Metodologia din 23 ianuarie 2006
de elaborare și competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare
prezumat în vigoare
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Regulamentele de exploatare se elaborează pentru construcții hidrotehnice cu funcțiuni de regularizare și captare a debitelor de apă, precum: baraje cu lacuri de acumulare permanente, baraje cu lacuri de acumulare nepermanente, poldere, prize de apă cu sau fără baraj, noduri hidrotehnice de reglare și dirijare a debitelor de apă.
În funcție de conținut și de rol, se disting următoarele tipuri de regulamente de exploatare:
a) regulamente de exploatare pentru obiectiv hidrotehnic - se elaborează pentru construcțiile hidrotehnice enumerate la alin. (1), cu toate captările secundare, echipamentele, instalațiile, prizele de apă înglobate în baraj și centralele hidrotehnice alimentate direct; în aceeași categorie pot fi încadrate regulamentele de exploatare pentru amenajări cuprinzând mai multe obiective hidrotehnice care conlucrează la îndeplinirea acelorași funcțiuni, a căror funcționare se influențează, pe zone de bazin hidrografic sau pe tronsoane de curs de apă;
b) regulamente de exploatare coordonată bazinal - se referă la cascade de lacuri de acumulare sau la ansambluri de amenajări caracterizate ca la lit. a), a căror funcționare influențează major regimul hidrologic pe cursul de apă, pe bazinul sau subbazinul hidrografic.
Articolul 2
Regulamentele de exploatare se bazează pe: informațiile și condițiile de exploatare elaborate de proiectanți, informațiile din cărțile tehnice ale construcțiilor și din pașapoartele echipamentelor și instalațiilor, concluziile și recomandările studiilor privind urmărirea comportării în timp și ale studiilor de expertiză asupra stării tehnice și funcționale a ansamblului amenajării, informațiile studiilor hidrologice și studiilor de gospodărire a apelor, realizate de unități abilitate, precum și informațiile conținute în ordinele și dispozițiile tehnice ale autorităților tehnico-operative, din domeniul de activitate al deținătorului amenajării și din domeniul gospodăririi apelor.
Regulamentele de exploatare cuprind regulile de bază necesare funcționării obiectivelor hidrotehnice după perioada de punere în funcțiune.
Exploatarea obiectivelor hidrotehnice în perioada de punere în funcțiune se realizează conform condițiilor și instrucțiunilor specifice de exploatare pentru această perioadă, elaborate de proiectanții obiectivelor hidrotehnice.
Articolul 3
Regulamentul de exploatare pentru obiectiv hidrotehnic face parte integrantă din autorizația de gospodărire a apelor pentru obiectivul respectiv.
În cazul existenței regulamentului de exploatare pentru amenajare care cuprinde mai multe obiective hidrotehnice, autorizația de gospodărire a apelor se emite pentru fiecare obiectiv hidrotehnic component al amenajării.
Regulamentul de exploatare coordonată bazinal nu reprezintă suport pentru emiterea autorizației de gospodărire a apelor.
Capitolul II Conținutul-cadru pentru regulamentele de exploatare
Articolul 4
Documentația reprezentând regulamentul de exploatare conține un memoriu tehnic și un set de anexe - piese desenate, tabele, diagrame caracteristice, scheme informațional-decizionale.
Normele metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală sunt prevăzute în anexa nr. 2 la ordin.
Regulamentul-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă este prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, în care sunt prezentate și instrucțiunile de utilizare a conținutului-cadru.
Pentru elaborarea regulamentelor de exploatare aferente unor amenajări care cuprind mai multe obiective hidrotehnice, se utilizează același conținut-cadru, prezentat în anexa nr. 1, prin tratarea, la fiecare capitol, subcapitol, punct sau subpunct, a elementelor referitoare la toate obiectivele hidrotehnice componente ale amenajării, fără a mai fi necesar regulament de exploatare pe obiectiv hidrotehnic.
