Decizia nr. 149/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.019 D/2005, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicușor Moldoveanu, Bogdan Fota și Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.019 D/2005 la Dosarul nr. 931 D/2005, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 15 noiembrie 2005 și 29 noiembrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 10.611/2005 și nr. 4.479/2004, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Victor Mihai Stoica și, respectiv, de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicușor Moldoveanu, Bogdan Fota și Valentin Tucureanu în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 45, referitoare la libertatea economică, și ale art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În acest sens se arată că "prin caracterul vag, de excesivă generalitate a reglementării, prin folosirea ambiguă a unor termeni sau expresii cu semnificații și conotații deosebit de cuprinzătoare, în ordinea etică și juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în eroare), dispozițiile art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal aduc atingere liberei inițiative economice". De asemenea, se susține că textul de lege criticat încalcă și dispozițiile art. 1, 7, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu îndeplinesc condițiile de accesibilitate și previzibilitate.

Judecătoria Craiova consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal, cu următorul conținut: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate."

În susținerea excepției, autorii acesteia consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 45, referitoare la libertatea economică, și ale art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate încalcă și prevederile art. 1 (Obligația de a respecta drepturile omului), art. 7 (Nici o pedeapsă fără lege), art. 17 (Interzicerea abuzului de drept) și art. 18 (Limitarea folosirii restrângerii drepturilor) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția, se constată că textul de lege criticat a mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constituțională, care a respins excepțiile de neconstituționalitate cu acest obiect. Prin

Decizia nr. 566 din 27 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, Curtea a reținut că incriminarea penală a faptei de înșelăciune nu reprezintă o încălcare a accesului liber al persoanei la activități economice și libera inițiativă garantate de art. 45 din Constituție. În toate sistemele de drept înșelăciunea este incriminată și sancționată ca faptă de natură penală, pentru a asigura încrederea și buna-credință pe care trebuie să se întemeieze relațiile sociale cu caracter patrimonial, precum și în scopul protejării celor care își exercită cu bună-credință drepturile și libertățile economice, comerciale sau contractuale.

Totodată, prin

Decizia nr. 58 din 23 martie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 23 mai 2000, Curtea a stabilit că prin incriminarea ca infracțiune de înșelăciune a faptei de inducere sau menținere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge exercițiul unui drept sau al unei libertăți fundamentale. Pe cale de consecință, textul criticat nu contravine nici art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepției, referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor.

În același timp, se constată că dispozițiile din Codul penal privind infracțiunea de înșelăciune îndeplinesc condițiile de accesibilitate și previzibilitate, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a admis faptul că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizare absolută, iar numeroase legi utilizează, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin precise, cu scopul evitării unei rigidități excesive și al adaptării la noile situații sociale ce se pot ivi (cauza Cantoni împotriva Franței, 1996). În aceste condiții, prin incriminarea faptei de înșelăciune nu sunt încălcate dispozițiile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În susținerea excepției de neconstituționalitate se invocă și încălcarea art. 1 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În legătură cu aceste susțineri, se constată că dispozițiile din convenție, care conțin prevederi referitoare la obligația de a respecta drepturile omului și la interzicerea abuzului de drept, nu sunt incidente în cauză, critica urmând să fie respinsă.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecătoriei Craiova și de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicușor Moldoveanu, Bogdan Fota și Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2006.