Decizia nr. 92/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Saied Meynaghi Aghdam în Dosarul nr. 7.064/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții faptul că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând, în esență, că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale și convenționale pretins a fi încălcate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 7.064/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Saied Meynaghi Aghdam într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii acestuia împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție și celor ale art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și la interzicerea torturii.

Textul de lege criticat limitează cazurile de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile prevăzute de art. 2 din ordonanță, fără a cuprinde și motivele de acordare a protecției în situația pedepselor inumane sau degradante. Astfel, persoanele care, aparent, nu îndeplinesc condiția motivelor serioase de persecuție sunt excluse de la protecție, deși oferă suficiente alte probe prin care se deduce că sunt expuse, în țara de origine, riscului vătămării dreptului la viață, precum și riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante aplicate și altor cauze decât cele de persecuție, potrivit definiției termenului de "refugiat" cuprinse în art. 1 din Convenția din 1951 de la Geneva privind statutul refugiaților. Or, art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt aplicabile în toate cazurile existenței riscului vătămării dreptului la viață, precum și riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de motive. Totodată, dispozițiile convenționale menționate impun statelor contractante nu numai obligația negativă de a nu practica tortura și de a nu aplica tratamente inumane sau degradante, ci și pe cea pozitivă de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicția lor contra unei situații de pericol ce ar expune-o relelor tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului lor.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Dispozițiile de lege criticate sunt clare în identificarea cazurilor în care se poate acorda protecție umanitară condiționată, noțiunile folosite în cuprinsul normei juridice fiind precis stabilite în acte normative interne și internaționale privind tortura și pedepsele ori tratamentele inumane, stabilirea criteriilor pentru acordarea protecției umanitare condiționate fiind așadar în deplină concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, norma juridică are un caracter de generalitate, urmând ca interpretarea și aplicarea sa în funcție de fiecare caz în parte să revină judecătorului.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, reglementând condițiile în care se poate acorda protecție umanitară condiționată, sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale ale art. 22 alin. (2) prin care se definește dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și cu instrumentele juridice internaționale referitoare la statutul și regimul refugiaților.

Cât privește susținerile referitoare la lipsa de claritate și precizie a textului de lege criticat, se arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a mai examinat acest aspect și a reținut, prin deciziile nr. 151/2003 și nr. 478/2005, că dispozițiile de lege indicate întrunesc pe deplin cerințele de claritate și precizie specifice normei juridice.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având următorul cuprins: "Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:

1. condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; sau

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau

3. o amenințare serioasă, individuală, la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații de conflict armat intern sau internațional, dacă solicitantul face parte din populația civilă."

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia invocă încălcarea dispozițiilor privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și interzicerea torturii, cuprinse în art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale pretins a fi încălcate și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 244 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 1 iulie 2005, Curtea a stabilit că dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

sunt în deplină concordanță cu normele internaționale privind protecția refugiaților și, prin urmare, nu contravin nici prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție și nici celor ale art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și la interzicerea torturii.

Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele ce au stat la baza deciziei amintite își mențin valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Saied Meynaghi Aghdam în Dosarul nr. 7.064/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2006.