Articolul 5
Respectarea conținutului-cadru este obligatorie la elaborarea regulamentelor de exploatare.
Respectarea prevederilor regulamentelor de exploatare este obligatorie pentru deținătorii, cu orice titlu, de obiective hidrotehnice sau de amenajări compuse din mai multe obiective hidrotehnice cu funcțiuni complementare.
Pentru alte categorii de construcții hidrotehnice, altele decât cele definite la art. 1, care ies de sub incidența
art. 63 din Legea apelor nr. 107/1996 , cu modificările și completările ulterioare, exploatarea se realizează pe baza instrucțiunilor specifice ale proiectantului.
Capitolul III Competențele de elaborare și aprobare a regulamentelor de exploatare
Articolul 6
Regulamentele de exploatare pentru obiectiv hidrotehnic se elaborează de către deținătorul, cu orice titlu, al obiectivului hidrotehnic sau al amenajării, persoană fizică sau juridică, ori de unități specializate și autorizate în studii, proiectare și consultanță pentru construcții hidrotehnice.
Regulamentul de exploatare coordonată bazinal se elaborează de unitățile bazinale ale autorității tehnico-operative din domeniul apelor, respectiv Administrația Națională "Apele Române", sau prin grija acestora, de către unități specializate și autorizate în studii și consultanță pentru construcții hidrotehnice.
În cazurile în care regulamentul de exploatare pentru obiectiv hidrotehnic este elaborat de deținătorul acestuia, respectiv regulamentul de exploatare coordonată bazinal este elaborat de unitatea bazinală a autorității tehnico-operative din domeniul apelor, se impune constituirea unui colectiv de elaborare, reprezentativ pentru întreaga gamă de problematici care se regăsesc în aceste documentații.
Articolul 7
Competențele de aprobare a regulamentelor de exploatare pentru obiectivele hidrotehnice sunt următoarele:
a) autoritatea tehnico-operativă din domeniul apelor, respectiv Administrația Națională "Apele Române", pentru toate obiectivele hidrotehnice din administrarea proprie, precum și pentru obiectivele hidrotehnice din administrarea altor deținători, care au următoarele caracteristici: lacuri de acumulare cu volum (capacitate) total, corespunzător nivelului maxim de verificare, mai mare de 20 milioane mc, prize de apă, cu sau fără baraj, care au debite instalate mai mari de 1.500 l/s pentru populație și industrii și mai mari de 5.000 l/s pentru irigații, centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 15 MW, noduri hidrotehnice cu capacități de tranzitare mai mari de 5.000 l/s;
b) direcțiile bazinale ale apelor pentru obiectivele hidrotehnice din administrarea altor deținători și care au următoarele caracteristici: lacuri de acumulare cu volum (capacitate) total, corespunzător nivelului maxim de verificare, până la 20 milioane mc inclusiv, prize de apă cu sau fără baraj, cu debite instalate mai mari de 15 l/s până la 1.500 l/s inclusiv pentru populație și industrie și mai mari de 1.000 l/s până la 5.000 l/s inclusiv pentru irigații, centrale hidroelectrice cu puteri instalate mai mari de 1 MW până la 15 MW inclusiv, noduri hidrotehnice cu capacități de tranzitare mai mari de 1.000 l/s până la 5.000 l/s inclusiv;
c) sistemele de gospodărire a apelor pentru obiectivele hidrotehnice din administrarea altor deținători care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a) și b).
În situația în care aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (1) duce la competențe de aprobare diferite pentru lacul de acumulare, pentru prizele de apă sau pentru centrala hidroelectrică, regulamentul de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic se aprobă la nivelul superior de competență.
Articolul 8
Competențele de aprobare a regulamentelor de exploatare pentru amenajări compuse din mai multe obiective hidrotehnice cu funcțiuni complementare se stabilesc în funcție de volumul (capacitatea) total, corespunzător nivelului maxim de verificare, al lacului de acumulare determinant al amenajării, prin aplicarea criteriilor prevăzute la art. 7 alin. (1).
