Metodologie · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Metodologia din 7 decembrie 2005

privind remunerațiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru înregistrările audiovizuale ale operelor muzicale pe suporturi

prezumat în vigoare

Data actului
7 decembrie 2005
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1174 din 27 decembrie 2005
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 14.408 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 2

  • Legea nr. 8/1996 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
  • Legea nr. 8/1996 14 martie 1996 (prevederi anume) privind dreptul de autor și drepturile conexe

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Persoanele juridice și persoanele fizice autorizate care reproduc, distribuie și/sau importă opere muzicale fixate pe un suport audiovideo, ca parte integrantă a unei opere audiovizuale, sunt obligate să obțină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical autorizații - licență neexclusivă, prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

2. În sensul prezentei metodologii:

a) prin producător se înțelege orice persoană juridică sau persoană fizică autorizată care realizează ori organizează realizarea de copii ale uneia sau mai multor opere audiovizuale din care fac parte integrantă una sau mai multe opere muzicale, în vederea distribuirii acestora;

b) prin importator se înțelege persoana juridică sau persoana fizică autorizată care introduce pe teritoriul României în scopul comercializării originalul sau copii legal realizate ale operelor muzicale ca parte integrantă a unei opere audiovizuale fixate pe orice tip de suport;

c) prin distribuitor se înțelege orice persoană juridică sau persoană fizică autorizată care vinde sau transmite în orice alt mod, cu titlu oneros ori gratuit, sau oferă public copii ale unei opere audiovizuale din care fac parte integrantă una sau mai multe opere muzicale;

d) prin fabricant se înțelege persoana fizică sau persoana juridică care realizează activități de reproducere la comanda producătorilor;

e) prin reproducere se înțelege realizarea uneia sau a mai multor copii ale operelor muzicale ca parte integrantă a unei opere audiovizuale fixate pe un suport;

f) prin copie se înțelege orice reproducere, în tot sau în parte, a unei opere audiovizuale din care fac parte integrantă una sau mai multe opere muzicale ori a reprezentărilor digitale ale acestora, indiferent care ar fi metoda ori tipul de suport utilizat pentru fixare;

g) produsele premium reprezintă suporturile înregistrate oferite în mod gratuit ca bonus pentru promovarea altor produse;

h) PPD reprezintă cel mai mare preț practicat de producător sau de distribuitorul acestuia, preț la care orice persoană sau distribuitor poate achiziționa o cantitate minimă dintr-un suport relevant, fără a beneficia de reduceri, stimulente, bonusuri sau alte reduceri ori deduceri;

i) prin videogramă se înțelege orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite de opere muzicale, oricare ar fi metoda și suportul pentru această fixare.

3. Autorizațiile - licență neexclusivă, emise de organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, mandatat de autori, au ca obiect, după caz:

a) dreptul neexclusiv de reproducere a operelor muzicale ca parte integrantă a operelor audiovizuale;

b) dreptul neexclusiv de distribuire a copiilor operelor muzicale ca parte integrantă a operelor audiovizuale, realizate potrivit dispozițiilor prezentei metodologii, prin vânzare sau prin orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ori prin oferirea publică a acestora;

c) dreptul neexclusiv de import în vederea comercializării pe teritoriul României a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după operele muzicale ca parte integrantă a unei opere audiovizuale.

4. Autorizațiile - licență neexclusivă, prevăzute la pct. 3, se eliberează pentru fiecare operă muzicală și au ca obiect numai operele muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, în limitele mandatelor de gestiune acordate de autorii naționali, precum și ale contractelor de reprezentare încheiate cu organisme similare din străinătate.

5. Autorizațiile - licență neexclusivă, prevăzute la pct. 3, au un caracter neexclusiv, sunt limitate în timp la o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de reînnoire prin acordul părților, și sunt valabile numai pe teritoriul României.

