Memorandum · Act Internațional

Memorandumul din 28 octombrie 2005

între Comunitatea Europeană și România privind participarea României în cadrul Programului Marco Polo*1)

prezumat în vigoare

Data actului
28 octombrie 2005
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 225 din 13 martie 2006
Citează
1 act
Structură
5 articole, 2 anexe · 14.338 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Comisia Comunităților Europene, denumită în continuare Comisia, în numele Comunității Europene, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte,

având în vedere faptul că:

1.

Decizia nr. 1/2002

a Consiliului de Asociere UE-România din data de 18 februarie 2002*2) stabilește principiile generale pentru participarea României în cadrul programelor comunitare, lăsând la latitudinea Comisiei și a autorităților competente din România să determine termenii și condițiile specifice, inclusiv contribuția financiară, în ceea ce privește participarea în cadrul fiecăruia dintre aceste programe;

2. Programul Marco Polo privind acordarea de asistență financiară comunitară pentru îmbunătățirea parametrilor de protecție a mediului ai sistemului de transport de marfă a fost înființat prin

Regulamentul (CE) nr. 1.382/2003

al Parlamentului European și al Consiliului din data de 22 iulie 2003*3),

-----------

*1)

Regulamentul (CE) nr. 1.382/2003

al Parlamentului European și al Consiliului din data de 22 iulie 2003 privind acordarea de asistență financiară comunitară pentru îmbunătățirea parametrilor de protecție a mediului ai sistemului de transport de marfă, OJ nr. L 196 din 2 august 2003, p. 1.

*2) OJ nr. L 91 din 6 aprilie 2002, p. 20.

*3) OJ nr. L 196 din 2 august 2003, p. 1.

au convenit următoarele:

Articolul 1

Programul

România va participa în cadrul Programului Marco Polo privind acordarea de asistență financiară comunitară pentru îmbunătățirea parametrilor de protecție a mediului ai sistemului de transport de marfă, denumit în continuare Programul, în conformitate cu condițiile prevăzute în

Decizia nr. 1/2002

a Consiliului de Asociere UE-România din data de 18 februarie 2002, prin care au fost adoptați termenii și condițiile generale de participare a României în cadrul programelor comunitare, precum și în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute la art. 2-4.

Articolul 2

Termeni și condiții cu privire la participarea în cadrul Programului

1. România va participa la activitățile desfășurate în cadrul Programului în conformitate cu obiectivele, criteriile, procedurile și termenele limită definite prin

Regulamentul (CE) nr. 1.382/2003

, precum și în conformitate cu următoarele/următorul condiții/calendar:

- începând cu cea de-a treia licitație de proiecte 2005, participarea în cadrul Programului, prevăzută în art. 3 din

Regulamentul (CE) nr. 1.382/2003

, va fi permisă cu condiția ca prezentul memorandum de înțelegere să între în vigoare înainte de termenul limită al celei de-a treia licitații.

2. Termenii și condițiile aplicabile depunerii, evaluării și selecției cererilor depuse de companii eligibile din România vor fi aceleași ca și cele aplicabile companiilor eligibile din statele membre ale Uniunii Europene.

3. În vederea participării în cadrul Programului, România va plăti în fiecare an o contribuție financiară la bugetul general al Uniunii Europene, în conformitate cu art. 3. Contribuția financiară a României pentru participarea în cadrul Programului și implementarea acestuia se va adăuga la suma marcată în fiecare an în bugetul general al Uniunii Europene pentru alocații de angajament, pentru a îndeplini obligațiile financiare care decurg din diverse tipuri de măsuri necesare pentru execuția, managementul și operarea Programului.

4. Una dintre limbile oficiale ale Comunității va fi utilizată pentru procedurile legate de solicitări, contracte și rapoarte, precum și pentru alte aspecte administrative ale Programului.

Articolul 3

Contribuția financiară

Regulile care guvernează contribuția financiară a României sunt prezentate în anexa nr. I la prezentul memorandum de înțelegere.

O parte din această contribuție financiară poate fi suportată prin intermediul instrumentului comunitar relevant de ajutor extern, dacă România va solicita acest lucru.

Articolul 4

Raportarea și evaluarea

Fără a aduce prejudicii responsabilităților Comisiei și ale Curții de Auditori ai Comunităților Europene în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea Programului, participarea României în cadrul Programului va fi monitorizată permanent pe bază de parteneriat, cu implicarea Comisiei și a României. România va depune la Comisie rapoarte relevante și va lua parte la alte activități specifice prevăzute de Comunitate în acest context.

Regulile privind controlul financiar, recuperarea și alte măsuri antifraudă sunt prezentate în anexa nr. II la prezentul memorandum de înțelegere.