Articolul 9
Înainte de aprobare, regulamentele de exploatare pentru obiective hidrotehnice, precum și cele de exploatare a amenajărilor care cuprind mai multe obiective hidrotehnice se avizează la nivelul de competență imediat inferior, stabilit conform criteriilor precizate la art. 7, cu excepția lit. c), caz în care se aprobă după analiza efectuată de sistemul de gospodărire a apelor.
Articolul 10
Regulamentele de exploatare coordonată bazinal se avizează de comitetele de bazin respectiv și se aprobă la nivelul autorității publice centrale din domeniul apelor.
Capitolul IV Valabilitatea regulamentelor de exploatare
Articolul 11
Regulamentul de exploatare pentru un obiectiv hidrotehnic, definit conform art. 1 alin. (2), se analizează de către deținător, în situații normale la 5 ani de la aprobare, pentru verificarea corespondenței cu realitatea.
Regulamentul de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic respectiv își menține valabilitatea numai dacă la data analizei nu s-au produs modificări în ceea ce privește: rolul și parametrii funcționali ai obiectivului hidrotehnic, regulile și condițiile de exploatare, volumul și gama de informații pe care s-a bazat elaborarea documentației, structura folosințelor beneficiare, dotarea sau echiparea obiectivului hidrotehnic, componența schemei de amenajare realizate din care face parte, baza de date de calcul, care au fost în vigoare la data aprobării; pentru amenajări care cuprind mai multe obiective, condiția se pune pentru toate obiectivele hidrotehnice componente.
În situația prevăzută la alin. (2), numai în această situație, deținătorul obiectivului hidrotehnic se adresează factorului competent să aprobe regulamentul de exploatare, conform art. 7, solicitând prelungirea valabilității regulamentului de exploatare, prin act scris oficial, prin care declară pe propria răspundere îndeplinirea condițiilor alin. (2).
Factorul competent să aprobe regulamentul de exploatare analizează documentația, prin verificarea corespondenței cu prevederile legale în vigoare și cu situația reală din teren și, în cazul constatării îndeplinirii condițiilor, emite aprobarea pentru prelungirea valabilității regulamentului de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic, pentru încă o perioadă normală, conform machetei prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie.
În situația în care, în urma verificărilor efectuate conform alin. (4), se constată necorespondența, deținătorul obiectivului hidrotehnic sau amenajării este obligat să asigure elaborarea unui nou regulament de exploatare, conform prevederilor art. 6 alin. (1).
Articolul 12
Regulamentul de exploatare coordonată bazinal are valabilitate normală de 10 ani.
Verificarea corespondenței regulamentului de exploatare coordonată bazinal cu prevederile legale în vigoare și cu situația reală din teren este realizată de unitățile bazinale ale autorității tehnico-operative din domeniul apelor.
În cazul în care se constată menținerea valabilității regulamentului de exploatare coordonată bazinal, unitățile bazinale ale autorității tehnico-operative din domeniul apelor, cu avizul comitetului de bazin respectiv, se adresează autorității publice centrale din domeniul apelor pentru obținerea prelungirii valabilității.
În situația în care se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută la alin. (3), se elaborează un nou regulament de exploatare coordonată bazinal.
Articolul 13
Regulamentele de exploatare pentru obiectiv, precum și regulamentele de exploatare coordonată bazinal se modifică, se adaptează, se completează, după caz, și în perioada normală de valabilitate, în cazurile în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 11 alin. (2), se modifică cel puțin un regulament de exploatare pentru obiectiv sau se modifică ori se completează baza de date, se modernizează metodele de calcul sau se obține o experiență superioară în exploatare.
Capitolul V Regimul de utilizare a regulamentelor de exploatare
Articolul 14
După aprobare, regulamentele de exploatare a obiectivelor hidrotehnice, împreună cu autorizațiile de gospodărire a apelor, în copie, vor fi utilizate de compartimentele de exploatare ale direcțiilor apelor și ale unităților teritoriale care au în exploatare obiectivele hidrotehnice respective.