6. Producătorii, distribuitorii și importatorii sunt obligați să elaboreze cataloage ale propriilor videograme sau ale videogramelor reproduse, distribuite ori importate, care vor cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) titlurile operelor audiovizuale;

b) numărul de catalog;

c) titlurile operelor muzicale;

d) autorii operelor muzicale;

e) tipul suportului (compact disc, casetă, DVD, CD-ROM etc.);

f) PPD.

În suplimentul catalogului producătorii vor publică periodic lista de prețuri (PPD) și o vor transmite organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, care va servi ca bază de calcul al remunerațiilor prevăzute de prezenta metodologie.

7. Suporturile pe care sunt reproduse opere audiovizuale produse în România și introduse în circuitul comercial trebuie să poarte următoarele marcaje:

a) numele și, dacă este cazul, marca producătorului;

b) titlul operei audiovizuale (albumului);

c) denumirile operelor muzicale;

d) numele autorilor operelor muzicale;

e) numărul de catalog;

f) numele organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical și numărul autorizației - licență neexclusivă, eliberată de organismul de gestiune colectivă, pentru poziția respectivă din catalog, vor figura pe coperta fiecărui suport;

g) enunțul: "Toate drepturile producătorului și ale autorilor sunt rezervate. Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări sunt strict interzise și se pedepsesc conform legii.";

h) simbolul P, însoțit de numele producătorului, anul și țara în care s-a publicat prima dată.

Marcajele prevăzute la lit. a), b), e), f) și h) vor fi inscripționate și pe suportul propriu-zis (casetă audiovideo, DVD etc.), iar celelalte marcaje vor fi inscripționate numai pe coperte sau pe ambalaj.

8. Pentru fiecare videogramă, la solicitarea autorizației - licență neexclusivă, vor fi prezentate în scris organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, după caz, următoarele informații pentru fiecare operă muzicală ce face parte din opera audiovizuală, respectiv: denumirea operei muzicale, durata, numele compozitorului, numele editorului, numele textierului, numele artistului interpret și titlul operei audiovizuale, în următorul format recomandat:

TITLUL OPEREI AUDIOVIZUALE - AL ALBUMULUI DENUMIREA OPEREI MUZICALE

DURATA FIECĂREI OPERE MUZICALE - (minute)' (secunde)''

COMPOZITOR/TEXTIER/EDITOR (în cazul în care există) - ARTIST INTERPRET

Producătorul, distribuitorul sau importatorul care realizează reproduceri, distribuire, respectiv importuri ale operelor muzicale ca parte integrantă a unei opere audiovizuale din repertoriul internațional, licențiat sau sublicențiat acestuia în mod direct, va prezenta organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical copii traduse și legalizate în limba română ale contractelor de licențiere sau sublicențiere.

9. Fabricanții de suporturi sunt obligați să dețină, pentru fiecare punct de lucru la care se desfășoară activități de reproducere, o autorizație - licență - contract standard, emisă de organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical.

10. Fabricanții vor putea reproduce opere audiovizuale conținând opere muzicale din repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical numai pentru sau în numele producătorilor care fac dovada deținerii unei autorizații - licență neexclusivă în condițiile prezentei metodologii.

În cazul în care producătorul nu deține autorizație - licență neexclusivă de la organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, fabricantul care realizează reproducerea va plăti pentru repertoriul acestuia, în termen de 10 zile de la realizarea reproducerii, triplul remunerațiilor minime prevăzute de prezenta metodologie.

11. Remunerațiile se determină din baza de calcul potrivit procentelor prevăzute în tabelul de mai jos și nu includ TVA.

Tabelul cu remunerațiile datorate

potrivit prezentei metodologii

Pentru CD, caseta VHS etc.

Anul

2005 și următorii

Procent

10,45%

Pentru DVD

Anul

2005 și următorii

Procent

10,45%

12. Baza de calcul al remunerațiilor se determină astfel:

- pentru reproducerile destinate a fi introduse în circuitul comercial: numărul de unități vândute din fiecare suport, înmulțit cu PPD pe unitate de produs, dar nu mai puțin de 30 lei pentru un DVD și 15 lei pentru o casetă VHS, 15 lei pentru un CD și alte suporturi asemănătoare;

- pentru importuri, valoarea din declarațiile vamale de import, dar nu mai puțin de 30 lei pentru un DVD și 15 lei pentru o casetă VHS, 15 lei pentru un CD și alte suporturi asemănătoare.

