Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 142/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^1 și art. 673^8 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
21 februarie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 229 din 14 martie 2006
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 11.371 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^1 și 673^8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Săndina Crăciun în Dosarul nr. 1.631/2005 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2006 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronunțării la data de 14 februarie 2006 și apoi la data de 21 februarie 2006, datorită imposibilității constituirii legale a completului de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.631/2005, Curtea de Apel Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^1 și 673^8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Săndina Crăciun cu ocazia soluționării unui recurs civil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 673^1 și 673^8 din Codul de procedură civilă limitează accesul liber la justiție și soluționarea echitabilă și într-un termen rezonabil a cauzei, pe baza unei încheieri de admitere în principiu, care are autoritate de lucru judecat, înaintea judecării cauzei pe fond, prin aceasta creându-se un privilegiu nepermis într-un stat de drept, în favoarea unei părți procesuale favorizate de încheierea de admitere în principiu. În opinia autorului excepției, reglementările criticate contravin și

art. 3 din Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , prin care s-a statuat că liberul acces la justiție se realizează numai în respectul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificația încălcării egalității de tratament juridic este neconstituțională.

Curtea de Apel Bacău - Secția civilă apreciază că dispozițiile procedurale criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 , reglementează situația încheierilor prevăzute de art. 673^6 și 673^7 din Codul de procedură civilă, care pot fi atacate cu apel sau cu recurs odată cu fondul, acestea fiind supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea pronunțată asupra fondului cauzei. Așa fiind, textele de lege deduse controlului de constituționalitate nu contravin prevederilor constituționale invocate în motivarea excepției, în susținerea acestui punct de vedere Guvernul invocând jurisprudența instanței de contencios constituțional, și anume

Decizia nr. 52/2003 .

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că dispozițiile art. 673^1 și 673^8 din Codul de procedură civilă nu contravin art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât instituirea unor reguli speciale privind procedura împărțelii judiciare nu aduce atingere prevederilor constituționale privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Dispozițiile de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 20 și 21 din Constituție și nici pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu conțin norme contrare dreptului părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. În ceea ce privește prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 673^1 și 673^8 din Codul de procedură civilă, introduse prin

art. I pct. 222 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, ordonanță aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 219/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozițiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin

art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, textul art. 673^8 din Codul de procedură civilă fiind preluat, cu un conținut identic, în

Legea nr. 219/2005 .

Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 673^1: "Judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul de față, în afara cazurilor în care legea stabilește o altă procedură.";

- Art. 673^8: "Încheierile prevăzute la art. 673^6 alin. 1 și art. 673^7 pot fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea dată asupra fondului procesului."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) și (2) care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 privind accesul liber la justiție. În opinia autorului excepției sunt încălcate, de asemenea, și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate fac parte din cap. VII^1 al Codului de procedură civilă, care reglementează întreaga procedură a împărțelii judiciare ce are ca finalitate ieșirea din starea de indiviziune, procedură în urma căreia fiecare copărtaș devine proprietar exclusiv al unei anumite părți concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietății.

Astfel, dispozițiile art. 673^1 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură ce stabilesc cadrul general privind judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" și, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând și celelalte principii și dispoziții constituționale.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 673^1 din Codul de procedură civilă contravin art. 16 din Constituție, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor justițiabililor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea privind încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 20 și 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care drepturile și interesele părților sunt examinate de instanța de judecată, în cadrul unui proces civil desfășurat cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale, iar împotriva hotărârilor pronunțate se pot exercita căile de atac prevăzute de lege - inclusiv împotriva încheierii de admitere în principiu.

Cu privire la cel de-al doilea text de lege criticat, Curtea constată că autorul excepției critică soluția legislativă prevăzută de dispozițiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă, în forma în care au fost introduse prin

art. I pct. 222 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 . Potrivit acestor dispoziții, încheierile de admitere în principiu prevăzute de art. 673^6 alin. 1 și art. 673^7 din Codul de procedură civilă puteau fi atacate cu apel mai înainte de pronunțarea hotărârii, dacă apelul privea stabilirea calității de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor supuse împărțelii. Dacă aceste încheieri nu erau atacate cu apel în ceea ce privește situațiile menționate, ele nu mai puteau fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.

Curtea constată că dispozițiile art. 673^8 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin

art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 , care nu a mai preluat soluția legislativă criticată de autorul excepției, încheierile putând fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea dată asupra fondului procesului. Ca atare, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Săndina Crăciun în Dosarul nr. 1.631/2005 al Curții de Apel Bacău - Secția civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 673^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.