Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 195/2006

privind acordarea gratuită a mesei calde pentru personalul societăților comerciale din industria minieră

prezumat în vigoare

Data actului
9 februarie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 144 din 15 februarie 2006
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 1.666 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Stă la baza 1

  • HG nr. 209/2010 17 martie 2010 (prevederi anume) privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Mini…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

Legii protecției muncii nr. 90/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Societățile comerciale din industria minieră care, potrivit prevederilor legale, au obligația de a acorda gratuit masa caldă unei părți din personalul angajat pot acorda gratuit masa caldă și personalului care are dreptul la acordarea tichetelor de masă, în condițiile prevăzute de

Legea nr. 142/1998

privind acordarea tichetelor de masă și potrivit prevederilor contractelor colective de muncă negociate.

Articolul 2

Valoarea maximă a mesei calde acordate în condițiile prevăzute la art. 1, fără cheltuielile de pregătire a mesei, este egală cu 8,56 lei (RON) și se va actualiza corespunzător creșterii valorii tichetului de masă.

Articolul 3

Cheltuielile pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 1 se asigură în limita prevederilor bugetare aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici din industria minieră pentru anul 2006.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei și comerțului,
Virgil Crecană,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 9 februarie 2006.
Nr. 195.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.