Articolul 5

Prevederi finale

Prezentul memorandum de înțelegere se va aplica pe durata Programului. Cu toate acestea, în cazul în care Comunitatea Europeană decide să prelungească durata, fără nici o modificare substanțială la nivelul Programului/ programelor, valabilitatea prezentului memorandum de înțelegere va fi, de asemenea, prelungită în mod corespunzător și automat, dacă nici una dintre părți nu îl denunță în termen de o lună de la luarea deciziei de prelungire.

Proiectele și activitățile aflate în derulare la momentul terminării perioadei de valabilitate vor continua până la finalizarea acestora, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezentul memorandum de înțelegere, precum și a angajamentelor contractuale aplicabile acestor proiecte și activități și a prevederilor anexei nr. II.

Anexele fac parte integrantă din prezentul memorandum de înțelegere.

Prezentul memorandum de înțelegere poate fi amendat numai în formă scrisă, prin consensul părților.

Prezentul memorandum de înțelegere va intra în vigoare la data la care va fi semnat de ambele părți.

Semnat la Bruxelles, la 28 octombrie 2005.

Pentru Guvernul României,

Lazăr Comănescu,

ambasador, șeful Misiunii Permanente

a României pe lângă Uniunea Europeană

Pentru Comisie, în numele Comunității Europene,

Jacques Barrot,

vicepreședinte al Comisiei Europene,

comisar european pentru energie și transporturi

Anexa I -------

la memorandumul de înțelegere

-----------------------------

REGULI

care guvernează contribuția financiară a României la Programul Marco Polo privind acordarea de asistență financiară comunitară pentru îmbunătățirea parametrilor de protecție a mediului ai sistemului de transport de marfă

1. Prevederile bugetare sunt proporționale cu rata PIB-ului României în comparație cu (statele) UE-25. În consecință, contribuția financiară totală care trebuie plătită de România la bugetul general al Uniunii Europene pentru a participa în cadrul Programului Marco Polo, denumit în continuare Program, pe perioada 2005-2006 va fi în valoare de 0,327 milioane euro, cu o defalcare anuală indicativă în valoare de 0,151 milioane euro pentru anul 2005 și 0,176 milioane euro pentru anul 2006.

2. Contribuția României va acoperi costurile legate de pregătirea, fezabilitatea, dezvoltarea și execuția proiectelor de interes comun, precum și pentru dezvoltarea și implementarea măsurilor orizontale, așa cum este prevăzut în Program.

3. Costurile legate de deplasarea reprezentanților și experților din România în vederea participării, în calitate de observatori, la lucrările comitetului la care se face referire în art. 12 al

Regulamentului (CE) nr. 1.382/2003

sau la alte întâlniri legate de implementarea Programului vor fi rambursate de Comisie pe aceeași bază și în conformitate cu procedurile aflate în vigoare la ora actuală pentru reprezentanții statelor membre ale Uniunii Europene.

4. Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Uniunii Europene se va aplica și în administrarea contribuției României.

5. Când memorandumul de înțelegere va intra în vigoare și ulterior, la începutul fiecărui an financiar, Comisia va transmite României o solicitare de alocare a fondurilor corespunzătoare contribuției sale din totalul costurilor acoperite de memorandumul de înțelegere.

6. Această contribuție va fi plătită în euro, într-un anumit cont bancar al Comisiei, deschis în euro.

7. România își va plăti contribuția la costurile anuale, în conformitate cu solicitarea de alocare a fondurilor, în termen de 3 luni de la data solicitării. Orice întârziere la plata contribuției va atrage pentru România plata unei dobânzi de penalizare aplicabile la suma restantă din data respectivă. Rata dobânzii va fi rata aplicată de Banca Centrală Europeană principalelor sale operațiuni de refinanțare, așa cum este publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, partea C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care cade respectiva dată, majorată cu un procent de 3,5 puncte. În cazul în care întârzierea la plata contribuției este de așa natură încât poate afecta în mod semnificativ implementarea și managementul Programului și în absența efectuării plății în termen de 20 de zile lucrătoare de la transmiterea unui memento oficial din partea Comisiei, participarea României în cadrul Programului, pe anul respectiv, va fi suspendată.