13. Baza de calcul pentru produsele premium se determină prin înmulțirea numărului de produse cu 30 lei pentru un DVD și 15 lei pentru o casetă VHS, 15 lei pentru un CD și alte suporturi asemănătoare.

Produsele premium trebuie să fie inscripționate vizibil cu enunțul: "Nu sunt destinate vânzării" și nu vor fi distribuite decât împreună cu produsul promovat.

14. Producătorul va menționa pe factură sau într-o anexă a acesteia specificațiile detaliate ale videogramei, numărul de exemplare pentru fiecare poziție din catalog și prețul de livrare corespunzător pe unitate de suport.

15. Plata remunerațiilor datorate de producătorii și distribuitorii de suporturi audiovizuale înregistrate se face trimestrial, pe baza unui raport transmis organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, conținând: numărul de unități vândute din fiecare suport, PPD pe unitate de produs, elementele de identificare a videogramei și titularilor drepturilor patrimoniale de autor ale operelor muzicale înglobate în opera audiovizuală, prezente pe fiecare videogramă, astfel cum sunt prevăzute la pct. 7 și 8. Plata remunerației datorate de producători, distribuitori și importatori se face trimestrial până cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a realizat, după caz, reproducerea, distribuirea sau importul. Organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical și producătorii pot conveni asupra posibilității plății unor avansuri lunare, calculate pe baza vânzărilor din aceeași perioadă a anului trecut.

16. Pentru întârzierile la plată se datorează și se vor plăti penalități în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere.

17. În situația în care un produs conține și opere ce nu aparțin repertoriului organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical, procentele aplicabile vor fi proporționale cu durata operelor din repertoriu, raportată la durata totală a operelor muzicale înglobate în opera audiovizuală.

18. Producătorii, distribuitorii și importatorii vor asigura organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical accesul la toate informațiile și evidențele privind activitățile ce fac obiectul autorizațiilor acordate de acesta și vor furniza, la cererea acestuia, informațiile și evidențele privind drepturile reglementate de prezenta metodologie.

19. În situația în care se constată nerespectarea de către producători, distribuitori sau importatori a obligațiilor ce le revin potrivit prevederilor prezentei metodologii și contractelor încheiate, organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical este îndreptățit să retragă sau să refuze reînnoirea autorizațiilor acordate.

20. Agenții economici care produc sau importă suporturi pe care sunt reproduse opere audiovizuale sunt obligați să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Evidența națională a videogramelor, și vor depune trimestrial la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cataloagele și suplimentele acestora, reglementate de pct. 6.

21. Importatorii, producătorii și fabricanții care realizează reproduceri sau importuri fără să dețină autorizație - licență neexclusivă din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical sau din partea titularilor de drepturi datorează despăgubiri reprezentând triplul remunerațiilor legal datorate potrivit prezentei metodologii, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

22. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va informa, la solicitare, organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical cu privire la producătorii înscriși în Evidența națională a videogramelor și nu va elibera marcajele holografice fără ca producătorul să dețină autorizație - licență neexclusivă de la organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical pentru repertoriul protejat de către acesta.

23. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția cazului în care dispozițiile Legii nr. 8/1996 , astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 , avute în vedere la elaborarea prezentei metodologii, sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor din domeniul muzical va putea solicita inițierea unei noi proceduri de negociere și înainte de împlinirea termenului de 3 ani.

24. Modificarea remunerațiilor stabilite în sumă fixă ca bază minimă de calcul se poate efectua și periodic prin reactualizarea cu indicele inflației, în conformitate cu dispozițiile art. 131^4 din Legea nr. 8/1996 , astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 285/2004 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.