Decizia nr. 636/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Codîrlă în Dosarul nr. 966/2005 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 966/2005, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Codîrlă în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că "art. 363 alin. 1 din Codul de procedură penală, raportat la alin. 3 al aceluiași articol, creează o gravă inechitate între persoanele care au fost prezente la procesul penal și nu s-au sustras în nici un fel cercetării judecătorești și persoanele care din diferite motive nu s-au prezentat la chemările instanței de judecată". Autorul excepției arată că, în cauză, nu a cunoscut momentul de la care începe să curgă termenul de apel, fiind în eroare de drept cu privire la acest termen prevăzut de lege, astfel încât a formulat apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Or, în condițiile în care instanța de judecată nu respectă dispozițiile art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată asistat de grefier", respectiv pe cele ale art. 358 din același cod, privind pronunțarea dispozitivului hotărârii, momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea apelului ar trebui să fie - în opinia autorului excepției - cel al comunicării hotărârii, iar nu al pronunțării acesteia, aceeași soluție fiind propusă și pentru situația în care "există o imposibilitate morală de notorietate ca inculpatul să poată fi prezent la pronunțarea hotărârii [...]". Se apreciază că acceptarea unei soluții contrare, în sensul curgerii termenului de declarare a apelului de la data pronunțării hotărârii judecătorești, iar nu de la cel al comunicării acesteia, este de natură să încalce "principiile constituționale privitoare la respectarea și la garantarea dreptului la apărare [...], principiul liberului acces la justiție, dreptul efectiv la exercitarea unei căi de atac și dreptul la un proces echitabil [...]". Autorul excepției mai arată că instituția repunerii în termenul de apel "nu este în măsură să înlăture neajunsurile ce pot fi cauzate drepturilor recunoscute și garantate inculpaților de Constituție și convențiile internaționale indicate".

Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În opinia instanței, stabilirea unor date diferite de la care curge termenul de 10 zile, prevăzut pentru exercitarea apelului de către părțile dintr-un proces penal, nu aduce atingere principiului egalității, întrucât acesta nu înseamnă uniformitate, la situații diferite tratamentul neputând fi decât diferit. Normele criticate nu contravin liberului acces la justiție și nici dreptului la apărare, câtă vreme nu este îngrădit în nici un fel dreptul inculpatului de a formula calea de atac în termenul legal. Se mai arată că stabilirea unei date diferite de la care curge termenul de apel în funcție de situația în care se află partea nu încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prin reglementarea momentului de la care începe să curgă termenul de apel nu se restrânge dreptul la apărare al vreuneia dintre părți, acestea având asigurată posibilitatea de a cunoaște termenul în care se face deliberarea și pronunțarea hotărârii. În situația în care instanța a amânat pronunțarea hotărârii, părțile "dispun de numeroase posibilități de informare pentru a afla rezultatul deliberării și, în funcție de rezultatul deliberării, să exercite calea de atac". Se precizează totodată că "în cazul în care, din motive obiective, independent de voința și culpa lor, părțile nu au putut participa la dezbateri sau la pronunțare ori nu au putut exercita căile de atac în termen legal, există reglementate în Cod două remedii procesuale pentru acestea, și anume apelul peste termen și repunerea în termen". Se mai arată că modalitatea diferită de reglementare a momentului de la care începe să curgă termenul de apel nu încalcă principiul egalității în fața legii, care presupune soluții diferite pentru situații diferite.

Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate în motivarea excepției. Se conchide în sensul că aceste dispoziții legale sunt norme procedurale, a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, și dau expresie preocupării acestuia de a asigură realizarea dreptului la apărare, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea promovării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.

În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Curtea constată mai întâi că, deși a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 din Codul de procedură penală, în realitate criticile autorului excepției vizează doar prevederile alin. 1 și 3 ale art. 363 din Codul de procedură penală, asupra acestor critici exprimându-și, de altfel, și instanța de judecată opinia, în considerentele încheierii de sesizare.

Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "(1) Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

[...] (3) Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv".

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, în art. 21, privind liberul acces la justiție, în art. 24 alin. (1), privind dreptul la apărare, și în art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Se invocă, de asemenea, în motivarea excepției, încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, precum și a prevederilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cuprinse în art. 7, privind egalitatea în fața legii, în art. 8, privind accesul efectiv la o instanță națională, în art. 10, privind dreptul la un proces echitabil, și în art. 11 paragraful 1, referitoare la prezumția de nevinovăție.

Examinând excepția astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Curtea reține că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, și, contrar susținerilor autorului excepției, acestea respectă dispozițiile constituționale, precum și pe cele din documentele internaționale invocate.

Astfel, faptul că, potrivit reglementării criticate, pentru părțile prezente la dezbateri sau la pronunțare termenul de declarare a apelului curge (cu excepțiile prevăzute de lege) de la data pronunțării hotărârii nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtă vreme părțile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluția instanței și să acționeze în consecință, exercitându-și fără nici o îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. Situația relevată de autorul excepției, în sensul că în speță sau în practică instanțele judecătorești nu respectă art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Hotărârea se pronunță în ședință publică de către președintele completului de judecată asistat de grefier", încălcând astfel drepturile constituționale ale părților, nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Pentru aceleași motive aplicarea dispozițiilor art. 363 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală în situația amânării de pronunțare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apărare. Astfel, chiar dacă instanța dispune amânarea pronunțării, partea prezentă la dezbateri poate afla data pronunțării hotărârii și deci soluția instanței, având, prin urmare, posibilitatea să exercite împotriva acesteia căile de atac în condițiile legii.

Mai mult, pentru situațiile în care părțile sunt în imposibilitatea de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că "apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile". Așa fiind, și în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil, criticile autorului excepției fiind neîntemeiate.

Curtea constată că nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 363 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, a prevederilor constituționale, respectiv a celor din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care reglementează egalitatea în drepturi. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situații diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situația diferită a părților prezente la dezbateri sau la pronunțare, și care, în cunoștință de cauză, pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunțate, justifică un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe să curgă termenul pentru declararea acestor căi de atac pe cel al pronunțării hotărârii.

De altfel, potrivit art. 129 din Constituție, invocat chiar de autorul excepției ca temei al criticilor sale, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești se face "în condițiile legii ". Eventuala lipsă de diligență a părții care, deși a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțarea hotărârii judecătorești, nu promovează căile de atac împotriva acesteia în termenul prevăzut de lege nu poate constitui temei al criticii de neconstituționalitate.

Curtea nu poate reține, de asemenea, pretinsa încălcare a prezumției de nevinovăție, textul din Declarația Universală a Drepturilor Omului invocat în acest sens neavând incidență în cauză.

În realitate, autorul excepției invocă propria "eroare de drept", respectiv necunoașterea normelor criticate la momentul la care a formulat apel împotriva unei hotărâri penale, solicitând modificarea soluției legislative consacrate de acestea, în sensul că "termenul de apel [...] să înceapă să curgă de la momentul comunicării hotărârii și nu de la pronunțarea acesteia". Or, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", fiind în contradicție și cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport de critici similare, în acest sens fiind

Decizia nr. 114 din 24 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 21 aprilie 2005, a cărei soluție, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 363 alin. 1 și 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Codîrlă în Dosarul nr. 966/2005 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 noiembrie 2005.