Anexa II --------

la memorandumul de înțelegere

-----------------------------

CONTROLUL FINANCIAR, RECUPERAREA ȘI ALTE MĂSURI ANTIFRAUDĂ

I. Măsuri de control și antifraudă aplicate de Comunitate

1. În conformitate cu

regulamentele (CE, Euratom) nr. 1.605/2002

din 25 iunie 2002 și

(EC, Euratom) nr. 2.342/2002

din 23 decembrie 2002, precum și cu celelalte reguli la care se face referire în memorandumul de înțelegere, contractele încheiate cu beneficiari ai programelor, cu sediul în România, vor prevedea posibilitatea desfășurării unui audit financiar sau a altui tip de audit, la orice moment, la sediul beneficiarilor și al subcontractorilor acestora, de către agenții Comisiei sau alte persoane mandatate de Comisie.

2. Agenții Comisiei și alte persoane mandatate de Comisie vor beneficia de accesul corespunzător la șantiere, lucrări și documente și la toate informațiile solicitate, cu scopul de a desfășura aceste audituri, inclusiv în format electronic. Dreptul de acces va fi stipulat în mod explicit în contractele încheiate în scopul implementării instrumentelor la care se face referire în memorandumul de înțelegere. Curtea Europeană a Auditorilor va beneficia de aceleași drepturi ca și Comisia.

3. Pe baza memorandumului de înțelegere, Comisia/ OLAF (Biroul European Antifraudă) va fi autorizată/autorizat să întreprindă controale și inspecții inopinate pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile procedurale ale

Regulamentului Consiliului (Euratom, CE) nr. 2.185/96

din 11 noiembrie 1996.

Aceste controale și inspecții vor fi pregătite și desfășurate în strânsă colaborare cu autoritățile române competente, desemnate de autoritățile române, care vor fi notificate în timp util cu privire la obiectul, scopul și baza legală a acestor controale și inspecții, astfel încât acestea să poată oferi tot sprijinul solicitat.

La cererea autorităților române implicate, controalele inopinate pot fi desfășurate în colaborare cu acestea.

În cazul în care participanții în cadrul programelor refuză controalele sau inspecțiile inopinate, autoritățile române, acționând în conformitate cu legislația națională, vor acorda inspectorilor din partea Comisiei/OLAF tot sprijinul de care aceștia au nevoie, astfel încât să își poată îndeplini datoria în desfășurarea controlului sau inspecției inopinate.

Comisia/OLAF va raporta, în cel mai scurt timp posibil, autorităților române orice fapt sau suspiciune privind o neregularitate care i-a fost adusă la cunoștință în cursul controlului sau inspecției inopinate. În orice caz, Comisia/OLAF va fi solicitată să informeze autoritatea sus-menționată cu privire la rezultatul acestor controale și inspecții.

II. Informarea și consultarea

1. În scopul implementării corespunzătoare a prezentei anexe, autoritățile competente române și comunitare vor efectua un schimb regulat de informații și, la cererea uneia dintre părți, vor desfășura consultări.

2. Autoritățile române competente vor informa Comisia, fără întârziere, cu privire la orice fapt sau suspiciune privind o neregularitate care le-a fost adusă la cunoștință cu privire la încheierea sau implementarea contractelor încheiate pentru aplicarea instrumentelor la care se face referire în memorandumul de înțelegere.

III. Măsuri administrative și penalizări

Fără a aduce nici un prejudiciu aplicării legislației penale române, Comisia poate impune măsuri administrative și penalizări, în conformitate cu

regulamentele (CE, Euratom) nr. 1.605/2002

din 25 iunie 2002 și

(CE, Euratom) nr. 2.342/2002

din 23 decembrie 2002.

IV. Recuperarea

Deciziile adoptate de Comisie în scopul aplicării memorandumului de înțelegere, care impun o obligație pecuniară asupra unor persoane, altele decât statele, vor fi executorii în România. Executarea va fi guvernată de regulile procedurii civile în vigoare în statul pe al cărui teritoriu se produce. Ordinul privind executarea va fi anexat la decizie, fără altă formalitate decât verificarea autenticității deciziei, de către autoritatea națională pe care Guvernul României o va desemna în acest scop și o va face cunoscută Comisiei. Atunci când aceste formalități au fost finalizate la solicitarea Comisiei, aceasta din urmă poate proceda la executare, în conformitate cu legislația națională, aducând problema direct în atenția autorității competente. Legalitatea deciziilor Comisiei va face obiectul controlului efectuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

Sentințele date de Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în urma unei clauze de arbitraj incluse într-un contract încheiat în scopul memorandumului de înțelegere, vor fi executorii în aceleași condiții.

V. Comunicarea directă

Comisia va comunică direct cu participanții în cadrul Programului, cu sediul în România, și cu subantreprenorii acestora. Aceștia pot furniza direct Comisiei toate informațiile și documentele relevante care le sunt solicitate pe baza instrumentelor la care se face referire în memorandumul de înțelegere, precum și pe baza contractelor încheiate în vederea implementării acestora.

-------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.