Decizia nr. 245/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 alin. 1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Popescu și Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11.087/2005 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere din partea apărătorului ales al autorilor excepției, prin care se solicită amânarea judecării cauzei în vederea pregătirii apărării.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare, arătând că în cauză a fost acordat un termen pentru lipsă de apărare.

În temeiul

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea respinge cererea de amânare.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 11.087/2005, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 alin. 1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de inculpații Nicolae Popescu și Gheorghe Dan Irinel în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 20 alin. (2) și ale art. 23 alin. (1), (4) și (11) din Constituție. Se arată că, "deși alin. 1 al art. 143 din Codul de procedură penală se referă la probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă penală, ceea ce ar constitui un criteriu de apreciere din partea judecătorului pe baza materialului probator administrat în cauză, în alin. 3, prin sintagma «rezultă presupunerea», se lasă loc arbitrarului și aprecierii subiective a judecătorului, ceea ce introduce elemente discriminatorii între persoane, fără a exista un criteriu obiectiv și neinterpretabil de apreciere". De asemenea, se susține că dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin aceea că "judecătorul este lăsat să aprecieze ce anume reprezintă probe certe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate și lasă la liberul arbitru al judecătorului să aprecieze subiectiv în ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publică al unor eventuale fapte viitoare. Acest text prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive fără o acoperire legală a legii în sensul normelor constituționale prin care arestarea este permisă numai în cazurile prevăzute de lege (art. 23 alin. 2), iar cazurile prevăzute de lege în litera și spiritul Constituției nu pot fi decât acele prevederi din lege precis definite, de aplicabilitate strictă, cu criterii statuate obiectiv, imposibil de a fi aplicate discriminator prin liber arbitru".

Tribunalul Iași apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 143 alin. 1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 143 alin. 1 și 3: "Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Organul de cercetare penală este obligat să-l încunoștințeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea măsurii reținerii.[...]

Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta."

- Art. 148 alin. 1 lit. h): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din următoarele cazuri: [...] h) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 23 alin. (1), (4) și (11) privind libertatea individuală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că prin

Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, prin

Decizia nr. 462 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, precum și prin

Decizia nr. 21 din 20 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, răspunzând la critici similare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 143 și 148 din Codul de procedură penală "nu încalcă prevederile constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor." Prin aceleași decizii s-a mai constatat că prevederile art. 143 din Codul de procedură penală transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin stabilirea ca temei al arestării preventive a existenței unor "indicii temeinice că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală". Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că învinuitul ori inculpatul a săvârșit o infracțiune. Dacă organele judiciare ar deține probe certe de vinovăție, s-ar impune pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, iar nu la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Așa fiind, nu poate fi reținută pretinsa încălcare a prevederilor constituționale cuprinse în art. 20 alin. (2).

Curtea a mai reținut în jurisprudența sa că în susținerea excepțiilor se invocă, dar numai parțial, art. 23 din Constituție, referitor la libertatea individuală, făcându-se abstracție de conținutul alin. (4) al acestui articol, potrivit căruia arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal. Așadar, Legea fundamentală conține o garanție procesuală de o deosebită însemnătate, destinată a preveni arestările abuzive, deoarece luarea acestei măsuri este de competența instanței de judecată. Ca o garanție suplimentară, alin. (7) al art. 23 prevede că încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 23 alin. (9) și (10) din Constituție prevede că punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacă motivele măsurii de arestare au dispărut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altă parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Acest ansamblu de garanții procesuale, expres prevăzute în Constituție, este de natură să asigure protejarea oricărei persoane față de orice arestare efectuată cu încălcarea legii.

De asemenea, Curtea a constatat că din analiza textelor considerate ca fiind neconstituționale nu rezultă o încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (11) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovăție.

Se constată că soluția adoptată și argumentele ce au stat la baza acestor decizii se mențin și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții.

Referitor la pretinsa încălcare, prin textele de lege criticate, a principiului egalității în drepturi, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile art. 143 alin. 1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare.

În sfârșit, se constată că în cauza de față autorii excepției critică textele de lege și pentru faptul că sunt interpretabile, dând de înțeles că ar trebui reformulate. Or, o asemenea împrejurare nu constituie în sine o încălcare a dispozițiilor constituționale, întrucât rolul instanței judecătorești este tocmai acela de a interpreta actul normativ și de a-l aplica la speța concretă.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 alin. 1 și 3 și ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Popescu și Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11.087/2005 al Tribunalului Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2006.