâmpinări și pot exercita căile de atac în condițiile procedurale stabilite de lege;

b) Sunt în concordanță cu principiul potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorul-sindic nu este o instanță extraordinară, ci o instanță specializată;

c) Posibilitatea ridicării, în tot sau în parte, a dreptului debitorului de administrare este în concordanță cu prevederile constituționale, potrivit cărora dreptul de proprietate este garantat în condițiile și în limitele stabilite de lege, iar proprietatea privată este inviolabilă în condițiile legii organice;

d) Toate părțile implicate în procedura reorganizării judiciare și a falimentului se pot adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești intră în competența exclusivă a legiuitorului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile capitolului II, intitulat "Participanții la procedura reorganizării judiciare și a falimentului", în ansamblul său, din

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum și prevederile art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) și (3), ale art. 51 alin. (1) din aceeași lege. Curtea observă că, ulterior sesizării sale,

Legea nr. 64/1995

a fost modificată și completată prin

Legea nr. 249/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005. Astfel, prin articolul unic pct. 2, 3, 4, 5 și 6 din

Legea nr. 249/2005

au fost modificate prevederile art. 9, ale art. 11 alin. (1) lit. c) și i), ale art. 23 alin. (2), ale art. 38 alin. (1) și (7) și ale

art. 41 din Legea nr. 64/1995 , fără însă a fi modificate esențial, în acest mod, dispozițiile capitolului II din

Legea nr. 64/1995 , astfel încât critica de neconstituționalitate a autorului excepției subzistă și în aceste condiții.

Prin urmare, dispozițiile legale criticate de autorul excepției au următorul cuprins:

- capitolul II "Participanții la procedura reorganizării judiciare și a falimentului" (art. 5 - art. 30): "Instanțele judecătorești"; "Judecătorul-sindic"; "Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor"; "Adunarea generală a membrilor sau asociaților/acționarilor. Reprezentantul membrilor sau asociaților/acționarilor"; "Administratorul" și "Lichidatorul";

- Art. 8 alin. (3) fraza finală: "În vederea soluționării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub semnătura grefierului-șef al tribunalului, numai actele care interesează soluționarea recursului.";

- Art. 11 alin. (1) lit. d): "(1) Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:[...]

d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea;";

- Art. 19 alin. (1): "(1) Pe perioada desfășurării procedurii prevăzute de prezenta lege adunarea generală a asociaților/acționarilor va fi convocată ori de câte ori se va considera necesar și va fi prezidată de administrator sau lichidator, dacă legea ori judecătorul-sindic nu dispune altfel.";

- Art. 50 alin. (1) și (3): "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, după caz, ale art. 39, intenția de reorganizare. [...]

(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată și condițiile de exercitare a acestuia.";

- Art. 51 alin. (1): "(1) Judecătorul-sindic va da dispoziții tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului/lichidatorului."

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (1) și (2), art. 24, art. 44 alin. (1), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2), art. 129 și art. 136 alin. (5) din Constituție, prevederi care au următorul cuprins:

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 44 alin. (1): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

- Art. 53 alin. (1): "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- Art. 124 alin. (2): "(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.";

- Art. 126 alin. (2): "(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.";

- Art. 136 alin. (5): "(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Legea nr. 64/1995

reglementează procedura specială a reorganizării judiciare și a falimentului, derogatorie de la procedura din dreptul comun. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată se stabilește numai prin lege și, ca atare, intră în competența exclusivă a legiuitorului să reglementeze procedura general aplicabilă, dar și procedurile speciale, derogatorii, cu condiția ca normele stabilite să nu contravină principiilor și dispozițiilor Constituției.

Curtea constată că nici una dintre dispozițiile legale criticate prin excepția de neconstituționalitate nu încalcă prevederile constituționale, pentru următoarele considerente:

Debitorul nu este nominalizat la capitolul II al

Legii nr. 64/1995

printre participanții la procedură, întrucât, potrivit art. 5 alin. (1) din lege, prin participanți se înțeleg organele care aplică procedura. Debitorul nu este un simplu participant la procedură, ci una dintre părțile principale ale procesului, față de care se aplică procedura. Potrivit art. 31 alin. (1) din lege, procedura poate începe și la cererea debitorului, persoană aflată în stare de insolvență. Totodată, debitorul, ca parte în proces, poate exercita toate drepturile procesuale, inclusiv căile de atac împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic. Pe parcursul procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, o serie de acte vor fi îndeplinite de administrator sau de lichidator, persoană care răspunde și de respectarea intereselor legitime ale debitorului.

Dispozițiile art. 8 alin. (3) fraza finală din lege reglementează recursul împotriva hotărârilor date de judecătorul-sindic, în baza art. 11. Fiecare hotărâre, dată în îndeplinirea oricărei atribuții, poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, iar procedura continuă. În asemenea condiții, pentru a se putea continua procedura și pentru a nu se tergiversa soluționarea cauzei, este justificat ca la curtea de apel să fie înaintate în copie acele acte care se referă la problema în care s-a dat hotărârea recurată, respectiv interesează soluționarea recursului. Nu este normal să se trimită instanței de recurs întregul dosar privind procedura reorganizării sau a falimentului, ci numai acele părți ale acestuia care sunt direct vizate prin recurs. Aprecierea în concret a relevanței actelor ce vor fi trimise instanței de recurs o va face judecătorul-sindic și, în consecință, nu se poate susține o eventuală încălcare a prevederilor art. 124 alin. (2) sau ale art. 126 alin. (2) din Constituție.

Potrivit

art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995 , printre atribuțiile judecătorului-sindic este și aceea de judecare a cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea, iar art. 50 alin. (1) din aceeași lege prevede ridicarea dreptului debitorului de administrare, o dată cu deschiderea procedurii falimentului, dacă aceasta nu și-a declarat intenția de reorganizare.

Curtea reține că ridicarea dreptului de administrare nu intervine automat, ci pe baza hotărârii judecătorului-sindic, care va aprecia dacă această măsură se impune pentru asigurarea unei mai bune administrări a averii debitorului în scopul prevenirii unor noi pierderi, ce ar limita posibilitățile de recuperare a creanțelor creditorilor. Această măsură se datorează culpei administratorului debitorului, care nu a putut conduce activitatea în așa fel încât să nu devină insolvabil, iar apoi nu a putut prezenta nici un fel de plan de reorganizare eficient pentru redresare și pentru ieșirea din starea de insolvență. În asemenea cazuri, judecătorul-sindic va numi un administrator, iar apoi un lichidator, persoană fizică ori societate comercială de specialitate, care va răspunde pentru conducerea activității debitorului și îndeplinirea tuturor actelor necesare pentru păstrarea și sporirea activului debitorului, în interesul atât al acestuia, cât și al tuturor creditorilor. Ca atare, nu sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție referitoare la dreptul de proprietate privată.