Pentru punctele de exploatare operativă se vor asigura sinteze cuprinzând regulile și reprezentările grafice esențiale, specifice activității punctelor respective, extrase din regulamentele de exploatare a obiectivelor hidrotehnice.
Articolul 15
Regulamentele de exploatare coordonată bazinal, după aprobare, se utilizează de dispeceratele bazinale ale direcțiilor apelor.
Articolul 16
Factorii competenți să aprobe regulamente de exploatare, conform prevederilor art. 7, vor păstra un exemplar al fiecărei documentații aprobate.
Capitolul VI Competențele de elaborare și aprobare a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare
Articolul 17
Administrația Națională "Apele Române" elaborează programe de exploatare a lacurilor de acumulare, pe perioade determinate (în mod obișnuit lunar), pe baza prognozelor debitelor afluente medii lunare, volumelor acumulate în capacitățile utile ale lacurilor pentru asigurarea alimentărilor cu apă pentru populație, industrie, agricultură, pentru producerea de energie electrică, pentru alte folosințe consumatoare și neconsumatoare de apă, în scopul gospodăririi raționale și complexe a resurselor de apă, în colaborare cu deținătorii de obiective hidrotehnice și cu principalii beneficiari de apă brută.
Articolul 18
Pentru principalele lacuri de acumulare, cu folosință complexă și cu rol strategic în alimentarea cu apă a municipiului București și a altor zone intens populate sau cu folosințe de apă importante, se elaborează programele lunare de exploatare, conform art. 17, care se avizează de Administrația Națională "Apele Române", împreună cu reprezentanți ai autorității publice centrale din domeniul apelor, ai principalilor deținători de obiective hidrotehnice și beneficiari de apă brută, precum și ai altor autorități și factori responsabili, și se aprobă de autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
Programele de exploatare pentru restul lacurilor de acumulare se aprobă la nivelul de competență al Administrației Naționale "Apele Române".
Articolul 19
Pentru gospodărirea unitară, rațională și complexă a apelor de suprafață și subterane, în scopul satisfacerii cu prioritate a cerințelor de apă pentru populație și a altor cerințe social-economice esențiale, Administrația Națională "Apele Române" elaborează programe de exploatare pentru perioade determinate de timp: săptămână, decadă, trimestru sau semestru.
În perioade deficitare, precum și în perioade de viituri, exploatarea lacurilor de acumulare și a prizelor de apă se subordonează necesităților perioadei respective, în conformitate cu prevederile planurilor de secetă, respectiv cu prevederile planurilor de apărare de inundații.
Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 20
Prezenta metodologie este obligatorie în cazul regulamentelor de exploatare ce urmează a fi elaborate după intrarea în vigoare a acesteia, prin ordin al autorității publice centrale din domeniul apelor.
Regulamentele de exploatare aprobate conform prevederilor
Ordinului ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului nr. 396/1997
privind aprobarea Regulamentului-cadru pentru elaborarea regulamentelor de exploatare a barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraje, și stabilirea competențelor de elaborare și aprobare a regulamentelor de exploatare bazinale și a programelor de exploatare lunare a lacurilor de acumulare se vor reelabora, adapta sau completa, după caz, la expirarea perioadelor de valabilitate conferite de acest ordin, în conformitate cu prevederile art. 13.
Articolul 21
În termen de un an de la aprobarea prezentei metodologii, autoritatea tehnico-operativă pentru gospodărirea apelor, respectiv Administrația Națională "Apele Române", va asigura elaborarea de regulamente de exploatare coordonată bazinal pentru două bazine hidrografice de ordinul 1, considerate reprezentative, în scopul perfecționării conținutului, formei de prezentare și eficienței acestui tip de documentații.
Articolul 22
În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului ordin unitățile bazinale ale autorității tehnico-operative din domeniul apelor vor reactualiza sau adapta regulamentele de exploatare coordonată bazinal.
