Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 270/2006

privind acordarea unui ajutor umanitar de urgență pentru populația din județul Constanța

prezumat în vigoare

Data actului
2 martie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 203 din 6 martie 2006
Citează
3 acte
Structură
5 articole, 1 anexă · 5.260 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992

privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 1.600.000 lei (RON), familiilor din localitățile Topraisar, Tuzla, Vlahii, Ostrov și Năvodari, județul Constanța, afectate de situația epidemiologică generată de existența bolii aviare, constând în alimente, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Administrația Națională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat" prin creditul contului 304128 "Stocuri de urgență de materiale și ambalaje", cantitățile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediție și a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciții desemnați de Instituția Prefectului din județul Constanța.

(2)

Reîntregirea stocurilor cu cantitățile acordate conform anexei se va face în anul 2007, finanțarea fiind asigurată din bugetul aprobat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.

Articolul 3

(1)

Transportul produselor până la locul indicat de Instituția Prefectului din județul Constanța se va efectua în regim de urgență cu mijloace auto din dotarea unităților teritoriale din subordinea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat sau cu mijloace auto ale unor societăți comerciale angajate de acestea.

(2)

Cheltuielile legate de ambalarea și transportul produselor se suportă de Administrația Națională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat.

(3)

Distribuirea produselor către populația sinistrată se va face de Instituția Prefectului din Județul Constanța.

(4)

Schimbarea, sub orice formă, a destinației produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă și atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.

Articolul 4

(1)

Instituția Prefectului din județul Constanța va justifica distribuirea produselor scoase din rezervele de stat în condițiile prezentei hotărâri, conform prevederilor

art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993

privind acordarea, în primă intervenție, a ajutoarelor umanitare populației afectate, ca urmare a unor situații excepționale.

(2)

Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul Instituției Prefectului din județul Constanța, în vederea punerii lor la dispoziție organelor de control abilitate.

Articolul 5

Se aprobă acumularea, în regim de urgență, a cantităților de 37.146 kg orez în limita sumei de 81.000 lei (RON), 37.146 kg paste făinoase în limita sumei de 48.000 lei (RON), 185.730 kg făină albă de grâu în limita sumei de 136.500 lei (RON), 185.730 kg mălai extra în limita sumei de 216.000 lei (RON), 30.145,8 kg conserve de carne în limita sumei de 410.000 lei (RON) și 30.146 kg conserve de pate de ficat în limita sumei de 310.000 lei (RON), finanțarea realizându-se din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat aprobat pentru anul 2006.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
p. Ministrul administrației și internelor,
Mircea Nicu Toader,
secretar de stat
Președintele Administrației Naționale
a Rezervelor de Stat,
Sorin Vicol
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 2 martie 2006.
Nr. 270.

Anexa LISTA PRODUSELOR

care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitar de urgență pentru populația din județul Constanța

Nr. crt.

Produsul

U.M.

Cantitatea

Topraisar

Vlahii

Tuzla

Ostrov

Năvodari

TOTAL

0

1

2

3

4

5

6

7

8

1.

Zahăr tos

kg

7.000,0

1.150,0

14.400,0

11.200,0

3.400,0

37.150,0

2.

Ulei rafinat din floarea soarelui

l

7.000,0

1.146,0

14.400,0

11.200,0

3.400,0

37.146,0

3.

Orez

kg

7.000,0

1.146,0

14.400,0

11.200,0

3.400,0

37.146,0

4.

Paste făinoase

kg

7.000,0

1.146,0

14.400,0

11.200,0

3.400,0

37.146,0

5.

Conserve de carne

kg

6.999,9

1.146,0

14.400,0

11.199,9

3.399,9

37.145,7

6.

Conserve de pate de ficat

kg

7.000,0

1.146,0

14.400,0

11.200,0

3.400,0

37.146,0

7.

Făină albă de grâu

kg

35.000,0

5.730,0

72.000,0

56.000,0

17.000,0

185.730,0

8.

Mălai extra

kg

35.000,0

5.730,0

72.000,0

56.000,0

17.000,0

185.730,0

_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.