Articolul 23
În cazuri bine fundamentate, cu anunțarea treptei superioare, factorii competenți conform prevederilor art. 7 pot aproba regulamente de exploatare pentru obiective hidrotehnice, pe perioadă limitată, de cel mult 6 luni de la data aprobării.
Anexa ──────
la metodologie ────────────── (Machetă) ────────── Antetul emitentului (Administrația Națională "Apele Române", Direcția Apelor .....................) Nr. .......... din ...................... APROBARE pentru prelungirea valabilității regulamentului de exploatare 1. Documentația ............................................................................ (titlul regulamentului de exploatare) pentru obiectivul/amenajarea ............................................................... (denumirea) - Amplasament: curs de apă ..................., cod cadastral ........., județul ........... - Unitatea deținătoare ..................................................................... - Unitatea de exploatare ................................................................... - Clasa de importanță a amenajării ......................................................... - Categoria de importanță a amenajării ..................................................... - Data aprobării anterioare a regulamentului de exploatare ................................. (anul) 2. Funcțiunile amenajării: a) alimentări cu apă pentru populație și industrie: .................................. m<sup style="font-size: 12px; line-height: 0pt; position: relative; vertical-align: baseline; top: -0.5em;">3</sup>/s; (debit total) b) irigații: ........................... ha, debit mediu ............................. m<sup style="font-size: 12px; line-height: 0pt; position: relative; vertical-align: baseline; top: -0.5em;">3</sup>/s; (total) c) apărare de inundații: Va= .......... milioane m<sup style="font-size: 12px; line-height: 0pt; position: relative; vertical-align: baseline; top: -0.5em;">3</sup>, coeficient de atenuare/grad de reducere a debitelor maxime: calcul .........................., verificare ............................; d) producție de energie electrică: ............................. Gwh în an hidrologic mediu; e) debit salubru/servitute ........................................................... m<sup style="font-size: 12px; line-height: 0pt; position: relative; vertical-align: baseline; top: -0.5em;">3</sup>/s; f) alte funcțiuni: ......................................................................... (agrement, pescuit sportiv, sporturi nautice etc.) 3. Principale caracteristici: a) lacul de acumulare: volum (V) total ...................... milioane m<sup style="font-size: 12px; line-height: 0pt; position: relative; vertical-align: baseline; top: -0.5em;">3</sup> (la nivel maxim de verificare), V la nivelul normal de retenție (NNR) ............................... milioane m<sup style="font-size: 12px; line-height: 0pt; position: relative; vertical-align: baseline; top: -0.5em;">3</sup>; b) barajul frontal: tip ..............................., înălțime maximă ................ m, etanșare ...............................; c) diguri (baraje) laterale: - mal stâng - lungime .............. m/km, înălțime maximă ........... m, etanșare ........; - mal drept - lungime .............. m/km, înălțime maximă ........... m, etanșare ....... . 4. Condiții speciale/deosebite de exploatare (datorate punerii în funcțiune parțială, recomandărilor expertizelor, urmăririi comportării în timp etc., prin care sunt modificați parametrii de proiect): - .......................................................................................... - .......................................................................................... - .......................................................................................... 5. Beneficiarul - unitatea deținătoare/unitatea de exploatare declară pe propria răspundere, prin Adresa nr. .......................... din ....................................: - documentația corespunde rolului și parametrilor funcționali ai amenajării; - nu s-au produs modificări ale regulilor de exploatare de la data ultimei aprobări a regulamentului de exploatare. 6. În urma analizei, se aprobă prelungirea valabilității documentației intitulate ..................................... până la: (titlul exact) - modificarea rolului și parametrilor funcționali ai amenajării; - modificarea regulilor de exploatare; - completarea cu elemente componente noi sau modificarea schemei de amenajare; - aplicarea unor măsuri impuse de expertize tehnice sau rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp, cu influență asupra parametrilor funcționali; - cel mult pe durata maximă acceptată de actele normative în vigoare. Întocmit, Director, ....................... __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.